3ra-473/16 — Repararea prejudiciului material şi moral

prima instanţă: S. Iorgov dosarul nr. 3ra-473/16 instanţa de apel: A. Panov, Vl. Braşoveanu, M. Moraru ÎNCHEIERE 23 martie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Iulia Sîrcu Judecătorii: Tamara Chişca-Doneva Iurie Bejenaru examinînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de Procuratura Generală a Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă Marin Afanas împotriva Procuraturii Generale a Republicii Moldova şi Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 09 septembrie 2015, prin care apelul declarat de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova a fost restituit şi respins apelul declarat de Procuratura Generală a Republicii Moldova cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 25 martie 2015, c o n s t a t ă: La 24 noiembrie 2014 Afanas Marin a depus cerere de chemare în judecată împotriva Procuraturii Generale a Republicii Moldova şi Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului material şi moral. În motivarea acţiunii Afanas Marin a indicat că la 29.05.1996 a fost angajat în organele procuraturii în calitate de procuror, exercitînd pe parcursul activităţii mai multe funcţii din acest domeniu. În ultima perioadă a exercitat funcţia de procuror în procuratura sect. Rîşcani, mun.Chişinău. Menţionează că la 19.02.2010, prin ordinul Procurorului General nr.78-p, a fost demisionat din funcţia de procuror în baza cererii depuse.

În pct. 4) al ordinului menţionat, conform art. 72 alin. (3) al Legii cu privire la Procuratură nr.294 din 25.12.2008, care a intrat în vigoare de la 17.03.2009 şi a fost dispusă plata indemnizaţiei de demisionare în mărime de 53 300 lei, însă pînă la 27.05.2014 inclusiv, dispoziţiile ordinului dat în ce priveşte plata indemnizaţiei de demisionare nu au fost executate integral.

Explică reclamantul că la 19.07.2010 s-a adresat cu o cerere prealabilă către Procuratura Generală, prin care a solicitat achitarea indemnizaţiei de concediere, fără să fie efectuate careva reţineri, însă prin răspunsul nr. 30-118/D-10 din 30.07.2010 a fost informat că în legătură cu insuficienţa de surse financiare la moment, achitarea indemnizaţiei care i se cuvine se va efectua în a doua jumătate a anului 2010. La 27.09.2010 s-a adresat repetat cu o cerere către Procuratura Generală, cu aceleaşi temeiuri, respectiv primind răspunsul din 06.10.2010 cu nr.3o- 153/D-10, în care i s-a comunicat că în legătură cu insuficienţa de surse financiare la moment, achitarea indemnizaţiei care i se cuvine va fi efectuată la momentul finanţării din bugetul de stat a surselor financiare prevăzute la acest compartiment.

Astfel, susţine reclamantul că indemnizaţia cuvenită calculată încă în luna februarie 2010 din diferite motive neîntemeiate nu i s-a achitat pe parcursul perioadei de mai mult de un an. În baza celor enunţate Procuratura Generală era obligată să îi achite integral suma indemnizaţiei unice la concediere în mărime de 53 300 lei, fără a efectua careva reţineri. Ca urmare a faptului neachitării indemnizaţiei unice la concediere a acţionat în judecată Procuratura Generală. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.Chişinău din 01 iulie 2011 acţiunea a fost admisă, cu încasarea de la Procuratura Generală din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul său suma totală de 79843 lei şi 40 bani.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 11 octombrie 2012, menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 06 noiembrie 2013, s-au admis cererile de apel depuse de Procuratura Generală şi Ministerul de Finanţe, s-a casat hotărîrea judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 01 iulie 2011 şi s-a pronunţat o nouă hotărîre prin care s-a admis parţial acţiunea depusă de Afanas Marin şi s-a încasat de la Procuratura Generală prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul său suma de 11050 lei cu titlu de indemnizaţie unică la concediere, reţinută ilegal de Procuratura Generală (ce constituie diferenţa de plată dintre suma indemnizaţiei unice la concediere impusă spre plată de 53 300 lei şi suma ulterior achitată benevol de Procuratura Generală de 42 250 lei).

Susţine că la 28.05.2014 Procuratura Generală prin intermediul serviciului bancar „Moldova Expres”, a transferat suma de 11050 lei pe numele său către SA „Banca de Economii”, iar la 05.06.2014, a ridicat suma de 11050 lei de la SA „Banca de Economii”. Invocă reclamantul că suma rămasă neachitată în valoare de 11050 lei, care a fost reţinută ilegal cu titlu de impozit din indemnizaţia unică, din vina directă a pîrîtului, a fost achitată tocmai la 28.05.2014. Reclamantul susţine că prin aceste acţiuni ilegale ale pîrîtului i-a fost încălcat în mod intenţionat dreptul de a se folosi de bunul său, care putea să-i aducă profit pe perioada vizată, fiindu-i cauzat astfel prejudiciu material şi moral.

2 Solicită reclamantul încasarea din contul Procuraturii Generale a Republicii Moldova prin intermediul Ministerului Finanţelor a Republicii Moldova în beneficiul său a sumei ratei inflaţiei în valoare de 4250,1391 lei, pentru perioada neachitării la timp şi reţinerea ilegală a plăţilor cuvenite a indemnizaţiei unice de concediere în mărime de 11050 lei pentru 1569 zile, pe perioada 19.02.2010- 28.05.2014), precum şi prejudiciu moral în mărime de 53300 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 25 martie 2015 acţiunea a fost admisă în parte. S-a încasat în beneficiul reclamantului de la Procuratura Generală prin intermediul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova suma de 4250,13 lei.

În rest acţiunea a fost respinsă. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, la 06 aprilie 2015 - Ministerul Finanţelor, iar la 22 aprilie 215 – Procuratura Generală a Republicii Moldova, au declarat fiecare apel nemotivat. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 01 iunie 2015 nu s-a dat curs cererilor de apel depuse de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova şi Procuratura Generală a Republicii Moldova, cu acordarea termenului pînă la data de 24 iunie 2015 pentru depunerea apelurilor motivate. La 17 iunie 2015 Procuratura Generală a Republicii Moldova a depus apel motivat. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 septembrie 2015 apelul declarat de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova a fost restituit şi respins apelul declarat de Procuratura Generală a Republicii Moldova cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 25 martie 2015. Instanţa de apel la emiterea deciziei a apreciat ca fiind întemeiate concluziile primei instanţe referitor la faptul că Procuratura Generală a Republicii Moldova l-a lipsit nejustificat pe reclamantul Afanas Marin pentru perioada de 19.02.2010 pînă la 28.05.2014 de plata indemnizaţiei în valoarea de 11050 lei, reţinută nejustificat cu titlu de impozit din indemnizaţia unică de demisionare Din aceste considerente acţiunea lui Afanas Marin cu justă cauză a fost admisă în partea încasării din contul Procuraturii Generale a Republicii Moldova prin intermediul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova a sumei de 4250,13 lei cu titlu de rată a inflaţiei pentru 1569 zile.

Instanţa de apel a menţionat că prima instanţă întemeiat a respins şi cerinţele reclamantului cu privire la încasarea prejudiciului moral în sumă de 53300 lei, învocînd în acest sens prevederile art. 1422 alin. (1) Cod Civil. Referitor la apelul declarat de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova instanţa de apel a considerat că acesta corect a fost restituit pe motiv că apelantul Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea sa din 01 iunie 2015 şi nu a prezentat apelul motivat. 3 La 26 ianuarie 2016 Procuratura Generală a Republicii Moldova a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea lui, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri prin care a respinge acţiunea.

