CtEDO 22.10.2019 Auto

AZARKAN v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
22.10.2019
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AZARKAN v. TURKEY (CtEDO, 2019)
HUDOC · oficial

DECIZIA nr. 42403/09 Kasım AZARKAN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 22 octombrie 2019 în calitate de comitet compus din: Julia Laffranque, președinte, Ivana Jelić, Arnfinn Bårdsen, judecători și Hasan Bakırcı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 28 iulie 2009, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 6 septembrie 2018, care solicită Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Kasım Azarkan, este un național turc, născut în 1968 și reținut în Diyarbakır. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl N. Özdemir, un avocat practicant la Istanbul. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție că i s-a refuzat asistența unui avocat în cursul etapelor inițiale ale procedurii penale și că condamnarea sa se bazează pe declarațiile pe care le-a făcut poliției în absența unui avocat. În baza aceleiași dispoziții, reclamantul a susținut în continuare că nu a putut examina martorii în timpul procedurii penale. În cele din urmă, reclamantul s-a plâns în conformitate cu aceeași dispoziție că durata procedurii penale este incompatibilă cu principiul cerinței de „temp rezonabil”. Cererea a fost comunicată guvernului. În ceea ce privește plângerile referitoare la lipsa de asistență juridică disponibilă reclamantului în cursul anchetei preliminare, utilizarea declarațiilor sale la poliție luate în absența unui avocat și a presupusului său incapacitate de a examina martorii în cursul procedurii penale După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 6 septembrie 2018, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei ridicate de această parte a cererii. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul Turciei recunoaște că în acest caz a existat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 6 §§ 1 și 3 din Convenție, având în vedere jurisprudența bine stabilită a Curții. Guvernul reamintește, de asemenea, că Legea nr. 4928 din 15 iulie 2003 a abrogat dispoziția privind restricția sistemică privind dreptul de acces la un avocat. Guvernul subliniază în continuare că art. 311 alineatul (1) litera (f) din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat de Legea nr. 7145 din 31 iulie 2018, solicită acum redeschiderea procedurilor penale în cazurile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului decide să pună în aplicare o cerere din lista sa de cazuri în urma unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale. Guvernul consideră că remedierea menționată este capabilă să ofere remediere în ceea ce privește plângerile reclamanților în temeiul articolului 6 din Convenție. Guvernul oferă astfel, prin această declarație unilaterală, să plătească reclamantului, Kasım AZARKAN, 500 EUR (cincă sute de euro) pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi imputerabil reclamantului în vederea soluționării cazului menționat mai sus pe care îl așteaptă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va fi convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii de către Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” Prin scrisoarea din 9 ianuarie 2019, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, aceasta poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată din lista sa un caz în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Curtea reiterează, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 10. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 11. Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cazurile aduse împotriva Turciei, practica sa privind plângerile de negare sistemică a asistenței juridice și utilizarea probelor obținute în absența unui avocat la reclamanții condamnați (a se vedea, printre altele, Mehmet Duman c. Turcia , nr. 38740/09, 23 octombrie 2018; Ömer Güner c. Turcia , nr. 28338/07, 4 septembrie 2018; Girișen c. Turcia , nr. 53567/07 , 13 martie 2018; Canșad și alții c. Turcia , nr. 7851/05 , 13 martie 2018; İzzet Çelik c. Turcia , nr. 15185/05 , 23 ianuarie 2018; și Bayram Koç c. Turcia , nr. 38907/09 , 5 septembrie 2017 . 12. În cazurile menționate mai sus, Curtea, fără să examineze dacă natura sistemică a restricției privind dreptul de acces al reclamantului la un avocat a fost, în sine, suficientă pentru a găsi o încălcare a articolului 6 §§ 1 și (c) din Convenție, a considerat că utilizarea declarațiilor reclamantului către poliție de către instanța de judecată, fără să examineze problema admisibilității lor și nerecuperării ulterioare a Curții de casă a acestei deficiențe, constituie o încălcare a articolului respectiv. În plus, în toate cazurile de mai sus, Curtea a considerat că constatarea unei încălcări a articolului 6 §§ 1 și 3 (c) din Convenție au constituit suficientă satisfacție pentru prejudiciile morale suportate de solicitanți. 13. În plus, Curtea a înființat, de asemenea, în o serie de cazuri, inclusiv în ceea ce privește reclamațiile referitoare la incapacitatea reclamanților de a examina martorii în timpul procedurii penale împotriva acestora (a se vedea, printre altele, Schatschaschwili c. Germania [GC], nr. 9154/10, ECHR 2015; Al-Khawaja și Tahery c. Regatul Unit [GC], nr. 26766/05 și 22228/06, CEDH 2011; 10 iulie 2018; și Daștan c. Turcia , nr. 37272/08, 10 octombrie 2017). 14. Curtea observă, de asemenea, că guvernul a recunoscut în declarația lor unilaterală o încălcare a articolului 6 §§ 1 și 3 din Convenție. 15. De asemenea, este important să se rețină faptul că dispozițiile juridice din care a fost abrogată problema restricției sistemice privind dreptul la un avocat prin Legea nr. 4928 din 15 iulie 2003 (a se vedea mai departe Salduz c. Turcia [GC], nr. 36391/02, §§ 27 31, CEDO 2008) și faptul că un nou Cod de Procedură Penală (Legea nr. 5271) a intrat în vigoare la 1 iunie 2005, în care nu există restricții sistemice privind dreptul de acces la un avocat. 16. Curtea constată în continuare că, până la 31 iulie 2018, art. 311 § (f) din Codul de Procedință Penală a furnizat reclamanților un remediu care presupune posibilitatea redeschiderii procedurilor penale numai pe baza unei hotărâri a Curții care constată o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale. Cu toate acestea, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 7145, la 31 iulie 2018, reclamanții au dreptul acum să depună o cerere de redeschidere a procedurii penale în urma unei hotărâri a Curții de a-și elimina cazul din lista cazurilor pe baza unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale, deoarece aceste două situații sunt acum enumerate în mod exhaustiv la art. 311 § 1 litera (f) din Codul de Procedință Penală ca motive pentru redeschiderea procedurii penale. Prin urmare, Curtea este convinsă că dreptul intern prevede o soluție prin care reclamanții pot solicita deschiderea procedurii în urma unei hotărâri sau a unei hotărâri care să elibereze o cerere pe baza unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale (contrast, Igranov și alții c. Rusia , nos . 42399/13 și alte 8, § 26, 20 martie 2018, cu alte referințe în acest sens, și compară Sroka v. Polonia (dec.), nr. 42801/07, 6 martie 2012). 17. În acest sens, subliniază în continuare că, în conformitate cu jurisprudența și practica Curții, redeschiderea procedurii interne este cea mai adecvată modalitate de a oferi o soluție eficace la o presupusă încălcare a articolului 6 din convenție, dacă reclamantul o solicită. Prin urmare, se consideră că remedierea menționată este capabilă să ofere remediere în ceea ce privește plângerile reclamantului în temeiul articolului 6 din Convenție. Având în vedere rolul subsidiar al Curții în protejarea drepturilor și libertăților garantate de Convenția și de Protocolele sale, Curtea constată că aceasta revine, în primul rând, autorităților naționale de a remedia orice încălcare a Convenției. 18. având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse – care este în conformitate cu sumele atribuite în cazuri similare, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestei părți a cererii [art. 37 § 1 litera (c)]. Această decizie nu aduce atingere posibilității ca reclamantul să exercite orice altă cale de remediere disponibilă pentru a obține recurs (a se vedea Jeronovičs c. Letonia [GC], nr. 44898/10, §§ 116 118, 5 În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 din amenda 20. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 21. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată din listă cazurile în ceea ce privește plângerile în temeiul articolului 6 §§ § 1 și 3 din Convenție. În ceea ce privește plângerea privind durata procedurilor penale împotriva reclamantului în temeiul articolului 6 §§ 1 din Convenție 22. Reclamantul s-a plâns în continuare că durata procedurii împotriva acestuia era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție. 23. Guvernul a remarcat că, în temeiul Legii nr. 6384, a fost înființată o nouă comisie de compensare pentru a face față cererilor privind durata procedurilor și neexecuția hotărârilor. Acestea au susținut că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne, deoarece nu a formulat nici o cerere Comisiei de compensare: acest motiv a fost, de asemenea, recunoscut de Curte în decizia sa în cazul Turgut și alții c. Turcia ((dec.), nr. 4860/09, 26 martie 2013). 24. Curtea observă că, după cum a subliniat Guvernul, s-a instituit în Turcia un nou remediu intern în urma aplicării procedurii de hotărâre pilot în cazul Ümmühan Kaplan c. Turcia (n. 24240/07, 20 martie 2012). (citată mai sus), Curtea a declarat o nouă cerere inadmisibilă din cauza faptului că reclamanții nu au reușit să epuizeze căile de recurs interne, adică noua soluție. În acest sens, Curtea a considerat, în special, că acest nou remediu a fost accesibil și capabil de a oferi o perspectiva rezonabilă de soluționare a plângerilor privind durata procedurii. 25. Curtea constată că, în hotărârea sa din cauza Ümmühan Kaplan (citată mai sus, § 77), acesta a subliniat că ar putea, totuși, să examineze, în conformitate cu procedura sa normală, cererile de acest tip care au fost deja comunicate guvernului. 26. Cu toate acestea, având în vedere obiecția preliminară a Guvernului în ceea ce privește obligația reclamantului de a face uz de noul remediu intern instituit prin Legea nr. 6384, Curtea își reiterează concluzia în cazul Turgut și alții (citat mai sus). Prin urmare, aceasta concluzionează că această plângere trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și În consecință, această parte a cererii este manifestament nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia notă a termenilor declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 §§ § 1 și 3 din Convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să ia parte din aplicarea acesteia din lista cazurilor în conformitate cu articolul (c) din Convenția. Declară restul cererii inadmisibil. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 21 noiembrie 2019. Hasan Bakırcı Julia Laffranque Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă