Kirilov împotriva Bulgariei

Cea de-a 1177-a ședință a Comitetului de Miniștri din 11 septembrie 2013 Anexa 4 (Punctul H46-1) Rezoluția CM/ResDH(2013)152 Kirilov împotriva Bulgariei Executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului (Recherchea n 15158/02, Hotărârea din 22 mai 2008, definitivă la 22 august 2008) (adoptată de Comitetul de Miniștri la 11 septembrie 2013, cu ocazia celei de-a 1177-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede ca Comitetul să supravegheze executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "convenția" și "Curtea"), Având în vedere hotărârea definitivă care a fost transmisă de Curte Comitetului în cauza de mai sus și încălcările constatate reamintind obligația statului pârât, în temeiul articolului 46 alineatul (1) (1) din Convenție, să se conformeze hotărârilor definitive în litigiile la care este parte și că această obligație implică, pe lângă plata satisfacției echitabile acordate de Curte, adoptarea de către autoritățile din statul membru în cauză, dacă este necesar de măsuri individuale pentru a pune capăt încălcărilor constatate și pentru a elimina consecințele acestora,

în măsura posibilului de către Restitutio in integrum de măsuri generale de prevenire a unor încălcări similare ; Am invitat guvernul statului pârât să informeze Comitetul cu privire la măsurile luate pentru a se conforma obligației După examinarea bilanțului de acțiune furnizat de guvern care indică măsurile adoptate în vederea executării hotărârii judecătorești, inclusiv informațiile furnizate în ceea ce privește plata satisfacției echitabile acordate de Curte (a se vedea documentul DH-DD(2013)827) fiind asigurat că au fost adoptate toate măsurile prevăzute la art. 46 alineatul (1), DECLARĂ că își îndeplinește funcțiile în temeiul art. 46 alin. (2) din Convenție în această cauză și DECIDE în Descrierea cauzei Această cauză se referă la dreptul la libertate și la securitate în sensul articolului 5 din convenție.

Reclamantul se plângea în special că nu a fost prezentat în fața instanțelor care au pronunțat cu privire la arestarea sa provizorie. Curtea a constatat o încălcare a articolului 5 alineatul (3), deoarece reclamantul nu a prezentat în fața autorității judiciare care se pronunța asupra menținerii sale în detenție provizorie sau în momentul plasării sale inițiale la 9 decembrie 2002, nici până la sfârșitul detenției sale care intră sub incidența articolului 5 alineatul (1) litera (c). Curtea a considerat, de asemenea, că, din cauza faptului că nu a asigurat în mod legal posibilitatea de a se prezenta în persoană la examinarea acțiunilor sale împotriva detenției, respectarea garanțiilor prevăzute la art. 5 alin. (4) din Convenție nu a fost asigurată în speță.

În consecință, Curtea a concluzionat că art. 5 alin. (4) din Convenție a fost, de asemenea, încălcată. Încălcările constatate de Curte au avut loc în 2002 și 2003. III. Măsurile individuale Republica Bulgaria a plătit reclamantului următoarele sume, convertite în levuri bulgare: suma de €1 000 (mii de euro) pentru daune morale și suma de 700 de euro (șapte sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în conformitate cu dispoziția Curții. Plata sumelor a fost efectuată în termenul stabilit. În urma condamnării reclamantului în primă instanță la 11 februarie 2003, acesta nu mai este deținut pentru detenție provizorie. În consecință, nu pare necesară nici o măsură individuală suplimentară.

IV. Măsurile generale Violența art. 5 alin. (3) Încălcarea art. 5 alin. (3) constatată de Curtea Europeană are drept consecință necunoașterea dispozițiilor interne relevante privind plasarea în detenție provizorie a unui inculpat. Ar trebui remarcat faptul că, în conformitate cu articolele 152a și 152b din Codul de procedură penală din 1974 (CPP din 1974), cum ar fi cele din momentul plasării în detenție a reclamantului în ianuarie 2002, plasarea și examinarea acțiunilor în etapa de laminare se efectuează de către o instanță judecătorească după prezentarea inculpatului. Noul Cod de procedură penală din 2005 (CPP 2005), care a intrat în vigoare în 2006, reia în termeni similari aceste dispoziții.

În consecință, guvernul consideră că încălcarea articolului 5 alineatul (3) este un caz izolat legat de faptul că: respectarea dreptului intern și a dreptului intern; nu este nevoie de nicio măsură generală n … Încălcarea constatată de Curtea Europeană se datorează faptului că reclamantul nu a putut în nici un moment să se prezinte la examinarea acțiunilor sale împotriva detenției în stadiul judiciar al procedurii penale împotriva sa.

Trebuie amintit că, la momentul faptelor, dispozițiile interne relevante prevedeau că, în cursul fazei judiciare a procesului, instanța competentă putea pronunța asupra măsurii de detenție fie în cursul unei audieri pe fond, fie în camera consiliului [articolele 39, 255 alineatul (2) și 304 paragraf] 1 (5) din CPP din 1974. Ordinile astfel pronunțate erau susceptibile de a fi pronunțate în fața instanței superioare care statua fără a ține de cuvânt și fără a cita părțile, cu excepția cazurilor în care considera necesară o audiere publică (art. 346-348 din CPP din 1974). Guvernul observă că dispozițiile în vigoare în prezent privind examinarea unei acțiuni împotriva detenției provizorii în etapa judiciară a unei proceduri penale prevăd în mod explicit desfășurarea unei instanțe competente (în acest caz, instanța sesizată în fond).

