CASE OF MAGYAR KERESZTÉNY MENNONITA EGYHÁZ AND OTHERS v. HUNGARY - [Romanian Translation] summary by the COE Human Rights Trust Fund

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2015. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Ea nu obligă în niciun fel Curtea. Pentru mai multe informații, a se vedea referințele cu privire la drepturile de autor de la sfârșitul acestui document.

© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2015. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.

© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2015. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.

Notă informative privind jurisprudența Curții nr. 173

aprilie 2014

Magyar Keresztény Mennonita Egyház și alții c. Ungariei

- 70945/11, 23611/12, 26998/12 et al.

Hotărâre 8.4.2014 [Secția II]

Articolul 11

Articolul 11-1

Libertatea de asociere

Reclamanți biserici obligați să se reînregistreze pentru a beneficia din nou de beneficii materiale din partea statului:

încălcare

În fapt

– Potrivit Legii cultelor din 2011, care a fost adoptată cu scopul de a aborda problemele legate de exploatarea fondurilor de stat de către unele biserici, un sistem dualist de recunoaștere a bisericii a fost pus în aplicare. Un număr de biserici au fost în virtutea legii considerate a fi înregistrate și, prin urmare, îndreptățite a se bucura de anumite avantaje monetare și fiscale din partea statului pentru îndeplinirea activităților legate de credință.

Reclamanții sunt comunitățile religioase sau predicatori sau membri ai acestor comunități. Reclamanții entități care, înainte de adoptarea Legii din 2011, au fost înregistrați ca biserici și au primit finanțare de la stat, nu au fost incluși printre bisericile considerate automat ca înregistrate. Ca urmare a unei hotărâri a Curții Constituționale, asociațiile sau comunitățile religioase, cum ar fi reclamanții, ar fi putut continua să funcționeze ca biserici și să se numească ca atare. Cu toate acestea, legea din 2011 a continuat să se aplice în măsura în care aceasta impunea bisericilor, cum ar fi reclamanții, să se adreseze Parlamentului în scopul de a dobândi statutul de biserici înregistrate pentru a-și recâștiga accesul la avantajele și beneficiile financiare. Dacă sau nu o anumită biserică putea fi înregistrată depindea de numărul membrilor săi și durata existenței sale, precum și de dovada că aceasta nu reprezenta un pericol pentru democrație.

În drept

– articolul 11 (interpretat în lumina articolului

9): radierea reclamanților de pe lista bisericilor a constituit o ingerință în drepturile lor în temeiul articolelor 9 și 11. Măsura a avut o bază în Legea din 2011 și a urmărit scopul legitim de a preveni organisme care pretind a fi implicate în activități religioase de la obținerea în mod fraudulos de beneficii financiare de la stat. Curtea a examinat dacă ingerința a fost necesară într-o societate democratică.

Articolul 11 coroborat cu articolul 9 nu garantează organizațiilor religioase un statut juridic specific. Statul trebuia doar să asigure acestora posibilitatea de a dobândi capacitatea juridică în temeiul dreptului civil. Curtea nu a putut, totuși, trece cu vederea faptul că adepții unei religii s-ar putea simți cel mult tolerați - dar nu acceptați – atunci când statul refuză să recunoască și să sprijine organizarea lor religioasă, în timp ce extinde o astfel de recunoaștere la alte culte. O astfel de percepție de inferioritate aduce atingere libertății de manifestare a religiei. Mai mult decât atât, nu s-a demonstrat indisponibilitatea unor soluții mai puțin drastice la problema autorităților - cum ar fi controlul judiciar sau dizolvarea bisericilor cu dovedit caracter abuziv. Rezultatul legislației în discuție a fost deposedarea bisericilor existente și operaționale de cadrul lor juridic, uneori cu profunde consecințe materiale și de imagine.

