3ra-334/16 — Recunoaşterea refuzului ilegal şi obligarea emiterii deciziei motivate şi recuperarea prejudiciului moral

prima instanţă: A. Danilov dosarul nr.3ra-334/16 instanţa de apel: E. Clim, E. Fistican, B. Bîrca ÎNCHEIERE 10 martie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecătorii Ion Druță Maria Ghervas examinând chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de către Mocanu Serghei și Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Mocanu Serghei împotriva Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ și repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 04 noiembrie 2015, prin care au fost respinse apelurile declarate de către Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova și Mocanu Serghei și menținută hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.

Chișinău din 01 aprilie 2015, prin care acțiunea a fost admisă parțial, c o n s t a t ă : La 16 aprilie 2014, Mocanu Serghei a depus cererea de chemare în judecată împotriva Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ și repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii a indicat că la data de 11 martie 2014 s-a adresat cu o plîngere către Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova, înregistrată cu nr. MS-50/14 privind constatarea încălcărilor comise de avocatul Iaroslav Istrate, și anume constatarea încălcării dreptului său la protecţia datelor cu caracter personal.

Suţine că în urma examinării plîngerii depuse, prin scrisoarea nr.02-07/536 din 31 martie 2014, pîrîtul a refuzat în emiterea unei decizii în temeiul art. 27 din Legea nr.133 din 08 iulie 2011, care reglementează procedura primirii şi soluţionării plîngerilor de către Centru și nu a emis o decizie motivată în acest sens, prin ce i-a creat incomodități și suferințe și i-a cauzat un prejudiciu moral considerabil. În drept, își întemeiază cerințele în baza art. 27 al Legii privind protecția datelor cu caracter personal nr.133 din 08 iulie 2011 și art. art. 1398, 1399, 1404 alin. (1) şi (4), 1422, 1423 Cod civil.

Solicită recunoaşterea ilegalității refuzului Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal nr.02-07/536 din 31 martie 2014, obligarea Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal examinării plîngerii nr. MS- 50/14 din 11 martie 2014 și emiterii unei decizii în temeiul art.27 al Legii privind protecția datelor cu caracter personal nr.133 din 08 iulie 2011 şi repararea prejudiciului moral în mărime de 10 000 lei. Prin hotărîrea judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 01 aprilie 2015, acțiunea a fost admisă parțial, fiind recunoscut neîntemeiat refuzul Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal al RM nr. 02-07/536 din 31 martie 2014 privind emiterea unei decizii în urma examinării plîngerii nr. MS-50/14 din 11.03.2014 depuse de Serghei Mocanu şi obligat Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal ca în urma examinării plîngerii lui Serghei Mocanu nr. 02-07/536 din 31 martie 2014 să emită o decizie potrivit prevederilor art. 27 din Legea privind protecția datelor cu caracter personal nr.133 din 08 iulie 2011. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 04 noiembrie 2015, au fost respinse apelurile declarate de către Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al RM și Mocanu Serghei și menținută hotărîrea primei instanțe.

În favoarea concluziei enunțate, instanța de apel a reținut prevederile art. 1 alin. (2), 3 alin. (1) şi (2), 14 alin. (1), (2) şi (3), 16 alin. (1) și 25 alin. (1) lit b) din legea contenciosului administrativ, precum şi prevederile art. 27 alin. (1-5) din Legea privind protecția datelor cu caracter personal nr.133 din 08 iulie 2011, care reglementează procedura primirii şi soluţionării plîngerilor de către Centru.

Avînd în susţinere normele enunţate, instanţa de apel, a ajuns la concluzia temeiniciei soluţiei primei instanţe cu privire la anularea răspunsului Centrului nr.02- 07/536 din 31 martie 2014 din motivul că acesta contravine legislației în vigoare, iar deoarece Centru Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al RM nu a emis o decizie motivată în urma examinării plîngerii lui Mocanu Serghei din 11 martie 2014, a considerat temeinică şi concluzia primei instanţe prin care Centru a fost obligat, urmare a examinării plîngerii lui Mocanu Serghei, să emită o decizie potrivit prevederilor art. 27 din Legea privind protecția datelor cu caracter personal La acest capitol instanța de apel a mai reținut că legislația în vigoare nu prevede o altă posibilitate de contestare a actelor și acțiunilor autorităților de a refuza emiterea ei, și a evidențiat posibilitatea utilizării căii de contestare a acestora oferită de Legea contenciosului administrativ, concluzionînd că prin scrisoarea nr.02-07/536 din 31 martie 2014 Centrul i-a limitat lui Mocanu Serghei accesul liber la justiție, situație care duce la încălcarea gravă a dreptului celui din urmă la un proces echitabil.

