CASE OF KOYCHEV v. BULGARIA - [Romanian Translation] legal summary by Teodor Papuc

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Teodor Papuc în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by Teodor Papuc for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées par Teodor Papuc à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

Koychev v. Bulgaria

-

32495/15

Hotărârea din 13.10.2020

[Secția a IV-a]

Articolul 8

Obligații pozitive

Articolul

8-1

Respectarea vieții private

Respingerea unei acțiuni de contestare a paternității prin invocarea intereselor copilului, care a fost recunoscut de soțul mamei, fără garanții suficiente pentru presupusul tată biologic:

încălcare

În fapt

– În

2006, fosta concubină a reclamantului a născut un copil. În 2010, ea a început o relație cu un alt bărbat, cu care s-a căsătorit ulterior. În 2013, reclamantul a recunoscut copilul; mama s-a opus. Soțul a recunoscut apoi copilul; mama a acceptat declarația lui. Reclamantul a încercat fără succes să conteste această relație juridică părinte-copil făcând apel la autorități, la procuratură și la tribunale.

În drept

– Articolul 8:

Dreptul bulgar nu permitea ca un bărbat care susținea că este tatăl biologic al unui copil al cărei relație juridică tată-copil fusese stabilită printr-o declarație de recunoaștere să conteste în mod direct această recunoaștere sau să i se stabilească paternitatea.

Guvernul a susținut în mod eronat că reclamantul putea cere suspendarea procedurii de înregistrare pentru recunoașterea soțului mamei, dacă ar fi informat în timp util autoritățile de stare civilă despre intenția sa de a iniția o acțiune de stabilire a paternității. În primul rând, reclamantul nu a fost informat despre acțiunea soțului. În al doilea rând, dreptul național nu conținea un mecanism precis de prevenire a înscrierii recunoașterii în certificatul de naștere pe baza faptului că o persoană care a făcut o declarație echivalentă anterior a inițiat o acțiune de stabilire a paternității sau a stabilit un termen pentru a o iniția.

Spre deosebire de cazul

L.D. și P.K. v. Bulgaria

(7949/11 și

45522/13

, 8 decembrie 2016,

Nota informativă 202

), tribunalele naționale din acest caz nu au făcut doar trimitere la prevederile dreptului național atunci când au refuzat să examineze cererea reclamantului privind stabilirea paternității, ci au stabilit mai multe motive pentru a conchide că o asemenea abordare nu va fi în interesele copilului, și anume: (i) riscul tulburării echilibrului emoțional și familial al copilului; (ii) lipsa de diligență a reclamantului, manifestată prin faptul că acesta a așteptat șapte ani înainte de recunoașterea paternității sale; (iii) scopul legislației naționale, și anume acordarea priorității pentru relația juridică dintre părinte și copil, care corespundea realității sociale și familiale.

Curtea a acceptat că asemenea motive erau, în principiu, apte să justifice o limitare a posibilității de stabilire a paternității biologice. Totuși, trebuiau avuți în vedere alți factori.

Relația dintre reclamant și copil și importanța acestei relații pentru ambele persoane nu au fost evaluate niciodată. Nu au fost examinate nici explicațiile reclamantului cu privire la faptul că el nu a recunoscut copilul timp de șapte ani, explicații potrivit cărora el a acționat astfel la cererea mamei și nu pentru că nu era interesat de copil. Mai mult, dreptul național nu prevedea vreun termen limită pentru recunoașterea copilului: recunoașterea putea avea loc oricând, atât timp cât nu era stabilită o altă relație juridică dintre părinte și copil. Deși pașii întreprinși de reclamant pentru recunoașterea copilului nu s-au soldat cu succes, pentru că mama copilului a acceptat imediat, după ce s-a opus recunoașterii paternității reclamantului, recunoașterea solicitată imediat după de către soțul ei; totuși, reclamantul nu a fost informat despre acest fapt și nu a avut posibilitatea să-l conteste.

Curtea a mai notat și alte carențe procedurale. În primul rând, în cadrul departamentului protecției sociale: deși vizita la domiciliul copilului permitea o evaluare detaliată, reclamantul nu a putut lua parte la această procedură sau nu și-a putut apăra interesele, Mai mult, refuzul departamentului i-a fost comunicat doar printr-un e-mail obișnuit, nu printr-o decizie motivată pe care s-o poată contesta în fața tribunalelor. În fine, acest departament nu era obligat să aibă în vedere diferitele interese în discuție, inclusiv pe cele ale presupusului tată biologic.

Apoi, în cadrul tribunalelor civile: aici, reclamantul a beneficiat de proceduri adversariale, însă nu a existat o examinare detaliată a cazului: tribunalele nu au audiat părțile vizate, în special pe copil; iar Curtea Supremă s-a bazat pe constatările departamentului de protecție socială care, pe lângă carențele notate pe care le prezentau, erau vechi de aproximativ doi ani.

– oOo –

În ciuda marjei largi de apreciere de care se bucura statul în această privință, Curtea a considerat că procesul de luare a deciziei era lipsit de garanții adecvate, dată fiind absența unei examinări detaliate a faptelor și a unei puneri în balanță a intereselor în discuție.

Concluzie

: încălcare (unanimitate).

Articolul 41: 6,000 EUR în privința prejudiciului moral.