- Dosarul nr.
- 2ra-488/16
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 10 martie 2016
- Părțile
- Teslaru Anastasia vs Vornicoi Gheorghe
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-488/16 — Modificarea cuantumului pensiei de întreţinere
Judecătoria Ciocana, mun. Chişinău Dosarul nr. 2ra-488/16 Judecător: M. Alexei Curtea de Apel Chişinău Judecători: A. Panov, M. Moraru, A. Minciuna ÎNCHEIERE 10 martie 2016 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului Valeriu Doagă Judecători Dumitru Mardari, Iuliana Oprea soluţionînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Vornicoi Gheorghe în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a lui Teslaru Anastasia împotriva lui Vornicoi Gheorghe privind modificarea cuantumului pensiei de întreţinere, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 09 decembrie 2015, CONSTATĂ : La data de 03.06.2015 reclamanta Teslaru Anastasia s-a adresat cu cererea de chemare în judecată împotriva lui Vornicoi Gheorghe, solicitând modificarea cuantumului pensiei de întreţinere stabilită în baza hotărârii Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău din 28.03.2014 şi să se încaseze de la Vornicoi Gheorghe în beneficiul Anastasiei Teslaru, pensie pentru întreţinerea fiului Vornicoi Gabriel, a.n.
16.11.2004 în sumă bănească fixă în mărime de 1500 lei. În motivarea acţiunii a indicat că, prin hotărârea Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău din 28.03.2014 s-a încasat de la Vornicoi Gheorghe în beneficiul Anastasiei Teslaru, pensie pentru întreţinerea fiului Vornicoi Gabriel, a.n. 16.11.2004 în mărime de 1/4 din salariu şi/sau din alte venituri ale pârâtului, începând cu 23.04.2013 până la atingerea majoratului de către copil. În prezent este nevoită să se adreseze în instanţa de judecată cu prezenta cerere, deoarece Vornicoi Gheorghe în procesul executării hotărârii susmenţionate a prezentat executorului judecătoresc Guţu Svetlana, certificatul eliberat de SRL “Urbantrafic”, care confirmă că ultimul deţine un salariu lunar de 1100 lei, astfel că pensia de întreţinere a copilului minor în mărime de 1/4 din acest salariu constituie 275 lei lunar.
Consideră că pârâtul intenţionat urmăreşte scopul de a se eschiva de la onorarea obligaţiilor părinteşti şi de a achita pensia de întreţinere din toate veniturile lunare ale acestuia, or pensia de 275 lei lunar nu este suficientă pentru întreţinerea fiului Vornicoi Gabriel, a.n. 16.11.2004. În acest context menţionează, că suportă cheltuieli pentru întreţinerea şi educaţia fiului Gabriel aproximativ în sumă de 3500 lei: cheltuieli constituite din produse 1 alimentare, îmbrăcăminte, şcoală, ore suplimentare, sport, odihnă etc. Ţinând de necesităţile actuale ale copilului şi de faptul că pârâtul intenţionat îşi ascunde veniturile şi se eschivează de la achitarea pensiei de întreţinere în volum deplin, oportun să fie modificat cuantumul pensiei de întreţinere stabilit în baza hotărârii Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău din 28.03.2014 şi să se încaseze de la Vornicoi Gheorghe pensie pentru întreţinerea fiului minor în sumă bănească fixă în mărime de 1500 lei.
Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău din 06.10.2015, a fost respinsă cererea de chemare în judecată depusă de Teslaru Anastasia împotriva lui Vornicoi Gheorghe privind modificarea cuantumului pensiei de întreţinere, ca neîntemeiată. Nefiind de acord cu hotărârea menţionată supra, la 03.11.2015, Teslaru Anastasia a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău din 06.10.2015, solicitând casarea acesteia, cu pronunţarea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 decembrie 2015 a fost admis apelul declarat de către Teslaru Anastasia. S-a casat hotărârea Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău din 06.10.2015 şi s-a pronunţat o nouă hotărâre, prin care s-a încasat de la Vornicoi Gheorghe în beneficiul Anastasiei Teslaru pensia alimentară pentru întreţinerea copilului minor Vornicoi Gabriel, a.n.
16.11.2004 în sumă fixă de 965,75 lei, începând cu 03.06.2015 până la atingerea de către copil a majoratului, cu retragerea titlului executoriu în baza hotărârii Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 28.03.2014. S-a încasat de la Vornicoi Gheorghe în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 347.67 lei. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a conchis că motivele invocate de apelant şi-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului. În argumentarea deciziei sale instanţa de apel a reţinut de asemenea că, minimul de existenţă pentru un copil constituie în medie suma de 1931,5 lei lunar, şi luând în consideraţie obligaţia ambilor părinţi de întreţinerea copilului minor comun, şi a ajuns la concluzia că sunt fondate argumentele apelantului în acest sens.
Totodată, a fost indicat că, soluţia instanţei de fond este eronată, întrucât instanţa nu a luat în consideraţie informaţia de la Biroul Naţional de Statistică al RM, prin care valoarea minimului de existenţă calculat în conformitate cu Regulamentul cu privire la modul de calculare a acestuia, constituie în medie pe lună pentru un copil în vârstă de la 7-17 ani - suma de 1931,5 lei. Considerînd ilegală decizia instanţei de apel, la 21 ianuarie 2016, Vornicoi Gheorghe a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 09 decembrie 2015, cu menţinerea hotărârii Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău din 06.10.2015. În argumentarea recursului recurentul a invocat netemeinicia deciziei pe motiv că instanţa de apel a argumentat ilegal decizia, nu a apreciat corect toate probele şi circumstanţele cauzei.
La data de 17.02.2016, intimatul Teslaru Anastasia a depus referinţă la recursul declarat de Vornicoi Gheorghe, solicitînd declararea acestuia ca fiind inadmisibil. Examinînd temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii 2 Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. Verificînd motivele de casare invocate în cererea de recurs, Colegiul atestă că recurentul indică argumente ce ţin de dezacordul cu felul în care instanţele au apreciat înscrisurile probatoare şi au constatat circumstanţele cauzei. În viziunea recurentului, instanţele au examinat superficial litigiul.
Nu pot fi reţinute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece ţin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs. În speţă, Colegiul menţionează că, recursul în cauză conţine obiecţiile de fapt şi de drept, care deja au fost obiect de studiere şi verificare de către instanţele ierarhic inferioare, primind o apreciere corespunzătoare. În consecinţă, nu există aparenţa unei încălcări a dreptului recurentului la soluţionarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei, în modul în care este garantat de articolului 6 § 1 al Convenţiei.
Drept urmare, se reţine că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, aşa cum formal invocă recurentul şi, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt. Astfel, Colegiul constată că argumentele invocate de recurent nu pot constitui temei de casare a deciziilor recurate, or, acestea nu se încadrează în cele expres stabilite la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.
Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC RM cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, pe cînd în recursul declarat de Vornicoi Gheorghe, asemenea aspecte nu se regăsesc. Din considerentele menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Vornicoi Gheorghe ca fiind inadmisibil. 3 În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC al RM, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Se consideră inadmisibil recursul declarat de Vornicoi Gheorghe.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului Valeriu Doagă Judecători Dumitru Mardari Iuliana Oprea 4