În susţinerea soluţiei adoptate, instanţa de apel a remarcat şi prevederile art. 6 alin. (1) din Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor omului care reglementează dreptul la un proces echitabil și a considerat că Centru, făcînd trimitere la ordonanța Procuraturii Anticorupție din 21 februarie 2014 și la actele ulterioare, a afectat principiul siguranței raporturilor juridice din cauza admiterii arbitrariului în activitatea sa. Suplimentar instanța de apel a reiterat că pentru încălcări similare Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a expus în cauza Beian vs Romînia în care făcînd trimitere la cauza Broniowski vs Polonia a indicat expres că incertitudinea, indiferent dacă este legislativă, administrativă sau jurisdicțională este un factor important care trebuie luat în calcul pentru aprecierea conduitei statului.

În același timp, reieșind din prevederile art. 25 alin. (3) şi (4) din Legea contenciosului administrativ în conformitate cu care în cazul admiterii acţiunii, instanţa de contencios administrativ se pronunţă, la cerere, şi asupra reparării prejudiciului material şi moral cauzat prin actul administrativ ilegal sau prin neexaminarea în termenul legal a cererii prealabile, mărimea căruia se stabilește de instanță independent de prejudicial material, în funcție de caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice cauzate, de gradul de vinovăție a pîrîtului dacă vinovăția este o condiție a răspunderii, luîndu-se în considerare circumstanțele în care a fost cauzat prejudicial precum și statutul social al persoanei vătămate, în coroborare cu prevederile art. 118 al.

(1) CPC, care reglementează obligația probațiunii în instanța de judecată, instanța de apel a conchis că întrucît în prima instanță cuantumul prejudiciul moral de 10 000 lei nu a fost justificat de Mocanu Serghei prin careva probe, iar în instanța de apel nu a fost stabilit prejudiciul moral suferit, cerințele cu privire la repararea prejudiciului moral sunt neargumentate și respectiv neîntemeiate. La 05 ianuarie 2016, Mocanu Serghei a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel și hotărîrii primei instanțe în partea respingerii cerințelor cu privire la recuperarea prejudiciului moral cu emiterea unei noi hotărîri în această parte cu privire la admiterea acestor cerinţe în sensul formulat.

În motivarea recursului a invocat că în cadrul examinării cauzei instanțele ierarhic inferioare au interpretat şi aplicat eronat normele de drept material și greșit au constatat că admiterea parțială a acțiunii constituie prin sine o satisfacție echitabilă pentru prejudicial moral cauzat. Astfel, menționează că Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al RM nici pînă în prezent nu a emis actul administrativ solicitat, fapt ce indică la ilegalitățile celui din urmă, iar prin prisma prevederilor art. 1404 alin. (1-4) Cod civil în coroborare cu prevederile art. 25 alin. (3-4) al Legii contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000, instanța de apel urma să încaseze de la Centru daunele morale pentru incomoditățile și suferințele pricinuite prin abuzurile reprezentanților autorităților, manifestate prin limitarea intenționată de a beneficia de drepturi fundamentale incontestabile.

Or, ca urmare a abuzurilor reprezentanților Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al RM care intenţionat nu emite o decizie motivată în urma examinării plîngerii sale, dînsul suportă sentimente de neajutorare, inferioritate şi ruşine, generate de faptul că drepturile sale sunt tratate într-un alt mod decât drepturile altor persoane puşi în aceeaşi situaţie, ceea ce îl face să se simtă inferior altor persoane care se adresează la Centru şi ulterior beneficiază de o examinare promfundă a plîngerii care se finalizează cu o decizie motivată. În context, insistă că anume prejudiciu moral în sumă de 10 000 lei ar constitui un remediu echitabil pentru suferinţele pricinuite de către reprezentanţii pîrîtului, cuantumul căruia este unul rezonabil, echitabil, justificat şi nu urmăreşte alt scop decît cel reparatoriu.

La 28 ianuarie 2016, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al RM a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd, admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de ape în partea ce vizează respingerea cererii de apel declarat de Centru, cu emiterea unei noi hotărîri prin care acțiunea să fie respinsă integral ca neîntemeiată. În motivarea recursului a invocat că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit normele de drept material prevăzute de legislaţia în vigoare, în special a prevederilor art. 27 alin. (1) şi (3) al Legii privind protecția datelor cu caracter personal, care reglementează procedura primirii și soluționării plîngerilor de către Centru.

Astfel, remarcă că prin plîngerea depusă la 11 martie 2014, Mocanu Serghei a invocat încălcare a dreptului la viaţa privată de către avocatul Iaroslav Istrate şi cetățeanul Marcel Balagura, prin metoda obţinerii şi utilizării ilegale a datelor cu caracter personal, indicînd expres că pretinsele încălcări au avut loc la data de 01 iulie 2011, însă a aflat despre faptele invocate în anul 2012. Indică că data la care Serghei Mocanu a aflat despre pretinsele încălcări, a devenit cunoscută Centrului în momentul oferirii explicaţiilor de către Marcel Balagura, precum şi din ordonanţa de refuz în pornirea urmăririi penale, emisă de organul de urmărire penală a Centrului Naţional Anticorupţie la 21 februarie 2014. Astfel, s-a stabilit că Serghei Mocanu a depus în anul 2013 o plîngere în adresa Centrului Naţional Anticorupţie, care a vizat aceleaşi pretinse încălcări, indicate şi în plîngerea depusă la Centru la 11 martie 2014. La acest capitol menționează că organul de urmărire penală a Centrului Naţional Anticorupţie, analizînd declaraţiile lui Serghei Mocanu şi materialele acumulate, a ajuns la concluzia că, acţiunile avocatului Istrate Iaroslav sau a factorilor de decizie din cadrul Academiei „Ştefan cel Mare” şi a Comisariatului de Poliţiei a raionului Ungheni, se încadrează în prevederile legale, iar ca urmare a dispus neînceperea urmăririi penale şi clasarea procesului penal.

În context susține că examinînd ordonanţa Centrul Naţional Anticorupţie de neîncepere a urmăririi penale și clasare a procesului penal, a constatat că Mocanu Serghei a depus plîngerea în adresa Centrului, cu încălcarea termenului de 30 de zile din momentul depistării încălcării, prevăzut de art. 27 alin. (1) al Legii privind protecţia datelor cu caracter personal, or, acesta s-a adresat în anul 2014 cu pretinsele încălcări care au avut loc în anul 2011, circumstanțe care au fost lăsate fără apreciere de către instanțele ierarhic inferioare la examinarea cauzei.

Subsecvent, indică că, la data depunerii plîngerii în adresa Centrului, pe faptele expuse în plîngere, era deja emisă ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale şi clasare a procesului penal, pronunţată hotărîrea judecătoriei Ungheni din 18 septembrie 2013 şi hotărîrea judecătoriei Centru din 02 decembrie 2013, însă indiferent de acest fapt, atît prima instanță cît și instanța de apel, cu referire la prevederile art. 27 al Legii privind protecţia datelor cu caracter personal, au obligat Centrul să emită o decizie motivată în urma examinării plîngerii cet. Serghei Mocanu. Remarcă că, art. 27 alin. (3) al Legii privind protecţia datelor cu caracter personal reglementează emiterea deciziei care prevede fie lipsa încălcării prevederilor legislaţiei, fie suspendarea operaţiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal, fie rectificarea, blocarea sau distrugerea datelor neveridice ori obţinute ilicit.

În acest context, şi ţinînd cont de faptul că o plîngere cu acelaşi obiect şi aceleaşi circumstanţe a fost deja examinată de Centrul Naţional Anticorupţie, nefiind constatate încălcări, pentru Centru nu era clar ce fel de decizie urma să emită. Mai mult decît atît, invocă că a prezentat instanţei de apel înscrisuri care confirmă că pe circumstanţele indicate în plîngerea lui Serghei Mocanu din 11 martie 2014, exista o decizie şi o încheiere irevocabile ale Curții Supreme de Justiție (decizia din 29 octombrie 2014 pe cauza civilă 2ra-3059/14 şi încheierea din 04 martie 2015 pe cauza civilă nr. 2ra-372/15), însă instanța de apel nu a ţinut cont de faptul că o altă instanţă a dat apreciere unor chestiuni importante în examinarea cazului, or, securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principului autorităţii lucrului judecat.

A mai specificat recurentul că Legea privind protecţia datelor cu caracter personal nu conţine reglementări speciale în materia procedurii de examinare şi depunere a plîngerilor, fapt ce presupune examinarea plîngerilor conform procedurii stabilite de Legea cu privire la petiţionare. Astfel, art. 1 din Legea citată, determină modalitatea de examinare a petiţiilor cetăţenilor Republicii Moldova, adresate organelor de stat, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor (denumite în continuare organe), în scopul asigurării protecţiei drepturilor şi intereselor lor legitime.

Totodată, art. 14 al Legii contenciosului administrativ statuează expres că persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act administrativ va solicita, printr-o cerere prealabilă, autorităţii publice emitente, în amen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte, a acestuia, în cazul în care legea nu dispune altfel În același timp, indică că în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (5) al Legii privind protecţia datelor cu caracter personal, pot fi contestate în instanţa de contencios administrativ doar deciziile emise în temeiul art. 27 alin. (3) al aceluiaşi act legislativ. Cu referire la normele enunţate, afirmă că Mocanu Sergiu a încălcat termenul de sesizare referitor la eventualele încălcări, motiv din care Centrul a examinat plîngerea intimatului prin prisma Legii cu privire la petiţionare.

Or, din sensul normelor expuse, rezultă că intimatul Serghei Mocanu urma să respecte procedura de soluţionare prealabilă a pricinii pe cale extrajudiciară. Mai mult, menţionează că Plenul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova (CSJ) a explicat în pct. 39 al Hotărîrii nr. 10 din 30 octombrie 2009 Cu privire la practica aplicării de către instanţele de contencios administrativ a unor prevederi ale Legii contenciosului administrativ că, conform art. 14 din Lege, persoana care se consideră lezată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ este obligată să se adreseze cu o cerere prealabilă organului emitent, iar în cazul în care organul emitent are un organ ierarhic superior, cererea prealabilă poate fi înaintată, la alegere, fie organului emitent, fie organului ierarhic superior, dacă legea nu prevede altfel.

Sintagma „dacă legea nu dispune altfel” nu este aplicabilă prin prisma prevederilor art. 27 alin. (5) al Legii privind protecţia datelor cu caracter personal, or reieşind din cererea de chemare în judecată, însuşi intimatul solicită „emiterea unei decizii în temeiul art. 27 al Legii privind protecţia datelor cu caracter personal”. În final insistă că instanţa de apel, nu a aplicat prevederile Legii privind protecţia datelor cu caracter personal, ce urmau a fi aplicate, încălcînd astfel normele de drept material, circumstanțe care, în conformitate cu art. 432 alin. (2) lit. a) b) şi c) CPC, reprezintă o încălcare ce poate servi drept temei de declarare a recursului. La 23 februarie 2016, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al RM depus referință asupra recursului declarat de Mocanu Serghei, invocînd netemeinicia acestuia și legalitatea deciziei instanție de apel și hotărîrii primei instanțe în partea respingerii cerințelor acțiunii.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. După cum rezultă din materialele cauzei copia deciziei instanței de apel din 04 noiembrie 2015 a fost expediată în adresa participanților la proces, inclusiv în adresa recurenţilor la data de 18 noiembrie 2015, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la materialele cauzei (f.d. 111), însă date care ar confirma şi recepţionarea deciziei de către aceştia la materialele cauzei lipsesc. Astfel, instanța de recurs consideră că recurenții s-au conformat prevederilor legale și au declarat recursurile la 05 ianuarie 2016 și respectiv 28 ianuarie 2016, împotriva deciziei din 04 noiembrie 2015, în termen.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile declarate de către Mocanu Serghei și Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al RM sunt inadmisibile din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile declarate de către Mocanu Serghei și Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al RM nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurenții nu au invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Mai mult, argumentele invocate în recursuri se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel.

Prin urmare, argumentele recursurilor nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursurile declarate de către Mocanu Serghei și Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al RM asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate de către Mocanu Serghei și Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al RM ca inadmisibile.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursurile declarate de către Mocanu Serghei și Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova se consideră inadmisibile. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecătorii Ion Druță Maria Ghervas