CASE OF POJATINA v. CROATIA

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții. © The present text and the authorisation to republish it were granted by the Constitutional Court of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC. © La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Constitutionnelle de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour. Pojatina v. Croația - 18568/12 Hotărârea din 4.10.2018 [Secția I] Articolul 8 Articolul 8-1 Respectarea vieții private Legislația care împiedică profesioniștii din sănătate să asiste nașterile la domiciliu: nicio încălcare În fapt – Reclamanta a născut la domiciliu, fiind asistată de o moașă din străinătate.

Aceasta s-a plâns de faptul că legislația croată descuraja profesioniștii din sănătate să o asiste la nașterea la domiciliu, încălcându-i-se astfel dreptul la viață privată. În drept – Articolul 8: În scopurile articolului 8, problemele legate de naștere, inclusiv alegerea locului nașterii, erau legate în mod fundamental de viața privată a femeii și se încadrau în câmpul de aplicare al acestui concept. Ca atare, sistemul juridic croat nu interzicea nașterea la domiciliu. În dreptul național nu existau prevederi care ar fi incriminat faptele femeilor care decideau să nască în acest mod și nimeni nu fusese pedepsit vreodată pentru o asemenea acțiune. Mai mult, niciun profesionist din domeniul sănătății nu a fost urmărit într-o cauză penală sau sancționat pentru asistarea unei nașteri la domiciliu, inclusiv moașa străină care a asistat reclamanta.

Curtea a acceptat că puteau exista anumite dubii în privința instituirii unui sistem privind nașterile asistate la domiciliu și a invitat autoritățile să consolideze legislația relevantă, astfel încât problema să fie reglementată în mod expres și clar. Totuși, în perioada sarcinii, reclamanta a fost informată în mod clar de către autorități despre faptul că legislația națională relevantă nu le permitea profesioniștilor din sănătate, inclusiv moașelor, să asiste nașterile planificate la domiciliu. Prin urmare, Curtea a acceptat că ingerința contestată fusese previzibilă pentru reclamantă și prevăzută de lege. Ingerința a servit scopului legitim al protecției sănătății și a drepturilor altora.

Problema era dacă ingerința era necesară într-o societate democratică. În cazul nașterilor la domiciliu, riscurile pentru mame și nou-născuți erau mai mari decât în cazul nașterilor la maternitate, care au, din punct de vedere tehnic și material, personal suficient și sunt echipate în mod adecvat. Chiar dacă o sarcină decurgea fără complicații și, prin urmare, putea fi considerată o sarcină „cu un grad scăzut de risc”, puteau surveni probleme neașteptate în timpul nașterii, care reclamau o intervenție medicală de specialitate imediată, cum ar fi o operație de cezariană sau o asistență neonatală specială. Deși era posibil ca un stat reclamat să permită nașterea planificată la domiciliu, acest fapt nu constituia o exigență a Convenției.

În această privință, încă mai exista o discrepanță semnificativă între sistemele de drept ale statelor membre. În secțiile de maternitate au fost luate diverse inițiative pe parcursul ultimilor ani pentru respectarea dorințelor viitoarelor mame; totuși, preocupările reclamantei în acest sens nu puteau fi neglijate atunci când se evalua dacă autoritățile au identificat un echilibru corect între interesele concurente în discuție. În legislația internă exista o cerință care obliga femeile care nășteau la domiciliu să prezinte documente medicale pentru a-și demonstra calitatea de mamă. O asemenea obligație era de înțeles și era în mod evident concepută pentru evitarea eventualelor abuzuri în situațiile în care nu existau informații oficiale despre nașterea unui copil sau despre părinții săi biologici.

Plângerea reclamantei potrivit căreia ea și copilul ei nu au primit îngrijiri postnatale a fost nefondată și, în orice caz, era cert faptul că aceștia au primit în cele din urmă îngrijiri medicale postnatale. Deși reclamanta s-a plâns că femeile care au născut la domiciliu au întâmpinat dificultăți la înregistrarea copiilor lor în registrele de stat, Curtea a notat că copilul acesteia s-a născut pe 15 februarie 2012 și că aceasta a reușit să înregistreze nașterea pe 23 februarie 2012. Ingerința în dreptul reclamantei la respectarea vieții private nu a fost una disproporționată. Concluzie : nicio încălcare (unanimitate). (Vezi și Dubská și Krejzová v. Republica Cehă [MC], 28859/11 și 28473/12 , 15 noiembrie 2016, Nota informativă 201 )