- Dosarul nr.
- 2r-338/16
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 23 martie 2016
- Părțile
- SRL Solocristi Trans impotriva lui Guzun Sergiu
- Pe scurt
- Temeiurile restituirii cererii de apel
2r-338/16 — Cu privire la încasarea prejudiciului material
dosarul nr. 2r-33816 prima instanţă: V. Buhnaci instanța de apel: N. Cernat, A. Pahopol, L. Bulgac DECIZIE 23 martie 2016 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele ședinței Valeriu Doagă Judecători Iuliana Oprea Dumitru Mardari examinînd recursul declarat de către avocatul Dumitru Marco, acționînd în interesele recurentului Sergiu Guzun, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a societății cu răspundere limitată ”Solocristi Trans” împotriva lui Guzun Sergiu cu privire la repararea prejudiciului cauzat în rezultatul accidentului rutier și încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 23 februarie 2016, prin care s-a restituit cererea de apel a apelantului Guzun Sergiu, depusă prin intermediul avocatului Dumitru Marco, c o n s t a t ă: La 14 aprilie 2015 reclamantul societatea cu răspundere limitată ”Solocristi” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Guzun Sergiu cu privire la repararea prejudiciului cauzat în rezultatul accidentului rutier și încasarea cheltuielilor de judecată.
Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 09 noiembrie 2015 acțiunea reclamantului a fost admisă integral. La 09 decembrie 2015 a fost declarat apel nemotivat de avocatul Dumitru Marco, acționînd în interesele apelantului Sergiu Guzun, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii instanței de fond și emiterea unei noi hotărîri de respingere a acțiunii. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 22 ianuarie 2016 nu s-a dat curs cererii de apel depusă de avocatul Dumitru Marco, acționînd în interesele apelantului Sergiu Guzun. S-a comunicat apelantului despre necesitatea prezentării cererii de apel motivate și achitarea taxei de stat în mărime de 3 038 lei, acordîndu-i pentru aceasta un termen de 10 zile de la data recepționării copiei prezentei încheieri.
S-a fixat ședința de judecată pentru data de 23 februarie 2016 ora 10: 00, ședința la care, în caz de depunere în termen a apelului motivat, va fi examinată cauza în ordine de apel. În caz că, apelantul nu va înlătura neajunsurile indicate în încheierea dată, se va soluționa chestiunea restituirii cererii de apel. S-a explicat apelantului că în caz dacă el nu va lichida neajunsurile menţionate şi nu va prezenta cererea de apel motivată și bonul de achitare a taxei de stat în mărime de 3 038 lei în termenul stabilit, cererea de apel nu va fi considerată depusă şi împreună cu toate documentele anexate va fi restituită. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 23 februarie 2016 s-a refuzat punerea pe rol a cererii de apel motivate, declarate de apelantul Guzun Sergiu, prin intermediul avocatului Dumitru Marco.
S-a restituit apelul depus de Guzun Sergiu, prin intermediul avocatului Dumitru Marco, pe motiv că apelantul nu a înlăturat neajunsurile la cererea de apel, în termenul limită stabilit prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 22 ianuarie 2016. S-a remis apelantului Guzun Sergiu cererea de apel cu toate documentele anexate. S-a restituit apelantului taxa de stat achitată la depunerea apelului în sumă de 3000,38 lei în baza ordinului de plată din 15 februarie 2016 și suma de 38,00 lei în baza ordinului de plată din 18 februarie 2016. La 10 martie 2016 avocatul Dumitru Marco, acționînd în interesele recurentului Sergiu Guzun, împuternicit prin mandat avocațial seria MA nr.0803660 din 29 aprilie 2015 (f.d.66) a depus recurs împotriva încheierii instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu restituirea pricinii în instanţa de apel pentru judecarea apelului.
