Thanos împotriva Greciei

1 SECȚIA ÎNTÂI

2 DECIZIE 3 Cererea nr. 4 o 5 59649/09 6 Georgios THANOS 7 împotriva Greciei 8 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția întâi), reunindu-se la 8 septembrie 2015 într-o cameră compusă din 9 : 10 András Sajó, 11 președinte, 12 Elisabeth Steiner, 13 Khanlar Hajiyev, 14 Mirjana Lazarova Trajkovska, 15 Julia Laffranque, 16 Paulo Pinto de Albuquerque, 17 Linos-Alexandre Sicilianos, 18 judecători, 19 și Søren Nielsen, 20 grefier de secție 21 , 22 Având în vedere cererea sus-menționată introdusă la 21 octombrie 2009, 23 Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate în răspuns de reclamant, 24 După deliberare, pronunță următoarea decizie 25 :

26 ÎN FAPT

27 1. 28 Reclamantul, dl Georgios Thanos, este cetățean grec născut în 1946 și având reședința în Salonic. El a fost reprezentat în fața Curții de 29 30 T. Xynos, avocat în baroul Salonic. 31 2. 32 Guvernul grec (« 33 Guvernul 34 ») este reprezentat de delegatele agentului său, 35 dnele 36 K. 37 Paraskevopoulou, asesoare pe lângă Consiliul juridic al Statului, și Z. Hatzipavlou, auditoare pe lângă Consiliul juridic al Statului. 38 A. 39 Circumstanțele speței 40 3. 41 Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. 42 4. 43 Prin decizia nr. 44 o 45 117/Σ.17/2000, înaltul consiliu militar, în cadrul evaluării coloneilor pentru anul 2000-2001, a decis să-l includă pe reclamant în listele cadrelor « 46 care și-au încheiat în mod favorabil cariera 47 » cu gradul de general de brigadă.

Reclamantul s-a plâns la consiliul șefilor de stat-major al armatei împotriva deciziei sus-menționate. Prin decizia nr. 48 o 49 1/Σ.10/2001, consiliul șefilor i-a respins plângerea. 50 5. 51 La 29 iunie 2001, acesta din urmă a introdus o acțiune în anularea deciziei nr. 52 o 53 1/Σ.10/2001 la curtea administrativă de apel din Salonic. 54 6. 55 La 26 februarie 2003, curtea administrativă de apel din Salonic a anulat decizia atacată pe motiv că aceasta se întemeiase exclusiv pe nota de evaluare a reclamantului, și anume « 56 destul de bine 80-89% 57 ». Cu toate acestea, potrivit dreptului intern pertinent, o astfel de notă nu excludea în sine posibilitatea menținerii în funcție. Curtea administrativă de apel a trimis cauza administrației pentru o nouă examinare (hotărârea nr. 58 o 59 365/2003).

60 7. 61 La 18 iunie 2003, consiliul șefilor a pronunțat o nouă decizie de pensionare a reclamantului, întemeindu-se de această dată pe fișele de evaluare din 1990 și 1991. El a notat de asemenea că reclamantul făcuse obiectul unor sancțiuni disciplinare și că absentase de la serviciu pe motive de sănătate pe perioade lungi (decizia nr. 62 o 63 8/Σ.12/2003). 64 8. 65 La 21 noiembrie 2003, reclamantul a sesizat din nou instanțele administrative cu o acțiune în anularea deciziei nr. 66 o 67 8/Σ.12/2003. 68 9. 69 La 30 iunie 2006, după o amânare din oficiu, curtea administrativă de apel din Salonic a notat că decizia atacată se întemeiase pe fișe de evaluare învechite și că referirea la sancțiunile disciplinare aplicate reclamantului, precum și la concediile sale medicale, era vagă.

Curtea de apel a trimis cauza administrației pentru o nouă examinare (hotărârea nr. 70 o 71 1755/2006). 72 10. 73 La 14 iunie 2007, consiliul șefilor a decis pentru a treia oară să nu îl mențină pe reclamant în funcție (decizia nr. 74 o 75 9/Σ.15/2007). 76 11. 77 La 26 septembrie 2007, reclamantul a formulat un nou recurs împotriva deciziei sus-menționate. 78 12. 79 La 27 ianuarie 2009, curtea administrativă de apel din Salonic a considerat că decizia atacată citase, în mod repetitiv și fără a adăuga elemente noi, o parte a raționamentului deciziei inițiale nr. 80 o 81 1/Σ.10/2001, care fusese deja anulată prin hotărârea nr. 82 o 83 365/2003. Curtea administrativă de apel a concluzionat că, în măsura în care administrația nu reușise să producă o motivare legală pentru deciziile sale, aceasta era de acum înainte obligată să procedeze la menținerea în funcție a reclamantului pentru anul 2000-2001 (hotărârea nr. 84 o 85 118/2009).

86 13. 87 La 23 iunie 2009, consiliul șefilor a decis să îl mențină pe reclamant la același grad pentru anul 2000-2001 și a invitat șeful statului- 88 ‑ 89 major al apărării să procedeze la actele necesare. Acesta din urmă a convocat înaltul consiliu militar care, având în vedere notele de evaluare ale reclamantului pentru perioada 1990-2000, a dispus din nou pensionarea acestuia (decizia nr. 90 o 91 203/Σ.18/2009). Reclamantul s-a plâns consiliului șefilor de stat-major împotriva deciziei sus-menționate. În februarie 2010, consiliul menționat i-a respins plângerea (decizia nr. 92 o 93 10/Σ.3/25.2.2010). 94 14. 95 La 21 aprilie 2010, reclamantul a sesizat pentru a patra oară curtea administrativă de apel din Salonic cu o acțiune în anularea deciziei administrative sus-menționate.

96 15. 97 La 28 ianuarie 2011, curtea administrativă de apel din Salonic a anulat decizia consiliului șefilor de stat-major. În special, ea a considerat că motivarea reținută de consiliul șefilor de stat-major nu era pertinentă în măsura în care organul menționat a relevat în special că, din cauza pensionării reclamantului, serviciile sale aduse armatei erau insuficiente. Instanța sus-menționată a constatat în acest sens că faptul pensionării nu putea fi imputat reclamantului, deoarece era vorba tocmai despre miza procedurii în cauză. Ea a trimis de asemenea cauza administrației pentru o nouă examinare « 98 justificată în mod corespunzător privind posibilitatea menținerii sau nu a reclamantului la același grad 99 » (hotărârea nr. 100 o 101 173/2011).

Această hotărâre a fost comunicată statului-major al armatei la 8 februarie 2011. Data comunicării hotărârii către reclamant nu reiese din dosar. 102 16. 103 La 13 mai 2011, consiliul șefilor de stat-major, după ce a luat cunoștință de hotărârea nr. 104 o 105 173/2011 a curții administrative de apel din Salonic, a procedat la o nouă evaluare a reclamantului în ceea ce privește anul 2000-2001. El a decis să îl promoveze la gradul de general de brigadă și să îl radieze de pe lista « 106 cadrelor care și-au încheiat în mod favorabil cariera 107 ». Consiliul a invitat șeful statului-major să procedeze la actele necesare (decizia nr. 108 o 109 20/2011).

110 B. 111 Dreptul și practica internă pertinente 112 17. 113 Potrivit articolului 95 § 5 din Constituția elenă, astfel cum a fost modificată în aprilie 2001, « 114 administrația este obligată să se conformeze hotărârilor judecătorești 115 ». 116 18. 117 La 14 noiembrie 2002, legea nr. 118 o 119 3068/2002 120 privind 121 executarea hotărârilor judecătorești de către administrație 122 a intrat în vigoare (Monitorul Oficial nr. 123 o 124 274/2002).

Această lege prevede, printre altele, că administrația are obligația de a se conforma fără întârziere hotărârilor judecătorești și de a lua toate măsurile necesare pentru a executa hotărârile menționate (articolul 1). Legea prevede crearea unor consilii de trei membri constituite în cadrul înaltelor instanțe elene (Curtea Supremă Specială, Curtea de Casație, Consiliul de Stat și Curtea de Conturi), care sunt însărcinate să controleze buna executare a hotărârilor instanțelor lor respective de către administrație într-un termen care nu poate depăși trei luni (cu titlu excepțional, acest termen poate fi prelungit o singură dată). Consiliile pot, în special, să desemneze un magistrat pentru a asista administrația, propunându-i, printre altele, măsurile adecvate pentru a se conforma unei hotărâri.

Dacă administrația nu execută o hotărâre în termenul stabilit de consiliu, i se impun penalități, penalități care pot fi reînnoite atât timp cât aceasta nu se conformează (articolul 3). Pot fi luate de asemenea măsuri disciplinare împotriva agenților administrației aflați la originea neexecutării (articolul 5). Dispozițiile legii nr. 125 o 126 3068/2002 se aplică hotărârilor pronunțate după intrarea sa în vigoare (articolul 6). 127 19. 128 Articolul 105 din legea de însoțire a codului civil prevede: 129 « 130 Statul este obligat să repare prejudiciul cauzat de acțiunile sau omisiunile ilegale ale organelor sale în exercitarea puterii publice, cu excepția cazului în care acțiunea sau omisiunea în cauză a încălcat o dispoziție existentă în scopul de a servi interesul public.

Persoana culpabilă este solidar responsabilă cu Statul, sub rezerva dispozițiilor speciale privind responsabilitatea miniștrilor. 131 » 132 20. 133 Articolul 105 din legea de însoțire a codului civil stabilește conceptul de act prejudiciabil special de drept public, creând o răspundere extracontractuală a Statului. Această răspundere rezultă din acțiuni sau omisiuni ilegale. Actele vizate pot fi nu numai acte juridice, ci și acte materiale ale administrației, inclusiv acte în principiu neexecutorii. Admisibilitatea acțiunii în reparație este supusă unei condiții: natura ilegală a actului sau a omisiunii. Potrivit jurisprudenței instanțelor administrative, depășirea limitelor puterii discreționare a administrației sau încălcarea principiilor generale ale bunei administrări sunt susceptibile să-i angajeze răspunderea extracontractuală.

Răspunderea extracontractuală a administrației este angajată de asemenea în cazul în care o sarcină care apasă în mod legal pe o proprietate constă într-o blocare substanțială a acesteia.

134 CAPETE DE CERERE

135 1. 136 Invocând articolul 6 § 1 din Convenție, reclamantul se plânge de refuzul administrației de a se conforma hotărârilor curții administrative de apel din Salonic care au anulat actele administrative pe baza cărora fusese pensionat. 137 2. 138 Invocând aceeași dispoziție, reclamantul se plânge de durata procedurii litigioase. 139 3. 140 Invocând în final articolul 1 din Protocolul nr. 141 o 142 1, el se plânge că refuzul administrației de a pronunța o decizie favorabilă l-a privat de promovarea sa și, în consecință, de drepturile sale la o pensie mai ridicată. 143 ÎN DREPT 144 A. 145 Cu privire la neexecutarea hotărârilor judecătorești în cauză 146 21. 147 Reclamantul se plânge de neexecutarea hotărârilor instanțelor administrative care au constatat insuficiența motivării actelor administrative în temeiul cărora nu a fost promovat la gradul de general de brigadă.

El invocă articolul 6 § 1 din Convenție, dispoziție a cărei parte pertinentă este formulată astfel 148 : 149 « 150 Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie examinată în mod echitabil (...) de către o instanță (...), care va hotărî (...) asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil (...) 151 » 152 22. 153 Guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne, în lipsa sesizării consiliului de trei membri prevăzut de legea nr. 154 o 155 3068/2002. El adaugă de asemenea că pentru orice prejudiciu material sau moral suferit din cauza pretinsei neexecutări a hotărârilor judecătorești în cauză, ar fi putut sesiza instanțele administrative cu o acțiune în despăgubire în temeiul articolului 105 din legea de însoțire a codului civil.

În plus, pe fond, Guvernul observă că administrația a pronunțat, în termene scurte, decizii suficient motivate cu privire la perspectiva promovării reclamantului. 156 23. 157 Reclamantul replică că, din cauza comportamentului dilatoriu al administrației, a trebuit să sesizeze în mai multe rânduri instanțele administrative și să suporte prejudiciul material și moral al unui litigiu judiciar care s-a întins pe o perioadă de aproximativ zece ani.

158 24. 159 Curtea reamintește că regula epuizării căilor de recurs interne enunțată la articolul 35 § 1 din Convenție impune ca, înainte de a sesiza o instanță internațională, reclamantul să fi oferit Statului responsabil posibilitatea de a remedia încălcările pretinse prin mijloace interne, utilizând resursele judiciare oferite de legislația națională, cu condiția ca acestea să se dovedească eficace și suficiente (a se vedea, printre altele, 160 Fressoz și Roire împotriva Franței 161 [MC], nr. 162 o 163 29183/95, § 37, CEDO 1999–I). Într-adevăr, articolul 35 § 164 1 din Convenție nu prescrie decât epuizarea recursurilor în același timp legate de încălcările incriminate, disponibile și adecvate.