În conformitate cu art. 434 CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Completul denotă că Curtea de Apel a expediat în adresa recurentului copia deciziei integrale, însă la materialele dosarului nu se regăseşte dovada recepţionării acesteia, din care considerente recursul declarat la data de 26 ianuarie 2016 se consideră a fi depus în termen. În motivarea recursului recurentul a invocat că prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 11.10.2012, s-a casat hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun.Chişinău din 01.07.2011, s-a emis o nouă hotărâre prin care s-a admis parţial acţiunea depusă şi s-a încasat suma de 11 050 lei cu titlu de reţineri din indemnizaţia unică de concediere.

Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 06.11.2013, s-a respins recursul depus de către Afanas Marin, fiind menţinută decizia Curţii de Apel Chişinău din 11.10.2012. La 28.05.2014 a fost transferată suma de 11050 lei în contul reclamantului. Pentru neachitarea sumei de 11 050 lei, reclamantul a solicitat încasarea ratei inflaţiei şi a prejudiciului moral. Susţine că instanţele de judecată incorect au aplicat normele prevăzute de art. 609 Cod Civil, care reglementează la alin. (1) că „în loc de prestaţie, creditorul poate cere despăgubire doar atunci când a stabilit anterior fără succes debitorului un termen rezonabil pentru executarea prestaţiei. In cazul în care nu a fost stabilit un termen sau termenul stabilit este nejustificat de scurt, se consideră ca stabilit un termen rezonabil". Alin.(5) al art.609 Cod Civil, prevede că: „despăgubirile se acordă într-o sumă bănească globală.

Pot fi acordate însă despăgubiri sub formă de plăţi efectuate periodic în dependenţă de natura prejudiciului. Despăgubirile sub formă de plăţi periodice se indexează în dependenţă de rata inflaţiei”. Menţionează recurentul că conform reglementărilor menţionate, principalul mod de apărare a intereselor creditorului într-un raport obligaţional este cererea înaintată debitorului de a executa în natură obligaţia asumată. De principiu, debitorul poate fi impus să presteze obligaţia asumată, dacă astfel doreşte creditorul. Aceasta, în opinia recurentului, se confirmă şi prin norma din art. 709. Despăgubirea în locul prestaţiei poate fi pretinsă de către creditor doar în cazul în care anterior creditorul 1-a somat pe debitor, ca acesta, într-un termen rezonabil să- şi execute obligaţia.

4 După recurent, în speţa în cauză, pe lângă faptul că nu suntem în prezenţa unei obligaţii contractuale, reclamantul nici nu a depus vreo o cerere privind achitarea reţinerilor din indemnizaţia unică după emiterea hotărârilor instanţelor de judecată, ceea ce demonstrează reau-intenţie a acestuia, respectiv ultimul nu a somat Procuratura Generală. Invocă recurentul că conform dispoziţiilor art. 609 Cod civil, doar despăgubirile sub forma de plăţi periodice se indexează în dependenţă de rata inflaţiei, iar reţinerile din indemnizaţia unică nu este o plată periodică ci una integrală.

Menţionează că potrivit prevederilor art.642 alin.(2) Cod Civil: „Dacă obligaţia este stinsă, debitorul nu este obligat să plătească dobânda şi penalităţile ori să repare prejudiciul”, iar potrivit prevederilor art.283 Cod Civil: „Odată cu dreptul principal, se prescrie şi dreptul la prestaţiile suplimentare legate de dreptul principal, chiar şi atunci când termenul de prescripţie special pentru acest drept nu a început să curgă”. Cu privire la repararea prejudiciului moral, consideră că instanţele de judecată corect şi legal au respins pretenţiile înaintate de către reclamant. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil.

În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Procuratura Generală a Republicii Moldova nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Astfel, analizînd actele cauzei, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ constată că argumentele formulate în recurs se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei, iar argumentele invocate în recurs, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă 5 în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.

Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respins. Or recursul, exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În astfel de circumstanţe, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Procuratura Generală a Republicii Moldova ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Recursul declarat de Procuratura Generală a Republicii Moldova se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Iurie Bejenaru 6