Dağtekin împotriva Turciei

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 43452/12 Ahmet DA Având în vedere declarațiile oficiale de acceptare a unei soluționări confidențiale a cauzei, După ce a intenționat, face următoarea decizie FORMĂ ȘI PROCEDURA Reclamantul, Ahmet Da A fost reprezentat de agentul său. Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul se plângea că condamnarea sa pentru că a ținut un discurs i-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare. La 8 decembrie 2014 și 3 martie 2015, Curtea a primit declarații de soluționare amiabilă semnate de către părți.

Prin aceste declarații, Ö Õ este angajat să plătească reclamantului suma de 7 500 (șapte mii cinci sute) de euro, acoperind orice prejudiciu material și moral, și suma de 500 (cinci cenți) de euro, care acoperă toate cheltuielile și cheltuielile de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamant și reclamantul a renunțat la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care au stat la baza cererii sale. Aceste sume vor fi convertite în moneda guvernului la rata aplicabilă la data plății și scutite de orice taxă aplicabilă, care va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale.

Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Pe de altă parte, Curtea constată că, în părțile sale relevante, această declarație este formulată după cum urmează În această privință, trebuie să se observe că, în numeroase cauze, Curtea a ajuns la concluzia încălcării articolului 10 din convenție din cauza urmăririi în temeiul articolului 7 alin. (2) din Legea privind combaterea terorismului. Aceste condamnări arată în mod clar că dreptul și, în special, practica turcească trebuie să fie de urgență puse în conformitate cu cerințele care decurg din art. 10 din Convenție.

Cu toate acestea, guvernul a modificat la 11 aprilie 2013 art. 7 alineatul (2) din Legea privind combaterea terorismului în lumina jurisprudenței relevante a Curții în acest domeniu (a se vedea în special Faruk Temel c. Turcia, nr 16853/05, § 64, 1 februarie 2011). Curtea ia notă de concesiile pe care le conține declarația guvernului, și anume recunoașterea existenței unei ingerințe în libertatea de exprimare a reclamantului, precum și a sumei propuse a despăgubirii, care este conformă cu sumele alocate în cauze similare. De asemenea, Comisia ia notă de conținutul declarației reclamantului prin care renunță la orice pretenție față de Turcia cu privire la faptele care au stat la originea cererii și declară cauza soluționată definitiv (a se vedea Mart c. Turcia (dec.), nr 31364/11, 25 martie 2014). Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile.

Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum le recunosc convenția și protocoalele sale și nu are nici un motiv să continue examinarea cererii. În consecință, este necesar să se șteargă cauza din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide în de a elimina cererea de rol în conformitate cu art. 39 din convenție. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 7 ianuarie 2016. Abel Campos Ksenija Turković Modulul adjunct președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 43452/12 Ahmet DAĞTEKİN contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 8 décembre 2015 en un comité composé de : Ksenija Turković, présidente, Jon Fridrik Kjølbro, Georges Ravarani, juges, et de Abel Campos, greffier adjoint de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 13 juin 2012, Vu les déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante :

FAITS ET PROCÉDURE

Le requérant, M. Ahmet Dağtekin, est un ressortissant turc né en 1960 et résidant à Șanlɪurfa. Il a été représenté devant la Cour par M e K. Yılmaz et M e R. Yalçındağ Baydemir, avocats à Diyarbakɪr. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent. Invoquant l’article 10 de la Convention, le requérant se plaignait que sa condamnation pour avoir tenu un discours a porté atteinte à son droit à la liberté d’expression. Les 8 décembre 2014 et 3 mars 2015, la Cour a reçu des déclarations de règlement amiable signées par les parties.

Par ces déclarations, le Gouvernement s’est engagé à verser au requérant la somme de 7 500 (sept mille cinq cents) euros, couvrant tout préjudice matériel et moral, et la somme de 500 (cinq cents) euros, couvrant l’ensemble des frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par le requérant et le requérant a renoncé à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine de sa requête. Lesdites sommes seront converties en monnaie du Gouvernement au taux applicable à la date du paiement, et exempte de toute taxe éventuellement applicable. Elle sera versée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour.

À défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. Par ailleurs, la Cour note que, dans ses parties pertinentes, ladite déclaration est libellée comme suit : « A cet égard, il convient d’observer que dans de nombreuses affaires, la Cour a conclu à la violation de l’article 10 de la Convention en raison de poursuite au titre de l’article 7 § 2 de la loi relative à la lutte contre le terrorisme.

Ces condamnations font clairement apparaître que le droit et, en particulier, la pratique turcs doivent d’urgence être mis en conformité avec les exigences découlant de l’article 10 de la Convention. L’ingérence incriminée dans le cas d’espèce en constitue une illustration supplémentaire. Cela étant, le Gouvernement a modifié le 11 avril 2013 l’article 7 § 2 de la loi relative à la lutte contre le terrorisme à la lumière de la jurisprudence pertinente de la Cour dans ce domaine (voir, en particulier, Faruk Temel c. Turquie , n o 16853/05, § 64, 1 er février 2011). » EN DROIT La Cour prend note des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, à savoir, la reconnaissance de l’existence d’une ingérence dans la liberté d’expression du requérant, ainsi que du montant de l’indemnisation proposée qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires.

Elle note également le contenu de la déclaration du requérant par laquelle il renonce à toute prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine de la requête et déclare l’affaire définitivement réglée (voir, Mart c. Turquie (déc.) , n o 31364/11, 25 mars 2014). La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention et ses protocoles et n’aperçoit par ailleurs aucun motif justifiant de poursuivre l’examen de la requête. En conséquence, il convient de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle en application de l’article 39 de la Convention.

Fait en français puis communiqué par écrit le 7 janvier 2016. Abel Campos Ksenija Turković Greffier adjoint Présidente