Rezoluția CM/ResDH(2015)50 Execuția hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului în Trei cauze împotriva României Cerere Cauza Hotărârea Determinativului la 10337/04 LUPSA 08/06/2006 08/09/2006 33970/05 KAYA 12/10/2006 12/01/2007 14521/03 ABOU AmER 24/05/2011 24/08/2011 (adoptată de Comitetul de Miniștri la 1 aprilie 2015, în cadrul celei de-a 1224-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede ca Comitetul să supravegheze executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "menționate mai jos" Reamintind că încălcările Convenției constatate de Curte în aceste cauze privesc interferența ilegală în viața privată a reclamanților, care rezultă din măsuri de expulzare împotriva acestora, bazate pe considerente de securitate națională, care nu au fost prevăzute de o lege care îndeplinește cerințele Convenției sau/și încălcarea garanțiilor procedurale în cadrul procedurilor de expulzare (încălcarea articolului 8 din Convenție sau/și a articolului 1 din Protocolul nr. 7) (a se vedea detaliile în limba engleză) ; Am invitat guvernul statului pârât să informeze cu privire la măsurile pe care le-a luat pentru a se conforma hotărârii Curții în temeiul obligației care îi revine în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție După ce a examinat informațiile transmise de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea articolului 46 alineatul (2) din Convenția S Reamintind că constatările privind încălcarea de către Curte impun, pe lângă plata satisfacției echitabile acordate de Curte în hotărârile sale, adoptarea de către statul pârât, dacă este necesar - a unor măsuri individuale care să pună capăt încălcării și să elimine consecințele, dacă este posibil prin restitutio in integrum; și - a unor măsuri generale care să permită prevenirea unor încălcări similare; DECLARĂ, după ce a examinat măsurile luate de statul pârât (a se vedea anexa), că a îndeplinit atribuțiile care îi revin în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în prezentele cauze și DECIDE d . . Anexă la Rezoluția CM/ResDH(2015)50 Informare cu privire la măsurile luate pentru a se conforma hotărârilor în cauzele Lupsa Kaya Abou Amer împotriva României Rezumat introductiv al afacerilor Cauzele Lupsa Kaya se referă la dreptul la respectarea vieții de familie și private a reclamanților (un cetățean sârb și un cetățean turc) din cauza expulzării lor, în august 2003 și aprilie 2005, pe baza considerentelor de securitate națională. se referă la dreptul de a respecta viața de familie și privată a reclamanților, un refugiat și soția sa de naționalitate română, în urma unei decizii a procurorului de a expulza primul reclamant și de a interzice șederea pe teritoriul României, urmată de plecarea lor în iunie 2003 (încălcarea articolului 8). Curtea Europeană a considerat că aceste măsuri nu au fost prevăzute de o lege care îndeplinește cerințele Convenției. În această privință, Curtea Europeană a arătat că domnul Lupsa, dl Kaya și dl Abou Amer au fost declarați nedoriți, interzise șederea pe teritoriul României și, în ceea ce privește primii doi, expulzați. Aceste măsuri au fost luate prin ordonanță a Parchetului pe motiv că Serviciul de Informații din România a primit informații suficiente și serioase conform cărora reclamanții au pus în pericol securitatea națională. Cu toate acestea, nu a fost introdusă nicio procedură împotriva lor pentru că au participat la comiterea oricărei infracțiuni în România sau într-o altă țară și nu au primit nicio precizare cu privire la afirmațiile împotriva lor. În plus, în cauza Lupsa , cu încălcarea dreptului intern, reclamanta nu a primit ordonanța declarantului nedorit că după expulzarea sa. În cele din urmă, instanța de apel din București a fost limitată la o examinare pur formală a hotărârilor judecătorești. Cauzele Lupsa Kaya se referă, de asemenea, la nerespectarea garanțiilor procedurale în cadrul procedurii de expulzare a reclamanților (încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 