Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-396/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
2 martie 2016
Părțile
Culinca Ruslan vs Ministerul Justiţiei al RM
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-396/16 — Constatarea încălcării dreptului la examinarea contestaţiei în termen rezonabil

Judecătoria Buiucani Dosarul nr.2ra-396/16 Mun. Chişinău Judecător: D. Dulghieru Curtea de Apel Chişinău Judecători: I. Cimpoi, N. Craiu, N. Simciuc ÎNCHEIERE 02 martie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului Valeriu Doagă, Judecători Dumitru Mardari, Iuliana Oprea soluţionând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Ruslan Culinca împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la constatarea încălcării dreptului la examinarea contestaţiei în termen rezonabil şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 15 octombrie 2015, CONSTATĂ : La 27 martie 2015, avocatul Eugenia Culinca a depus în interesele lui Ruslan Culinca cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei al RM cu privire la constatarea încălcării dreptului la examinarea contestaţiei în termen rezonabil şi repararea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că prin decizia agentului constatator din cadrul Secţiei Poliţiei Rutiere al Comisariatului General de Poliţie, seria/nr.MAIO 1 903025 din 14 decembrie 2012, Ruslan Culinca a fost recunoscut vinovat de comiterea contravenţiei prevăzute de art.236 alin.(l) Cod contravenţional şi sancţionat cu amendă în mărime de 20 unităţi convenţionale, cu aplicarea a 3 puncte de penalizare. Nefiind de acord cu decizia agentului constatator, la data de 07 decembrie 2014 reclamantul Ruslan Culinca a contestat-o în Judecătoria Centru, mun. Chişinău. Menţionează reclamantul că prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 09 iulie 2013, contestaţia lui Ruslan Culinca a fost respinsă ca nefondată, iar procesul-verbal şi decizia Agentului constatator din 14 decembrie 2012 au fost menţinute.

La 15 august 2013, avocatul Eugenia Culinca, în interesele lui Ruslan Culinca a contestat cu recurs hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 09 iulie 2013, solicitând casarea acesteia şi încetarea procesului contravenţional. Notează reclamantul că prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 11 decembrie 2013, a fost admis recursul declarat de contravenientul Ruslan Culinca, fiind casată 1 hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 09 iulie 2013, iar cauza remisă în aceeaşi instanţă pentru o nouă examinare. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 13 octombrie 2014, a fost admisă contestaţia lui Ruslan Culinca, fiind anulat procesul-verbal seria/nr.MAIO 1 903025 din 14 decembrie 2012 şi decizia de sancţionare, cu încetarea procesului contravenţional.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 21 ianuarie 2015, a fost respins ca fiind nefondat recursul declarat de inspectorul BP a INP al IGP şi menţinută hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 13 octombrie 2014. Consideră Ruslan Culinca că contestaţia depusă împotriva procesului-verbal seria/nr.MAIO 1 903025 din 14 decembrie 2012 şi deciziei de sancţionare, a fost examinată într-un termen de 737 zile sau circa 25 luni, fiind soluţionată definitiv numai prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 21 ianuarie 2015, ceea ce reprezintă o perioadă de timp mai mult ca fiind excesivă a procedurii contravenţionale. Or, potrivit art.454 alin.(l) Codul contravenţional, cauza contravenţională se judecă în termen de 30 de zile de la data intrării dosarului în instanţă.

Cere, avocatul Eugenia Culinca în interesele lui Ruslan Culinca constatarea încălcării dreptului său la judecarea în termen rezonabil a cauzei contravenţionale şi repararea prejudiciului moral prin încălcarea dreptului acestuia la judecarea în termen rezonabil a cauzei sale prin încasarea echivalentului bănesc în sumă de 20 000 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 29 iulie 2015 acţiunea a fost admisă parţial. A fost constatat faptul încălcării dreptului reclamantului Ruslan Culinca la judecarea în termen rezonabil a cauzei contravenţionale. A fost încasat din contul bugetului de stat în beneficiul lui Ruslan Culinca echivalentul bănesc pentru compensarea prejudiciului moral în mărime de 1 000 lei, în rest acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a menţionat că în urma încălcării termenului rezonabil de soluţionare a pricinii contravenţionale, reclamantul a suferit un prejudiciu moral, însă suma solicitată de reclamant este excesivă, astfel că suma de 1000 lei este considerată oportună şi suficientă pentru a compensa prejudiciul moral cauzat în urma tergiversării cauzei. La 31 iulie 2015 şi la 01 septembrie 2015, în termenul prevăzut de lege, Ministerul Justiţiei a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, cerând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea integrală a acţiunii. La 13 august 2015, avocatul Eugenia Culinca în interesele lui Ruslan Culinca a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, cerând admiterea acestuia, casarea hotărârii contestate în partea respingerii acţiunii şi emiterea în această parte a unei noi hotărâri de admitere integrală a acţiunii.

În motivarea cererilor de apel, apelanţii au indicat că, prima instanţă la adoptarea hotărîrii nu a constatat şi nu a elucidat pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond, concluziile expuse în hotărîre sunt în 2 contradicţie cu circumstanţele pricinii, cît şi au fost încălcate şi aplicate eronat normele de drept procedural. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 octombrie 2015 s-au respins apelurile declarate de către avocatul Eugenia Culinca în interesele lui Ruslan Culinca şi Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi s-a menţinut hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 29 iulie 2015. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a conchis că motivele invocate de apelant nu şi-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului, argumentele formulate în cererea de apel sunt neîntemeiate.

Totodată, instanţa de apel a indicat că, prima instanţă a dat o apreciare obiectivă şi justă probelor administrate, a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi corect a aplicat normele de drept material şi procedural şi în consecinţă a adoptat o hotărîre legală şi întemeiată. Nefiind de acord cu decizia instanţei de apel Ministerul Justiţiei al RM a înaintat recurs prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărârii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărâri prin care acţiunea înaintată să fie respinsă ca fiind neîntemeiată. Instanţa de recurs constată că, decizia instanţei de apel din data de 15.10.2015 a fost expediată recurentului la data de 26.10.2015.

Astfel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, prin prisma art. 425 CPC, consideră recursul depus la data de 28.12.2015 în termen. În conformitate cu art.439 alin.(2) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acestuia. În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se va decide în lipsa acesteia. În motivarea cererii de recurs, recurentul a invocat neaplicarea normelor de drept material şi procedural pertinente cauzei.

Examinînd temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. Verificînd motivele de casare invocate în cererea de recurs, Colegiul atestă că recurentul indică argumente ce ţin de dezacordul cu felul în care instanţele au apreciat înscrisurile probatoare şi au constatat circumstanţele cauzei. Nu pot fi reţinute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece ţin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs. În speţă, Colegiul menţionează că, recursul în cauză conţine obiecţiile de fapt şi de drept, care deja au fost obiect de studiere şi verificare de către instanţele ierarhic inferioare, primind o apreciere corespunzătoare.

În consecinţă, nu există aparenţa unei încălcări a dreptului recurentului la soluţionarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei, în modul în care este garantat de articolului 6 § 1 al Convenţiei. Drept urmare, se reţine că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, aşa cum 3 formal invocă recurentul şi, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.

Astfel, Colegiul constată că argumentele invocate de recurent nu pot constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acestea nu se încadrează în cele expres stabilite la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC RM cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, pe când în recursul declarat de către Ministerul Justiţiei al RM asemenea aspecte nu se regăsesc. Din considerentele menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ministerul Justiţiei al RM ca inadmisibil. În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC al RM, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Recursul declarat de către Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului Valeriu Doagă Judecători Dumitru Mardari Iuliana Oprea 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.