- Dosarul nr.
- 2ra-391/16
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 2 martie 2016
- Părțile
- Terentii Ivan vs Ministerul Justiţiei
- Pe scurt
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului
2ra-391/16 — Constatarea încălcării dreptului la judecare în termen rezonabil a cauzei şi repararea prejudiciului casuzat
prima instanţă: M. Muruianu dosarul nr. 2ra-391/16 instanţa de apel: M. Ciugureanu, E. Fistican, Iu. Cotruţă ÎNCHEIERE 02 martie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Iurie Bejenaru examinînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de avocatul Oleg Bondarenco în interesele lui Terentii Ivan şi recursului declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Terentii Ivan împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la constatarea încălcării dreptului la judecare în termen rezonabil a cauzei şi repararea prejudiciului cauzat, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 28 octombrie 2015, prin care a fost admis apelul declarat de Terentii Ivan, casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 29 mai 2015 cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea a fost admisă în parte, c o n s t a t ă: La 16 martie 2015 Terentii Ivan a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la constatarea încălcării dreptului la judecare în termen rezonabil a cauzei şi repararea prejudiciului cauzat. În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că pentru perioada de circa 1 an, începând din luna aprilie 2014, este implicat în examinarea a două cauze contravenţionale intentate în temeiul contestaţiilor depuse de el. Astfel, prin procesul-verbal şi decizia agentului constatator al INP a IGP nr. 9817976719744445 din 09.04.2014 a fost recunoscut culpabil în săvârşirea contravenţiilor prevăzute de art. 228(2) şi de art. 235(2) ale Codului Contravenţional, fiindu-i aplicată sancţiune contravenţională în forma de amendă în mărime de 10 u.c şi 20 u.c, iar în total - 30 u.c.
plus 3 puncte de penalizare, iar prin procesul-verbal şi decizia agentului constatator al INP a IGP nr. 9442975029731940 din 12.04.2014 a fost recunoscut culpabil în săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 230(2) al Codului Contravenţional, fiindu-i aplicată sancţiune contravenţională în forma de amendă în mărime de 30 u.c. plus 4 puncte de penalizare. Nefiind de acord cu procesele-verbale şi deciziile sus-menţionate, la data de 18 aprilie 2014 le-a contestat în modul stabilit de lege prin depunerea contestaţiilor în adresa INP al IGP. Prin hotărârea Judecătoriei Râşcani mun. Chişinău nr. 28 mai 2014 contestaţia din 09 aprilie 2014 a fost soluţionată şi respinsă, cu menţinerea procesului-verbal.
Nefiind de acord cu hotărârea primei instanţe, a atacat-o la data de 12.06.2014 în ordine de recurs şi prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 21.08.2014 recursul a fost admis, hotărârea casată cu restituirea cauzei la rejudecare. Invocă reclamantul că după ce a ajuns la prima instanţa pentru rejudecare în luna septembrie 2014, până în data adresării cu prezenta acţiune, se află la examinare şi nu este soluţionată în mod definitiv. Nu este soluţionată nici contestaţia sa împotriva procesului-verbal şi deciziei agentului constatator al INP a IGP nr. 9442975029731940 din 12.04.2014, care a fost examinată prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 24 aprilie 2014, ulterior casată prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 25 septembrie 2014, cu remiterea pricinii spre rejudecare.
Consideră că procesul de examinare a contestaţiilor de către instanţele de judecată naţionale durează o perioada de circa 1 an, ceea ce reprezintă o perioada de timp mai mult ca excesivă a procedurii judiciare contravenţionale, iar în ceea ce priveşte conduita sa pe parcursul examinării acestor cauze contravenţionale - aceasta a fost una exemplară şi ireproşabilă, personal şi/sau prin intermediul avocatului.
Remarcă că din conţinutul deciziilor instanţei de recurs rezultă multiple şi repetate erori juridice admise de către prima instanţa în cadrul examinării contestaţiilor pentru perioada de referinţă, circumstanţă care în măsura majora contribuie la tergiversarea examinării cauzelor menţionate şi care este imputabilă în exclusivitate instanţelor de judecată, şi încălcarea de către prima instanţa a termenului legal de examinare a cauzei contravenţionale la etapa de rejudecare, în condiţiile când şedinţele de judecată sunt fixate din start cu omiterea termenului legal de 30 zile prevăzut pentru examinarea acestor categorii de cauze. Conchide că cazul sus-expus este un exemplu elocvent al încălcării de către instanţa de judecată a dreptului său la examinarea într-un termen rezonabil a cauzelor judiciare, în acest mod fiindu-i cauzat un prejudiciu moral estimat de către reclamant la suma de 20 000 lei.
