CASE OF LIBERT v. FRANCE - [Romanian Translation] legal summary by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

Libert v. Franța

-

588/13

Hotărârea din 22.2.2018 [Secția a V-a]

Articolul 8

Articolul 8-1

Respectarea vieții private

Concedierea unui angajat pentru stocarea de către acesta, în calculatorul său de serviciu, a unui volum mare de imagini pornografice:

nicio încălcare

În fapt

– Angajat la Societatea națională a căilor ferate (SNCF), reclamantul a fost concediat în 2008, după ce în calculatorul de la locul său de muncă au fost descoperite, în lipsa lui, între altele, 1562 de imagini pornografice (care reprezentau un volum de 787 de megabaiți). Reclamantul a considerat că acest fapt i-a afectat în mod disproporționat și ilegal viața sa privată – pentru că acesta completase denumirea standard a partiției vizate (« D:/date ») cu formula «cu caracter personal».

Când i-au respins contestațiile, tribunalele au reținut, în special: că «statutul utilizatorului» al angajatorului prevedea că informațiile cu caracter privat trebuiau identificate în mod clar ca atare; că termenul general de «date cu caracter personal» nu se referea în mod univoc la elementele relevante ale vieții private, mai ales că un angajat nu putea utiliza în totalitate un hard disk presupus a fi utilizat pentru stocarea de date cu caracter profesional, în scopuri private; și că această concediere nu a reprezentat o măsură disproporționată, având în vedere modul «amplu» în care reclamantul a încălcat regulamentul intern ale societății.

În drept

– Articolul 8 :

a)

Cu privire la aplicabilitate –

Curtea poate admite că, în anumite circumstanțe, datele care nu au un caracter profesional, de exemplu datele identificate clar ca având un caracter privat și care sunt stocate de către un angajat pe un calculator pus la dispoziția sa de către un angajator pentru îndeplinirea funcțiilor sale, sunt susceptibile să se refere la «viața sa privată». În speță, SNCF permite ca angajații săi să utilizeze în mod punctual, cu titlu privat, mijloacele informatice puse la dispoziția lor, precizând, în această privință, regulile care trebuie respectate.

b)

Cu privire la fondul cauzei

i)

Obligație negativă sau obligație pozitivă: cu privire la existența unei «ingerințe care aparține unei autorități publice» –

Pentru că fișierele reclamantului au fost accesate de pe calculatorul profesional al reclamantului fără ca acesta să fie informat și în absența sa, Curtea este pregătită să admită că a existat o ingerință în dreptul său la respectarea vieții private. Problema identificării clare a acestor fișiere ca fiind personale este examinată mai jos, în contextul proporționalității măsurii.

Curtea a respins obiecția Guvernului, potrivit căreia SNCF nu putea fi considerată drept «autoritate publică» în scopurile articolului 8: deși activitatea ei are un caracter «industrial și comercial» și că personalul acesteia se afla cu aceasta doar într-o relație de drept privat. Prin urmare, SNCF este o persoană juridică de drept public, aflată sub autoritatea statului și a cărei conducere este desemnată de către acesta, care asigură un serviciu public, deținând un monopol și beneficiind de o garanție implicită a statului.

În consecință, contrar celor stabilite în cauza

Bărbulescu v. România

[MC] (61496/08, 5 septembrie 2017,

Nota informativă 210

) – unde ingerința și-a avut sursa la un angajator din sectorul privat –, cererea nu a fost analizată prin prisma obligațiilor pozitive ale statului, ci prin cea a obligațiilor negative.

ii)

Prevăzută de lege –

Bineînțeles, articolele relevante ale codului muncii se limitau la a stabili, de o manieră generală, că restricțiile drepturilor și libertăților angajaților trebuiau să fie «justificate prin natura sarcinii care trebuia executată » și «proporționale cu scopul urmărit». De asemenea, la data faptelor cauzei, din jurisprudența Curții de Casație reieșea că, cu excepția cazurilor de risc sau a unor situații speciale, angajatorul nu putea deschide fișierele identificate de către un angajat ca având caracter personal, de pe hard disk-ul calculatorului său, fără informarea sa sau fără prezența acestuia (ori fără a-l convoca în prealabil).

Totuși, Curtea de Casație a mai adăugat că dosarele și fișierele create de către un angajat cu ajutorul unui mijloc informatic pus la dispoziția sa erau prezumate ca având un caracter profesional, cu excepția cazului în care angajatul nu le identifica ca având un caracter personal. Dreptul pozitiv preciza suficient în ce circumstanțe și sub ce condiții putea accesa angajatorul fișierele care existau în calculatorul profesional al angajatului.

iii)

Scop legitim

– Ingerința urmărea garantarea protecției «drepturilor altora»: în acest caz, drepturile angajatorului, care putea să se asigure, în mod legitim, că angajații săi utilizează echipamentele informatice puse la dispoziția lor pentru exercitarea funcțiilor în conformitate cu obligațiile lor contractuale și cu reglementările aplicabile.

iv)

Necesitate într-o societate democratică –

Dreptul pozitiv francez conținea un mecanism pentru protecția vieții private, stabilind că fișierele identificate ca având un caracter personal nu puteau fi accesate decât în prezența persoanei vizate. Cu privire la tribunale, motivele pentru care acestea au respins argumentele reclamantului cu privire la respectarea vieții sale private par pertinente și suficiente.

Bineînțeles, prin utilizarea cuvintelor «cu caracter personal» și nu a cuvintelor «cu caracter privat», reclamantul a folosit aceeași expresie care poate fi identificată în jurisprudența Curții de Casație în această materie. Totuși, statutul utilizatorului de mijloace informatice emis de către angajator utiliza, în mod special, expresia «cu caracter privat» cu referire la mesajele și repertoriile pe care angajații le identificau ca având un asemenea caracter. Amploarea capacității de stocare utilizată în scopurile în discuție puteau, așadar, justifica o asemenea rigoare. Pe scurt, autoritățile naționale nu și-au depășit marja de apreciere.

Concluzie

: nicio încălcare (unanimitate).