ÎCCJ 11.05.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1748/2018

ПОСТАНОВЛЕНИЕ
11.05.2018
ПАЛАТА
civil_2
Цитировать это дело
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1748/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 11 mai 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 551 din 13 iulie 2017 Judecătoria Lipova a admis în parte cererea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții C. titulară a CMI C. și D. titulară a CMI Dr. D..

A constatat nulitatea contractului de închiriere încheiat între CMI C. și D. titulară a CMI Dr. D..

A dispus evacuarea pârâtei CMI Dr. D., din imobilul situat în Comuna Păuliș, nr. 1/B, jud. Arad, proprietatea reclamanților.

A obligat pârâtele la plata penalităților de 1000 RON/zi întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii, până la executarea obligației de evacuare a imobilului și respinge pretențiile reclamanților de obligare a pârâtei CMI Dr. D. la plata sumei de 10.800 RON reprezentând chirie, echivalentul sumei de 200 Euro/lună, calculată pe perioada ianuarie 2015 - decembrie 2016.

A dispus efectuarea cuvenitelor operațiuni în cartea funciară prin Biroul de Carte Funciară Lipova.

A obligat pârâtele, în solidar, să plătească reclamanților suma de 1000 RON cheltuieli parțiale de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, apelanta D., titulară a CMI Dr. D., prin care a solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și respingerea în tot a acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Arad, secția I civilă, prin decizia nr. 1035 din 7 noiembrie 2017, a admis apelul exercitat de apelanta D. titulară a CMI Dr. D. în contradictoriu cu intimații A., B. și C. titulară a CMI C. împotriva sentinței civile nr. 551 din 13 iulie 2017 pronunțată de Judecătoria Lipova.

A schimbat în tot sentința și în consecință respinge acțiunea, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenții-reclamanți B. și A..

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Arad, secția I civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. l lit. k) și a) art. 95 pct. l C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar rară a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. l C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Arad, secția I civilă, revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Timișoara, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei nr. 1035 din 7 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Arad, secția I civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Timișoara.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 mai 2018.

§ Похожие дела

Сгруппированы по семантическому сходству

5 дел
ÎCCJ 2018-05-22
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2102/2018
Ședința publică din data de 22 mai 2018 Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad la 26 ianuarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A.
ÎCCJ 2018-05-09
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1647/2018
Ședința publică din data de 9 mai 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea precizată adresată Judecătoriei Arad, la data de 13 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta B. solicitând o
ÎCCJ 2018-04-25
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1403/2018
Ședința publică din data de 25 aprilie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad, secția Civilă la data de 19.08.2016, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu p
ÎCCJ 2018-03-20
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 984/2018
Ședința publică din data de 20 martie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Brașov, la data de 9 iunie 2016, sub dosarul nr. x/2016, reclamanta S
ÎCCJ 2018-03-01
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 634/2018
nța cotității disponibile și reîntregirea rezervei succesorale; să se determine cotele succesorale ce i se cuvin reclamantului, ca urmare a reducerii liberalității excesive ca fiind de câte 1/2 din cota legală de 1/3 ce i s-ar fi cuvenit în
Sursă