7). Curtea Europeană a reamintit faptul că ordonanța de urgență nr. 194/2002, care constituia baza legală pentru expulzarea reclamanților, nu a oferit garanțiile minime împotriva arbitrarului autorităților. Prin urmare, deși expulzarea reclamanților a avut loc în urma unor decizii luate în conformitate cu legea, această lege nu a îndeplinit cerințele Convenției. În orice caz, autoritățile au ignorat și garanțiile prevăzute la art. 1 litera (a) și (b) din Protocolul n Plăți pentru satisfacții echitabile și măsuri individuale (a) Detalii privind satisfacțiile echitabile Nume și n cerere Daune materiale Daune morale Proaspăt și cheltuieli totale Lupsa (10337/04) 000 EUR 000 EUR plătit la 14/12/2006 Kaya (33970/05) 000 EUR plătit la 12/004/2007 Abou Amer (14521/03) 000 EUR plătit la 24/11/2011 b) Măsuri individuale Reclamanții în cauzele Lupsa Kaya au solicitat revizuirea deciziilor în litigiu în temeiul articolului 322 (9) din fostul Cod de procedură civilă, în vigoare la data la care hotărârile Curții Europene au devenit definitive. Instanța de apel de la București a primit cererile reclamanților, prin hotărâri pronunțate la 7 februarie 2007 (Lupsa) și 13 februarie 2007 (Kaya) ) Comisia a anulat ordonanțele Parchetului, care declaraseră reclamanții indezirabili și le aplicaseră o măsură de interdicție a teritoriului. El nu mai dispunea de mai multă legislație oficială pentru acordarea unei vize, iar reclamanții nu s-au prezentat nici în fața Comitetului, nici în fața autorităților. , autoritățile române au indicat că ar fi putut, de asemenea, să solicite reexaminarea deciziilor în litigiu privind domnul Abu Amer în temeiul dispozițiilor menționate anterior din vechiul Cod de procedură civilă. Autoritățile nu dispun de informații care să indice faptul că reclamanții au făcut o astfel de cerere. În aceste circumstanțe, autoritățile române consideră că nu este necesară nicio altă măsură individuală în aceste cazuri. II. Măsuri generale Ca urmare a hotărârilor Curții Europene, ordonanța de urgență nr. 194/2002 a fost modificată de mai multe ori. În versiunea sa actuală, art. 86 prevede că decizia de declarare a unui străin nedorit este luată de instanța de apel din București, sesizată de procuror la propunerea autorităților însărcinate cu asigurarea ordinii publice și a securității naționale. Datele și informațiile pe baza cărora se face o astfel de propunere sunt puse la dispoziția instanței judecătorești în condițiile prevăzute de normele care reglementează activitățile legate de securitatea națională și protecția informațiilor clasificate. Cererea procurorului este examinată cu ușile închise, în prezența părților. Instanța de apel aduce la cunoștință în străinătate faptele care stau la baza acestei cereri. L.N.U. nu are acces la informațiile clasificate depuse în dosarul cauzei, dar avocații care au un certificat de securitate emis de către Oficiul Registrului Național al Informațiilor secrete de stat au acces la astfel de informații. Procedura de obținere a unei autorizații de securitate este prevăzută de guvernul nr. 585/2002 pentru aprobarea standardelor de protecție a informațiilor clasificate. Curtea se pronunță printr-o hotărâre motivată în termen de 10 zile de la cererea procurorului. Legea nu prevede restricții privind accesul public în mod liber, dar, atunci când străinul este declarat nedorit din motive legate de securitatea națională, nu menționează datele și informațiile care justifică această măsură. Hotărârea este executorie și trebuie să fie comunicată în străinătate în cauză și, în cazul în care străinul este declarat nedorit, și Autorității pentru străini, pentru a putea fi executată. Un străin poate fi declarat nedorit pentru o perioadă cuprinsă între 5 și 15 ani, care poate fi prelungită. În termen de zece zile de la notificarea hotărârii judecătorești din București, se poate introduce o acțiune în casație în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție. Aceasta din urmă trebuie să se pronunțe în termen