CARUANA v. MALTA - [Romanian Translation] legal summary by the Constitutional Court of the Republic of Moldova

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Constitutional Court of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Constitutionnelle de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

Caruana v. Malta (dec.)

-

41079/16

Decizia din 15.5.2018 [Secția a IV-a]

Articolul 8

Articolul 8-1

Respectarea vieții private

Aplicarea obligatorie a tampoanelor bucale în cazul soției acuzatului în cadrul procedurilor penale:

inadmisibilă

În fapt

– Procedurile penale au fost intentate împotriva soțului reclamantei. Acesta a fost acuzat de omor cu intenție ca urmare a unei împușcături care a avut loc în reședința sa și a reclamantei. În cadrul procedurilor s-a susținut că reclamanta avusese o relație extra-conjugală cu victima, fapt care a condus la moartea acesteia.

Pe parcursul anchetei penale ulterioare, Curtea Magistraților a autorizat aplicarea tamponului bucal în cazul reclamantei. Curtea Constituțională a reținut că măsura contestată nu ar constitui o încălcare a drepturilor ei în baza articolului 8 din Convenție.

În drept

– Articolul 8: Aplicarea tamponului bucal cu scopul de a obține materie celulară de la reclamantă a echivalat cu o ingerință în dreptul acesteia la respectarea vieții private. Chiar dacă reclamanta nu fusese încă supusă procedurii aplicării tamponului, măsura a fost dispusă de către o instanță de judecată și nu a făcut obiectul unui apel, putând fi, așadar, pusă în executare. Astfel, reclamanta putea fi considerată victimă a ingerinței în cauză. Recurgerea la proceduri medicale de acest tip pentru testarea obligatorie a ADN-ului, mai ales în cazul unui minor, nu era interzisă

a priori

pentru a fi obținute probe cu privire la comiterea unei infracțiuni, atunci când subiectul testului nu era infractorul, ci un martor relevant.

Rațiunea excepției privilegiului mărturiei conjugale putea fi incidentă doar în cazul probelor orale (mărturii), spre deosebire de probele reale, care există în mod independent de voința unei persoane. În mod similar, dreptul de a nu se autoincrimina avea în vedere, în primul rând, respectarea voinței unei persoane acuzate de a păstra tăcerea și nu se extindea la utilizarea, în procedurile penale, a materialelor care puteau fi obținute de la acuzat prin utilizarea măsurilor obligatorii, dar care aveau o existență independentă de voința suspectului, cum ar fi,

inter alia,

probe obținute în conformitate cu un mandat, prin respirație, sânge, urină, păr, mostre de voce și țesuturi corporale în scopul testării ADN.

Măsura contestată era „în conformitate cu legea” și urmărea un „scop legitim” – protecția societății prin „prevenirea unei infracțiuni”, concept care include asigurarea probelor în scopul depistării, dar și a urmăririi penale a infracțiunii. Analizând dacă măsura era necesară într-o societate democratică, Curtea a notat, mai întâi, că situațiile acuzatului și a martorului nu erau unele comparabile. În contextul maltez, consecințele relevante erau legate de refuzul acuzatului manifestat în cadrul procedurilor penale, care putea avea legătură cu o eventuală constatare a vinovăției și a sancțiunilor aferente. De aici decurgea faptul că era garantată aplicarea diferitor garanții în cazul persoanelor, în funcție de rolul pe care îl aveau în cadrul procedurilor și de miza acestora. În al doilea rând, reclamanta putea contesta corectitudinea deciziei în fața instanțelor de drept comun, fiind vorba despre o instanță, nu despre o autoritate non-judiciară, care a decis cu privire la măsura sa. Prin urmare, Curtea nu are nici un motiv să se îndoiască de faptul că instanța națională, care a dispus asemenea măsură, a pus în balanță interesele părții în cazul căreia s-a aplicat această măsură și interesele anchetei judiciare.

Aplicarea unui tampon bucal constituia un act de scurtă durată, care nu provoacă, de regulă, vătămări corporale sau suferințe psihice ori mentale, și care are, prin urmare, o importanță nesemnificativă. Reclamanta fusese martor ocular la scena omorului. Mai mult, conform autorităților, mostrele acesteia erau necesare pentru a se stabili mobilul crimei comise de către acuzat. Omorul constituia o infracțiune gravă, în a cărei privință statul avea obligații în baza articolului 2

vis-à-vis

de victimele acestui tip de infracțiuni și față de rudele acestora. Prin urmare, colectarea a cât mai multe probe posibile era rezonabilă și necesară. Curtea nu a putut constata că măsurile în discuție au fost unele disproporționale.

Concluzie

: inadmisibilă (vădit nefondată).