Solicită reclamantul constatarea încălcării dreptului său la judecarea în termen rezonabil a cauzelor sale contravenţionale de soluţionare a contestaţiilor împotriva procesului-verbal şi deciziei agentului constatator al INP al IGP nr. 2 9817976719744445 din 09 aprilie 2014 şi împotriva procesului-verbal şi deciziei agentului constatator al INP al IGP nr. 9442975029731940 din 12 aprilie 2014, neexaminate în mod definitiv de către instanţele de judecată naţionale din 18 aprilie 2014 precum şi repararea prejudiciului moral cauzat prin încălcarea acestui drept în mărime de 20 000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 29 mai 2015 acţiunea a fost respinsă. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Terentii Ivan a declarat apel, solicitînd admitere apelului, casarea hotărîrii apelate şi emiterea unei noi hotărîri prin care a admite acţiunea.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 octombrie 2015 a fost admis apelul declarat de Terentii Ivan, casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 29 mai 2015 cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea a fost admisă în parte. S-a constatat încălcarea dreptului lui Terentii Ivan la judecarea în termen rezonabil a cauzelor contravenţionale iniţiate la contestaţiile acestuia împotriva procesului-verbal cu privire la contravenţie şi deciziei agentului constatator din 09 aprilie 2014 şi a procesului-verbal cu privire la contravenţie şi deciziei agentului constatator din 12 aprilie 2014. S-a încasat din bugetul de stat în beneficiul lui Terentii Ivan suma de 1 000 lei cu titlu de prejudiciu moral.
În rest acţiunea a fost respinsă. Raportând prevederile art. 1 alin. (1,2), art. 2 alin. (1-3,6), art. 5 alin. (1,2) din Legea privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrilor judecătoreşti şi prevederile art. 454 alin. (1,2) Cod contravenţional, instanţa de apel a conchis că în cazul dat a avut loc încălcarea termenului rezonabil de examinare a cauzelor contravenţionale nominalizate, iniţiate la contestaţiile depuse de Terentii Ivan, relevanţă în acest sens prezentând faptul stabilirii prin legea contravenţională a termenului de soluţionare a acestor categorii de cauze.
Instanţa de apel a menţionat că în speţă este certă încălcarea la soluţionarea cauzelor sus-indicate a termenului stabilit de art. 454 alin. (1) şi (2) Cod contravenţional, motiv pentru care instanţa a conchis asupra încălcării dreptului apelantului la judecare în termen rezonabil a cauzelor, deoarece acestea au fost soluţionate, inclusiv, în cadrul rejudecării cauzelor, într-o perioadă ce depăşeşte termenul stabilit de lege. Instanţa de apel a reţinut că deşi legislaţia naţională nu oferă o descifrare a noţiunii de „termen rezonabil”, prin impunerea respectării unui astfel de termen pentru înfăptuirea actului de justiţie atât legislaţia naţională, cât şi cea internaţională subliniază importanţa faptului că justiţia trebuie să fie administrată fără întârzieri de 3 natură de a-i compromite eficacitatea şi credibilitatea, statul fiind responsabil pentru activitatea ansamblului serviciilor sale, inclusiv ale instanţelor de judecată.
Instanţa a notat că potrivit jurisprudenţei CEDO, caracterul rezonabil al duratei procedurilor judiciare trebuie apreciat în funcţie de circumstanţele cauzei şi prin prisma a trei criterii de apreciere (cauza Frydlender împotriva Franţei ): complexitatea cauzei; conduita reclamantului; respectiv conduita autorităţilor judecătoreşti. În speţă, complexitatea cauzei urmează a fi determinată prin prisma măsurilor întreprinse de prima instanţă pentru soluţionarea cauzelor contravenţionale în vederea realizării obligaţiilor impuse acesteia de art. 457 şi 458 Cod contravenţional. În acest context, Colegiul a reţinut că în cadrul soluţionării acestor cauze nu au fost întreprinse măsuri speciale, cum ar fi audierea martorilor, efectuarea expertizelor judiciare, alte măsuri prevăzute de legislaţia pertinentă, motiv pentru care instanţa a constatat că aceste cauze nu dispuneau de un grad superior de complexitate.
