Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-601/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
10 martie 2016
Părțile
Badanau Nicolae vs Consiliul raional Ungheni
Pe scurt
Temeiurile declararii recursului

2ra-601/16 — Cu privire la încasarea prejudiciului material și moral

dosarul nr. 2ra-601/16 prima instanţă – M. Moraru instanţa de apel –A. Toderaș, O.Moraru, Gh.Liulca ÎNCHEIERE 10 martie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, Svetlana Filincova Judecători Iuliana Oprea Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Bădănau Nicolae, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Bădănău Nicolae împotriva Consiliului raional Ungheni cu privire la repararea prejudiciului moral şi material, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălți din 22 octombrie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Bădănau Nicolae și menținută hotărârea Judecătoriei Ungheni din 22 iulie 2014, c o n s t a t ă: La data de 13 februarie 2014 Bădănău Nicolae a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului raional Ungheni cu privire la repararea prejudiciului moral şi material.

În motivarea acţiunii a menţionat că, în anul 2010 proprietatea sa, situată în oraşul Ungheni str. Nuferilor 22, a fost inundată în urma revărsării fluviului Prut, iar în rezultatul inundaţiilor familia sa a suferit pagube materiale exprimate prin pierderea culturilor agricole în sumă de 44861 lei. Afirmă că, grupul de lucru creat în scopul evaluării pagubelor produse a omis să determine pagubele materiale suportate. În afară prejudiciului material invocă şi cauzarea unor prejudicii morale exprimate prin lipsa condiţiilor necesare de viaţă, întreruperea tratamentului strict necesar, insomnie, suferinţe psihice etc. Menţionează că, fiind în stare gravă i s-a refuzat operarea în Republica Moldova, fiind nevoit să plece în România, or.

Iaşi, iar cheltuielile pentru operaţie au constituit 56215 lei româneşti echivalentul a 21400 lei moldoveneşti. Relevă că, potrivit Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 918 din 05.10.2010 obligaţia achitării compensaţiei pentru prejudiciul material cauzat îi revine Consiliului raional Ungheni, iar suma de 450 lei indicată în răspunsul la cerere nu face parte din compensarea pagubelor ci constituie ajutor material. Solicită încasarea din contul Consiliului raional Ungheni în beneficiul său a pagubelor pricinuite prin inundarea proprietăţii sale în sumă de 44361 lei, pagubele neestimate din vinovăţia Consiliului raional în sumă de 12000 lei, prejudiciul moral în sumă de 30000 lei, compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărîrea Judecătoriei Ungheni din 22 iulie 2014 s-a respins ca nefondată cererea înaintată de Bădănău Nicolae împotriva Consiliului raional Ungheni cu privire la repararea prejudiciului material şi moral. În motivarea soluţiei instanţa a conchis că, Bădănău Nicolae a încasat suma de 450 lei cu titlu de compensaţie, iar Consiliul raional Ungheni nu putea fi atras în calitate de pîrît în cauza dată. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 04 decembrie 2014 s-a admis apelul declarat de Bădănău Nicolae şi s-a casat hotărîrea Judecătoriei Ungheni din 22 iulie 2014 cu dispunerea scoaterii de pe rol a cererii formulate de Bădănău Nicolae în contradictoriu cu Consiliul raional Ungheni cu privire la repararea prejudiciului material şi moral.

Instanţa de apel a constatat că, Bădănău Nicolae nu a exercitat calea prealabilă de soluţionare a pricinii. La data de 11 martie 2015 Bădănău Nicolae a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 04 decembrie 2014, solicitând admiterea recursului, casarea hotărîrii primei instanţe şi deciziei instanţei de apel, cu emiterea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 03 iunie 2015 s-a admis recursul declarat de Bădănău Nicolae, s-a casat decizia Curții de Apel Bălți, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Bălți, în alt complet de judecători.

Rejudecînd cauza, prin decizia Curții de Apel Bălți din 22 octombrie 2015 s-a respins apelul declarat de Bădănău Nicolae, fiind menținută hotărîrea Judecătoriei Ungheni din 22 iulie 2014. Nefiind de acord cu decizia instanței de apel, la data de 27 ianuarie 2016 Bădănău Nicolae a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei Curţii de Apel Bălți din 22 octombrie 2015 și a hotărîrii Judecătoriei Ungheni din 22 iulie 2014, cu emiterea unei hotărîri noi prin care acțiunea să fie admisă integral. În motivarea recursului a exprimat dezacordul cu decizia instanței de apel, invocând încălcarea normelor de drept material și de drept procedural. Consideră că, concluziile instanțelor ierarhic inferioare de judecată sunt eronate și în contradicție cu materialele anexate la dosar.

A indicat că, examinarea apelulul în ședință s-a petrecut cu încălcări a drepturilor procesuale a părților, prevăzute de art. 194, 382, 383, 384 Codul de procedură civilă; de cini ani se tergiversează achitarea compensațiilor de către organelor executive și autoritățile publice. Specifică, că scopul contenciosului administrativ este contracararea abuzului și exceselor de putere ale autorităților publice, apărarea drepturilor persoanei. Conform hotărîrii Curții de Apel Chișinău din 02 octombrie 2012 menținută prin decizia Curții Supreme de Justiție din 21 iunie 2012 obligația achitării compensațiilor către sinistrați este pusă în seama Consiliilor raionale, care au prezentat listele cu indicarea mărimii prejudiciilor și cărora le-au fost alocate bani de către Guvernul Republicii Moldova.

Afirmă că, prin neachitarea compensațiilor s-au încălcat drepturile constituționale fundamentale, motiv pentru care acțiunea înaintată urmează a fi admisă integral În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). În conformitate cu art.434 alin.(1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Conform avizului de recepție anexat la materialele dosarului (f.d.162), se atestă că recurentul a făcut cunoștință cu copia deciziei redactate de instanței de apel la data de 07 decembrie 2015, motiv pentru care instanța de recurs consideră că recurentul, declarînd recursul la data de 27 ianuarie 2016, s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen. Analizând modul în care recurentul şi-a exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanţei de apel atacate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive. Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă.

Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanțele de judecată aplicând corect normele de drept material şi de drept procedural.

Subsecvent, în conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica un temei prevăzut de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanțele ierarhic inferioare de judecată s-au pronunțat în mod corespunzător. În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Tot odată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Argumentele invocate de recurent poartă un caracter declarativ, se combat cu probele administrate şi nu au suport legal. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate a emis o hotărîre legală, iar argumentele invocate de recurentul Bădănău Nicolae în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către Bădănău Nicolae se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Svetlana Filincova Judecători Iuliana Oprea Dumitru Mardari

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.