CtEDO 02.09.2014 Auto

VOICU v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
02.09.2014
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
VOICU v. ROMANIA (CtEDO, 2014)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 59610/10 Ortansa VOICU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 2 septembrie 2014 în calitate de comitet compus din: Alvina Gyulumyan, președinte, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 5 octombrie 2010, Având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat la 25 martie 2014 cere Curtea să excludă cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIU Reclamantul, dna Ortansa Voicu, este un național român, care s-a născut în 1946 și trăiește în Brașov. Guvernul român („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, din Ministerul Afacerilor Externe. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii civile în care a fost implicată. Procedura a durat șase ani și unsprezece luni pentru trei niveluri de competență. La 30 august 2013, plângerea a fost comunicată guvernului DREPTULUI După incapacitatea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 25 martie 2014, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cerere și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul declară, prin intermediul acestei declarații unilaterale, recunoașterea încălcării articolului 6 alineatul (1) în ceea ce privește durata procedurii civile. Guvernul este dispus să plătească în comun doamnei Ortansa Voicu ca satisfacție, suma de 810 EUR (opt sute și zece euro), suma pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Această sumă va acoperi toate daunele, precum și costurile și cheltuielile și va fi eliberată de orice impozită care poate fi aplicabilă. Această sumă va fi plătită în lei românesc la rata aplicabilă la data plății la contul personal al reclamantului în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul articolului 37 § 1 din convenție. În cazul în care această sumă nu se plătește în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Prin urmare, Guvernul invită în mod respectuos Curtea să considere că examinarea prezentei cereri nu mai este justificată și să elimine aplicarea din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție.” Prin scrisoarea din 7 mai 2014, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcută cu termenii declarației unilaterale, având în vedere faptul că suma propusă de Guvern în declarația unilaterală este prea scăzută. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2017). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva României, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 Vlad și alții c. România , nr. 40756/06, 41508/07 și 50806/07, § 146, 26 noiembrie 2013). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Marialena Tsirli Alvina Gyulumyan Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă