- Dosarul nr.
- 3r-48/16
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 10 martie 2016
- Părțile
- ÎI Priţcan Gherasim vs Primăria s. Cneazeva rnul leova
- Pe scurt
- Temeiurile declararii revizuirii
3r-48/16 — Anularea refuzului şi obligarea la eliberarea autorizaţiei de activitate a unităţii comerciale
Dosarul nr.3r-48/16 prima instanţă: M. Galupa instanţa de recurs: G. Vavrin,T. Dimitriadi, I. Dănăilă instanţa de revizie: V. Movilă, N. Veleva, E. Dvurecenschii DECIZIE 10 martie 2016 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecător Tatiana Vieru Judecători Oleg Sternioală, Maria Ghervas examinând recursul declarat de către Primăria satului Cneazevca, raionul Leova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Individuale „Priţcan Gherasim” împotriva Primăriei satului Cneazevca, raionul Leova cu privire la anularea refuzului şi obligarea la eliberarea autorizaţiei de activitate a unităţii comerciale, împotriva încheierii Curţii de Apel Cahul din 26 ianuarie 2016, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizie depusă de Primăria satului Cneazevca, raionul Leova, c o n s t a t ă: La 20 iunie 2014, Întreprinderea Individuală „Priţcan Gherasim” s-a adresat în instanţa de judecată cu o acţiune către Primăria satului Cneazevca, raionul Leova cu privire la anularea refuzului şi obligarea la eliberarea autorizaţiei de activitate a unităţii comerciale.
Prin încheierea Judecătoriei Leova din 18 martie 2015, a fost scoasă de pe rol acţiunea depusă de către ÎI „Priţcan Gherasim” (f.d.87-88). Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 13 iulie 2015, a fost admis recursul declarat de către ÎI „Priţcan Gherasim”, casată încheierea Judecătoriei Leova din 18 martie 2015, cu remiterea pricinii către prima instanţă spre examinare în fond (f.d. 119-127). La 09 octombrie 2015, Primăria satului Cneazevca, raionul Leova a declarat cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 13 iulie 2015, solicitînd casarea acesteia cu remiterea pricinii la rejudecare recursului (f.d.162-164). Prin încheierea Curţii de Apel Cahul din 26 ianuarie 2016, a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Primăria satului Cneazevca, raionul Leova (f.d.
193-195). La 10 februarie 2016 prin intermediul oficiului poştal Primăria satului Cneazevca, raionul Leova a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Cahul din 26 ianuarie 2016, solicitînd casarea acesteia cu soluţionarea problemei în fond. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că recursul declarat împotriva încheierii din 26 ianuarie 2016, este depus în termen. Recurentul, Primăria satului Cneazevca, raionul Leova în motivarea recursului a indicat că Curtea de Apel a examinat pricina arbitrar şi în concluzie a emis o încheiere ilegală.
Studiind materialele pricinii, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat urmează a fi respins din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Din materialele dosarului rezultă că, prin încheierea Curţii de Apel Cahul din 26 ianuarie 2016, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizie depusă de Primăria satului Cneazevca, raionul Leova (f.d. 193-195). Judecînd pricina în ordine de recurs, Completul de judecată reţine ca drept întemeiată concluzia Curţii de Apel, din următoarele.
Conform art. 423 alin. (1) CPC, încheierea dată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, separat de hotărîre, de către părţi şi de ceilalţi participanţi la proces în cazurile prevăzute de prezentul cod şi de alte legi, precum şi în cazurile în care încheierea face imposibilă desfăşurarea de mai departe a procesului. Ea se examinează în recurs conform regulilor stabilite de prezentul capitol. Conform art. 446 Cod de procedură civilă, pot fi supuse revizuirii hotărîrile, încheierile şi deciziile irevocabile ale tuturor instanţelor judecătoreşti, în condiţiile prezentului capitol. Contrar normelor de drept citate supra, Primăria satului Cneazevca, raionul Leova a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 13 iulie 2015, care nu se supune nici unei căi de atac (f.d.1119-127).
Or, Curtea de Apel prin decizia emisă la 13 iulie 2015, a admis recursul declarat de către ÎI „Priţcan Gherasim”, a casat integral încheierea Judecătoriei Leova din 18 martie 2015, cu remiterea pricinii către prima instanţă pentru examinarea pricinii în fond. Menţiunea Curţii de Apel Cahul că decizia emisă este una irevocabilă, nu poate fi reţinută pentru ca participanţii procesului să declare cerere de revizuire asupra acesteia. Subsecvent decizia prin care s-a remis pricina la rejudecare nu este supusă căilor de atac. Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că încheierea Curţii de Apel Cahul din 26 ianuarie 2016 este întemeiată şi legală, iar temeiurile invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menţine încheierea.
În conformitate cu art. 427 alin. 1) lit. a), art. 428 alin. (1) CPC, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se respinge recursul depus de Primăria satului Cneazevca, raionul Leova. Se menţine încheierea Curţii de Apel Cahul din 26 ianuarie 2016, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Individuale „Priţcan Gherasim” împotriva Primăriei satului Cneazevca, raionul Leova cu privire la anularea refuzului şi obligarea la eliberarea autorizaţiei de activitate a unităţii comerciale. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, Judecător Tatiana Vieru Judecători Oleg Sternioală Maria Ghervas