CASE OF PARADISO AND CAMPANELLI v. ITALY - [Romanian Translation] legal summary by the European Institute of Romania

CASE OF PARADISO AND CAMPANELLI v. ITALY - [Romanian Translation] legal summary by the European Institute of Romania (CtEDO, 2017)

Tradus și revizuit de IER (

www.ie

r

.

ro

)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

Notă de informare privind jurisprudența Curții n

r

.

2

03

Ianuarie 2017

Paradiso și Campanelli împotriva Italiei (MC)

- 25358/12

Hotărârea din 24.1.2017(

MC)

Art. 8

Art. 8 § 1

Respectarea vieții private

Îndepărtarea unui copil născut în străinătate, în urma unui contract de reproducere

asistată prin intermediul unei mame surogat, încheiat de un cuplu cu privire la care s-a

constatat ulterior că nu are nicio legătură biologică cu respectivul copil:

neîncălcare

În fapt - Reclamanții sunt un cuplu căsătorit.

În 2006, aceștia obținuseră atestatul de

adopție. După

ce au făcut, în zada

r

,

î

ncercări de fertilizare in vitro, aceștia au decis să

recurgă la metoda reproducerii asistate prin intermediul unei mame surogat pentru a

deveni părinți.

În acest scop, au contactat o clinică cu sediul în Moscova, specializată

în metode de reproducere asistată, și au încheiat un contract de reproducere asistată

prin intermediul unei mame surogat cu o societate din Rusia. După o fertilizare in vitro

reușită în luna mai 2010

– care ar fi fost realizată cu materialul seminal al

reclamantului - doi embrioni „care le aparțineau” au fost implantați în uterul unei

mame purtătoare

.

Bebelușul s-a născut în februarie 2011. Mama purtătoare și-a dat

consimțământul în scris pentru înregistrarea copilului drept fiul reclamanțilo

r

.

Î

n

temeiul dreptului rus, reclamanții au fost înregistrați drept părinții nou-născutului.

Certificatul de naștere rus, în care nu era menționată maternitatea surogat, a fost

apostilat potrivit dispozițiilor

Convenției de La Haga din 5 octombrie 1961

cu privire la

suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale st

răine.

În mai 2011, având în vedere că au solicitat autorităților italiene înregistrarea

certificatului de naștere, reclamanții au fost cercetați penal pentru „alterarea stării

civile” și încălcarea legii privind adopția, deoarece aceștia au luat cu ei copilul fără să

respecte legea și au eludat limitele impuse în acordul de adopție, care excludea

posibilitatea adoptării de către aceștia a unui copil cu o vârstă atât de mică. La aceeași

dată, Parchetul a solicitat deschiderea unei proceduri de adopție, având în vedere că

respectivul copil trebuia considerat ca fiind într-o stare de abandon. În august 2011, a

fost efectuat un test ADN, la cererea tribunalului. Acesta a arătat că, contrar

declarațiilor reclamanțil

o

r

,

n

u exista nicio legătură genetică între reclamant și copil. În

octombrie 2011,

T

r

ibunalul pentru minori

a decis îndepărtarea copilului de la

reclamanți. A fost interzis contactul între reclamanți și copil. În aprilie 2013, instanța a

considerat legitim refuzul transcrierii certificatului de naștere rus și a dispus emiterea

unui nou certificat de naștere, în care urma să se menționeze faptul că respectivul copil

era fiul unor părinți necunoscuți și un nou nume. De atunci, copilul a fost adoptat de o

altă familie. Instanța a apreciat că reclamanții nu mai aveau calitatea de a acționa în

această procedură a adopției.

Printr-o hotărâre din 27 ianuarie 2015 (a se vedea

Nota de informare n

r

.

1

81

), o

cameră a Curții a constatat, cu cinci voturi la două, că îndepărtarea copilului constituise

o încălcare a art. 8 din Convenție, în special din cauza concluziei pripite conform căreia

părinții beneficiari nu ar fi fost apți să ia în îngrijire copilul și din cauza luării

insuficiente în considerare a interesului acestuia din urmă, care ar fi fost inexistent din

punct de vedere juridic mai mult de doi ani.

La 1 iunie 2015, cauza a fost retrimisă în fața Marii Camere, la cererea Guvernului.

În drept

– art. 8: Speța privește reclamanți care, fără să respecte nicio procedură de

adopție legală, au introdus pe teritoriul Italiei un copil – care nu avea nicio legătură

biologică cu niciunul dintre ei – care provenea din străinătate și care a fost conceput –

potrivit instanțelor naționale – cu ajutorul unor metode de procreare asistată, care erau

ilegale în temeiul dreptului Italian.

a)

Aplicabilitate

i.

Viață de familie

– Încheierea relației dintre reclamanți și copil este consecința

incertitudinii juridice căreia ei înșiși i-au dat naștere în ceea ce privește legătura în

cauză, prin adoptarea unui comportament contrar dreptului italian și aducând copilul în

Italia pentru a se stabili acolo. Autoritățile italiene au reacționat rapid la această

situație, solicitând suspendarea autorității părintești și deschizând o procedură de

adopție.

Având în vedere absența oricărei legături biologice dintre copil și părinții beneficiari,

durata scurtă a relației lor cu copilul, adică aproximativ opt luni, și incertitudinea

legăturilor juridice, în ciuda existenței unei dorințe de a deveni părinți și a calității

legăturilor afective, nu sunt îndeplinite condițiile care permit stabilirea existenței unei

vieți de familie

de facto

.

Prin urmare, Curtea a constatat absența vieții de familie în speță.

ii.

Viață privată

- Ținând seama de faptul că reclamanții și-au dorit cu adevărat să

devină părinți și au explorat diversele posibilități de a-și îndeplini dorința – să iubească

și să educe un copil - în speță este în joc dreptul la respectarea deciziei reclamanților

de a deveni părinți, precum și dezvoltarea personală a persoanelor în cauză, prin

intermediul rolului de părinți pe care intenționau să și-l asume față de copil.

În cele din

urmă, având în vedere că procedura în fața tribunalului pentru minori se raporta la

aspectul existenței unor legături biologice între copil și reclamant, această procedură și

stabilirea datelor genetice au avut un impact asupra identității acestuia din urmă,

precum și asupra relațiilor dintre cei doi reclamanți.

Astfel, faptele cauzei țin de viața privată a reclamanțilo

r

.

b)

Cu privire la fond

– Măsurile adoptate în privința copilului constituie o ingerință în

viața privată a reclamanțilo

r

.

A

ceastă ingerință era prevăzută de lege și avea ca scop

apărarea ordinii și protejarea drepturilor și libertăților altora.

Instanțele naționale și-au întemeiat deciziile pe absența oricărei legături genetice între

reclamanți și copil și pe încălcarea legislației naționale privind adopția internațională și

reproducerea medical asistată. Măsurile adoptate de autorități au avut ca scop

întreruperea imediată și definitivă a oricărui contact între reclamanți și copil, precum și

plasarea acestuia într-un centru și punerea acestuia sub tutelă.

Faptele cauzei privesc aspecte sensibile din punct de vedere etic – adopția, luarea în

îngrijire a copilului de către stat, reproducerea asistată medical și reproducere asistată

prin intermediul unei mame surogat – în privința cărora statele membre beneficiază de

o amplă marjă de apreciere.

Autoritățile interne s-au bazat, în special, pe două serii de argumente: ilegalitatea

comportamentului reclamanților și urgența adoptării unor măsuri în privința copilului,

pe care îl considerau ca fiind „într-o stare de abandon

”

,

î

n sensul art. 8 din legea

privind adopția

.

Motivele invocate de instanțele interne sunt legate direct de scopul legitim al apărării

ordinii și al protejării copilului – în speță și în general – având în vedere prerogativa

statului de a stabili filiația prin adopție și prin interzicerea anumitor metode de

reproducere medical asis

tată.

Cauza fiind examinată din perspectiva dreptului reclamanților la respectarea vieții lor

private, având în vedere că în speță se află în joc dreptul acestora la dezvoltare

personală prin intermediul relației lor cu copilul, motivele furnizate de instanțele

interne, care se concentrau pe situația copilului și pe ilegalitatea comportamentului

reclamanțil

o

r

,

e

rau suficient

e.

Instanțele interne au acordat

o importanță semnificativă nerespectării de către

reclamanți a legii privind adopția și faptului că aceștia au recurs, în străinătate, la

metode de reproducere asistată medical care erau interzise în Italia. În cadrul

procedurii interne, instanțele, care s-au concentrat pe necesitatea imperioasă de a

adopta măsuri urgente, nu au oferit precizări privind interesele generale aflate în joc și

nici nu au abordat explicit aspectele sensibile din punct de vedere etic, care se află la

baza dispozițiilor juridice încălcate de reclamanți.

Principala preocupare a instanțelor interne era să pună capăt situației ilegale. Legile

care au fost încălcate de reclamanți și măsurile adoptate ca răspuns la comportamentul

lor aveau rolul de a proteja interese generale importante.

În ceea ce privește interesele copilului, tribunalul pentru minori a ținut seama de

absența unei legături biologice între reclamanți și copil și a declarat că era necesar să

fie identificat, cât mai repede posibil, un cuplu adecvat, care putea să îl ia în grijă.

Ținând seama de vârsta mică a copilului și de perioada scurtă petrecută de acesta cu

reclamanții, tribunalul a apreciat că simplul fapt de a separa minorul de persoanele care

aveau grijă de el nu ar avea consecințe psihopatologice asupra lui, în absența altor

factori de cauzalitate. Acesta a concluzionat că trauma cauzată de separare nu ar fi

ireparab

ilă.

În ceea ce privește interesul reclamanților de a continua relația lor cu copilul, tribunalul

pentru minori

persoanelor în cauză, potrivit cărora

transportaseră materialul genetic al reclamant

ului

la clinica din Rusia.