La data de 16 martie 2016 avocatul Dumitru Marco a depus recurs suplimentar, avînd aceleași cerințe. Avocatul Dumitru Marco, acționînd în interesele recurentului Sergiu Guzun în motivarea recursului a indicat că încheierea contestată o consideră neîntemeiată şi nelegală motiv din care urmează a fi anulată. A specificat că, în fapt pentru data de 23 februarie 2016 s-a stabilit ședința de judecată în ordine de apel în pricina civilă respectivă. La data indicată, avocatul recurentului a prezentat în cancelaria Curții de Apel Chișinău o cerere de amînare a ședinței de judecată pe motiv de boală la care era anexată dovada de achitare a taxei de stat. Anterior, prin încheierea Curții de Apel Chișinău nu s-a dat curs apelului depus de către Guzun Sergiu împortiva hotărîrii Judecătoriei Botanica mun.
Chișinău din 09 noiembrie 2015. Prin urmare, Curtea de Apel Chișinău dispunînd restituirea cererii de apel în situația în care au fost înlăturate neajunsurile în termen, fiind prezentate apelul motivat, dovada de achitare a taxei de stat, precum și cererea de amînare, a încălcat dreptul apelantului la apărare și principiul egalității armelor în proces, garantat de art. 26 Codul de procedură civilă și art. 6 CEDO, fapt care condiționează casarea încheierii Curții de Apel Chișinău din 23 februarie 2016 și restituirea pricinii spre 2 rejudecare în Curtea de Apel Chișinău, în același complet de judecători, la faza primirii spre examinare a cererii de apel. În conformitate cu art. 425 Cod de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei.
Conform scrisorii de înștiințare anexată la materialele dosarului rezultă că, copia încheierii instanţei de apel din 23 februarie 2016 a fost expediată în adresa participanților la 26 februarie 2016 (f.d.125), însă nu există dovadă de înștiințare legală, motiv pentru care instanța de recurs consideră că recurentul, declarînd recursul la data de 10 martie 2016, s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen. În conformitate cu art.426 Codul de procedură civilă, prezentul recurs se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii recurate, din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea recurată. În conformitate cu art. 365 alin. (1) al Codului de procedură civilă, în cererea de apel se indică: instanţa căreia îi este adresat apelul, numele sau denumirea, domiciliul sau sediul apelantului, calitatea lui procedurală, hotărîrea atacată, instanţa care a emis- o, completul de judecată, data emiterii, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul, probele invocate în susţinerea apelului, solicitarea apelantului, numele şi domiciliul martorilor, dacă se cere a fi citaţi în apel, documentele ce se anexează.
În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art.368 alin.(1). În conformitate cu art. 368 alin. (1) Codul de procedură civilă, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art. 364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Din materialele pricinii rezultă că, la 09 decembrie 2015, avocatul Dumitru Marco, acționînd în interesele apelantului Sergiu Guzun a contestat cu apel hotărîrea instanței de fond din 09 noiembrie 2015, depunând în acest sens o cerere nemotivată, fără prezentarea cererii de apel cu indicarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul și fără dovada de plată a taxei de stat.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 22 ianuarie 2016 nu s-a dat curs cererii de apel depusă de avocatul Dumitru Marco, acționînd în interesele apelantului Sergiu Guzun. S-a comunicat apelantului despre necesitatea prezentării cererii de apel motivate și achitarea taxei de stat în mărime de 3 038 lei, acordîndu-i pentru aceasta un termen de 10 zile de la data recepționării copiei prezentei încheieri. 3 S-a fixat ședința de judecată pentru data de 23 februarie 2016 ora 10 00, ședința la care, în caz de depunere în termen a apelului motivat, va fi examinată cauza în ordine de apel. În caz că, apelantul nu va înlătura neajunsurile indicate în încheierea dată, se va soluționa chestiunea restituirii cererii de apel.