de cinci zile de la data primirii cererii de recurs. În cazuri justificate, pentru a preveni prejudiciile iminente, statul membru poate solicita suspendarea executării deciziei declarantul nedorit până la încheierea procedurii în casare. Hotărârile Curții Europene în cauzele Lupsa Kaya au fost publicate în Jurnalul Oficial și pe site-ul internet al Înaltei Curți de Casație și Justiție după ce au fost traduse ( http://www.scj.ro/. În plus, Hotărârea Lupsa a fost transmisă Consiliului Superior al Magistraturei pentru a fi adusă la cunoștința tuturor tribunalelor interne. Acesta a fost transmis, de asemenea, la tribunalul judecătoresc din București, la Ministerul de Interne și Autorității pentru Străini. Autoritățile române au furnizat exemple de decizii ale tribunalului de apel din București, care au avut ca scop declararea străinilor indezirabili. În orice caz, străinii au fost informați cu privire la motivele cererii lor și au fost reprezentați de avocați. Procedura a fost contradictorie și toate faptele au fost puse în discuție cu părțile. Persoanele vizate și avocații acestora au avut posibilitatea de a solicita respingerea argumentelor Parchetului cu privire la întrebările preliminare și cele de fond. Într-una dintre aceste cazuri, străinătate în cauză a furnizat, de asemenea, dovezi în scris. Toți străinii au avut posibilitatea de a lua cuvântul la sfârșitul dezbaterilor. Concluziile din partea statului pârât Guvernul consideră că măsurile luate au eliminat pe deplin consecințele pentru reclamanți ale încălcării Convenției constatate de Curtea Europeană în aceste cazuri, că aceste măsuri vor preveni noi încălcări similare și că România și-a îndeplinit astfel obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție.
Resolution CM/ResDH(2015)50
Exécution des arrêts de la Cour européenne des droits de l’homme dans
Trois affaires contre Roumanie
Requête
Affaire
Arrêt du
Définitif le
10337/04
LUPSA
08/06/2006
08/09/2006
33970/05
KAYA
12/10/2006
12/01/2007
14521/03
24/05/2011
24/08/2011
(adoptée par le Comité des Ministres le 1er avril 2015,
lors de la 1224e réunion des Délégués des Ministres)
Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit que le Comité surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées «
la Convention
» et «
la Cour
»)
;
Vu les arrêts transmis par la Cour au Comité une fois définitifs
;
Rappelant que les violations de la Convention constatées par la Cour dans ces affaires concernent l’ingérence illégale dans la vie privée des requérants, résultant de mesures d’expulsion contre eux, basées sur des considérations de sécurité nationale, qui n’étaient pas prévues par une loi répondant aux exigences de la Convention ou/et la violation des garanties procédurales dans le cadre des procédures d’expulsion (violations de l’article 8 de la Convention ou/et de l’article 1 du Protocole n
o
7) (voir détails dans l’Annexe) ;
Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures qu’il a prises pour se conformer à l’arrêt de la Cour en vertu de l’obligation qui lui incombe au regard de l’article
46, paragraphe
1, de la Convention
;
Ayant examiné les informations transmises par le gouvernement conformément aux Règles du Comité pour l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention
;
S’étant assuré que l’Etat défendeur a versé aux parties requérantes, la satisfaction équitable prévue dans les arrêts (voir détails dans l’Annexe),
Rappelant que les constats de violation par la Cour exigent, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour dans ses arrêts, l’adoption par l’Etat défendeur, si nécessaire
:
- de mesures individuelles mettant fin aux violations et en effaçant les conséquences, si possible par
restitutio in integrum
; et
- de mesures générales, permettant de prévenir des violations semblables ;
DECLARE, après avoir examiné les mesures prises par l’Etat défendeur
(voir Annexe), qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans les présentes affaires et
DECIDE d’en clore l’examen.
