ÖZDEMIR v. TURKEY

Decizia nr. 26424/11 Nazlı ÖZDEMİR și Kaya ÖZDEMİR împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 7 februarie 2017 în calitate de comitet compus din: Nebojša Vučinić, președinte, Valeriu Grițco, Stéphanie Mourou-Vikström, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 10 ianuarie 2011, Având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după deliberare, hotărăsc după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIU Reclamanții, dna Nazlı Özdemir și dl Kaya Özdemir, sunt resortisanți turci, care s-au născut în 1965 și, respectiv, din 1961 și trăiesc în Tunceli. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dna Z. Özdoğan, avocat practicant la İzmir. Al doilea reclamant a murit la 30 septembrie 2011. La 26 septembrie 2016, copiii săi, dna Nur Taçyıldız (Özdemir), dna Asiye Özdemir și dna Gizem Özdemir, respectiv născut în 1986, 1988, 1997, au informat Curtea cu privire la dorința de a continua cererea în fața Curții în locul său și a reținut același avocat pentru a le reprezenta. Guvernul turc („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Reclamanții se plângeau în temeiul articolelor 2 și 13 din Convenție pentru lipsa de măsuri care ar putea împiedica sinuciderea fiuului lor în închisoare. La 12 septembrie 2014, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Turciei propune să plătească ex-gratie reclamanților în comun, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 25.000 de euro (20 de mii) pentru a acoperi orice prejudiciu material și toate morale și 2.000 (doi mii) Mii de euro) pentru a acoperi orice și toate costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil reclamanților. În acest caz, Guvernul regretă profund moartea fiului reclamantului după transferul său la centrul de detenție. În conformitate cu jurisprudența stabilită de Curte, Guvernul recunoaște, de asemenea, că neapărarea autorităților naționale de a asigura măsurile de protecție care asigură dreptul la viață a fiului reclamantului și lipsa unei anchete eficace asupra circumstanțelor legate de decesul nu a fost în conformitate cu cerințele articolului 2 din convenție, în ciuda legislației turce existente și a hotărârii guvernului de a remedia aceste eșecuri. Prin urmare, Guvernul se angajează să elibereze instrucțiuni adecvate și să adopte toate măsurile necesare pentru a se asigura că în viitor se respectă obligația de a asigura dreptul la viață a deținuților sau a condamnaților și de a efectua anchete eficace privind cazurile de sinucidere în închisoare. Aceste sume vor fi convertite în lira turcă la rata aplicabilă la data plății și vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte pentru a elimina cazul din lista cauzelor sale. În cazul în care nu se plătesc aceste sume în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pentru ele, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” La 26 septembrie 2016, reclamanții au informat Curții cu privire la acceptarea declarației menționate mai sus. Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți. Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive pentru a justifica o examinare continuă a cererii. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide de a elimina aplicarea din lista de cazuri în conformitate cu art. 39 din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 2 martie 2017. Hasan Bakırcı Nebojša Vučinić Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 26424/11

Nazlı ÖZDEMİR and Kaya ÖZDEMİR

against Turkey

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 7

February 2017 as a Committee composed of:

Nebojša Vučinić,

President,

Valeriu Grițco,

Stéphanie Mourou-Vikström,

judges,

and Hasan Bakırcı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 10 January 2011,

Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

1.

The applicants, Ms Nazlı Özdemir and Mr Kaya Özdemir, are Turkish nationals, who were born in 1965 and 1961 respectively and live in Tunceli. They were represented before the Court by Mrs Z. Özdoğan, a lawyer practising in İzmir.

2.

The second applicant died on 30 September 2011. On

26 September 2016, his children, Ms Nur Taçyıldız (Özdemir), Ms. Asiye Özdemir and Ms

Gizem

Özdemir, born respectively in 1986, 1988, 1997, informed the Court of their wish to pursue the application before the Court in his stead, and retained the same lawyer to represent them.

3.

The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.

4.

The applicants complained under Article 2 and 13 of the Convention about the lack of measures which could prevent the suicide of their son in prison.

5.

On 12 September 2014 the Court received the following declaration from the Government:

“I declare that the Government of Turkey offers to pay ex gratia to the applicants jointly, with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights, 25,000 (twenty five thousands) euros to cover any pecuniary and all non-pecuniary damage and 2,000

(two

thousands) euros to cover any and all costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to the applicants.

In the present case, the Government deeply regrets the death of the applicants’ son after his transfer at the detention centre. In line with the Court’s established case-law, the Government further recognizes that the national authorities’ failure to provide protective measures ensuring the right to life of the applicants’ son and the lack of an effective investigation into the circumstances surrounding the death was not in conformity with the requirements of Article 2 of the Convention, notwithstanding existing Turkish legislation and the resolve of the Government to remedy such failures. The Government consequently undertakes to issue appropriate instructions and adopt all necessary measures to ensure that the obligation to ensure right to life of detainees or convicts and to carry out effective investigation into cases of suicide in prison is respected in the future.

These sums will be converted into Turkish Liras at the rate applicable on the date of payment, and will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court to strike the case out of its list of cases. In the event of failure to pay these sums within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on them, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.”

6.

On 26 September 2016, the applicants informed the Court of their acceptance of the abovementioned declaration.

THE LAW

7.

The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no reasons to justify a continued examination of the application. In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court, unanimously,

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 39 of the Convention.

Done in English and notified in writing on 2 March 2017.

Hasan Bakırcı

Nebojša Vučinić

Deputy Registrar

President