Un sistem dualist de recunoaștere a unei biserici s-ar putea ca atare încadra în marja de apreciere a statului și un astfel de sistem aparține în mod normal tradițiilor istoric-constituționale din țările care îl promovează. Cu toate acestea, Guvernul nu a prezentat nicio probă convingătoare pentru a demonstra că lista bisericilor constituite conform Legii din 2011 reflectă pe deplin tradiția istorică maghiară. Refuzul de înregistrare pentru lipsa informațiilor cu privire la conținutul învățăturilor ar putea fi justificată de necesitatea de a stabili dacă organizația religioasă ce solicită recunoașterea prezintă un pericol pentru o societate democratică. Însă, reclamanții au funcționat în mod legal în Ungaria ca și comunități religioase de mai mulți ani și nu a existat nici o dovadă cu privire la existența vreunei proceduri de contestare a existenței lor pe motive de ilegalitate sau abuz. Condițiile necesare reînregistrării lor ar fi trebuit, prin urmare, să fie deosebit de grele și imperioase.

Este adevărat că libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile nu conferă reclamanților biserici sau membrilor acestora un drept de a beneficia de fonduri suplimentare de la bugetul de stat. Totuși, privilegiile obținute de entitățile religioase facilitează îndeplinirea scopurilor lor religioase și, prin urmare, impun o obligație de neutralitate în sarcina statutului atunci când le acordă. În cazul în care statul decide în mod voluntar să furnizeze astfel de drepturi organizațiilor religioase, el nu poate acorda, reduce sau retrage astfel de beneficii în mod discriminatoriu. Mai mult decât atât, statele dispun de considerabilă libertate în alegerea formelor de cooperare cu comunitățile religioase, inclusiv de posibilitatea de remodelare a unor astfel de privilegii prin măsuri legislative. Cu toate acestea, neutralitatea statului impune ca alegerea partenerilor să se bazeze pe criterii clare pentru a preveni situațiile în care adepții unei comunități religioase s-ar putea simți, din motive de religie, ca cetățeni de categoria a doua, din cauza atitudinii mai puțin favorabile a statului cu privire la comunitatea lor. În speță, retragerea beneficiilor a vizat numai anumite culte, inclusiv reclamanții.

Curtea nu a constatat niciun indiciu potrivit căruia reclamanții biserici ar fi fost împiedicați să-și practice religia lor ca persoane juridice. Cu toate acestea, potrivit legislației, anumite activități religioase desfășurate de biserici nu au fost disponibile asociațiilor religioase, fapt care a avut un impact asupra dreptului acestora la libertatea colectivă de religie. Din acest motiv, o astfel de diferențiere nu a îndeplinit cerința de neutralitate a statului și nu s-a fondat pe motive obiective.

Curtea concluzionează că, prin eliminarea totală a statutul de biserică al reclamanților, mai degrabă decât să aplice măsuri mai puțin stricte, prin stabilirea unei proceduri de reînregistrare viciate politic, a cărei justificare ca atare este pusă la îndoială, și în cele din urmă, prin tratarea reclamanților în mod diferit față de bisericile încorporate, nu numai în privința posibilitățile de cooperare dar și în ceea ce privește dreptul la prestații în scopul desfășurării activităților legate de credință, autoritățile și-au încălcat datoria de neutralitate

vis-à-vis

de reclamanții comunități.

Aceste elemente, luate separat și împreună, sunt suficiente Curții să constate că măsura contestată nu corespunde unei "necesități sociale imperioase".

Concluzie

: încălcare (cinci voturi la două).

Articolul 41: Constatarea unei încălcări constituie o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de cei cinci reclamanți individuali. Rămâne rezervată chestiunea privind reclamanții biserici.

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Redactat de către Grefă, acest rezumat nu obligă Curtea.

Apăsați aici pentru a accesa

Notele de informare privind jurisprudența Curții

©

Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2015.

Limbile oficiale ale Curții Europene a Drepturilor Omului sunt engleza și franceza. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Ea nu obligă în niciun fel Curtea, care, de altfel, nu își asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curții Europene a Drepturilor Omului (

http://hudoc.echr.coe.int

) sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Traducerea poate fi reprodusă în scop necomercial, condiția fiind ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menționat anterior și la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenționați să folosiți vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactați

[email protected]

.

©

Council of Europe/ European Court of Human Rights, 2015

The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights (

http://hudoc.echr.coe.int

) or from any other database with which the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact

[email protected]

.

©

Conseil de l’Europe/ Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2015

Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme (

http://hudoc.echr.coe.int

) où de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante:

[email protected]

.