2ra-524/16 — Încasarea prejudiciului moral

Dosarul nr. 2ra-524/16 Prima instanță: Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău (jud.S. Iorgov) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. N. Vascan, A. Bostan, V. Negru) ÎNCHEIERE 10 martie 2016 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului Tatiana Vieru Judecătorii: Maria Ghervas Oleg Sternioală examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de Ivanenco Valentin împotriva deciziei din 11 noiembrie 2015 a Curții de Apel Chișinău, adoptate în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Ivanenco Valentin împotriva Procuraturii Generale a RM privind încasarea prejudiciului moral, c o n s t a t ă : La data de 22 ianuarie 2015 Ivanenco Valentin s-a adresat în instanța de judecată cu cerere împotriva Procuraturii Generale a RM privind încasarea prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la 14 ianuarie 2015 s-a adresat Procuraturii mun. Chișinău cu o plîngere, prin care a cerut începerea urmăririi penale, în baza art. 332 alin. (l) Cod penal, în privința inspectorului de sector SP - 6 Rîşcani mun. Chişinău, Sanin Iurie, pentru faptul comiterii abuzului de serviciu la examinarea materialului nr. 109117 înregistrat 10 iulie 2014 în registrul de evidență a altor informații despre infracțiuni a IP Rîşcani mun. Chișinău şi a înregistra plângerea în Registrul de evidentă a comunicărilor despre infracțiuni nr. 1 al Procuraturii mun. Chişinău Indică că, din ștampila Procuraturii mun. Chișinău aplicată pe plîngerea din 14.01.2015 cu privire la atragerea la răspundere a lui Iurie Sanin nu confirmă că, plîngerea a fost înregistrată în registrul de evidenţă a comunicărilor despre infracţiuni nr. 1, ceea ce constituie lezare a dreptului său.

Consideră reclamantul că, prin depunerea plîngerii şi-a realizat dreptul prevăzut de art. 263 alin. (l) Cod de procedură penală, care în coraborare cu prevederile art. 265 alin. (l) Cod de procedură penală, obligă organul de urmărire penală de a primi plîngeri cu privire la infracțiunile comise, pregătite sau aflate în proces de pregătire, chiar şi în cazul cînd cauza nu este de competenţa acestora. Menţionează că înregistrarea plîngerii conform procedurii stabilite determină înregistrarea acesteia în registrul de plîngeri (R-l) prin prisma art. 274 CPP.

Relatează că, plîngerea din data de 14 ianuarie 2015 privind atragerea la răspundere penală a lui Iurie Sanin a fost întocmită în conformitate cu prevederile art. 262-263 CPP, deoarece conţine numele de familie şi prenumele, statutul şi domiciliul petiționarului, descrierea faptei, obiectul plîngerii, este indicat făptuitorul şi mijloacele de probă şi în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Penală poate servi temei pentru pornirea urmăriri penale. Declară că, ca urmare a neînregistrării plîngerii sale în Registrul de evidență a infracțiunilor, Procuratura mun. Chișinău i-а fost cauzat un prejudiciu moral în mărime de 100000 lei, fapt ce l-a şi determinat de a se adresa cu prezenta acțiune în instanța de judecată.

Prin hotărîrea din 31 martie 2015 a judecătoriei Rîşcani mun. Chișinău s-a respins acțiunea înaintată de Ivanenco Valentin. Prin decizia din 11 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Chișinău s-a respins apelul depus de Ivanenco Valentin şi s-a menținut hotărârea instanței de fond. La data de 15 decembrie 2015 Ivanenco Valentin a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd casarea acesteia cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanța de apel. În motivarea recursului s-a invocat că, decizia instanţei de apel este neîntemeiată şi pasibilă de a fi casată, deoarece la examinarea pricinii, instanța nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi respectiv a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată.

Conform art. 434 Cod de procedură civilă, recursul împotriva deciziei se depune în termen de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale. Decizia Curții de Apel Chișinău a fost adoptată la 11 noiembrie 2015, iar recursul a fost declarat la 15 decembrie 2015, ceea ce atestă că recursul este în termen. Examinînd temeiurile recursului declarat de Ivanenco Valentin, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părţile şi alţi participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăților fundamentale ale omului. Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Ivanenco Valentin nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă. Completul constată că argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă. În această ordine de idei, Completul Colegiului precizează că, în contextul normelor procedurale din Secţiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor şi concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă, din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa constantă, rezultînd din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăților Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a recunoaște recursul declarat de Ivanenco Valentin ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se recunoaște inadmisibil recursul declarat de Ivanenco Valentin împotriva deciziei din 11 noiembrie 2015 a Curții de Apel Chișinău. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului Tatiana Vieru Judecători Maria Ghervas Oleg Sternioală