2r-161/26 — Încasarea în mod solidar a datoriei pentru consumul energiei termice.

La 26 iunie 2023, SA „Termoelectrica” sa depus, în numele creditorului A.P.L.P. nr. 50/87 COOP, o acțiune împotriva lui Grigore Manoli și Lilia Manoli, privind încasarea datoriei pentru consumul energiei termice.

Prin hotărârea Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni, din 9 ianuarie 2025, acțiunea a fost admisă. S-a încasat, în mod solidar, de la Grigore Manoli și Lilia Manoli, în beneficiul A.P.L.P. nr. 50/87 COOP, cu titlu de datorie pentru consumul energiei termice aferent perioadei noiembrie 2021 – aprilie 2023, suma de 3 145,96 lei. Totodată, s-a încasat, în mod solidar, de la Grigore Manoli și Lilia Manoli, în beneficiul „Termoelectrica” S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de stat, suma de 270 lei.

La 10 martie 2025, Grigore Manoli a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni, din 9 ianuarie 2025, solicitând repunerea în termenul de declarare a apelului, admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri prin care cererea de chemare în judecată să fie respinsă ca neîntemeiată.

Prin încheierea Curții de Apel Centru din 4 martie 2026, a fost respinsă cererea de repunere în termen depusă de Grigore Manoli și a fost restituită cererea de apel, pe motiv că apelul a fost depus în afara termenului legal, iar instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen.

La 10 aprilie 2026, Grigore Manoli a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Centru din 4 martie 2026, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate, admiterea cererii de repunere în termenul de declarare a apelului, anularea dispoziției de restituire a apelului și transmiterea cauzei la Curtea de Apel Centru pentru intentarea procedurii de apel și examinarea apelului în fond, precum și încasarea cheltuielilor de judecată.

Recurentul susține că încheierea Curții de Apel Centru este nelegală, deoarece instanța de apel a aplicat formal termenul general de apel de 30 de zile, fără a analiza efectiv condițiile repunerii în termen prevăzute de art. 116 CPC. 1

Acesta invocă faptul că dispozitivul hotărârii primei instanțe, pronunțat la 9 ianuarie 2025, i-a fost comunicat abia la 13 februarie 2025, iar apelul, împreună cu cererea de repunere în termen, a fost depus la 10 martie 2025, deci în interiorul termenului de 30 de zile calculat de la momentul în care a luat cunoștință efectiv de actul judecătoresc.

Un alt argument central este că instanța de apel ar fi confundat publicarea dispozitivului pe pagina web a instanței cu comunicarea legală și individuală a hotărârii.

Recurentul susține că publicarea are rol de transparență, dar nu poate substitui comunicarea actului procedural către participant, în condițiile art. 100 alin. (1), art. 236 alin. (4) și art. 2764 alin. (3) CPC.

Recurentul mai invocă faptul că nu i-au fost comunicate actele privind strămutarea cauzei la Judecătoria Hîncești, sediul Ialoveni, ceea ce i-ar fi afectat posibilitatea de a urmări procesul, de a solicita examinarea cauzei în ședință publică sau trecerea la procedura generală, fiind încălcate principiile contradictorialității și egalității părților.

De asemenea, susține că a avut o conduită procesuală diligentă: după recepționarea dispozitivului, a declarat apel și a cerut repunerea în termen, iar ulterior a lichidat neajunsurile indicate de instanța de apel.

Prin urmare, întârzierea nu i-ar fi imputabilă, dar ar rezulta din comunicarea tardivă și din omisiunile procedurale ale instanțelor.

Recurentul califică soluția instanței de apel ca excesiv formalistă și contrară dreptului de acces la justiție, invocând art. 20 din Constituție, art. 6 §1 CEDO, jurisprudența CtEDO și practica recentă a Curții Supreme de Justiție privind necesitatea comunicării efective a actelor procedurale.

Articolul 425 din Codul de procedură civilă: „Termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii”.

Articolul 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „(3) Recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului şi a referinţei la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor”.

Articolul 427 lit. b) din Codul de procedură civilă: 2 „Instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept: b) să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind spre rejudecare problema soluţionată prin încheierea casată.”

Articolul 110 din Codul de procedură civilă: „Termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanţa (judecătorul), participanţii la proces şi alte persoane legate de activitatea instanţei trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte.”

Articolul 113 din Codul de procedură civilă: „Dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanţa de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel.”

Articolul 2763 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Procedura cu privire la cererile cu valoare redusă este scrisă. (2) Judecătorul poate dispune citarea participanţilor la proces dacă apreciază acest fapt ca fiind necesar sau dacă admite solicitarea uneia dintre părţi de a examina cererea în şedinţă publică. Judecătorul poate să respingă o astfel de solicitare în cazul în care consideră că, ţinând cont de împrejurările cauzei, nu sunt necesare dezbateri publice. Respingerea se dispune printr-o încheiere motivată care poate fi atacată odată cu fondul.”

Articolul 2764 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „(3) Hotărârea judecătorească adoptată se publică pe pagina web a instanţei judecătoreşti şi se comunică participanţilor la proces, inclusiv prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor.”

Articolul 362 alin. (1), (3) din Codul de procedură civilă: „(1) Termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.” (2) Repunerea în termen de apel se face de către instanţa de apel în cazurile şi în ordinea prevăzute de art.116.

Examinând materialele cauzei în raport cu argumentele invocate în recurs, Completul de judecată consideră recursul întemeiat și pasibil de admitere, cu casarea încheierii Curții de Apel Centru din 4 martie 2026 și restituirea cauzei la instanța de apel pentru rejudecarea problemei soluționate prin încheierea casată, reieșind din următoarele considerente. 3

Din materialele cauzei rezultă că instanța de fond a soluționat unipersonal cauza civilă, conform regulilor procedurii de examinare a cererilor cu valoare redusă, reglementată de capitolul XXII din Codul de procedură civilă.

Prin încheierea din 17 iulie 2024, cererea de chemare în judecată a fost acceptată spre examinare în procedura cererilor cu valoare redusă, fără a fi stabilită sau comunicată participanților o dată concretă pentru pronunțarea dispozitivului hotărârii. Participanților la proces li s-a comunicat doar faptul că cauza urma să fie examinată în procedură scrisă.

Curtea Supremă de Justiție reiterează că, în jurisprudența sa recentă, inclusiv în deciziile nr. 2rc-64/25, nr. 2r-334/25 și nr. 2rc-43/26, a fost dată o apreciere critică soluțiilor instanțelor de apel prin care au fost respinse cererile de repunere în termen în situații în care cauza a fost examinată în procedura cererilor cu valoare redusă, fără stabilirea unei date concrete pentru pronunțarea dispozitivului, iar actul judecătoresc a fost comunicat efectiv părții după expirarea termenului calculat formal de la data pronunțării sau publicării acestuia.

În asemenea circumstanțe, dreptul la exercitarea căii de atac trebuie apreciat prin raportare la momentul în care partea interesată a putut lua cunoștință efectiv de hotărârea judecătorească. O interpretare contrară ar permite ca întârzierea comunicării actului judecătoresc să reducă substanțial termenul de atac sau chiar să facă imposibilă exercitarea căii de atac, ceea ce nu este compatibil cu exigențele accesului efectiv la instanță.

Notificarea hotărârii judecătorești nu are un caracter pur formal, dar constituie actul procedural prin care soluția instanței este adusă la cunoștința participanților la proces, pentru ca aceștia să poată decide, în cunoștință de cauză, asupra exercitării unei căi de atac. În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, (în cauza Miragall Escolano și alții împotriva Spaniei, pct. 37), că notificarea hotărârii servește la aducerea la cunoștință a hotărârii și a motivelor acesteia, pentru a permite părților să formuleze, după caz, o cale de atac.

Totodată, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, inclusiv în cauza Dunas împotriva Republicii Moldova, s-a statuat că respingerea excesiv de formalistă a unor cereri procedurale, în situația în care partea a acționat cu promptitudine după comunicarea hotărârii, poate constitui o încălcare a dreptului la un proces echitabil.

În speță, instanța de apel urma să verifice în mod efectiv dacă împrejurarea comunicării și recepționării dispozitivului hotărârii primei instanțe după expirarea termenului general de apel prevăzut de art. 362 alin. (1) din Codul de procedură civilă constituia un motiv întemeiat pentru repunerea în termen, în sensul art. 116 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Or, în situația în care participantul la proces 4 recepționează actul judecătoresc după expirarea termenului calculat de la data pronunțării dispozitivului, instanța este obligată să examineze dacă partea a acționat cu promptitudine din momentul în care a luat cunoștință efectiv de hotărâre și dacă depășirea termenului nu se datorează conduitei procesuale a acesteia, dar modalității de comunicare a actului de către instanță.

Simpla publicare pe portalul instanțelor judecătorești a hotărârii, nu substituie obligația instanței judecătorești să transmită participanților la proces în condițiile art. 2764 alin. (3) din Codul de procedură civilă (decizia nr. 2rc-43/26, § 21).

În prezenta cauză, deși dispozitivul hotărârii Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni, din 9 ianuarie 2025 ar fi fost transmis potrivit scrisorii de însoțire anexate la dosar la 14 ianuarie 2025, comunicarea efectivă către Grigore Manoli s-a realizat la 13 februarie 2025, fapt confirmat prin avizul de recepție anexat la materialele cauzei (f.d. 59).

Având în vedere că cererea de apel, însoțită de cererea de repunere în termen, a fost depusă la 10 martie 2025, aceasta a fost formulată în interiorul termenului de 30 de zile calculat din momentul în care apelantul a luat cunoștință efectiv de actul judecătoresc. În aceste condiții, instanța de apel trebuia să examineze cererea de repunere în termen prin raportare la data comunicării efective a hotărârii, nu exclusiv prin raportare la data pronunțării sau publicării dispozitivului.

Instanța de apel a respins cererea de repunere în termen reținând, în esență, că dispozitivul hotărârii din 9 ianuarie 2025 a fost publicat pe portalul instanței judecătorești la 6 februarie 2025, înainte de expirarea termenului de apel, iar apelantul ar fi avut posibilitatea să ia cunoștință de datele publicate pe pagina web a instanțelor, inclusiv în baza numărului electronic al dosarului.

Această abordare este excesiv formalistă, deoarece transferă asupra participantului la proces consecințele comunicării tardive a actului judecătoresc și ignoră obligația pozitivă a instanței de a comunica hotărârea participanților la proces. Or, art. 2764 alin. (3) din Codul de procedură civilă prevede expres atât publicarea hotărârii pe pagina web a instanței, cât și comunicarea acesteia participanților la proces, cele două operațiuni având natură și finalitate procedurală distinctă.

Prin urmare, instanța de apel a soluționat cererea de repunere în termen fără a cerceta în mod suficient circumstanțele comunicării efective a dispozitivului hotărârii primei instanțe și fără a aprecia dacă apelantul a acționat prompt după recepționarea actului judecătoresc. În lipsa unei asemenea verificări, concluzia privind tardivitatea apelului nu poate fi menținută. 5

În consecință, respingerea cererii de repunere în termen și restituirea cererii de apel, în condițiile în care apelantul a depus apelul în termen de 30 de zile de la comunicarea efectivă a dispozitivului hotărârii, reprezintă o măsură disproporționată, de natură să afecteze dreptul de acces la instanță și garanțiile procesului echitabil.

Din considerentele expuse, în scopul respectării dreptului recurentului la un proces echitabil, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a admite recursul, a casa încheierea din 4 martie 2026 a Curții de Apel Centru și de a restitui cauza în instanța de apel, pentru rejudecarea problemei soluționată prin încheierea casată.

În conformitate cu art. 427 lit. b), art. 428 din Codul de procedură civilă,