Instanța se pronunță printr-o ordonanță care poate da recurs în fața instanței superioare [art. 270 alineatul (2) din CPP din 2006]. Pe de altă parte, CPP din 2006 [art. 345 alineatul (1) din CPP din 2005] nu prevede în continuare că instanța superioară a sesizat o acțiune împotriva unei hotărâri judecătorești de fond, chiar și atunci când aceasta privește o cerere de eliberare. Într-adevăr, dreptul intern lasă la latitudinea instanței superioare să se pronunțe în camera de consultanță sau să organizeze o audiere. În lipsa unei dispoziții legale care să prevadă în mod explicit prezența inculpatului în fața instanței superioare în momentul examinării unui recurs împotriva unei ordonanțe de refuzare a eliberării în instanță, autoritățile bulgare au avut în vedere măsuri suplimentare de difuzare care vizează instanțele interne.

Curtea Supremă de Casație a trimis o scrisoare circulară instanțelor de a doua instanță pentru a le atrage atenția asupra următoarelor cerințe care decurg din jurisprudența Curții (în special din hotărârile pronunțate împotriva Bulgariei): Necesitatea de a asigura, în toate etapele procedurii de contestare a legalității unei dețineri, respectarea principiului egalității de arme și a principiului contradictoriui. Procurorul nu ar trebui să aibă privilegiul de a adresa instanței comentariilor la care deținutul nu a avut ocazia să răspundă și toate comentariile procurorului trebuie să fie comunicate deținutului și acesta trebuie să poată răspunde la acestea. Când examinează un apel împotriva ordonanței cu privire la detenția provizorie pronunțată de instanța sesizată cu privire la fondul cauzei, instanțele de apel trebuie să evalueze foarte atent necesitatea de a-l auzi pe deținut în persoană.

Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului a fost tradusă în bulgară și publicată pe site-ul Ministerului Justiției. Acesta a fost analizat și trimis către Institutul Național de Justiție pentru informare. În opinia autorităților bulgare, aceste măsuri generale sunt suficiente pentru a preveni noi încălcări ale art. 5 alin. Autoritățile consideră că Comitetul miniștrilor ar putea lua în considerare închiderea supravegherii executării acestei cauze.

1177e réunion – 11 septembre 2013 Annexe 4 (Point H46-1) Résolution CM/ResDH(2013)152 Kirilov contre Bulgarie Exécution de l’arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme (Requête n o 15158/02, arrêt du 22 mai 2008, définitif le 22 août 2008) (adoptée par le Comité des Ministres le 11 septembre 2013, lors de la 1177e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit que le Comité surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées « la Convention » et « la Cour »), Vu l’arrêt définitif qui a été transmis par la Cour au Comité dans l’affaire ci-dessus et les violations constatées ; Rappelant l’obligation de l’Etat défendeur, en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention, de se conformer aux arrêts définitifs dans les litiges auxquels il est partie et que cette obligation implique, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour, l’adoption par les autorités de l’Etat défendeur, si nécessaire : - de mesures individuelles pour mettre fin aux violations constatées et en effacer les conséquences, dans la mesure du possible par restitutio in integrum ; et - de mesures générales permettant de prévenir des violations semblables ;

Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à informer le Comité des mesures prises pour se conformer à l’obligation susmentionnée ; Ayant examiné le bilan d’action fourni par le gouvernement indiquant les mesures adoptées afin d’exécuter l’arrêt, y compris les informations fournies en ce qui concerne le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour (voir document DH-DD(2013)827) ; S’étant assuré que toutes les mesures requises par l’article 46, paragraphe 1, ont été adoptées, DECLARE qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans cette affaire et DECIDE d’en clore l’examen.

BILAN D’ACTION

AFFAIRE Kirilov c. Bulgarie (Requête n o 15158/02) Arrêt du 22 mai 2008 Définitif le 22 août 2008 I. Des violations de la Convention La Cour européenne des droits de l’homme a constaté des violations de l’article 5 §§ 3 et 4 de la Convention. II. Description de l’affaire : Cette affaire concerne le droit à la liberté et à la sécurité au sens de l’article 5 de la Convention. Le requérant se plaignait en particulier de ne pas avoir comparu devant les juridictions ayant statué sur sa détention provisoire.

La Cour a constaté une violation de l’article 5 § 3, parce que le requérant n’a pas comparu devant l’autorité judiciaire qui statuait sur son maintien en détention provisoire ni au moment de son placement initial le 9 décembre 2002, ni jusqu’à la fin de sa détention relevant de l’article 5 § 1 c). La Cour a considéré aussi que faute d’avoir assuré à l’intéressé la possibilité de comparaître en personne lors de l’examen de ses recours contre la détention, le respect des garanties de l’article 5 § 4 de la Convention n’a pas été assuré en l’espèce. En conséquence, la Cour a conclu que l’article 5 § 4 de la Convention a été aussi violé. Les violations constatées par la Cour ont eu lieu en 2002 et 2003. III.

Les mesures individuelles La République de Bulgarie a versé au requérant les sommes suivantes, converties en levs bulgares : la somme de €1 000 (mille euros) pour dommage moral et la somme de €700 (sept cents euros) pour frais et dépens, conformément au dispositif de l’arrêt rendu par la Cour. Le versement des sommes a été effectué dans le délai indiqué. Suite à la condamnation du requérant en première instance le 11 février 2003, il n’est plus détenu au titre de la détention provisoire. En conséquence, aucune mesure individuelle supplémentaire ne semble nécessaire. IV. Les mesures générales Violation de l’article 5 § 3 La violation de l’article 5 § 3 constatée par la Cour européenne a pour origine la méconnaissance des dispositions internes pertinentes concernant le placement en détention provisoire d’un prévenu.

Il convient de noter qu’en vertu des articles 152a et 152b du Code de procédure pénale de 1974 (CPP de 1974), tels qu’applicables au moment du placement en détention du requérant en janvier 2002, le placement et l’examen des recours au stade de l’instruction préliminaire sont effectués par un tribunal après comparution du prévenu. Le nouveau Code de procédure pénale de 2005 (CPP de 2005), entré en vigueur en 2006, reprend en des termes similaires ces dispositions. En conséquence, le gouvernement estime que la violation de l’article 5 § 3 est un cas isolé lié au non ‑ respect du droit interne et qu’aucune mesure générale n’est nécessaire pour prévenir des violations similaires en dehors de la publication et diffusion de l’arrêt (voir ci-dessous).

Violation de l’article 5 § 4 La violation constatée par la Cour européenne est due au fait que le requérant n’a pu à aucun moment comparaître lors de l’examen de ses recours contre la détention au stade judiciaire de la procédure pénale contre lui.

Il convient de rappeler qu’à l’époque des faits, les dispositions internes pertinentes prévoyaient que durant la phase judiciaire du procès, le tribunal compétent pouvait statuer sur la mesure de détention soit au cours d’une audience sur le fond, soit en chambre du conseil (articles 39, 255 alinéa 2 et 304 alinéa 1 (5) du CPP de 1974). Les ordonnances ainsi rendues étaient susceptibles d’un recours devant la juridiction supérieure qui statuait sans tenir d’audience et sans citer les parties, excepté dans les cas où elle jugeait nécessaire de tenir une audience publique (articles 346-348 du CPP de 1974). Le gouvernement observe que les dispositions actuellement en vigueur concernant l’examen d’un recours contre la détention provisoire au stade judiciaire d’une procédure pénale prévoit explicitement la tenue d’une audience par le tribunal compétent (en l’occurrence, le tribunal saisi du fond de l’affaire).

Le tribunal se prononce par une ordonnance susceptible d’appel devant le tribunal supérieur (article 270, alinéa 2 du CPP de 2006). En revanche, le CPP de 2006 (article 345, alinéa 1 du CPP de 2005) ne prévoit toujours pas la tenue obligatoire d’une audience par le tribunal supérieur saisi d’un recours contre une ordonnance du tribunal du fond, même quand celle-ci concerne une demande de libération. En effet, le droit interne laisse à l’appréciation du tribunal supérieur de se prononcer en chambre de conseil ou d’organiser une audience. En l’absence d’une disposition légale prévoyant explicitement la présence du prévenu devant le tribunal supérieur lors de l’examen d’un appel contre une ordonnance refusant la libération au stade judiciaire, les autorités bulgares ont envisagé des mesures de diffusion supplémentaires ayant pour cible les tribunaux internes.

La Cour suprême de cassation a envoyé une lettre circulaire aux juridictions de deuxième instance afin d’attirer leur attention sur les exigences suivantes découlant de la jurisprudence de la Cour (et en particulier des arrêts rendus contre la Bulgarie) : - La nécessité d’assurer à tous les stades de la procédure de contestation de la légalité d’une détention le respect du principe de l’égalité des armes et du principe du contradictoire. Le procureur ne devrait pas avoir le privilège d’adresser au tribunal des commentaires auxquels le détenu n’a pas eu l’occasion de répondre et tous les commentaires du procureur doivent être communiqués au détenu et celui-ci doit pouvoir y répondre. - Quand elles examinent un appel contre l’ordonnance relative à la détention provisoire rendue par le tribunal saisi du fond de l’affaire, les juridictions d’appel doivent évaluer de manière très attentive la nécessité d’entendre le détenu en personne.

L’arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme a été traduit en bulgare et publié sur le site du ministère de la Justice. Il est été analysé et envoyé à l’Institut national de la justice pour information. De l’avis des autorités bulgares, ces mesures générales sont suffisantes pour prévenir de nouvelles violations de l’article 5 § 4. Conclusion Les autorités estiment que le Comité des Ministres pourrait envisager de clore la surveillance de l’exécution de cette affaire.