CtEDO 22.10.2019 Auto

ÖNER v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
22.10.2019
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ÖNER v. TURKEY (CtEDO, 2019)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 48517/12 Ayșe ÖNER și Yücel ÖNER împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 22 octombrie 2019 în calitate de comitet compus din: Valeriu Grițco, Președintele, Egidijus Kūris, Darian Pavli, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 19 iunie 2012, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 31 mai 2019, care solicită Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamanților la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamanții, dna Ayșe Öner și dl Yücel Öner, sunt resortisanți turci, care s-au născut în 1968 și, respectiv, din 1961 și trăiesc în Zonguldak. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl H. Kara, un avocat practicant în Ankara. Guvernul turc (“ Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor. Reclamanții au interzis procedurile de compensare împotriva statului în fața instanțelor administrative militare. Rapoartele de experți luate în cadrul acestei proceduri au evaluat cantitatea de prejudiciu material suferite de reclamanții să fie mai mare decât sumele solicitate inițial de acestea. Reclamanții nu au putut modifica cererile în funcție de rapoartele experților și au fost acordate numai cererile lor inițiale. Reclamanții se plângeau de incapacitatea lor de a-și spori cererile inițiale în funcție de raportul experților elaborat în cadrul procedurii dinaintea instanțelor administrative militare și se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție. După incapacitatea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 31 mai 2019, Guvernul a trimis Curții o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Declar că Guvernul Turciei propune să plătească reclamanților, Ayșe Öner și Yücel Öner, în comun 1000 EUR (o mie de euro) pentru a acoperi orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi imputabil reclamanților. Această sumă va fi convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte pentru a elimina cazul din lista cauzelor sale. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plățile vor constitui rezoluția finală a cauzei în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Guvernul consideră că incapacitatea reclamanților de a-și spori cererile pecuniare în cursul procedurii din cauza unei restricții procedurale în momentul material, și anume interzicerea modificării din Legea nr. 1602, a încălcat dreptul la un proces echitabil în funcție de jurisprudența bine stabilită a Curții (Fatma Nur Erten și Adnan Erten c. Turkev , nr. 14674/11, 25 noiembrie 2014). Guvernul subliniază în continuare că art. 53 § 1 alin. (1) din Codul de Procedură Administrativă, astfel cum a fost modificat de Legea nr. 7145 din 31 iulie 20l8 prevede acum redeschiderea procedurilor judiciare în cazurile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în urma unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale. Guvernul consideră că remedierea menționată este capabilă să ofere recurs în ceea ce privește plângerile reclamanților în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție. Guvernul invită în mod respectuos Curtea să declare că nu mai este justificat să continue examinarea cererii și să-l elimine din lista de cazuri în conformitate cu art. 37 din Convenția.” Prin scrisoarea din 19 august 2019, reclamanții au indicat că nu au fost satisfăcuți cu termenii declarației unilaterale. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, aceasta poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practica sa privind plângerile referitoare la limitarea disproporționată a dreptului de acces la o instanță din cauza reglementării procedurale în momentul în care litiganții nu au putut modifica cererile pecuniare în cursul procedurilor administrative (a se vedea Fatma Nur Erten și Adnan Erten, citat mai sus, §§ 29-33 și Tamer Tanrıkulu c. Turcia, nr. 36488/08 § 20, 29 noiembrie 2016). având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, în special adoptarea Legii nr. 7145, conform căreia un reclamant poate solicita reluarea cauzei sale dacă Curtea Europeană are decizia de a elimina o cerere în urma unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale, precum și suma de compensare propusă – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (articolul (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6§ 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu articolul (c) din Convenția. Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă