Decizia nr. 48517/12 Ayșe ÖNER și Yücel ÖNER împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 22 octombrie 2019 în calitate de comitet compus din: Valeriu Grițco, Președintele, Egidijus Kūris, Darian Pavli, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 19 iunie 2012, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 31 mai 2019, care solicită Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamanților la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamanții, dna Ayșe Öner și dl Yücel Öner, sunt resortisanți turci, care s-au născut în 1968 și, respectiv, din 1961 și trăiesc în Zonguldak. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl H. Kara, un avocat practicant în Ankara. Guvernul turc (“ Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor. Reclamanții au interzis procedurile de compensare împotriva statului în fața instanțelor administrative militare. Rapoartele de experți luate în cadrul acestei proceduri au evaluat cantitatea de prejudiciu material suferite de reclamanții să fie mai mare decât sumele solicitate inițial de acestea. Reclamanții nu au putut modifica cererile în funcție de rapoartele experților și au fost acordate numai cererile lor inițiale. Reclamanții se plângeau de incapacitatea lor de a-și spori cererile inițiale în funcție de raportul experților elaborat în cadrul procedurii dinaintea instanțelor administrative militare și se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție. După incapacitatea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 31 mai 2019, Guvernul a trimis Curții o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Declar că Guvernul Turciei propune să plătească reclamanților, Ayșe Öner și Yücel Öner, în comun 1000 EUR (o mie de euro) pentru a acoperi orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi imputabil reclamanților. Această sumă va fi convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte pentru a elimina cazul din lista cauzelor sale. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plățile vor constitui rezoluția finală a cauzei în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Guvernul consideră că incapacitatea reclamanților de a-și spori cererile pecuniare în cursul procedurii din cauza unei restricții procedurale în momentul material, și anume interzicerea modificării din Legea nr. 1602, a încălcat dreptul la un proces echitabil în funcție de jurisprudența bine stabilită a Curții (Fatma Nur Erten și Adnan Erten c. Turkev , nr. 14674/11, 25 noiembrie 2014). Guvernul subliniază în continuare că art. 53 § 1 alin. (1) din Codul de Procedură Administrativă, astfel cum a fost modificat de Legea nr. 7145 din 31 iulie 20l8 prevede acum redeschiderea procedurilor judiciare în cazurile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în urma unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale. Guvernul consideră că remedierea menționată este capabilă să ofere recurs în ceea ce privește plângerile reclamanților în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție. Guvernul invită în mod respectuos Curtea să declare că nu mai este justificat să continue examinarea cererii și să-l elimine din lista de cazuri în conformitate cu art. 37 din Convenția.” Prin scrisoarea din 19 august 2019, reclamanții au indicat că nu au fost satisfăcuți cu termenii declarației unilaterale. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, aceasta poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practica sa privind plângerile referitoare la limitarea disproporționată a dreptului de acces la o instanță din cauza reglementării procedurale în momentul în care litiganții nu au putut modifica cererile pecuniare în cursul procedurilor administrative (a se vedea Fatma Nur Erten și Adnan Erten, citat mai sus, §§ 29-33 și Tamer Tanrıkulu c. Turcia, nr. 36488/08 § 20, 29 noiembrie 2016). având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, în special adoptarea Legii nr. 7145, conform căreia un reclamant poate solicita reluarea cauzei sale dacă Curtea Europeană are decizia de a elimina o cerere în urma unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale, precum și suma de compensare propusă – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (articolul (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6§ 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu articolul (c) din Convenția. Președintele adjunct al grefierului
Application no. 48517/12
Ayșe ÖNER and Yücel ÖNER
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 22
October 2019 as a Committee composed of:
Valeriu Grițco,
President,
Egidijus Kūris,
Darian Pavli,
judges,
and Hasan Bakırcı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 19 June 2012,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 31 May 2019 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicants’ reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
The applicants, Ms Ayșe Öner and Mr Yücel Öner, are Turkish nationals, who were born in 1968 and 1961 respectively and live in Zonguldak. They were represented before the Court by Mr H. Kara, a lawyer practising in Ankara.
The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
The applicants had brought compensation proceedings against the State before the military administrative courts. The expert reports taken out in those proceedings assessed the amount of pecuniary damages suffered by the applicants to be higher than the amounts initially claimed by them. The applicants were unable to amend their claims in the light of the expert reports and were awarded only their initial claims.
The applicants’ complaint under Article 6 § 1 of the Convention was given notice to the Government.
The applicants complained about their inability to increase their initial claims in the light of the expert report produced in the proceedings before the military administrative courts. They relied on Article 6 § 1 of the Convention.
After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 31 May 2019 the Government sent to the Court a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article
37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“I declare that the Government of Turkey offer to pay the applicants, Ayșe Öner and Yücel Öner, jointly 1,000 EUR (one thousand euros) to cover any and all non
‑
pecuniary damage as well as costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to the applicants.
This sum will be converted into Turkish Liras at the rate applicable on the date of payment and will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court to strike the case out of its list of cases. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case before the European Court of Human Rights.
The Government consider that the inability of the applicants to increase their pecuniary claims in the course of the proceedings on account of a procedural restriction at the material time, namely the prohibition of amendment in Law
no.
1602, breached their right to a fair trial in the light of the well-established case-law of the Court (
Fatma Nur Erten and Adnan Erten v. Turkev
, no. 14674/11, 25
November 2014). The Government further emphasize that Article 53 § 1 (ı) of the Code of Administrative Procedure, as amended by Law no. 7145 of 31 July 20l8, now provides for the reopening of administrative court proceedings in cases where the European Court of Human Rights decides to strike an application out of its list of cases following a friendly settlement or a unilateral declaration. The Government consider that the aforementioned remedy is capable of providing redress in respect of the applicants’ complaints under Article 6 § 1 of the Convention.
The Government respectfully invite the Court to declare that it is no longer justified to continue the examination of the application and to strike it out of its list of cases in accordance with Article 37 of the Convention.”
By a letter of 19 August 2019, the applicants indicated that they were not satisfied with the terms of the unilateral declaration.
The Court reiterates that Article
37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37
§
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article
37
§
1
(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicants wish the examination of the case to be continued.
To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v. Turkey
(preliminary objections) [GC], no.
WAZA Sp. z o.o. v. Poland
(dec.), no. 11602/02, 26
June
2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.), no. 28953/03, 18
September
2007).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Turkey, its practice concerning complaints about the disproportionate limitation to the right of access to a court on account of the procedural rule at the time which prevented litigants from amending their pecuniary claims in the course of administrative proceedings (see
Fatma Nur Erten and Adnan Erten,
cited above, §§ 29-33 and
Tamer Tanrıkulu v.
Turkey,
no. 36488/08
,
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, in particular the adoption of Law no. 7145, according to which an applicant may request the re-opening of his case if the European Court of Human Rights decides to strike out an application following friendly settlement or a unilateral declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article
37
§
1
(c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1
in fine
).
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article
37 § 2 of the Convention (
Josipović v. Serbia
(dec.), no. 18369/07, 4
March 2008).
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.
For these reasons, the Court, unanimously,
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6§ 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article
37
§
1
(c) of the Convention.
Done in English and notified in writing on 21 November 2019.
Hasan Bakırcı
Valeriu Grițco
Deputy Registrar
President