CtEDO 21.10.2014 Auto

MAHMUDOV v. AZERBAIJAN

RESPONDENT
AZE
HOTĂRÂRE
21.10.2014
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
MAHMUDOV v. AZERBAIJAN (CtEDO, 2014)
HUDOC · oficial

Cererea nr. 38136/12 Ilgar MAHMUDOV împotriva Azerbaidjanului Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 21 octombrie 2014 în calitate de comitet compus din: Erik Møse, președinte, Khanlar Hajiyev, Dmitry Dedov, judecători și Søren Prebensen, grefierul adjunct al secțiunii interioare, având în vedere cererea depusă la 2 iunie 2012, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 17 mai 2014 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și nereplicarea reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Ilgar Mahmudov, este un național azerbaidjan, care s-a născut în 1955 și trăiește în Baku. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl R. Mustafazade, un avocat care practică în Azerbaidjan. Guvernul azerbaigian („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Ç. Asgarov. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la continuarea neexecuției hotărârii pronunțate în favoarea sa și în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție cu privire la încălcarea dreptului la bucurie pașnică a bunurilor sale ca urmare a neexecuției hotărârii. Cererea a fost comunicată guvernului HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns în legătură cu continuarea neexecuției hotărârii pronunțate în favoarea sa, iar el s-a bazat pe art. 6 din Convenție și pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 17 mai 2014, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul Republicii Azerbaidjanului dorește să exprese, prin intermediul declarației unilaterale, recunoașterea faptului că a existat o încălcare a drepturilor reclamantului garantate în temeiul articolului 6 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Guvernul este pregătit să plătească reclamantului, dl Ilgar Mahmudov, suma de 4 250 EUR (patru mii două sute cincizeci și cincizeci de euro) în compensație pentru prejudiciu material și moral, precum și costuri și cheltuieli. Această sumă este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și se plătește în termen de trei luni de la data notificării [deciziei] a Curții în conformitate cu art. 37 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De la expirarea perioadei menționate mai sus, dobânzile simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale. Guvernul consideră că această sumă va fi o reparație adecvată și o compensare suficientă pentru încălcările impușite. Cu toate acestea, dacă Curtea consideră că suma de mai sus nu constituie o reparație adecvată și o compensare suficientă, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului prin satisfacție echitabilă, astfel de alte sumă sugerată de Curte. Această declarație nu scuti Guvernul de obligația lor de a executa hotărârea instanței în favoarea reclamantului. Având în vedere mai sus, Guvernul ar sugera că circumstanțele prezentelor cauze permit Curții să ajungă la concluzia că există „alte motive”, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție, justificând încetarea examinării cererii și că, în plus, nu există motive de caracter general, astfel cum se definește la art. 37 § 1 în amendă În consecință, Guvernul invită Curtea să excludă cererea din lista de cazuri.” Reclamantul nu a răspuns la declarația unilaterală. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Azerbaidjanului, practica sa privind plângerile în temeiul articolelor 6 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție cu privire la neexecuția hotărârilor finale pronunțate în favoarea reclamanților (a se vedea, de exemplu, Mirzayev c. Azerbaidjan, nr. 50187/06, 3 decembrie 2009). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, care poate fi interpretată doar ca fiind o întreprindere de aplicare a hotărârii în favoarea reclamantului, precum și cantitatea de compensare propusă – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) Curtea consideră că această sumă ar trebui convertită în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data plății și plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cazul în care nu s-a reglementat în această perioadă, dobânzile simple se plătesc pe valoarea în cauză la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în conformitate cu art. 6 din Convenție și cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Søren Prebensen Erik Møse Președintele adjunct al grefierului interimar

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă