3ra-486/16 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: G. Camerzan dosarul nr. 3ra-486/16 instanţa de apel: I. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi ÎNCHEIERE 23 martie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Galina Stratulat Ion Druţă examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Societatea Comercială „Csimcom” Societate cu Răspundere Limitată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii Comerciale „Csimcom” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Briceni cu privire la contestarea actului administrativ împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 15 octombrie 2015, prin care a fost admis apelul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Briceni, casată hotărârea Judecătoriei Briceni din 22 aprilie 2015 şi emisă o nouă hotărâre de respingere a acţiunii constată: La 02 iunie 2014, SC „Csimcom” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva IFS pe r-nul Briceni cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii a invocat că prin decizia IFS pe r-nul Briceni nr. 390 din 30 aprilie 2014 au fost încasate la buget sumele impozitelor şi plăţilor calculate în rezultatul controlului - taxa pe valoare adăugată diminuată în mărime de 123362 lei. Susţine că pentru încălcarea legislaţiei fiscale i-a fost aplicată sancţiune fiscală sub formă de amendă, şi anume pentru diminuarea taxei pe valoare adăugată prin prezentarea declaraţiilor privind TVA, în mărime de 30% din suma diminuata ceea ce constituie 37167 lei, sancţiune fiscală sub formă de amendă pentru prezentarea cu date neautentice a declaraţiilor privind TVA, în mărime de 1000 lei pentru fiecare dare de seamă fiscala prezentată, ceea ce constituie 2000 lei, sancţiune fiscală sub formă de amendă pentru prezentarea tardiva a declaraţiei privind TVA, în mărime de 200 lei pentru fiecare dare de seamă fiscala prezentată tardiv, ceea ce constituie 200 lei.

Majorare de întârziere pentru neachitarea în termen a taxei pe valoare adăugata în mărime de 8367 lei, inclusiv de la data semnării actului de control până la data primirii deciziei - 913 lei. 1 Mai indică că conform art. 10 alin. (4) din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr. 845 din 03 ianuarie 1992, i-a fost aplicată sancţiune financiară sub formă de amendă pentru desfăşurarea activităţii fără licenţă în mărime de 626818 lei.

Susţine că prin cererea prealabilă din 21 mai 2014 a solicitat revocarea pct. 5 cap. II din dispozitivul deciziei nr. 390 din 30 aprilie 2014, în ce priveşte stabilirea sancţiunii financiare sub formă de amendă pentru imputarea desfăşurării activităţii fără licenţă în cuantum de 626818 lei şi acceptarea cererii SC „Csimcom” SRL de eşalonare a obligaţiilor fiscale în coraport cu BPN, pe parcursul a 24 de luni consecutive, cu încheierea în acest scop a contractului privind modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale. Indică că prin răspunsul nr. 32-2/2-24/775 din 29 mai 2014, în privinţa admiterii sau respingerii cerinţei ce vizează revocarea pct. 5 cap. II din dispozitivul deciziei contestate pârâtul nu s-a expus, iar în privinţa cerinţei de eşalonare a obligaţiilor fiscale în coraport cu BPN, pe parcursul a 24 de luni consecutive, pârâtul a respins cererea pe motiv că nu au fost prezentate careva garanţii privind asigurarea achitărilor.

Relatează că în baza deciziei privind iniţierea controlului fiscal nr. 1842 din 03 martie 2014 şi scrisorii IFPS nr. 26-10/5-12-7208/1589 din 28 februarie 2014, inspectorii Direcţiei control fiscal al IFS pe raionul Briceni, în perioada 05 martie 2014 – 31 martie 2014, au efectuat un control fiscal la SC „Csimcom” SRL privind corectitudinea calculării şi declarării taxei pe valoare adăugată pentru perioada de activitate 01 mai 2011 - 31 ianuarie 2014, precum şi corectitudinea desfăşurării activităţii supuse licenţierii pentru genul de activitate „păstrarea si comercializarea angro a producţiei alcoolice si a berii produse de producătorii autohtoni” pentru perioada: 01 mai 2011 – 03 martie 2014. Menţionează că într-adevăr, conform datelor indicate în conţinutul licenţei s-ar crea impresia că licenţa SC „Csimcom” SRL ar fi expirat la 03 august 2013, însă la practicarea activităţii licenţiate se conduce de legislaţia în vigoare şi nu de inscripţiile imprimate în conţinutul licenţei.

Indică că prin decizia Camerei de Licenţiere nr. 2577 din 28 iulie 2011 s-a dispus eliberarea licenţei SC „Csimcom” SRL pentru activitatea de „păstrare şi comercializarea angro a producţiei alcoolice”, iar formularul licenţei a fost ridicat de SC „Csimcom” SRL la 03 august 2011. Susţine că conform art. 13 alin. (3) din Legea menţionată, pentru genul de activitate indicat la art. 8 alin. (1) pct. 7), licenţa se eliberează pe un termen de 3 ani, cu indicarea anuală în conţinutul acesteia a termenului pentru care s-a achitat taxa de licenţă. Potrivit art. 18 alin. (3) al aceleiaşi Legi, taxa pentru eliberarea licenţei pentru genurile de activitate indicate la art. 8 alin. (1) pct. 7) se achită separat pentru fiecare an de valabilitate a licenţei: la eliberarea licenţei şi la expirarea fiecărui an din data eliberării licenţei - conform taxei anuale stabilite în anexa nr. 1 la Lege.

Respectiv, licenţa SC „Csimcom” SRL obţinută la 03 august 2011 este valabilă până la 02 august 2014, iar în conţinutul licenţei urmează a fi indicată numai data achitării taxei pentru licenţă. 2 Mai indică că este eronată concluzia expusă în act precum că licenţa SC „Csimcom” SRL ar fi fost valabilă până la 03 august 2012 şi ulterior prelungită până la 03 august 2013, deoarece însăşi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 451 din 30 iulie 2001 stabileşte expres că aceasta este valabilă pe un termen de 3 ani. Consideră că prelungirea licenţei poate fi solicitată numai după expirarea termenului legal al acesteia, or, termenul legal al licenţei eliberate urma să expire la 02 august 2014. Referitor la litigiile existente între SC „Csimcom” SRL şi Camera de Licenţiere, menţionează că prin cererea de chemare în judecată din 11 septembrie 2012, Camera de Licenţiere a solicitat retragerea licenţei menţionate, iar prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 19 noiembrie 2012 a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 aprilie 2013 a fost casată hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 19 noiembrie 2012, admisă cererea de chemare în judecată şi retrasă licenţa seria AMMII nr. 037893 din 03 august 2011 eliberată SC „Csimcom” SRL. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 18 decembrie 2013, a fost admis recursul declarat de SC „Csimcom” SRL, casată integrală decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 aprilie 2013 şi hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 19 noiembrie 2012 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Camera de Licenţiere împotriva SC „Csimcom” SRL cu privire la retragerea licenţei, cu remiterea pricinii spre rejudecare la Judecătoria Briceni.

Prin hotărârea Judecătoriei Briceni din 07 februarie 2014 a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea Camerei de Licenţiere împotriva SC „Csimcom” SRL cu privire laretragerea licenţei. Susţine că în paralel, prin cererea prealabilă a solicitat eşalonarea obligaţiilor fiscale stabilite în cap. I şi II din dispozitivul deciziei IFS Briceni nr. 390 din 30 aprilie 2014, iar refuzul pârâtului de a satisface cererea privind eşalonarea obligaţiilor fiscale, cu referire la art. 180 alin. (4) şi art. 227 alin. (2) din Codul fiscal, sunt irelevante şi inaplicabile, or art. 227 alin. (2) din Codul fiscal sunt aplicabile în situaţia în care executarea obligaţiei fiscale se efectuează incontestabil, iar la caz, cerinţa a fost anume de a eşalona obligaţia fiscală, un drept garantat al contribuabilului.

Îşi întemeiază pretenţiile în baza prevederilor art. 21, 25 alin. (1) lit. b), 26 alin. (1) lit. a) din Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000, art. 174 – 178, 239 – 240 CPC. Solicită admiterea acţiunii, anularea deciziei IFS pe r-nul Briceni nr. 390 din 30 aprilie 2014 în partea privind stabilirea sancţiunii financiare sub formă de amendă pentru desfăşurarea activităţii fără licenţă în cuantum de 626818 lei, obligarea IFS pe r-nul Briceni să încheie cu SC „Csimcom” SRL contract privind modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale prin eşalonarea obligaţiilor fiscale în coraport cu BPN, pe parcursul a 24 de luni consecutive.

Prin hotărârea Judecătoriei Briceni din 22 aprilie 2015 a fost admisă parţial acţiunea, obligat IFS pe r-nul Briceni de a eşalona obligaţia fiscală stabilită 3 SC „Csimcom” SRL prin decizia IFS pe r-nul Briceni nr. 390 din 30 aprilie 2014, ulterior modificată prin decizia IFS pe r-nul Briceni nr. 481 din 20 iunie 2014 pe parcursul a 24 luni consecutive din ziua încheierii contractului privind modificarea termenului de stingere a obligaţiunii fiscale cu stoparea calculării penalităţilor. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 15 octombrie 2015 a fost admis apelul declarat de IFS pe r-nul Briceni, casată hotărârea Judecătoriei Briceni din 22 aprilie 2015 şi emisă o nouă hotărâre de respingere a acţiunii.

La 29 decembrie 2015, SC „Csimcom” SRL a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel cu menţinerea hotărârii primei instanţe. În motivarea recursului a invocat că prima instanţă corect a stabilit un drept favorizat contribuabilului care urmează să activeze în continuare şi să stingă datoriile pe care le are. Susţine că instanţa de apel a admis încălcarea principiului egalităţii părţilor în proces, întru argumentarea acestei idei, relatează că la judecarea cererii de apel depusă de IFS pe rl. Briceni, instanţa de apel a preluat poziţia acestuia prin ce a încălcat un principiu general al înfăptuirii justiţiei, independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii.

Consideră că instanţa de apel a încălcat prevederile hotărârii Plenului CSJ nr. 2 din 07 iulie 2008 cu privire la aplicarea legislaţiei procesuale civile la întocmirea hotărârii şi încheierii judecătoreşti, unde s-a indicat că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, prezumă dreptul la o hotărâre şi decizie motivată. Motivarea este o parte a hotărârii în care instanţa judecătorească îşi expune concluziile. Instanţele judecătoreşti naţionale sânt obligate să-şi motiveze soluţiile şi concluziile, să furnizeze toate răspunsurile la întrebările care sânt pertinente pentru rezultatul procesului şi necesită un răspuns special în hotărâre.

În cazul în care instanţa de judecată se abţine de a da un răspuns special şi explicit la cele mai importanţe întrebări, fără a acorda părţii care a formulat-o posibilitatea de a şti dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt se va considera o încălcare a art.6 par. 1 din Convenţia Europeană. Ca urmare, indică că instanţa de apel nu s-a expus asupra imposibilităţii executării obligaţiunii fiscale stabilite prin decizia nr. 481 din 20 iunie 2014, astfel instanţa incorect a ajuns la concluzia de a respinge acţiunea. La fel, nu a respins prin argumente, motivele invocate în cerere cu privire la eşalonarea achitării datoriei fiscale, a penalităţilor şi amenzilor aplicate prin decizia contestată.

La 03 februarie 2016, prin intermediul Oficiului Poştal, IFS pe r-nul. Briceni a depus referinţă, solicitând respingerea recursului declarat ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor la 02 noiembrie 2015, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire anexată (f. d. 159), aceasta fiind recepţionată de recurent la 09 noiembrie 2015 (f. d. 160). 4 Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 29 decembrie 2015, în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Societatea Comercială „Csimcom” Societate cu Răspundere Limitată, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Societatea Comercială „Csimcom” Societate cu Răspundere Limitată, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul 5 declarat de Societatea Comercială „Csimcom” Societate cu Răspundere Limitată ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Societatea Comercială „Csimcom” Societate cu Răspundere Limitată se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Galina Stratulat Ion Druţă 6