KARACA v. TURKEY - [Romanian Translation] legal summary by the Constitutional Court of the Republic of Moldova

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Constitutional Court of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Constitutionnelle de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

Karaca v. Turcia (dec.)

-

5809/13

Decizia din 12.3.2019

[Secția a II-a]

Articolul 37

Articolul 37-1

Radierea cererilor de pe rol

Declarații unilaterale care nu conțin obligații de redeschidere a anchetei în cazurile în care o asemenea redeschidere era imposibilă

de jure

sau

de facto

:

radiate de pe rol

[Acest rezumat se referă, de asemenea, la deciziile din cazurile

Tașdemir v. Turcia

,

52538/09

, și

Kutlu și alții v. Turcia

,

18357/11

, 12 martie 2019]

În fapt

– Reclamanții au susținut că rudele lor au fost omorâte ilegal de agenți statali. În două cereri (

Kutlu și alții

și

Karaca

), acuzatul a fost achitat din motive de probe și de autoapărare. În

Tașdemir

,

procedurile penale au fost întrerupte la etapa recursului, pentru că s-au prescris.

În toate cele trei cazuri, Guvernul a formulat declarații unilaterale în care recunoștea că a existat o încălcare a articolului 2 și în care propunea compensații, însă aceste declarații nu conțineau vreo obligație de redeschidere sau de continuare a anchetelor.

În drept

– Articolul 37 §

1

(c): În

Kutlu și alții

, instanța de judecată a dispus, în hotărârea sa, ca procurorul să fie informat despre achitarea ofițerilor de poliție date fiind probele, astfel încât acesta să poată întreprinde acțiuni în vederea identificării adevăraților făptuitori răspunzători de omorul rudei reclamanților. Prin urmare, reclamanții au putut să-i ceară procurorului, dacă o doreau, să înceapă o nouă investigație, în conformitate cu un amendament legislativ recent care permitea redeschiderea unei investigații, inclusiv în cazurile în care o cerere a fost radiată de Curte pe baza unei declarații unilaterale depuse de Guvern.

În

Tașdemir

și în

Karaca

, Curtea a notat că a refuzat anterior să mențină declarații unilaterale fără asumarea de către statele reclamante a efectuării unei anchete care ar fi conformă cu articolul 2, acolo unde ancheta de la nivel național a unei dispariții sau a unui omor a fost deficitară

prima facie

.

Totuși, puteau exista situații în care era imposibil

de jure

sau

de facto

să redeschizi anchetele penale. Asemenea situații apar, de exemplu, atunci când presupușii făptuitori au fost achitați și nu pot fi rejudecați pentru aceeași infracțiune, sau atunci când tragerea lor la răspundere penală s-a prescris, având în vedere termenele de prescripție din legislația națională. Într-adevăr, o redeschidere a procedurilor penale încetate pentru că a expirat termenul de prescripție putea naște probleme referitoare la certitudinea juridică și puteau afecta drepturile reclamantului în baza articolului 7. De asemenea, judecarea aceluiași acuzat pentru comiterea unei infracțiuni cu privire la care a fost achitat sau condamnat în mod definitiv putea naște probleme referitoare la dreptul acuzatului de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori, în înțelesul articolului 4 al Protocolului nr. 7.

În afară de exemplele imposibilităților

de jure

, exista posibilitatea ca probele să dispară, să fie distruse sau să devină de nedetectat, dacă trecea o perioadă lungă de timp de la incident și, prin urmare, să fie imposibil, în practică, să fie redeschisă o anchetă și să fie desfășurată de o manieră efectivă.

Astfel, dacă un stat membru avea obligația de a redeschide procedurile penale și, în consecință, dacă o declarație unilaterală trebuia să conțină o asemenea asumare, depindea de circumstanțele precise ale cazului, inclusiv de natura și de gravitatea presupusei încălcări, de identitatea presupusului făptuitor, indiferent dacă persoanele care nu au fost implicate în proces puteau fi implicate, de motivul pentru care au fost încetate procedurile penale, de carențele sau de orice alte defecte ale procedurilor penale derulate înainte de decizia de încetare a procedurilor penale și dacă presupusul făptuitor a contribuit la carențele și la defectele care au condus la încetarea procedurilor penale.

În

Tașdemir

s-au prescris procedurile penale împotriva ofițerilor de poliție pentru omisiunea de a împiedica ruda reclamanților de la comiterea unui suicid. În

Karaca

, gardienii din sat au fost achitați în privința omorârii fiului reclamanților din motive de autoapărare. Mai mult, nu s-a susținut că au fost implicate alte persoane în decesele imputate. În consecință, era imposibil

de jure

, în baza dreptului turc, să se redeschidă o anchetă penală referitoare la decesele rudelor reclamanților.

În această privință, Curtea a notat că în Rezoluția ei privind hotărârea Marii Camere în cauza

Jeronovičs v. Letonia

, Comitetul Miniștrilor a considerat că toate măsurile cerute de articolul

46 §

1 din Convenție au fost adoptate și a decis să-și închidă ancheta, chiar dacă cererea reclamantului de redeschidere a anchetei a fost respinsă de procuror, din cauza intervenirii termenului de prescripție.

Procedura declarației unilaterale era una excepțională. Ca atare, atunci când se ajungea la încălcări ale celor mai fundamentale drepturi conținute în Convenție, ea nu urmărea să elimine opoziția unui reclamant la o înțelegere amiabilă sau să-i permită Guvernului să evite răspunderea pentru asemenea încălcări. Totuși, chestiunile prevalente în Turcia în acest gen de cazuri au fost examinate deja în jurisprudența clară și vastă a Curții și au fost aduse suficient în atenția Comitetului Miniștrilor, fiind rezolvate în condițiile articolului 46 §

2 din Convenție.

Având în vedere recunoașterile conținute în declarațiile Guvernului, sancțiunea disciplinară impusă ofițerilor de poliție în

Tașdemir

și cuantumul compensației propuse – care era compatibil cu sumele acordate în cazuri similare –, nu se mai justifica continuarea examinării tuturor celor trei cereri. Decizia nu a influențat posibilitatea reclamanților de a exercita alte remedii disponibile, în vederea obținerii redresării. Dacă Guvernul nu va respecta condițiile declarațiilor unilaterale, cererile ar putea fi reînscrise pe rol, în conformitate cu articolul 37 §

2.

Concluzie

: radiată de pe rol.

(Vezi

Tahsin Acar v. Tucia (chestiune preliminară)

[MC],

26307/95

, 6

mai 2003,

Nota informativă

53

; și

Jeronovičs v. Letonia

[MC], 44898/10, 5

iulie 2016,

Nota informativă

198

)