S-a explicat apelantului că în caz dacă el nu va lichida neajunsurile menţionate şi nu va prezenta cererea de apel motivată și bonul de achitare a taxei de stat în mărime de 3 038 lei în termenul stabilit, cererea de apel nu va fi considerată depusă şi împreună cu toate documentele anexate va fi restituită. Avizul poştal de recepţie prezent la materialele cauzei, precum și însăși declarațiile avocatului recurentului demonstrează cu certitudine că, în adresa lui Marco Dumitru avocatul recurentului/apelant a fost expediată copia încheierii de a nu da curs cererii din 22 ianuarie 2016, la data de la 05 februarie 2016 avocatul recurentului a făcut cunoștință cu încheierea respectivă, fiind totodată citat pentru ședința de judecată din 23 februarie 2016 orele 10:00, fapt confirmat prin semnătura aplicată pe aviz (f.d.109).
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 23 februarie 2016 s-a refuzat punerea pe rol a cererii de apel motivate, declarate de apelantul Guzun Sergiu, prin intermediul avocatului Dumitru Marco. S-a restituit apelul depus de Guzun Sergiu, prin intermediul avocatului Dumitru Marco, pe motiv că apelantul nu a înlăturat neajunsurile la cererea de apel, în termenul limită stabilit prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 22 ianuarie 2016. S-a remis apelantului Guzun Sergiu cererea de apel cu toate documentele anexate.
S-a restituit apelantului taxa de stat achitată la depunerea apelului în sumă de 3000,38 lei în baza ordinului de plată din 15 februarie 2016 și suma de 38,00 lei în baza ordinului de plată din 18 februarie 2016. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că, instanţa de apel întemeiat a obligat apelantul Guzun Sergiu să depună apelul motivat, precum și dovada de plată a taxei de stat și întemeiat a restituit apelul declarat de către Guzun Sergiu, prin intermediul avocatului Marco Dumitru în condiţiile în care în termenul acordat de către instanţă, neajunsurile cererii de apel nu au fost înlăturate, şi anume nu a fost prezentat apelul motivat cu indicarea motivelor de fapt și de drept, precum și bonul de plată a taxei de stat.
Or, în conformitate cu art. 365 alin.(1) și (4) al Codul de procedură civilă, în cererea de apel se indică: instanţa căreia îi este adresat apelul, numele sau denumirea, domiciliul sau sediul apelantului, calitatea lui procedurală, hotărîrea atacată, instanţa care a emis-o, completul de judecată, data emiterii, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul, probele invocate în susţinerea apelului, solicitarea apelantului, numele şi domiciliul martorilor, dacă se cere a fi citaţi în apel, documentele ce se anexează. La cererea de apel se anexează dovada de plată a taxei de stat dacă apelul se impune cu taxă. Astfel, legea procesual civilă stabilește imperativ și obligă participanții la proces de a îndeplini exigențele legale de fond și de formă, pe care trebuie să le întrunească o 4 cerere de apel, pentru a fi primită spre examinare, inclusiv și, la cerere urmează a fi anexată dovada de plată a taxei de stat, în cazul în care apelul se impune cu taxă.
Mai mult ca atît, instanţa de recurs reţine că examinarea în instanţa de apel a cererilor de apel în care lipsesc motivele de fapt şi de drept pe care acestea se întemeiază, va conduce la emiterea unei decizii ilegale, deoarece decizia instanţei de apel trebuie să fie clară şi să răspundă într-un mod sigur şi expres la toate obiecţiile formulate în cererile de apel. Sub acest aspect justificat, prin prisma art.10 Codul de procedură civilă, apelantul este ţinut să suporte consecinţele nefavorabile, rezultate din necunoaşterea ori interpretarea viciată a prevederilor legii.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie va respinge ca fiind irelevante argumentele avocatului recurentului, precum că a îndeplinit indicațiile instanței de apel, menționînd în cererea de recurs, că copia încheierii de înlăturare a neajunsurilor i-a fost expediată doar apelantului, în citație fiind indicat faptul că se anexează încheierea pentru apelant; copia încheierii de înlăturare a neajunsurilor a fost recepționată de către apelant la data de 18 februarie 2016 și neajunsurile au fost înlăturate în termen, însă cererea de apel a fost restituită, iar avocatului recurentului Marco Dumitru, în calitate de reprezentant al reclamantului, nu i-a fost expediată copia încheierii de înlăturare a neajunsurilor, dînsul recepționînd doar citația prin care a fost informat despre data și ora ședinței de judecată.
