SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 57968/13 Clemente RAINONE împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se află la data de iunie 2016 într-un comitet compus din Kristina Pardalos, președintele Paul Mahoney, Robert Spano, judecători, și Renata Degener, adjunctul secțiunii, având în vedere cererea formulată la data de 4 septembrie 2013, După ce a deliberat, face următoarea decizie CU FAPT pe reclamant, domnul Clemente Rainone, este un resortisant italian născut în 1952, și aflat în prezent într-un penitenciar nespecificat. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul S. Sabato, avocat la Palma Campania (Naples). Guvernul italian ( Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: Reclamantul a fost acuzat de extorcare. Această acuzație se baza pe mărturia victimei, X, un antreprenor care a declarat că reclamantul a insistat să meargă la o întâlnire într-o zonă izolată, unde Y, membru al unei asociații de răufăcători mafioți, l-a amenințat să-i dea suma de 7 000 000 de lire (ITL aproximativ 3 615). EUR (EUR) în schimbul unui cec fără provizioane. Reclamantul a fost trimis în judecată în fața Tribunalului din Nola. X a fost interogat în cursul dezbaterilor. Prin hotărârea din 26 septembrie 2007, tribunalul din Nolaža pe reclamant, având în vedere lipsa unor fapte delictuoase (pătruns el fatto non-susist ). Instanța a arătat că versiunea X era neconcludentă și conținea numeroase inexactități Prin urmare, aceasta nu era de natură să demonstreze, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăția acuzatului. Parchetul și partea civilă au interietat apelul. Prin hotărârea din 24 septembrie 2010, curtea de apel din Napoli l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de șapte ani de închisoare și 1 500 EUR de închisoare. Curtea de apel a arătat că X a fost precisă și coerentă în descrierea evenimentelor și că a indicat el însuși că colocarea lor temporală era aproximativă. Acest lucru a fost de înțeles, având în vedere perioada lungă de timp scursă de la fapte. În cele din urmă, comportamentul lui X în timpul procesului nu a permis să se îndoiască de buna sa credință. 10. Reclamantul s-a ocupat de casare și a susținut, printre altele, că cazul său era similar în cazul Dan c. Moldova (n 8999/07, 5) iulie 2011), în care Curtea a ajuns la concluzia încălcării articolului 6 din Convenție, deoarece, după o achitare în primă instanță, instanța judecătorească a dat o interpretare radical diferită față de credibilitatea mărturiei principale în cauză, fără a o mai interoga din nou. Reclamantul a solicitat aplicarea acestui principiu al dreptului în speță. Printr-o hotărâre din 11 ianuarie 2013, al cărei text a fost depus la grefă la 8 martie 2013, Curtea de Casație l-a decăzut pe reclamant din recursul său și a considerat că recursul a fost respins de instanța de primă instanță. GRIEF 12. Recurentul se plânge de condamnarea sa prin recursul judecătoresc din Napoli, pe care îl consideră contrar articolului 6 din Convenția EN Curtea constată că, la 24 septembrie 2015, în urma unei examinări preliminare a admisibilității cererii, vicepreședintele secțiunii căreia i-a fost atribuită cauza a decis, în temeiul articolului 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură al Curții, să dea cunoștință de cererea adresată statului și să îl invite pe acesta să își prezinte în scris observațiile cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii. 14. Observațiile guvernului cu privire la admisibilitate și la bunul întemeiat al cererii au ajuns la grefa Curții la 20 ianuarie 2016. 15. Prin scrisoarea din 27 ianuarie 2016, grefa Curții l-a invitat pe avocatul reclamantului să transmită, până la 9 martie 2016, observațiile în răspuns și cererile de satisfacție echitabilă în numele reclamantului. 16. Întrucât nu a fost primit niciun răspuns printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire din 21 martie 2016, grefa Curții l-a informat pe avocatul reclamantului că termenul acordat pentru prezentarea observațiilor sale privind admisibilitatea și temeinicia cererii a fost încheiat de la 9 În plus, grefa Curții a atras atenția avocatului reclamantului asupra articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție, conform căruia Curtea poate anula o cauză a rolului atunci când circumstanțele sugerează că reclamantul nu intenționează să își mențină cererea. 17. La 5 aprilie 2016, avocatul reclamantului a primit scrisoarea din 21 martie 2016. 18. Curtea observă că, până în prezent, nu a primit niciun răspuns de la reclamant sau de la avocatul acestuia. Cei interesați nu au prezentat niciun răspuns, nu au furnizat nicio explicație cu privire la această omisiune și nu au solicitat o prelungire a termenului relevant. În aceste condiții, Curtea consideră că circumstanțele permit să se ajungă la concluzia că reclamantul nu mai dorește să își mențină cererea în conformitate cu art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Făcut în franceză și comunicat în scris la 12 iulie 2016. Renata Degener Kristina Pardalos Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
57968/13
Clemente RAINONE
contre l’Italie
La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le
21
juin 2016 en un comité composé de
:
Kristina Pardalos,
présidente,
Paul Mahoney,
Robert Spano,
juges,
et de Renata Degener,
greffière adjointe de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 4 septembre 2013,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Clemente Rainone, est un ressortissant italien né en 1952 et actuellement détenu dans un pénitencier non précisé. Il a été représenté devant la Cour par M
e
2.
Le gouvernement italien («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M
me
3.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
4.
Le requérant fut accusé d’extorsion. Cette accusation se fondait sur le témoignage de la victime, X, un entrepreneur qui avait déclaré que le requérant avait insisté pour l’accompagner à un rendez-vous dans une localité isolée, où Y, membre notoire d’une association de malfaiteurs de type mafieux, l’avait menacé l’obligeant à lui donner la somme de 7
000
000 lires (ITL – environ 3
615
euros (EUR)) en échange d’un chèque sans provision.
5.
Le requérant fut renvoyé en jugement devant le tribunal de Nola. X
fut interrogé au cours des débats.
6.
Par un jugement du 26 septembre 2007, le tribunal de Nola relaxa le requérant, vu l’absence de faits délictueux (
perché il fatto non sussiste
). Le tribunal observa que la version de X était peu cohérente et contenait de nombreuses imprécisions
; dès lors, elle n’était pas de nature à prouver, au
‑
delà de tout doute raisonnable, la culpabilité de l’accusé.
7.
Le parquet et la partie civile interjetèrent appel.
8.
Par un arrêt du 24 septembre 2010, la cour d’appel de Naples condamna le requérant à une peine de sept ans d’emprisonnement et 1
500
EUR d’amende.
9
.
La cour d’appel observa que X avait été précis et cohérent dans sa description des évènements et qu’il avait lui-même indiqué que leur colocation temporelle était approximative. Ceci était compréhensible, vu le long laps de temps s’étant écoulé depuis les faits. Enfin, le comportement de X au cours du procès ne permettait pas de douter de sa bonne foi.
10.
Le requérant se pourvut en cassation. Il allégua notamment que son affaire était similaire à l’affaire
Dan c. Moldova
, (n
o
8999/07, 5
juillet 2011), où la Cour avait conclu à la violation de l’article 6 de la Convention car, après un acquittement en première instance, le juge d’appel avait donné une interprétation radicalement différente de la crédibilité du principal témoignage à charge, sans en interroger à nouveau l’auteur. Le requérant demandait l’application de ce principe de droit en l’espèce.
11
.
Par un arrêt du 11 janvier 2013, dont le texte fut déposé au greffe le 8
mars 2013, la Cour de cassation débouta le requérant de son pourvoi. Elle estima que la cour d’appel n’avait pas effectué une simple réévaluation des déclarations de X, mais les avait appréciés à la lumière d’éléments ultérieurs, ignorés par le juge de première instance.
GRIEF
12.
Le requérant se plaint de sa condamnation par la cour d’appel de Naples, qu’il estime contraire à l’article 6 de la Convention
13.
La Cour observe que le 24 septembre 2015, à la suite d’un examen préliminaire de la recevabilité de la requête, la vice-présidente de la section à laquelle l’affaire avait été attribuée a décidé, en vertu de l’article 54 § 2 b) du règlement de la Cour, de donner connaissance de la requête au Gouvernement et d’inviter celui-ci à présenter par écrit ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête.
14.
Les observations du Gouvernement sur la recevabilité et le bien
‑
fondé de la requête sont parvenues au greffe de la Cour le 20 janvier 2016.
15.
Par une lettre du 27 janvier 2016, le greffe de la Cour a invité l’avocat du requérant à faire parvenir au plus tard le 9
mars 2016 les observations en réponse et les demandes de satisfaction équitable au nom de la partie requérante.
16.
Aucune réponse n’ayant été reçue, par une lettre recommandée avec accusé de réception du 21 mars 2016, le greffe de la Cour a informé l’avocat du requérant que le délai imparti pour la présentation de ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête était échu depuis le 9
mars 2016, et qu’aucune prorogation de ce délai n’avait été sollicitée. Le greffe de la Cour a en outre attiré l’attention de l’avocat du requérant sur l’article
37 § 1 a) de la Convention, aux termes duquel la Cour peut rayer une affaire du rôle lorsque les circonstances donnent à penser que la partie requérante n’entend pas maintenir sa requête.
17.
Le 5 avril 2016, l’avocat du requérant a reçu la lettre du 21
mars 2016.
18.
La Cour note qu’à ce jour, aucune réponse ne lui est parvenue de la part du requérant ou de son avocat. Les intéressés n’ont pas présenté d’observations en réponse, n’ont fourni aucune explication de cette omission et n’ont pas sollicité une prorogation du délai pertinent. Dans ces conditions, la Cour estime que les circonstances permettent de conclure que le requérant n’entend plus maintenir sa requête aux termes de l’article
37 §
1 a) de la Convention.
19.
La Cour n’aperçoit par ailleurs aucun motif justifiant de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1
in fine
de la Convention). En conséquence, il convient de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Fait en français puis communiqué par écrit le 12 juillet 2016.
Renata Degener
Kristina Pardalos
Greffière adjointe
Présidente