Aceste recursuri trebuie să existe la un grad suficient de certitudine nu numai în teorie, ci și în practică, fără de care le lipsesc efectivitatea și accesibilitatea necesare 165 ; revine Statului pârât să demonstreze că aceste cerințe sunt îndeplinite (a se vedea, printre multe altele, 166 Rahimi împotriva 167 Greciei 168 , nr. 169 o 170 8687/08, § 74, 5 aprilie 2011). În fine, cel care a exercitat un recurs de natură să remedieze direct - și nu în mod ocolit - situația litigioasă nu este obligat să epuizeze altele eventual deschise, dar cu eficacitate improbabilă ( 171 Manous 172 sakis și alții împotriva Greciei 173 , 26 174 septembrie 1996, § 33, 175 Culegere de hotărâri și decizii 176 1996 177 ‑ 178 IV 179 ; 180 Anakomba Yula împotriva Belgiei, 181 nr. 182 o 183 45413/07, § 22, 10 martie 2009). 184 25. 185 În plus, o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este suficientă în principiu pentru a-l priva de calitatea de « 186 victimă 187 » în sensul articolului 34 din Convenție, cu excepția cazului în care autoritățile naționale recunosc, în mod explicit sau în substanță, apoi repară încălcarea Convenției (a se vedea, de exemplu, 188 Dalban împotriva 189 României 190 [MC], nr. 191 o 192 28114/95, § 44, CEDO 193 1999 194 ‑ 195 VI, și 196 Gäfgen împotriva 197 Germaniei 198 [MC], nr. 199 o 200 22978/05, § 115,

CEDO 201 2010). În ceea ce privește reparația « 202 adecvată 203 » și « 204 suficientă 205 » pentru a remedia la nivel intern încălcarea unui drept garantat de Convenție, Curtea consideră în general că aceasta depinde de ansamblul circumstanțelor cauzei, având în vedere în special natura încălcării Convenției aflate în joc (a se vedea, de exemplu, 206 Gäfgen 207 , citată anterior, § 116). 208 26. 209 În speță, Curtea constată de la bun început că, în temeiul deciziei sale nr. 210 o 211 20/2011, datată 13 mai 2011, consiliul șefilor de stat-major l-a promovat pe reclamant la gradul de general de brigadă și l-a radiat de asemenea de pe lista « 212 cadrelor care și-au încheiat în mod favorabil cariera 213 ». Ea notează că prin recursurile sale succesive în fața instanțelor administrative, reclamantul se plângea de lipsa motivării actelor administrative în cauză și urmărea o nouă examinare a cazului său de către organul administrativ competent.

El aspira, în ultimă instanță, la promovarea sa la gradul respectiv. Rezultă deci că promovarea reclamantului la gradul de general de brigadă în temeiul deciziei nr. 214 o 215 20/2011 a soluționat definitiv în favoarea sa fondul chestiunii care a făcut obiectul hotărârilor nr. 216 os 217 365/2003, 1755/2006, 118/2009 și 173/2011. În consecință, decizia nr. 218 o 219 20/2011 a consiliului șefilor de stat-major constituie o reparație suficientă a repercusiunilor negative cauzate evoluției profesionale a reclamantului din cauza situației litigioase.

220 27. 221 În plus, Curtea notează că prin acțiunea în despăgubire în fața instanțelor administrative în temeiul articolului 105 din legea de însoțire a codului civil, reclamantul putea solicita compensarea sa pentru prejudiciul material și moral eventual suferit din cauza situației în cauză, inclusiv potențiala atingere adusă statutului său personal și profesional (a se vedea 222 Galanopoulos împotriva Greciei 223 , nr. 224 o 225 11949/09, §§ 226 46-47, 19 decembrie 2013). Or, după cum reiese din dosar, reclamantul nu a exercitat un astfel de recurs și prin urmare nu a acordat instanțelor interne ocazia de a remedia prejudiciul eventual suferit din cauza situației de care se plânge în speță.