După ce au obținut acordul pentru realizarea unei adopții

a subliniat că niciun element din dosar nu confirma declarațiile

internaționale, aceștia au eludat legea privind adopția, aducând copilul în Italia, fără

aprobarea Comisiei pentru adopții internaționale. Având în vedere acest comportament,

tribunalul și-a exprimat îngrijorarea potrivit căreia copilul ar putea fi un instrument în

vederea îndeplinirii unei dorințe narcisiste a cuplului sau ar putea fi destinat să rezolve

o problemă individuală sau comună a cuplului. În plus, conduita reclamanților aruncă „o

umbră de îndoială semnificativă asupra existenței unor capacități afective și educative

reale și a unui instinct de solidaritate umană, de care trebuie să dispună persoanele

care doresc să integreze copiii altor persoane în viața lor ca și cum ar fi propriii lor

copii

”

.

Copilul nu este reclamant în speță. În plus, acesta nu era un membru al familiei

reclamanțil

o

r

,

î

n sensul art. 8 din Convenție.

T

o

tuși, acest lucru nu înseamnă că

interesul superior al copilului și modul în care acesta a fost luat în considerare de

instanțele interne nu au nicio relevanță.

Instanțele interne nu aveau obligația de a acorda prioritate menținerii relației dintre

reclamanți și copil. Acestea se confruntau, mai degrabă, cu o alegere delicată: fie să le

permită reclamanților să continue relația cu copilul și, astfel, să legalizeze situația

impusă de aceștia ca un fapt împlinit, fie să ia măsuri pentru a-i oferi copilului o familie

în conformitate cu legea privind adopția.

Instanțele italiene au acordat puțină importanță interesului reclamanților de a continua

să dezvolte relația lor cu un copil ai cărui părinți doreau să fie. Acestea nu au abordat

în mod explicit impactul pe care l-ar avea asupra vieții lor private separarea imediată și

ireversibilă de copil. Cu toate acestea, cauza trebuie să fie examinată ținând seama de

ilegalitatea comportamentului reclamanților și de faptul că relația lor cu copilul a

devenit precară chiar din momentul în care au decis să locuiască în Italia împreună cu

acesta. Această legătură a devenit și mai slabă atunci când s-a dovedit, odată cunoscut

rezultatul testului ADN, că nu exista nicio legătură biologică între cel de-al doilea

reclamant și copil.

Procedura avea un caracter urgent. Orice măsură de natură să prelungească șederea

copilului la reclamanți, precum plasarea lui provizorie la aceștia, ar fi implicat riscul ca

simpla trecere a timpului să nu determine o soluționare a cauzei.

Curtea nu subestimează impactul pe care separarea imediată și ireversibilă de copil

trebuie să îl fi avut asupra vieții private a reclamanțilo

r

.

D

eși Convenția nu consacră

niciun drept de a deveni părinte, Curtea nu poate ignora durerea sufletească simțită de

cei a căror dorință de a deveni părinți nu este sau nu poate fi îndeplinită. Cu toate

acestea, interesul general aflat în joc cântărește greu în balanță, în vreme ce, prin

comparație, este necesar să se acorde o importanță mai mică interesului reclamanților

de a-și asigura dezvoltarea personală prin continuarea relației lor cu copilul. Faptul de a

accepta ca respectivul copil să rămână cu reclamanții, posibil cu scopul ca aceștia să

devină părinții săi adoptivi, ar echivala cu legalizarea situației create de aceștia prin

încălcarea unor norme importante ale dreptului italian. Instanțele italiene, care au

concluzionat că respectivul copil nu va suferi un prejudiciu grav sau ireparabil ca

urmare a separării, au menținut un echilibru just între diversele interese aflate în joc,

încadrându-se în limitele amplei marje de apreciere de care dispuneau acestea în speță.

Concluzi

e

: neîncălcare (11 voturi la 6).

[A se vedea și

Giusto, Bornacin și V. împotriva Italiei

(dec.), 38972/06, 15 mai 2007,

Nota de informare n

r

.

9

7

;

Wagner și J.M.W.L. împotriva

Luxemburgul

ui

, 76240/01,

28 iunie

2007,

Nota de informare n

r

.

9

8

;

Moretti și Benedetti împotriva

Italie

i

,

16318/07, 27

aprilie 2010,

Nota de informare n

r

.

1

29

;

Kopf și Liberda împotriva

Austrie

i

,

1598/0

6

, 17

ianuarie 2012;

Labassee împotr

iva

Franței

, 65941/11, 26

iuni

e

2014,

Nota de informare n

r

.

1

75

; și

Mennesson împotriva Franței

, 65192/11, 26 iunie

2014,

Nota de informare n

r

.

1

75

]

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Redactat de grefă,

ꢀ

prezentul rezumat nu obligă Curtea.

Apăsați aici pentru a accesa

Note de informare privind jurisprudența