- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 23 februarie 2016
- Stat pârât
- ROU
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Trif împotriva României
Traducere în română Auto
CUARTĂ DECIZIE DECIZIE Nr. 54950/10 Mihai Marcel TRIF împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiunea), care așezat la 23 februarie 2016 în calitate de comitet compus din: Vincent A. De Gaetano, președinte, Krzysztof Wojtyczek, Iulia Antoanella Motoc, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 16 septembrie 2010, Având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat la 24 iunie 2015, care solicită Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Dl Mihai Marcel Trif, este un național german, născut în 1951 și trăiește în Sunrise.
Guvernul român („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, din Ministerul Afacerilor Externe din România. Guvernul german, care a fost informat de acest caz în funcție de naționalitatea reclamantului, nu a folosit dreptul lor de a interveni în temeiul articolului 36 § 1 din Convenție. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata necorespunzătoare a procedurii penale deschise împotriva acestuia. Cererea a fost comunicată guvernului HOTĂRÂREA După eșecul unei încercări de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 24 iunie 2015, Guvernul a informat Curții că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere.
Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul declară, prin intermediul acestei declarații unilaterale, recunoașterea încălcării articolului 6 § 1 din Convenție, având în vedere durata procedurii în litigiu. Guvernul este dispus să plătească reclamantului Mihai Marcel Trif ca o justă satisfacție, suma de 810 EUR, suma pe care ei consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Această sumă va acoperi toate daunele, precum și costurile și cheltuielile și va fi eliberată de orice impozită care poate fi aplicabilă. Această sumă va fi plătită contului indicat de reclamant în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție.
În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Această plată va fi decontarea finală a cazului. Guvernul invită cu respect Curtea să declare că examinarea prezentei cereri nu mai este justificată și să elimine cererile din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție.” Prin scrisoarea din 14 iulie 2015, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale, susținând că suma propusă nu i-a oferit suficientă satisfacție.
Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „... din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii.” Curtea reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 10. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (a se vedea Hotărârea Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka z o.o.
c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.) nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 11. Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva României, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 Abramiuc c. România; nr. 37411/02, §§ 103-109, 24 februarie 2009 și Vlad și alții v. România, nos.
40756/06, 41508/07 și 50806/07, §§ 133 și 154-156, 26 noiembrie 2013). 12. Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse de Curte consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). 13. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o solicită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 14. În orice caz, hotărârea Curții nu aduce atingere unei hotărâri pe care le-ar putea lua pentru a restabili, în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție, cererea la lista sa de cazuri, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale (a se vedea Josipović Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008, și Aleksantseva și 28 altele c. Rusia (dec.), nr. 750025/01 et al., 23 15. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată din listă cazul.
Din aceste motive, Curtea ia act, în unanimitate, de termenele declarației guvernului contestat în temeiul art. 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în aceasta; de a elimina aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 17 martie 2016. Fatoș Aracı Vincent A. De Gaetano Președintele adjunct al grefierului
FOURTH SECTION
DECISION Application no. 54950/10 Mihai Marcel TRIF against Romania The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 23 February 2016 as a Committee composed of: Vincent A. De Gaetano, President, Krzysztof Wojtyczek, Iulia Antoanella Motoc, judges, and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 16 September 2010, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 24 June 2015 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration, Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
1. The applicant, Mr Mihai Marcel Trif, is a German national, who was born in 1951 and lives in Sunrise.
The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms C. Brumar, from the Romanian Ministry of Foreign Affairs. The German Government, which have been informed of the case in view of the applicant’s nationality, did not make use of their right to intervene under Article 36 § 1 of the Convention.
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the unreasonable length of the criminal proceedings opened against him.
The application had been communicated to the Government . THE LAW
After the failure of an attempt to reach a friendly settlement, by a letter of 24 June 2015 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provided as follows: “The Government declare, by way of this unilateral declaration, its acknowledgement of the violation of Article 6 § 1 of the Convention, on account of the length of the proceedings in dispute. The Government are prepared to pay the applicant Mihai Marcel Trif as just satisfaction, the sum of EUR 810, amount which they consider reasonable in the light of the Court’s case-law. This sum is to cover all damage as well as the costs and expenses and will be free of any taxes that may be applicable. This sum will be payable to the account indicated by the applicant within three months from the date of the notification of the decision pursuant to Article 37 § 1 of the Convention. In the event of failure to pay this sum within the said period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This payment will be the final settlement of the case. The Government respectfully invite the Court to rule that the examination of the present application is no longer justified and to strike the applications out of its list of cases, pursuant to Article 37 § 1 (c) of the Convention.”
By a letter of 14 July 2015, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration. He argued that the amount proposed did not offer him sufficient just satisfaction.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “... for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application.”
The Court also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application or part thereof under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government – even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court examined the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment (see Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. v. Poland (dec.) no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.) no. 28953/03, 18 September 2007).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Romania, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella v. Italy [GC], no. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ‑ V; Abramiuc v. Romania, no. 37411/02, §§ 103-109, 24 February 2009 and Vlad and others v. Romania, nos. 40756/06, 41508/07 and 50806/07, §§ 133 and 154-156, 26 November 2013).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ).
In any event, the Court’s decision is without prejudice to any decision it might take to restore, pursuant to Article 37 § 2 of the Convention, the application to its list of cases, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration (see Josipović v. Serbia (dec.), no. 18369/07, 4 March 2008, and Aleksentseva and 28 Others v. Russia (dec.), nos. 75025/01 et al., 23 March 2006).
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list. For these reasons, the Court, unanimously, Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. Done in English and notified in writing on 17 March 2016. Fatoș Aracı Vincent A. De Gaetano Deputy Registrar President