ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1394/2020

Ședința publică din data de 7 iulie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 6 iunie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecății recursului declarat de recurentul A. împotriva încheierii de suspendare din data de 14.02.2019, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2019.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a I civilă, prin decizia nr. 2365 din 5 decembrie 2019, pronunțată în complet de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., a anulat recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 6 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă în dosarul nr. x/2019.

La data de 20 decembrie 2019, recurent A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei de recurs, indicând ca temei de drept dispozițiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 287 din 4 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2365 din data de 5 decembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2019.

Prin aceeași decizie, revizuentul a fost amendat cu suma de 300 RON, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 2 martie 2020, revizuentul A. a solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., revizuirea deciziei nr. 287 din 4 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., revizuentul a arătat că actul procedural, astfel cum i-a fost comunicat, trebuia să poarte semnătura celor menționați în cuprinsul său. A mai aratat că lipsa semnăturilor poate atrage nulitatea actului de procedură, în conformitate cu dispozițiile art. 426 alin. (5) și art. 427 din C. proc. civ., precum și cele cuprinse în Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, și răspunderea penală a celor angajați în înfăptuirea actului de justiție sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 din C. pen., respectiv de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen.

Examinând admisibilitatea cererii de revizuire prin prisma dispozițiilor art. 509 din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Revizuirea poate fi formulată doar împotriva hotărârilor judecătorești expres și limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., în caz contrar, ar fi încălcat principiul legalității căii de atac, prevăzut de art. 457 alin. (1) din același cod, potrivit căruia căile de atac pot fi exercitate numai dacă sunt prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 513 alin. (5) din C. proc. civ. prevăd că hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

În speța dedusă judecății, prin decizia nr. 287 din 4 februarie 2020, ce face obiectul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2365 din 5 decembrie 2019, pronunțată în procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., "În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac (...)."

Rezultă că legiuitorul a stabilit ca deciziile pronunțate în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. să nu fie supuse niciunei căi de atac, ceea ce conduce la concluzia că aceste hotărâri nu pot fi atacate cu revizuire sau contestație în anulare, iar căile de atac exercitate împotriva hotărârilor care constată o atare inadmisibilitate sunt, la rândul lor, inadmisibile, potrivit prevederilor art. 513 alin. (5) din Codul de procedură.

Așa fiind, în condițiile în care decizia nr. 2365 din 5 decembrie 2019 a a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, ce a declanșat exercitarea primei cereri de revizuire, nu are deschisă această cale de atac, întrucât este pronunțată în procedura de filtrare a recursului în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., rezultă că nici decizia ulterioară prin care s-a soluționat respectiva cale extraordinară de atac pe calea excepției de inadmisibiitate, anume decizia nr. 287 din 4 februarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, nu este supusă unei atare căi de atac.

În consecință, având în vedere dispozițiile art. 513 alin. (3) și (5) din C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din același cod, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 287 din 4 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 iulie 2020.