K.K. AND F.R. v. DENMARK
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
K.K. AND F.R. v. DENMARK (CtEDO, 2015)
Decizia nr. 18136/14 K.K. și F.R. împotriva Danemarcei Curții Europene a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care așezează la 8 decembrie 2015 în calitate de comitet compus din: Ksenija Turković, președinte, Jon Fridrik Kjølbro, Georges Ravarani, judecători și Abel Campos, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 28 februarie 2014, Având în vedere măsura intermediară indicată guvernului contestat în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții, având în vedere decizia de a acorda prioritate cauzei în temeiul articolului 41, având în vedere decizia de a acorda reclamanților anonimitate, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE ȘI PROCEDIMENTUL Reclamanții sunt palestinieni apatrizi din Siria, un cuplu și cele două fiice ale acestora, cu vârste de aproximativ 7 și 8 ani. Ele sunt reprezentate de Consiliul Refugiat Danez (Dansk Flygtningehjælp Guvernul danez a fost reprezentat de agentul lor, dl Tobias Elling Rehfeld din Ministerul Afacerilor Externe. Nu se cunoaște atunci când reclamanții au intrat în Italia și ulterior în Danemarca. La 6 noiembrie 2013, Serviciul de Immigrație ( Udlændingestirelsen ) a constatat că reclamanții ar trebui returnați în Italia în temeiul Regulamentului Dublin. Autoritățile italiene au acceptat acest lucru la 27 Ianuarie 2014 și a planificat să plaseze reclamanții la un proiect numit „Stella”. Apelul reclamanților împotriva deciziei de transfer a fost refuzat de către Ministerul Justiției (Justisministeriet ) la 21 februarie 2014. Reclamanții au plâns că îndepărtarea lor în Italia va fi încălcată de art. 3 din Convenție din cauza presupuselor deficiențe ale sistemului de primire a reclamanților de azil. La 3 martie 2014, la cererea reclamanților, președintele interimar al Secțiunii II a hotărât să aplice o măsură intermediară în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții și a solicitat Guvernului danez să rămână expulzarea reclamanților în Italia până la un anunț suplimentar. La 4 noiembrie 2014, Curtea și-a pronunțat hotărârea în Tarakhel Elveția (nr. 29217/12, ECHR 2014 (extracte)), care se referă la compatibilitatea îndepărtării reclamanților de azil în Italia cu obligațiile statului contestat în temeiul articolului 3 din convenție. La 2 decembrie 2014, Curtea a solicitat Guvernului să indice dacă a avut în vedere adoptarea unor măsuri în răspuns la hotărârea Tarakhel c. Elveția, inclusiv oricare care ar putea afecta direct statutul de reclamant în Danemarca. Prin scrisorile din 10 decembrie 2014 și 30 ianuarie 2015, Guvernul a informat Curtea că, având în vedere Tarakhel c. Elveția Hotărârea prezentului caz a fost trimisă Serviciului de Immigrație pentru o reexaminare. Într-o scrisoare din 19 octombrie 2015, Guvernul a solicitat că Curtea va ataca cazul listei sale, deoarece autoritățile daneze au hotărât să examineze cererile de azil ale reclamanților cu privire la fondul. Prin urmare, reclamanții nu vor fi transferați în Italia în conformitate cu Dublinul Regulamentul. Cazul lor va fi examinat de către Serviciul de Immigrație în primul rând. În cazul în care o cerere de azil este respinsă, cazul va fi trimis automat la Comitetul de Apel pentru Refugiați (Flygtningenævnet ), care este un organism independent și quasi judiciar, pentru revizuire, cu excepția cazului în care cererea este considerată evident nefondată atât de Serviciul de imigrare, cât și de Consiliul Danez al Refugiaților. În timpul revizuirii Comitetului de Apel pentru Refugiați, reclamanții vor avea dreptul procedural de a rămâne în Danemarca. 10. Într-o scrisoare din 30 octombrie 2015, reclamanții au convenit să izbucnească din acest caz. Tribunalul consideră că, în aceste circumstanțe, reclamanții nu mai doresc să își continue cererea, în sensul art. 37 § 1 litera (a) din Convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă, Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri.