ÎCCJ, decizia din 29.06.2026 — Abatere disciplinară. Neredactarea hotărârilor judecătorești în termenele prevăzute de lege, din motive imputabile

Abatere disciplinară. Neredactarea hotărârilor judecătorești în termenele prevăzute de lege, din motive imputabile. Volumul de activitate și deficitul de personal. Radierea sancțiunii anterioare. Individualizare Legea nr. 303/2022, art. 224 alin. (1), art. 271 lit. q) teza I, art. 273 alin. (1) lit. b) și alin. (3) Legea nr. 305/2022, art. 47 alin. (1), art. 49 alin. (4) și (11), art. 51 alin. (4) și (5) Codul de procedură civilă, art. 426 alin. (5), art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8, art. 496 alin. (1) Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, art. 7 alin. (3), art. 9 lit. e) Sesizarea formulată după exercitarea acțiunii disciplinare, privind aceeași faptă și aceeași persoană, se atașează la dosarul disciplinar.

Dreptul la apărare nu este încălcat, deoarece judecătorul poate lua cunoștință de toate actele dosarului. Caracterul imputabil se apreciază după activitatea profesională a judecătorului în perioada de referință și după atitudinea sa față de îndatoririle profesionale. Volumul de activitate, deficitul de personal și neîndeplinirea de către stat a obligațiilor de finanțare nu constituie o culpă scuzabilă. Concluzia se impune când alți judecători din aceeași secție, cu volum similar, nu au întârzieri, iar judecătorul a beneficiat de degrevare. Potrivit art. 273 alin. (3) din Legea nr. 303/2022, sancțiunile se radiază de drept în 3 ani de la executare, dacă în acest termen nu se aplică o nouă sancțiune.

Sancțiunea anterioară, încă neradiată la data aplicării noii sancțiuni, poate fi avută în vedere la individualizare. Principiul aplicării graduale justifică o sancțiune mai severă. ÎCCJ, Completul de 5 judecători, decizia civilă nr. 116 din 29 iunie 2026 Asupra recursului, reține următoarele: I. Acțiunea disciplinară Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii cu nr. x/J/2025, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea unei sancțiuni disciplinare pârâtei A, judecător în cadrul Judecătoriei X, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. q teza I din Legea nr. 303/2022. II.

Hotărârea instanței disciplinare Prin hotărârea nr. 3J din 3 martie 2026, pronunțată în dosarul nr. x/J/2025, Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară și, în baza art. 273 alin. (1) lit. b din Legea nr. 303/2022, a aplicat doamnei A, judecător în cadrul Judecătoriei X, sancțiunea disciplinară constând în „diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 10% pentru o perioadă de 3 luni”, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. q teza I din același act normativ. Pentru a hotărî astfel, instanța discpiplinară a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 271 lit. q teza I din Legea nr. 303/2022 referitoare la neredactarea hotărârilor judecătorești în termenele prevăzute de lege, din motive imputabile.

Sub aspectul laturii obiective, instanța disciplinară a constatat că, la data finalizării cercetării disciplinare (11 noiembrie 2025), doamna judecător figura cu un număr de 330 de hotărâri judecătorești neredactate în termenul legal, iar la data de 16 februarie 2026, figura cu un număr de 286 de hotărâri judecătorești neredactate în termenul legal. În acest context, a apreciat că a fost probată încălcarea, în mod repetat, de către doamna judecător a termenelor legale de redactare a hotărârilor judecătorești ce i-au revenit spre motivare, numărul acestora crescând exponențial. Sub aspectul laturii subiective, instanța disciplinară a reținut că întârzierile în redactarea hotărârilor judecătorești sunt imputabile pârâtei a cărei conduită nu este justificată de cauze obiective care să o circumscrie unei culpe scuzabile.

La individualizarea sancțiunii disciplinare, au fost avute în vedere atât sancționarea anterioară a doamnei judecător pentru aceeași abatere, cât și consecințele negative generate de abordarea unui mod de lucru necorespunzător. III. Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței disciplinare, pârâta A a declarat recurs prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii disciplinare exercitate împotriva sa. În motivare, recurenta a susținut că nu a fost încunoștințată cu privire la noua sesizare înregistrată cu nr. 26-165 din 23 ianuarie 2026, care a vizat neredactarea sentinței nr. 11694 din 25 iulie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/300/2023.

Astfel, a subliniat că a luat cunoștință de această sesizare la termenul de dezbateri în fața Secției pentru judecători în materie disciplinară, când inspectorul judiciar a menționat că sunt în lucru și alte sesizări care o vizau pe aceasta, dar pentru a căror soluționare așteaptă soluționarea acțiunii disciplinare. Recurenta a precizat că sesizarea respectivă nu i-a fost comunicată și nici nu a fost soluționată prin rezoluție de Inspecția Judiciară, fiind înaintată direct Secției pentru judecători în materie disciplinară. Așadar, a arătat că, procedând în acest mod, instanța disciplinară a încălcat dispozițiile art. 49 alin. (4) din Legea nr. 305/2022, din perspectiva dreptului la apărare.

Cu privire la abaterea disciplinară pentru care a fost sancționată, recurenta a susținut că întârzierile în redactarea hotărârilor rezultă în mod indubitabil din datele statistice furnizate de sistemul Ecris, aceste aspecte fiind circumscrise unor indicii cu privire la existența abaterii disciplinare ce formează obiectul cauzei. A învederat că aceste indicii nu sunt însă suficiente, prin ele însele, pentru a determina angajarea răspunderii disciplinare de vreme ce latura subiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. q din Legea nr. 303/2022 comportă probarea îndeplinirii unei cerințe esențiale, respectiv caracterul imputabil al faptei. Astfel, a arătat că elementele de fapt rezultate din probatoriul administrat nu relevă drept cauză a întârzierilor în redactarea hotărârilor conduita sa.

După evocarea Recomandărilor nr. (86) 12 și nr. (94) 12 ale Comitetului de Miniștri (Consiliul Europei), recurenta a subliniat că neîndeplinirea obligației ce incumbă statului de a asigura judecătorului mijloacele necesare pentru exercitarea funcției și pentru examinarea cauzelor într-un termen rezonabil viciază în mod profund antrenarea răspunderii sale, afectând independența și statutul magistratului. În continuare, a arătat că, prin Hotărârea nr. 2119/2009 a Consiliului Superior al Magistraturii a fost aprobat Programul pentru stabilirea volumului optim de muncă și asigurarea calității activității în instanțe în anul 2010, prin care s-a statuat că reglementarea aspectelor privind normarea muncii în instanțe este de competența exclusivă a Consiliului Superior al Magistraturii, fiind exclusă competența altor organisme, iar numărul de puncte de încărcare corespunzător sumei dosarelor unui judecător reprezintă norma de lucru.

Recurenta a subliniat că hotărârile adoptate succesiv de Colegiul de conducere al Judecătoriei X au avut drept consecință revenirea la o repartizare dezechilibrată și imprevizibilă a cauzelor, resimțită începând din anul 2023. A mai arătat că, deși Inspecția Judiciară a reținut existența unor cauze obiective de natură să releve impedimente și dificultăți semnificative în desfășurarea activității pe complet pentru o perioadă considerabilă, ulterior și-a infirmat propria soluție adoptată pentru aceeași perioadă în discuție. Recurenta a învederat că începând cu data de 1 septembrie 2025 au fost repartizate pe completul său aproximativ 120 de dosare pe lună, care includ cereri de încuviințare a executării silite și cereri în anulare.

De asemenea, a menționat că volumul excesiv de procedură prealabilă temporizează semnificativ activitatea de redactare a hotărârilor judecătorești. A mai arătat că, la nivelul Judecătoriei X - Secția civilă, este înregistrat un deficit anual de 4 judecători la care se adaugă degrevările și detașările, iar numărul grefierilor este subdimensionat. Recurenta a susținut că dosarele repartizate pe completul său în anii 2023 și 2024 depășeșc cu aproximativ 1800 de puncte limita maximă de complexitate stabilită prin deciziile anuale ale președintelui instanței. Totodată, a învederat că a avut în stoc un număr semnificativ de dosare, soluționând anual aproximativ 730 de dosare, în perioada 2023-2025.

În acest sens a precizat că a pronunțat 607 hotărâri (502 fiind sentințe) în anul 2023, 748 hotărâri (616 fiind sentințe) în anul 2024 și 835 hotărâri (392 fiind sentințe) în anul 2025. În acest context, a arătat că exceptarea ulterioară de la alocarea de dosare pe completul său i-a permis redactarea unui număr de aproximativ 400 de sentințe, astfel încât nu poate fi reținută pasivitatea sa în activitatea de redactare a hotărârilor.

A mai învederat că soluția de respingere ca neutilă a probei constând în datele statistice referitoare la complexitatea și numărul de dosare repartizate pe fiecare complet al secției civile în ultimii trei ani a condus la imposibilitatea combaterii criteriului utilizat de Inspecția Judiciară și reținut de instanța disciplinară cu privire la media de dosare înregistrate și soluționate pe completurile din cadrul Judecătoriei X. Astfel, recurenta a subliniat că a depășit media de 40 de dosare pe ședință publică, care a fost stabilită prin Hotărârea nr. 2040 din 13 iulie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile în care a avut aproximativ 100 de dosare pe ședință timp de doi ani.

A mai arătat că numărul de dosare soluționate de către instanțele naționale depășește de 5 ori media dosarelor soluționate la nivel european. Totodată, a precizat că termenul de 30 de zile reglementat de principiu pentru redactarea hotărârilor judecătorești a fost apreciat chiar de către legiuitor ca fiind inadecvat volumului de muncă înregistrat de instanțele naționale. Recurenta a subliniat că a refuzat distribuirea către colegi a surplusului de hotărâri pronunțate în dosarele soluționate în considerarea nu doar a imperativului redactării hotărârii de către judecătorul care a pronunțat soluția, dar și a particularităților specifice unor cauze inedite în privința motivării la nivelul instanței.

De asemenea, autoarea recursului a învederat că trebuie asigurat justul echilibru între dreptul justițiabililor la desfășurarea procedurilor judiciare într-un termen rezonabil și obligația instanțelor de a pronunța hotărâri judecătorești legale, temeinice și motivate. Aceasta a susținut că Inspecția Judiciară nu a avut în vedere apărările referitoare la condițiile inadecvate de muncă și împrejurările obiective care au condus la creșterea numărului de hotărâri restante, precum și complexitatea problemelor de drept deduse judecății în dosarele înregistrate pe completul său. Recurenta a susținut că statul român nu și-a îndeplinit obligațiile de finanțare și asigurare a unor condiții adecvate de muncă și organizare a sistemului judiciar, astfel încât să permită instanțelor instrumentarea, soluționarea și redactarea hotărârilor cu respectarea termenelor instituite în legislația internă.

În acest context, a subliniat că reținerea caracterului de „imputabilitate” în sarcina personalului din justiție, care își desfășoară activitatea în posturi de execuție, încalcă standardele impuse de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale de vreme ce prerogativele decizionale și obligațiile statului nu pot fi delegate particularilor. În final, recurenta a susținut că decizia civilă nr. 107 din 8 mai 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători prin care a fost sancționată cu avertismentul nu putea fi avută în vedere la individualizarea sancțiunii aplicate de instanța disciplinară, invocând în acest sens incidența dispozițiilor art. 273 alin. (3) din Legea nr. 303/2022.

În drept, a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. IV. Apărările intimatei Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În apărare, a susținut că nu poate fi reținută încălcarea dreptului la apărare având în vedere că sesizarea ulterioară a fost înaintată instanței disciplinare pentru că viza aceeași persoană și aceeași faptă. A mai arătat că nu pot fi primite susținerile referitoare la existența unor cauze obiective și subiective apte să înlăture caracterul imputabil al întârzierilor în redactare dat fiind că acestea trebuie evaluate prin raportare la dreptul părților de a cunoaște într-un termen rezonabil considerentele hotărârilor.

De asemenea, intimata a învederat că instanța disciplinară aplicat sancțiunea disciplinară în raport cu gravitatea faptei și atitudinea pasivă a recurentei pentru a o determina să-și remedieze conduita profesională în privința activității de redactare a hotărârilor în termenele legale. V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Cu titlu prealabil, instanța supremă constată că recursul exercitat în materie disciplinară constituie o cale devolutivă de atac, în conformitate cu art. 51 alin. (4) din Legea nr. 305/2022, astfel încât urmează a fi examinate atât temeinicia, cât și legalitatea deciziei atacate prin raportare la motivele invocate prin cererea de recurs.

Recurenta invocă nesocotirea dreptului la apărare, susținând că nu a fost încunoștințată cu privire la sesizarea înregistrată cu nr. 26-165 din 23 ianuarie 2026, formulată de petentul B, în legătură neredactarea în termenul legal a sentinței nr. 11694 din 25 iulie 2024, de care a luat cunoștință la termenul de dezbateri în fața Secției pentru judecători în materie disciplinară. Înalta Curte constată că acțiunea disciplinară a fost exercitată de Inspecția Judiciară prin rezoluția din 25 noiembrie 2025 împotriva doamnei judecător A cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. q teza I din Legea nr. 303/2022. Ulterior, pe rolul Inspecției Judiciare a fost înregistrată sesizarea cu nr. 26-165 din 23 ianuarie 2026, formulată de petentul B, care a reclamat-o pe doamna judecător cu privire la neredactarea în termenul legal a sentinței nr. 11694 din 25 iulie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/300/2023.

În condițiile în care sesizarea înregistrată cu nr. 26-165 din 23 ianuarie 2026 a fost formulată după exercitarea acțiunii disciplinare în legătură cu aceeași faptă și aceeași persoană devin incidente prevederile art. 7 alin. (3) și art. 9 lit. e din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție. Astfel, conform art. 7 alin. (3) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, „din dispoziția directorului de direcție, sesizările ulterioare care privesc aceeași faptă și aceeași persoană se conexează la prima lucrare înregistrată la Inspecția Judiciară, iar în cazul în care lucrarea a fost deja soluționată, acestea se atașează la prima lucrare înregistrată.

Art. 9 lit. e din același regulament stabilește că „inspectorul desemnat să soluționeze o sesizare procedează după cum urmează: în situația în care constată că este o sesizare ulterioară care privește aceeași faptă și aceeași persoană, propune conexarea la prima lucrare înregistrată la Inspecția Judiciară, iar dacă aceasta a fost deja soluționată, propune atașarea la prima lucrare înregistrată.” În aplicarea acestor norme a fost întocmit referatul din 29 ianuarie 2026, în baza căruia sesizarea înregistrată cu nr. 26-165 din 23 ianuarie 2026 a fost atașată la dosarul disciplinar, înainte de termenul de dezbateri din 25 februarie 2026. În aceste condiții, recurenta putea lua cunoștință de conținutul sesizării atașate la dosarul disciplinar în virtutea dreptului conferit de art. 49 alin. (11) din Legea nr. 305/2022, conform căruia „părțile au dreptul să ia cunoștință de toate actele dosarului și pot solicita administrarea de probe.” De altfel, nu trebuie omis faptul că sesizarea înregistrată cu nr. 26-165 din 23 ianuarie 2026 a vizat o singură hotărâre judecătorească neredactată în termenul legal.

Or, recurenta a fost cercetată și sancționată disciplinar pentru un număr semnificativ de hotărâri judecătorești neredactate în termenul legal. Prin urmare, motivul referitor la încălcarea dreptului la apărare este nefondat. Un alt motiv invocat de recurentă vizează omisiunea Inspecției Judiciare de a analiza apărările referitoare la condițiile inadecvate de muncă, complexitatea problemelor de drept deduse judecății în dosarele înregistrate pe completul său și alte împrejurări obiective care au condus la creșterea numărului de hotărâri restante. Potrivit art. 47 alin. (1) din Legea nr. 305/2022, „În cadrul cercetării disciplinare prealabile se stabilesc faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenței sau inexistenței vinovăției.