Annexe à la Résolution CM/ResDH(2015)50
Information sur les mesures prises afin de se conformer aux arrêts dans les affaires
Lupsa
,
Kaya
et
Abou Amer
contre Roumanie
Résumé introductif des affaires
Les affaires
Lupsa
et
Kaya
concernent l’atteinte au droit au respect à la vie familiale et privée des requérants (un citoyen serbe et un citoyen turc) en raison de leur expulsion, en août 2003 et en avril 2005, basée sur des considérations de sécurité nationale. L’affaire
Abou Amer
concerne l’atteinte au droit au respect à la vie familiale et privée des requérants, un réfugié et sa femme de nationalité roumaine, suite à une décision du procureur d’expulser le premier requérant et de l’interdire de séjour sur le territoire de la Roumanie, suivie par leur départ en juin 2003 (violations de l’article 8).
La Cour européenne a estimé que ces mesures n’étaient pas prévues par une loi répondant aux exigences de la Convention. A cet égard, elle a relevé que MM. Lupsa, Kaya et Abou Amer avaient été déclarés indésirables, interdits de séjour sur le territoire de la Roumanie et, en ce qui concerne les deux premiers, expulsés. Ces mesures avaient été prises par ordonnance du parquet au motif que le Service de Renseignements roumain avait reçu des informations suffisantes et sérieuses selon lesquelles les requérants menaient des activités de nature à mettre en danger la sécurité nationale. Or, aucune procédure n’avait été introduite à leur encontre pour avoir participé à la commission d’une quelconque infraction en Roumanie ou dans un autre pays et ils n’avaient reçu aucune précision sur les allégations à leur encontre. De plus, dans l’affaire
Lupsa
, en violation du droit interne, le requérant n’avait reçu l’ordonnance le déclarant indésirable qu’après son expulsion. Enfin, la cour d’appel de Bucarest s’était bornée à un examen purement formel des ordonnances du parquet.
Les affaires
Lupsa
et
Kaya
concernent également le non-respect des garanties procédurales dans le cadre de la procédure d’expulsion des requérants (violations de l’article 1 du Protocole n
o
7). La Cour européenne a rappelé que l’ordonnance d’urgence n
o
194/2002 qui formait la base légale pour l’expulsion des requérants, n’avait pas offert les garanties minimales contre l’arbitraire des autorités. Par conséquent, bien que l’expulsion des requérants ait eu lieu en exécution de décisions prises conformément à la loi, cette loi ne répondait pas aux exigences de la Convention. En tout état de cause, les autorités ont également méconnu les garanties de l’article 1 a) et b) du Protocole n
o
7.
I.
Paiements des satisfactions équitables et mesures individuelles
a) Détails des satisfactions équitables
Nom et n
o
requête
Dommage matériel
Dommage moral
Frais & dépens
Total
Lupsa (10337/04)
15
3
18
Payé le 14/12/2006
Kaya (33970/05)
-
10
-
10
Payé le 12/04/2007
Abou Amer (14521/03)
-
8
-
8
Payé le 24/11/2011
b) Mesures individuelles
Les requérants dans les affaires
Lupsa
et
Kaya
ont demandé le réexamen des décisions litigieuses en vertu de l’article 322 (9) de l’ancien Code de procédure civile, en vigueur à la date à laquelle les arrêts de la Cour européenne sont devenus définitifs. La cour d’appel de Bucarest a accueilli les demandes des requérants, par des arrêts rendus les 7 février 2007 (
Lupsa
) et 13 février 2007 (
Kaya
). Elle a annulé les ordonnances du parquet, qui avaient déclaré les requérants indésirables et leur avaient appliqué une mesure d’interdiction du territoire. Il n’existe plus d’obstacle juridique formel pour l’octroi d’un visa et les requérants ne se sont pas manifestés ni devant le Comité, ni devant les autorités.
Pour ce qui est des requérants dans l’affaire
Abou Amer
, les autorités roumaines ont indiqué qu’ils auraient également pu demander le réexamen des décisions litigieuses concernant M. Abou Amer en vertu des dispositions précitées de l’ancien Code de procédure civile. Les autorités ne disposent pas d’information indiquant que les requérants ont fait une telle demande.
Dans ces circonstances, les autorités roumaines estiment qu’aucune autre mesure individuelle n’est nécessaire dans ces affaires.
II.
Mesures générales
Suite aux arrêts de la Cour européenne, l’ordonnance d’urgence n
o
194/2002 a été modifiée à plusieurs reprises. L’article 86, dans sa version actuelle, prévoit que la décision visant à déclarer un étranger indésirable est prise par la cour d’appel de Bucarest, saisie par le procureur sur proposition des autorités chargées d’assurer l’ordre public et la sécurité nationale. Les données et les informations sur la base desquelles une telle proposition est formulée sont mises à la disposition de la cour d’appel dans les conditions prévues par la réglementation régissant les activités relatives à la sécurité nationale et la protection des informations classifiées.
La demande du procureur est examinée à huis clos, en la présence des parties. La cour d’appel porte à la connaissance de l’étranger les faits se trouvant à la base de cette demande. L’étranger n’a pas accès aux informations classifiées versées au dossier de l’affaire, mais les avocats munis d’une attestation de sécurité délivrée par l’Office du registre national des informations classifiées secret d’État ont accès à ce type d’informations. La procédure pour obtenir une autorisation de sécurité est prévue par l’arrêté du Gouvernement n
o
585/2002 pour l’approbation des standards pour la protection des informations classifiées.
La cour d’appel se prononce par un arrêt motivé dans un délai de 10 jours à compter de la demande du procureur. La loi ne prévoit pas de restriction à l’accès du public à l’arrêt mais, lorsque l’étranger est déclaré indésirable pour des raisons liées à la sécurité nationale, l’arrêt ne mentionne pas les données et les renseignements qui justifient cette mesure. L’arrêt est exécutoire et doit être communiqué à l’étranger concerné et, si l’étranger est déclaré indésirable, également à l’Autorité pour les étrangers, afin qu’il soit mis à exécution.
Un étranger peut être déclaré indésirable pour une période comprise entre 5 et 15 ans, laquelle peut être prolongée. Dans un délai de dix jours à compter de la notification de l’arrêt de la cour d’appel de Bucarest, un recours en cassation peut être formé devant la Haute Cour de cassation et de Justice. Cette dernière doit se prononcer dans un délai de cinq jours à partir de la date de la réception de la demande de recours. Dans des cas justifiés, afin de prévenir des dommages imminents, l’étranger peut demander la suspension de l’exécution de la décision le déclarant indésirable, jusqu’à la fin de la procédure en cassation.
Les arrêts de la Cour européenne dans les affaires
Lupsa
et
Kaya
ont été publiés au Journal Officiel et sur le site Internet de la Haute Cour de cassation et Justice après avoir été traduits (
http://www.scj.ro/
). De plus, l’arrêt
Lupsa
a été transmis au Conseil Supérieur de la Magistrature pour qu’il soit porté à la connaissance de tous les tribunaux internes. Il a également été transmis à la cour d’appel de Bucarest, au Ministère de l’Intérieur et à l’Autorité pour les étrangers.
Les autorités roumaines ont fourni des exemples de décisions de la cour d’appel de Bucarest visant à déclarer des étrangers indésirables. Dans tous les cas, les étrangers ont été informés des motifs de la demande les concernant et ont été représentés par des avocats. La procédure a été contradictoire et tous les faits ont été mis en discussion des parties. Les personnes concernées et leurs avocats ont eu la possibilité de solliciter le rejet des arguments du parquet sur les questions préliminaires ainsi que sur celles du fond. Dans une de ces affaires, l’étranger concerné a également fourni des preuves par écrit. Tous les étrangers ont eu la possibilité de prendre la parole à la fin des débats.
Conclusions de l’Etat défendeur
Le gouvernement considère que les mesures prises ont entièrement effacé les conséquences pour les requérants des violations de la Convention constatées par la Cour européenne dans ces affaires, que ces mesures préviendront de nouvelles violations similaires et que la Roumanie a, ainsi, rempli ses obligations en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention.