CUARTA DECIZIE A SECȚIEI nr. 4105/10 Rafal PYZČOWSKI împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (Catrică Secțiunea), care așezează la 27 ianuarie 2015 în calitate de comitet compus din: Päivi Hirvelä, președinte, George Nicolaou, Nona Tsotsoria, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 7 ianuarie 2010, Având în vedere declarația prezentată de Guvernul contestat la 22 iulie 2014 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: PROCEDURA Dl Rafal Pyzłowski este un național polonez, care s-a născut în 1978 și trăiește în Wrocław. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna J. Chrzanowska, a Ministerului Afacerilor Externe. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 3 din Convenție cu privire la suprapopularea și condițiile de viață inadecvate în timpul detenției sale în închisoarea Kłodzko din 18 martie până la 1 decembrie 2009. După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 22 iulie 2014, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „(...) Guvernul dorește să exprime – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea încălcării articolului 3 din Convenție în ceea ce privește condițiile de detenție a reclamantului, în special suprapopularea. În aceste circumstanțe, și având în vedere faptele specifice ale cauzei, Guvernul declară că propune să plătească reclamantului suma de 10.000 PLN ( zece mii de zloți polonezi) pe care ei consideră că sunt rezonabile în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor implicite plus trei puncte procentuale. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernamentale în temeiul articolului 3 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Președintele
Application no. 4105/10
Rafal PYZŁOWSKI
against Poland
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 27
January 2015 as a Committee composed of:
Päivi Hirvelä,
President,
George Nicolaou,
Nona Tsotsoria,
judges,
and Fatoș Aracı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 7 January 2010,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 22 July 2014 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Rafal Pyzłowski, is a Polish national, who was born in 1978 and lives in Wrocław.
The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms J. Chrzanowska, of the Ministry of Foreign Affairs.
The applicant complained under Article 3 of the
Convention about overcrowding and inadequate living conditions during his detention in Kłodzko Prison from 18 March until 1 December 2009.
The application had been communicated to the Government
.
After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 22 July 2014 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“(...) The Government hereby wish to express – by way of the unilateral declaration – their acknowledgement of the violation of Article 3 of the Convention regarding the conditions of the applicant’s detention, in particular overcrowding.
In these circumstances, and having regard to the particular facts of the case, the Government declare that they offer to pay to the applicant the amount of PLN 10,000 (ten thousand Polish zlotys) which they consider to be reasonable in the light of the Court’s case-law. The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default periods plus three percentage points. “
The applicant did not submit any comments on the Government’s declaration.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v.
Turkey
, [GC], no.
WAZA Spółka z o.o. v. Poland
(dec.), no. 11602/02, 26
June
2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.), no. 28953/03, 18 September 2007).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1
in fine
).
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article
37 § 2 of the Convention (
Josipović v. Serbia
(dec.), no. 18369/07, 4
March 2008).
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.
For these reasons, the Court, unanimously,
Takes note
of the terms of the Government’s declaration under Article 3 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.
Done in English and notified in writing on 19 February 2015.
Fatoș Aracı
Päivi Hirvelä
Deputy Registrar
President