ÜREK c. TURQUIE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 53791/10 Ferdi ÜREK împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 5 septembrie 2017 într-un comitet compus din Julia Laffranque, președinte, Paul Lummens, Valeriu Grițco, judecători, și de Hasan Bak Având în vedere decizia parțială din 8 aprilie 2014 de a declara inadmisibilă cauza întemeiat pe durata procedurii și de a amâna examinarea restului cererii După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, domnul Ferdi Ürek, este un resortisant turc născut în 1948 și rezident în Istanbul. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul C.K. Öner și F. Esenyel, avocați în Istanbul.

Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, se referă la aceleași circumstanțe care au făcut obiectul Deciziei Mahmut Bacak și al altor circumstanțe c. Turcia 18904/09, 11 februarie 2014). Pe scurt, în urma falimentului, la 15 mai 1998, de către Consiliul piețelor de capital ( La 15 decembrie 1999 s-a adoptat Legea nr. 4487, prin care CMC era abilitat să plătească despăgubirile. Camera instanței administrative a unei acțiuni în anulare a respingerii de către CMC, la 25 februarie 2005, la cererea sa de despăgubire suplimentară. El a afirmat că CMC a efectuat o interpretare eronată, dacă nu ilegală, a standardelor privind stabilirea prejudiciului său și că a primit în cele din urmă o sumă cu mult sub ceea ce ar fi trebuit să primească.

Într-o hotărâre din 25 septembrie 2006, instanța a acordat recurentului câștig de cauză, observând că la data de 27 septembrie 2002 a CMC, pe care se baza respingerea în litigiu, fusese deja anulată printr-o hotărâre din 1 mai 2006 a CMC 14 Camera Tribunalului Administrativ, pe motiv de motiv . Prin urmare, a trebuit să se facă același lucru cu decizia cu privire la reclamant, pentru că nu mai avea temei juridic. În recursul CMC, Adunarea Plenară a Consiliului de Stat a pronunțat această hotărâre. În hotărârea sa din 31 mai 2007, aceasta a reamintit că, printr-o altă hotărâre pronunțată la aceeași dată, ea a infirmat și precedentul menționat anterior din 1 mai 2006 care a servit ca referință pentru a plasa judecata atacată.

La 25 noiembrie 2009, plenul Consiliului de Stat a respins recursul prin rectificarea reclamantului și dosarul a fost trimis în fața celei de a 13-a camere a Tribunalului Administrativ pentru reexaminare. Curtea nu a fost informată cu privire la rezultatul acestei proceduri. GRIFS Recurentul susține că hotărârea, de restul nemotivat, a Adunării Plenare a Consiliului de Stat, care a făcut mai mult decât interpretarea greșită a legii nr. 4487, a încălcat nu numai dreptul său la un proces echitabil în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție, ci și dreptul său la respectarea bunurilor sale, consacrat de art. 1 din Protocolul nr. 1, având în vedere că, în cele din urmă, nu a putut recupera decât jumătate din pierderea sa.

În această privință, reclamantul susține că, în speță, hotărârea din 25 noiembrie 2009 a sesiunii plenare a Consiliului de Stat ar trebui să treacă drept decizie internă definitivă, deoarece, după retestarea dosarului, la 13 Camera tribunalului administrativ nu ar putea face nimic altceva decât să se încline în fața hotărârii menționate și să-l dea afară din cererile sale, la fel ca ceea ce a făcut deja în cauza Mahmut Bacak și altele (decizie, menționată anterior). În stadiul actual al dosarului și lipsa de informații ulterioare din partea reclamantului, forța este de acord că procedura inițiată în speță este încă în curs de desfășurare în fața celei de a 13-a Camera instanței administrative sau în fața instanței judecătorești din cauza căreia cauza reclamantului nu a făcut încă obiectul niciunei hotărâri definitive.

Prin urmare, Curtea nu este în măsură să efectueze o examinare globală a acestei proceduri pentru a se pronunța cu privire la obiecțiunile reclamantului, deși nu poate înlocui în această privință viziunea sa cu cea a instanțelor naționale. Cu toate acestea, Curtea nu vede niciun element care să îl scutească pe reclamant de a-și retrage cererea din procedura în cauză, cu atât mai mult cu cât argumentul pe care l-a formulat din cauza Mahmut Bacak și altele (decizie, citată mai sus) nu este pertinentă, deoarece obiecțiunile comparabile ridicate în această cauză au fost, de asemenea, respinse de Curte ca fiind premature, din cauza lipsei unei hotărâri definitive în acest sens.

Prin urmare, restul acestei cereri inadmisibile ar trebui declarat, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție, pentru neobosirea căilor de atac interne, cu condiția să fie întotdeauna posibil ca reclamantul să prezinte în fața Cu r ii de la Strasbourg, dacă se consideră că în cele din urmă a fi victima unei încălcări a drepturilor omului (a se vedea, printre altele, (c) Turcia (dec.), nr. 10684/13, § 71 și 72, 7 februarie 2017). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 28 septembrie 2017. Hasan Bakkarc

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 53791/10 Ferdi ÜREK contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 5 septembre 2017 en un comité composé de : Julia Laffranque, présidente, Paul Lemmens, Valeriu Grițco, juges, et de Hasan Bakırcı, greffier adjoint de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 6 juillet 2010, Vu la décision partielle du 8 avril 2014 de déclarer irrecevable le grief tiré de la durée de la procédure et d’ajourner l’examen du restant de la requête ; Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Ferdi Ürek, est un ressortissant turc né en 1948 et résidant à Istanbul. Il a été représenté devant la Cour par M es Ç.K.

Öner et F. Esenyel, avocats à Istanbul. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, portent sur les mêmes circonstances ayant fait l’objet de la décision Mahmut Bacak et autres c. Turquie (n o 18904/09, 11 février 2014). En bref, suivant la mise en faillite, le 15 mai 1998, par le Conseil des marchés des capitaux (« le CMC »), de la société de bourse Yener Kaya Menkul Değerler A.Ș , laquelle agissait pour son compte en tant que courtier, le requérant perdit tous ses droits sur son portefeuille. Le 15 décembre 1999 fut promulguée la loi n o 4487, habilitant le CMC à dédommager – fut-il partiellement – les individus, victimes de telles faillites.

Se prévalant de cette loi, le requérant saisit la 13 e chambre du tribunal administratif d’une action en annulation du rejet opposé par le CMC, le 25 février 2005, à sa demande de réparation complémentaire. Il affirmait que le CMC avait procédé d’une interprétation erronée, sinon illégale, des normes relatives à l’établissement de son préjudice et qu’il avait finalement perçu une somme bien en deçà de ce qu’il aurait dû recevoir. Par un jugement du 25 septembre 2006, le tribunal donna gain de cause au requérant, observant que l’arrêté de principe du 27 septembre 2002 du CMC, sur lequel se fondait le rejet litigieux, avait déjà été annulé par un jugement du 1 er mai 2006 de la 14 e chambre du tribunal administratif, pour motif d’illégalité.

Par conséquent, il devait en aller de même de la décision concernant le requérant, parce qu’elle n’avait plus de base juridique. Sur pourvoi du CMC, la plénière du Conseil d’État cassa ce jugement. Dans son arrêt du 31 mai 2007, elle rappela que, par un autre arrêt rendu à cette même date, elle avait également infirmé le précédent susmentionné du 1 er mai 2006 ayant servi de référence pour asseoir le jugement attaqué. Partant, il s’imposait « de rendre un nouveau jugement, en tenant compte de la motivation » de l’arrêt en question. Le 25 novembre 2009, la plénière du Conseil d’État rejeta le recours en rectification du requérant et le dossier fut ainsi renvoyé devant la 13 e chambre du tribunal administratif pour réexamen.

La Cour n’a pas été informée de l’issue de cette procédure. GRIEFS Le requérant affirme que le jugement, du reste non-motivé, de la plénière du Conseil d’État, qui a fait sienne l’interprétation erronée que le CMC avait faite de la loi n o 4487, a emporté violation, non seulement, de son droit à un procès équitable au sens de l’article 6 § 1 de la Convention, mais aussi de son droit au respect de ses biens, consacré par l’article 1 du Protocole n o 1, étant donné qu’en fin de compte il n’a pu recouvrer que la moitié de sa perte. À cet égard, le requérant soutient qu’en l’espèce l’arrêt du 25 novembre 2009 de la plénière du Conseil d’État devrait passer pour décision interne définitive, car, une fois ressaisi du dossier, la 13 e chambre du tribunal administratif ne pourrait rien faire d’autre que de s’incliner devant ledit arrêt et le débouter de ses demandes, à l’image de ce qu’elle a déjà fait dans l’affaire Mahmut Bacak et autres (décision, précitée).

EN DROIT En l’état actuel du dossier et faute d’informations ultérieures de la part du requérant, force est d’accepter que la procédure engagée en l’espèce est toujours pendante devant la 13 e chambre du tribunal administratif ou devant la juridiction d’appel et que la cause du requérant n’a encore fait l’objet d’aucun jugement définitif. La Cour n’est donc pas en mesure de procéder à un examen global de cette procédure elle afin de statuer sur les griefs du requérant, sachant qu’elle ne peut à cet égard substituer sa vision des choses à celle des juridictions nationales. La Cour ne voit du reste aucun élément susceptible de dispenser le requérant d’attendre l’aboutissement de la procédure en cause, d’autant que l’argument qu’il tire de l’affaire Mahmut Bacak et autres (décision, précitée) n’est pas pertinent, car les griefs comparables soulevés dans cette affaire ont également été écartés par la Cour comme étant prématurés, faute d’un jugement définitif y afférent.

Il y a donc lieu de déclarer le restant de la présente requête irrecevable, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention, pour non-épuisement des voies de recours internes, étant entendu qu’il sera toujours loisible au requérant de porter derechef l’affaire devant la Cour de Strasbourg s’il s’estimait finalement être victime d’une violation des droits de l’homme (voir, parmi beaucoup d’autres, D.Ҫ. c. Turquie (déc.), n o 10684/13, §§ 71 et 72, 7 février 2017). Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Fait en français puis communiqué par écrit le 28 septembre 2017. Hasan Bakırcı Julia Laffranque Greffier adjoint Présidente