Or, prin necontestare, încheierea Curții de Apel Chișinău din 22 ianuarie 2016 a devenit irevocabilă, respectiv toate constatările și dispozițiile cuprinse în dispozitivul acestui act de judecată au putere de lucru judecat, fiind obligatorii pentru părțile implicate în proces. Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție apreciază ca fiind juste constatările instanței de apel cu privire la dispunerea refuzării punerii pe rol a cererii de apel motivate, înregistrate de avocatul Dumitru Marco, la data de 23 februarie 2016, cu întîrziere de 9 zile de la data limită stabilită de instanță, prin prisma prevederilor art. 369 alin. (1) Codul de procedură civilă.
Or, apelantul/recurent nu a invocat nici un temei pentru care nu s-a conformat încheierii din 22 ianuarie 2016 și nu a solicitat repunerea în termenul de înlăturare a neajunsurilor. De asemenea, avizul poştal de recepţie prezent la materialele cauzei, precum și însăși declarațiile avocatului recurentului demonstrează cu certitudine că, în adresa lui Marco Dumitru avocatul recurentului/apelant a fost expediată copia încheierii de a nu da curs cererii din 22 ianuarie 2016, la data de la 05 februarie 2016 avocatul recurentului a făcut cunoștință cu încheierea respectivă, fiind totodată citat pentru ședința de judecată din 23 februarie 2016 orele 10: 00, fapt confirmat prin semnătura aplicată pe aviz (f.d.109).
La fel urmează a fi supuse criticii și cererea avocatului recurentului de amînare a ședinței de judecată din 23 februarie 2016, pe motiv de boală, înregistrată în cancelaria instanței cu nr. 2721 din 23 februarie 2015 (f.d.112), fiind anexat la cerere, apelul motivat pe cauza dată, dovada de plată a taxei de stat din 15 și respectiv, 18 5 februarie 2016, precum și copia certificatului de concediu medical seria 01 nr.2196302. Or, s-a constatat cu certitudine că, la data 15 februarie 2016 –termenul limită prevăzut de instanță, neajunsurile din cererea de apel nu au fost înlăturate, iar certificatul de concediu medical seria 01 nr.2196302 a fost eliberat de către policlinica MAI RM lui Marco Dumitru, în regim de ambulatoriu, la data de 19 februarie 2016- pînă la 24 februarie 2016, inclusiv.
Respectiv, la data limită indicată de instanța de apel, avocatul putea și era în drept să se conformeze indicațiilor instanței de apel.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie accentuează că o asemenea soluţie este compatibilă cu standardele înserate în textul art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului stabilind în jurisprudenţa degajată că în situaţia în care legislaţia procesuală permite declararea apelului împotriva hotărârii instanţei de fond, instanţa superioară poate restricţiona dreptul la apel doar dacă constată că apelul respectiv nu corespunde cerinţelor legale aplicabile (speţa Tudor-Comerţ c. Moldovei, hotărârea din 04 noiembrie 2008, definitivă din 04 februarie 2009). Or, potrivit prevederilor legale termenul imperativ acordat de către instanţă este unul de decădere, astfel că, depăşirea lui atrage decăderea părţii din dreptul de a-şi mai exercita obligaţiunile.
Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că încheierea recurată este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către avocatul recurentului sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către avocatul Dumitru Marco, acționînd în interesele recurentului Sergiu Guzun şi a menţine încheierea Curţii de Apel Chișinău din 23 februarie 2016. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către avocatul Dumitru Marco, acționînd în interesele recurentului Sergiu Guzun.
Se menţine încheierea Curţii de Apel Chișinău din 23 februarie 2016 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a societății cu răspundere limitată ”Solocristi Trans” împotriva lui Guzun Sergiu cu privire la repararea prejudiciului cauzat în rezultatul accidentului rutier și încasarea cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Valeriu Doagă Judecători Iuliana Oprea Dumitru Mardari 6