În consecință, acest capăt de cerere trebuie respins pentru neepuizarea căilor de recurs interne, în aplicarea articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție. 227 B. 228 Cu privire la celelalte încălcări pretinse 229 28. 230 Invocând articolul 6 § 1 din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii care a început, potrivit acestuia, la 29 iunie 2001, cu acțiunea în anulare a deciziei nr. 231 o 232 1/Σ.10/2001, și s-a încheiat la 28 233 ianuarie 2011 cu hotărârea nr. 234 o 235 173/2011 a curții administrative de apel din Salonic. În plus, el se plânge de pierderea de șanse pentru o pensie mai mare din cauza refuzului administrației de a-l promova la gradul de general de brigadă. 236 1. 237 Cu privire la durata procedurii 238 29. 239 Guvernul susține că perioada de care reclamantul se plânge nu poate fi considerată ca un tot.

El adaugă că, în orice caz, aceasta nu a fost excesivă. 240 30. 241 Curtea notează de la bun început că reclamantul a sesizat în mai multe rânduri curtea administrativă de apel din Salonic cu acțiuni în anulare împotriva actelor prin care superiorii săi ierarhici nu îl mai menținuseră în funcție. Deși toate recursurile se înscriu în același context istoric, și anume refuzul administrației de a-l promova la postul de general de brigadă prin decizii care au fost în mod repetat considerate ca insuficient motivate de către curtea administrativă de apel, fiecare dintre ele viza un act administrativ separat și a dat naștere unei hotărâri distincte. Prin urmare, procedura în cauză nu poate fi examinată ca un tot, așa cum revendică reclamantul.

242 31. 243 În ceea ce privește hotărârile nr. 244 os 245 365/2003, 1755/2006 și 118/2009 ale curții administrative de apel din Salonic, Curtea notează că au fost pronunțate cu mai mult de șase luni înainte de 21 octombrie 2009, data introducerii prezentei cereri. Rezultă că prezentul capăt de cerere trebuie respins ca tardiv, în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție, în ceea ce privește procedurile aferente celor trei hotărâri sus-menționate. 246 32. 247 Cât privește ultima procedură, aceasta a început la 21 aprilie 2010, când reclamantul a sesizat curtea administrativă de apel din Salonic, și s-a încheiat la 28 ianuarie 2011 cu hotărârea nr. 248 o 249 173/2011 a instanței menționate.

A avut deci o durată de aproximativ nouă luni pentru un grad de jurisdicție. 250 33. 251 Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri trebuie apreciat în special în lumina complexității cauzei și a comportamentului reclamantului și al autorităților competente, precum și a mizei litigiului pentru persoana în cauză (a se vedea, printre altele, 252 Vassilios Athanasiou și alții împotriva Greciei 253 , nr. 254 o 255 50973/08, 21 decembrie 2010). În speță, după cum s-a notat deja, perioada de luat în considerare se întinde pe aproximativ nouă luni, ceea ce nu poate fi considerat ca excesiv pentru un grad de jurisdicție (a se vedea, în acest sens, 256 Kantas împotriva 257 Greciei 258 [comitet], nr. 259 o 260 47943/10, §§ 261 21-22, 26 noiembrie 2013). În consecință, această parte a prezentului capăt de cerere este vădit nefondată și trebuie respinsă în aplicarea articolului 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție.

262 2. 263 Cu privire la dreptul la protecția proprietății 264 34. 265 Chiar presupunând că reclamantul ar fi epuizat căile de recurs interne, în lipsa exercitării acțiunii prevăzute de articolul 105 din legea de însoțire a codului civil, Curtea, având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa și jurisprudența sa în materie, nu a constatat nicio aparență de încălcare a dreptului la protecția proprietății. În consecință, acest capăt de cerere este vădit nefondat și trebuie respins în aplicarea articolului 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. 266 Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, 267 Declară 268 cererea inadmisibilă. 269 Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 1 270 er 271 octombrie 2015. 272 Søren Nielsen 273 András Sajó 274 Grefier 275 Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION Requête n o 59649/09 Georgios THANOS contre la Grèce La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 8 septembre 2015 en une chambre composée de : András Sajó, président, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Mirjana Lazarova Trajkovska, Julia Laffranque, Paulo Pinto de Albuquerque, Linos-Alexandre Sicilianos, juges, et de Søren Nielsen, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 21 octobre 2009, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT