Decizia nr. 32081/06 Bedri TEKhen împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 5 septembrie 2017 în calitate de comitet compus din: Ledi Bianku, președinte, Valeriu Grițco, Stéphanie Mourou-Vikström, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 7 august 2006, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTUL, dl Bedri Tekin, este un cetățen turc, născut în 1955 și trăiește în Ankara. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează: la o dată neespecificată, reclamantul a inițiat o procedură în fața Curții administrative din Ankara și a solicitat anularea unui examen, pe care a luat-o să devină eligibil pentru un post de asistent de inspector la Ministerul Muncii și Securității Sociale. La 2 februarie 1990, instanța a declarat anularea examenului cu toate consecințele sale. La 20 august 1993, Curtea administrativă Supremă a susținut hotărârea. În conformitate cu hotărârea instanței, la 30 noiembrie 1993, Ministerul Muncii și Securității Sociale a oferit reclamantului, un post de asistent de inspector la Minister. Reclamantul a refuzat. După zece ani, la 20 mai 2003, reclamantul a solicitat Ministerului să fie numit ca asistent de inspector. La 19 august 2003, reclamantul a inițiat o a doua serie de proceduri împotriva Ministerului cu Curtea Administrativă Ankara, solicitând plata diferenței salariale la care se presupune că avea dreptul, pentru perioada în care autoritățile nu puteau executa hotărârea din 20 august 1993. 10. La 24 iunie 2004, instanța a respins cauza din cauza faptului că cererea reclamantului a devenit limitată la timp. 11. La 13 mai 2005, Curtea Administrativă Supremă a susținut hotărârea instanței de primă instanță. În cadrul procedurii de recurs, Procurorul public șef de la Curtea Administrativă Supremă și-a emis opinia scrisă cu privire la acest caz, fără a ridica nicio problemă nouă. El a invitat doar instanța să susțină hotărârea impugnată. Acest aviz nu a fost notificat reclamantului. 12. La 18 ianuarie 2006, cererea de rectificare a reclamantului a fost respinsă. Legea internă relevantă 13. Descrierea dreptului intern relevant poate fi găsită în Kılıç și alții c. Turcia ((dec.), nr. 33162/10, §§ 10-13, 3 decembrie 2013). COMPLAINTE 14. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că necomunicarea avizului scris al procurorului public șef în cadrul procedurii de recurs în fața Curții Supreme de Administrație și-a încălcat dreptul la o ședință adversară și echitabilă. 15. În conformitate cu aceeași dispoziție, reclamantul a susținut în continuare că dreptul său la o audiere echitabilă a fost încălcat, deoarece nu i s-a dat niciodată posibilitatea de a răspunde avizului scris pe care judecătorul raportor l-a prezentat Curții Supreme de Administrație. 16. În baza articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul s-a plâns că a fost refuzat compensația pentru presupusul său pierdere financiară. HOTĂRÂREA Necomunicare a avizului scris al Procurorului public șef 17. Reclamantul s-a plâns că necomunicarea avizului scris al Procurorului Principal în cadrul procedurii de recurs în fața Curții Supreme de Administrație și-a încălcat dreptul la o audiere adversară și echitabilă. În acest sens, el s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție. 18. Curtea constată că a examinat deja aceeași chestiune în cazul Kılıç și alții c. Turcia. (dec.), nr. 33162/10, §§ 23, 3 decembrie 2013) și a considerat că reclamanții nu au suferit un dezavantaj semnificativ. În consecință, aceasta a declarat această plângere inadmisibilă în conformitate cu art. 35 § 3 litera (b) din Convenție. 19. Având în vedere în special conținutul avizului scris respectiv depus de procurorul public șef în cadrul procedurii dinainte de Curtea Supremă de Administrație (a se vedea punctul 11 de mai sus), Curtea nu constată motive speciale în prezenta cerere, ceea ce ar solicita să se îndepărteze de concluziile sale în cazul menționat anterior. 20. Având în vedere cele de mai sus, această plângere este inadmisibilă și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ §§ 3 litera (b) și al articolului 4 din Convenție. Alte plângeri 21. Reclamantul a formulat, de asemenea, alte plângeri în temeiul articolului 6 și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. 22. Având în vedere materialul în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că celelalte plângeri nu dezvăluie nici o încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. 23. În consecință, această parte a cererii trebuie declarată inadmisibilă, vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 litera (a) și cu art. 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă.
Application no. 32081/06
Bedri TEKİN
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 5
September 2017 as a Committee composed of:
Ledi Bianku, President,
Valeriu Grițco,
Stéphanie Mourou-Vikström, judges,
and Hasan Bakırcı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 7 August 2006,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,
Having deliberated, decides as follows:
1.
The applicant, Mr Bedri Tekin, is a Turkish national, who was born in
1955 and lives in Ankara.
2.
The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
A.
The circumstances of the case
3.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
4.
On an unspecified date, the applicant initiated proceedings before the Ankara Administrative Court and requested the annulment of an exam, which he had taken to become eligible for a post of assistant inspector at the Ministry of Labour and Social Security.
5.
On 2 February 1990 the court declared the exam void with all its consequences.
6.
On 20 August 1993 the Supreme Administrative Court upheld the judgment.
7.
Complying with the court’s judgment, on 30 November 1993 the Ministry of Labour and Social Security offered the applicant, a post of assistant inspector at the Ministry. The applicant refused.
8.
After ten years, on 20 May 2003 the applicant applied to the Ministry to be appointed as an assistant inspector.
9.
On 19 August 2003 the applicant initiated a second set of proceedings against the Ministry with the Ankara Administrative Court, requesting the payment of the salary difference he had been allegedly entitled to, for the period during which the authorities had failed to execute the judgment of 20
August 1993.
10.
On 24 June 2004 the court rejected the case on the ground that the applicant’s claim had become time-barred.
11.
On 13 May 2005 the Supreme Administrative Court upheld the first-instance court’s decision. During the appeal proceedings, the Chief Public Prosecutor at the Supreme Administrative Court delivered his written opinion on the case, without raising any new issues. He solely invited the court to uphold the impugned decision. This opinion was not notified to the applicant.
12.
On 18 January 2006 the applicant’s rectification request was rejected.
B.
Relevant domestic law
13.
The description of the relevant domestic law may be found in
Kılıç and others v. Turkey
((dec.), no. 33162/10, §§ 10-13, 3 December 2013).
14.
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that the non-communication of the Chief Public Prosecutor’s written opinion during the appeal proceedings before the Supreme Administrative Court had violated his right to an adversarial and fair hearing.
15.
Under the same provision, the applicant further maintained that his right to a fair hearing had been breached, as he was never given an opportunity to reply to the written opinion which the rapporteur judge had submitted to the Supreme Administrative Court.
16.
Relying on Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, the applicant complained that he was denied compensation for his alleged financial loss.
A.
Non-communication of the Chief Public Prosecutor’s written opinion
17.
The applicant complained that the non-communication of the Chief Public Prosecutor’s written opinion during the appeal proceedings before the Supreme Administrative Court had violated his right to an adversarial and fair hearing. In this respect, he relied on Article 6 § 1 of the Convention.
18.
The Court notes that it has already examined the same issue in the case of
Kılıç and others v. Turkey
((dec.), no. 33162/10, §§
19
‑
23, 3
December 2013) and considered that the applicants had not suffered a significant disadvantage. Accordingly, it has declared this complaint inadmissible in accordance with Article 35 § 3 (b) of the Convention.
19.
Having in particular regard to the content of the respective written opinion filed by the Chief Public Prosecutor in the proceedings before the Supreme Administrative Court (see paragraph 11 above), the Court finds no particular reasons in the present application which would require it to depart from its findings in the aforementioned case.
20.
In the light of the foregoing, this complaint is inadmissible and must be rejected pursuant to Article 35 §§ 3 (b) and 4 of the Convention.
B.
Other Complaints
21.
The applicant also raised other complaints under Article 6 and Article
1 of Protocol No. 1 to the Convention.
22.
In the light of the material in its possession and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that the remaining complaints do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols.
23.
It follows that this part of the application must be declared inadmissible as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court, unanimously,
Declares
the application inadmissible.
Done in English and notified in writing on 28 September 2017.
Hasan Bakırcı
Ledi Bianku
Deputy Registrar
President