Ascultarea celui în cauză și verificarea apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat sunt obligatorii. (…)” În mod similar, art. 26 alin. (4) teza finală din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție stabilește că inspectorul judiciar este obligat să se pronunțe asupra tuturor probelor propuse și a apărărilor formulate de magistratul cercetat. Verificând respectarea acestor dispoziții, Înalta Curte constată că inspectorul judiciar a analizat apărările formulate de recurentă în etapa cercetării disciplinare prealabile.

Astfel, în cuprinsul rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare, inspectorul judiciar a reținut că: nu au fost identificate elemente care, în mod obiectiv, să împiedice magistratul în îndeplinirea acestei responsabilități, în termenul prevăzut de lege; aspectele privind volumul de activitate, complexitatea cauzelor și lipsa de personal invocate de doamna judecător în apărare nu sunt de natură a înlătura concluzia că nerespectarea termenului de redactare îi este imputabilă și nici de natură a releva imposibilitatea obiectivă de respectare a termenului de redactare, în condițiile în care există un număr semnificativ de judecători în cadrul Judecătoriei X - Secția civilă care nu înregistrează întârzieri în redactarea hotărârilor, volumul de activitate și celelalte aspecte invocate fiind comparabile; prin urmare apărările formulate nu sunt de natură a înlătura concluzia că există o încălcare a responsabilităților profesionale de natură a justifica angajarea răspunderii disciplinare și nu înlătură nici concluzia că este realizată cerința caracterului imputabil.

Ca atare, motivul referitor la neanalizarea apărărilor formulate de recurentă în etapa cercetării disciplinare prealabile este nefondat. Cu privire la abaterea disciplinară reținută în sarcina sa, recurenta susține, în esență, că nu este întrunită cerința privind caracterul imputabil al faptei pentru care a fost sancționată disciplinar, invocând ca motive obiective deficitul anual de personal în cadrul Judecătoriei X - Secția civilă, numărul și complexitatea cauzelor soluționate, activitățile specifice procedurii prealabile, neîndeplinirea de către statul român a obligațiilor de finanțare și asigurare a unor condiții adecvate de muncă și organizare a sistemului judiciar.

Potrivit art. 271 lit. q din Legea nr. 303/2022, „Constituie abateri disciplinare: neredactarea sau nesemnarea hotărârilor judecătorești sau a actelor judiciare ale procurorului, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege.” Abaterea disciplinară imputată recurentei vizează prima variantă normativă a textului de lege anterior evocat referitoare la neredactarea hotărârilor judecătorești, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege. Conform art. 224 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, „Judecătorii și procurorii sunt obligați să rezolve lucrările în termenele stabilite și să soluționeze cauzele în termen rezonabil, în funcție de complexitatea acestora, și să respecte secretul profesional.” Abaterea disciplinară în discuție reprezintă consecința nerespectării obligației stabilite de art. 426 alin. (5) C. proc.

civ. conform căruia „Hotărârea se redactează și semnează în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării, urmând ca, în cazuri temeinic motivate, acest termen să fie prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori. Opinia separată a judecătorului rămas în minoritate, precum și, când este cazul, opinia concurentă se redactează și se semnează în același termen.” Motivarea hotărârii judecătorești nu este o simplă formalitate, ci reprezintă o exigență fundamentală a dreptului la un proces echitabil garantat de art. 21 alin. (3) din Constituție și de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub aspectul laturii obiective, abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. q teza I din Legea nr. 303/2022 constă în neîndeplinirea obligației de a redacta hotărârile judecătorești în termenele prevăzute de lege.

Din probele administrate în cauză reflectate în datele statistice aflate la dosar rezultă că, la data finalizării cercetării disciplinare (11 noiembrie 2025), recurenta figura cu un număr de 330 hotărâri (sentințe și încheieri de dezînvestire) neredactate în termenul legal, cea mai veche hotărâre neredactată fiind pronunțată la data de 1 februarie 2023. De asemenea, la data de 16 februarie 2026, când dosarul se afla pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară, recurenta figura cu un număr total de 286 hotărâri pentru care era depășit termenul legal de redactare, cea mai veche hotărâre fiind pronunțată la data de 20 februarie 2024. Ulterior, la termenul din 29 iunie 2026, când dosarul se afla pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, recurenta figura cu un număr de 339 hotărâri neredactate în termenul legal, cea mai veche hotărâre fiind pronunțată la data de 20 februarie 2024. Așadar, datele statistice evocate anterior, necontestate în cauză, relevă că recurenta a înregistrat, în mod constant, întârzieri semnificative în redactarea hotărârilor judecătorești, fiind astfel întrunit elementul material al laturii obiective.

Sub aspectul laturii subiective, abaterea disciplinară reglementată de art. 271 lit. q teza I din Legea nr. 303/2022 presupune ca neredactarea hotărârilor judecătorești în termenele prevăzute de lege să fie imputabilă judecătorului. Așadar, elementul psihologic ce precede și însoțește abaterea disciplinară trebuie analizat din perspectiva imputabilității conduitei judecătorului. Recurenta a invocat atât motive care se referă la activitatea sa profesională, cât și motive care vizează probleme inerente instanței la care își desfășoară activitatea și a sistemului judiciar în ansamblul său. Instanța supremă reține că, în lipsa unor criterii prevăzute de lege pentru stabilirea caracterului imputabil al faptei, trebuie avute în vedere atât aspectele referitoare la activitatea profesională desfășurată de judecător în perioada de referință, cât și atitudinea acestuia față de îndatoririle sale profesionale.

Probatoriul administrat în cauză relevă că, în perioada 1 ianuarie 2024 - 31 decembrie 2024, recurenta a rulat un număr de 1800 dosare, a participat la 41 de ședințe de judecată, a soluționat un număr de 1074 dosare și a avut în redactare un număr de 615 hotărâri, redactând 372 hotărâri; în perioada 1 ianuarie 2025 - 1 iulie 2025, aceasta a rulat un număr de 723 dosare, a participat la 12 ședințe de judecată, a soluționat un număr de 344 dosare și a avut în redactare 344 de hotărâri, redactând un număr de 155 hotărâri. Deși recurenta a avut un volum de activitate considerabil, acesta nu justifică numărul semnificativ de hotărâri neredactate în termenele legale, care reprezenta aproape o pătrime din numărul total al hotărârilor neredactate de toți judecătorii din cadrul secției civile la data de 10 iulie 2025, în condițiile în care și alți judecători din cadrul aceleiași secții au avut un volum de activitate similar.

De asemenea, recurenta a beneficiat de măsuri de degrevare a activității adoptate de conducerea instanței, completurile prezidate de aceasta fiind exceptate de la repartizarea dosarelor în perioada 1 februarie 2025 - 30 septembrie 2025. Astfel, doamna judecător a beneficiat de suportul conducerii instanței în vederea diminuării numărului de hotărâri neredactate în termenul legal. Mai trebuie notat că recurenta nu a fost desemnată să îndeplinească atribuții administrative în cadrul instanței, în perioada 1 ianuarie 2024 - 1 iulie 2025. În acest context, Înalta Curte reține că nici volumul de activitate și nici gradul de ocupare a schemei de personal, invocate de recurentă, nu se circumscriu unei culpe scuzabile de natură a înlătura răspunderea disciplinară.

Motivele referitoare la neîndeplinirea de către statul român a obligațiilor de finanțare și asigurare a unor condiții adecvate de muncă și organizare a sistemului judiciar nu pot fi invocate cu succes pentru exonerarea de răspundere disciplinară deoarece aceste motive vizează aspecte generice și inerente sistemului judiciar ce caracterizează activitatea și condițiile de lucru ale tuturor magistraților. Deși nu pot fi negate dificultățile cu care se confruntă sistemul judiciar în ansamblul său, recurenta, în calitate de judecător, nu se poate abate de la îndeplinirea în termenele prescrise de lege a îndatoririlor profesionale specifice unei funcții de prestigiu în sistemul judiciar.

Caracterul imputabil al faptei reținute în sarcina doamnei judecător decurge din modul defectuos în care aceasta a înțeles să gestioneze întreaga sa activitate care a condus la nesocotirea obligației de redactare a hotărârilor în termenele legale, atitudinea sa psihică fiind aceea de prevedere și acceptare a consecințelor negative ale faptei comise. Așadar, conduita recurentei nu este justificată de cauze obiective și scuzabile. Prin urmare, instanța disciplinară a reținut în mod corect că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. q teza I din Legea nr. 303/2022.

Cu privire la individualizarea sancțiunii disciplinare, recurenta susține că decizia civilă nr. 107 din 8 mai 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători prin care a fost sancționată anterior cu avertismentul nu putea fi avută în vedere la individualizarea sancțiunii aplicate de instanța disciplinară, fiind incidente prevederile art. 273 alin. (3) din Legea nr. 303/2022. Conform acestui text de lege, „sancțiunile disciplinare se radiază de drept în termen de 3 ani de la data executării, dacă judecătorului sau procurorului nu i se aplică o nouă sancțiune disciplinară în acest termen.” Spre deosebire de Legea nr. 303/2004, care nu prevedea instituția radierii sancțiunilor disciplinare, în actul normativ în vigoare reprezentat de Legea nr. 303/2022 este reglementată în mod expres această instituție, care îndeplinește funcția de reabilitare a magistraților sancționați disciplinar anterior.

Astfel, dacă magistratului nu i se aplică o nouă sancțiune disciplinară în termen de 3 ani de la data executării sancțiunilor disciplinare anterioare, acestea din urmă se radiază de drept. Pornind de la aceste considerații, Înalta Curte constată că recurenta a fost sancționată disciplinar anterior cu avertismentul pentru săvârșirea aceleiași abateri disciplinare sub imperiul legii anterioare. În concret, prin decizia civilă nr. 107 din 8 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a înlocuit sancțiunea disciplinară a diminuării indemnizației de încadrare lunare brute cu 15% pentru o perioadă de 3 luni cu sancțiunea disciplinară a avertismentului.

Astfel, termenul de 3 ani instituit de art. 273 alin. (3) din Legea nr. 303/2022 a început să curgă la data de 8 mai 2023 și s-ar fi împlinit la data de 8 mai 2026. Or, sancțiunea diminuării indemnizației de încadrare lunare brute cu 10% pentru o perioadă de 3 luni a fost aplicată de instanța disciplinară la data de 3 martie 2026, când a fost pronunțată hotărârea nr. 3J din 3 martie 2026 a Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii. Ca atare, la momentul aplicării noii sancțiuni disciplinare nu era împlinit termenul de 3 ani prevăzut de art. 273 alin. (3) din Legea nr. 303/2022. În aceste condiții, instanța disciplinară putea avea în vedere decizia prin care recurenta a fost sancționată anterior pentru săvârșirea aceleiași abateri disciplinare în cadrul operațiunii de individualizare a sancțiunii disciplinare aplicate pentru conduita sa ulterioară.

Înalta Curte mai reține că aplicarea sancțiunii diminuării indemnizației de încadrare lunare brute cu 10% pentru o perioadă de 3 luni dă expresie principiului aplicării graduale a sancțiunilor disciplinare consacrat de dispozițiile art. 273 alin. (1) din Legea nr. 303/2022. Astfel, deși sancțiunea disciplinară aplicată anterior ar trebuit să constituie un factor de avertizare pentru recurentă, aceasta a înregistrat în continuare un număr semnificativ de hotărâri neredactate în termenele legale. De altfel, instanța supremă reține că se impunea aplicarea unei sancțiuni mai severe decât cea aplicată anterior de vreme ce numărul hotărârilor neredactate în termenele legale este semnificativ mai mare decât cel pentru care recurenta a fost sancționată anterior, aspect care denotă o gravitate sporită a faptei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 51 alin. (5) din Legea nr. 305/2022 raportat la art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A împotriva hotărârii pronunțate de instanța disciplinară, în dosarul nr. x/J/2025.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A împotriva hotărârii nr. 3J din 3 martie 2026, pronunțată de Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/J/2025. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 iunie 2026.