Referitor la comportamentul părţilor, instanţa de apel a menţionat că potrivit rapoartelor prezentate instanţei, în cele două cauze contravenţionale au fost amînate la solicitarea avocatului apelantului sau din cauza neprezentării contestatarului doar la câte o şedinţă de judecată în fiecare cauză. Totodată, şedinţele de judecată au fost stabilite de judecătorii examinatori în intervale excesiv de mari în raport cu dispoziţiile legale aplicabile cazurilor contravenţionale. Instanţa a considerat necesar de a aprecia miza pentru apelantul Terentii Ivan în pricinile contravenţionale nominalizate în raport cu faptul contestării de către acesta a actelor agentului constatator prind învinuirea sa şi recunoaşterea ca vinovat în comiterea a două contravenţii, motiv pentru care miza pentru apelant a fost apreciată de instanţă ca fiind considerabilă.
În temeiul prevederilor art. 1422 alin. (1,2) şi 1423 alin. (1,2) Cod Civil, instanţa a conchis că încălcarea dreptului apelantului la judecarea în termen rezonabil a cauzelor contravenţionale din motive ce nu pot fi imputate în integritate comportamentului reclamantului şi al apărătorului au cauzat indubitabil suferinţe psihice acestuia. În consecinţă, instanţa de apel a apreciat ca fiind echitabilă compensarea prejudiciului moral cauzat apelantului-reclamant in încălcarea termenului rezonabil la judecarea cauzelor contravenţionale apreciindu-l la suma de 1000 lei. Or, suma pretinsă de apelantul-reclamant de 20 000 lei este excesivă şi disproporţionată în raport cu circumstanţele cauzei, inclusiv prin prisma faptului că recunoaşterea încălcării dreptului constituie o compensaţie, în speţă, parţială.
4 La 28 decembrie 2015, în termenul prevăzut de art. 434 CPC, avocatul Oleg Bondarenco în interesele lui Terentii Ivan a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea lui şi modificarea deciziei recurate în partea ce se referă la mărimea compensaţiei prejudiciului moral acordat în sensul majorării sumei de 1000 lei pînă la 20 000 lei. În motivarea recursului recurentul a invocat că instanţa de apel, la stabilirea mărimii prejudiciului moral, a interpretat eronat prevederile Legii privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrilor judecătoreşti.
Susţine că în senul prevederilor art. 14 alin. (1,2) Cod Civil şi art. 2 alin. (1) a Legii sus-menţionate, orice persoană poate pretinde la repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei, dacă se constată o atare încălcare. Menţionează recurentul că o atenţie deosebită urmează a fi acordată cazurilor de încălcare a procedurilor legale pentru care legea stabileşte un termen special prescurtat de examinare şi soluţionare, cum sunt cele contravenţionale, pentru care legea contravenţională instituie un termen de examinare de maximum 45 de zile. Termenul rezonabil trebuie raportat la fiecare caz în parte, luând în considerare durata procedurii, natura pretenţiilor, complexitatea procesului, comportamentul autorităţilor competente al părţilor, dificultatea dezbaterilor, aglomerarea rolului instanţei, precum şi exercitarea căilor de atac.
Invocă recurentul că unul din criteriile orientative generale de apreciere a prejudiciului moral este criteriul echităţii, care exprimă că indemnizaţia trebuie să prezinte o justă şi integrală despăgubire. Potrivit Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, acest criteriu se traduce prin necesitatea ca partea vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit. Cuantumul despăgubirilor trebuie stabilit astfel, încît acesta să aibă efect compensatoriu şi nu trebuie să constituie nici sume excesive pentru autorii daunelor şi nici venituri nejustificative pentru victimele daunelor.
În opinia recurentului, în cazul său, instanţa de apel corect a constatat încălcarea dreptului lui la examinarea cauzelor sale în termen rezonabil, însă mărimea compensaţiei prejudiciului moral acordată este vădit disproporţională în raport cu stresul şi frustrările suferite şi este una diminuată în coraport cu practica judiciară stabilită pe cazuri similare. În context, menţionează şi faptul ignorării de către instanţa de apel a faptului că prin acţiunea sa recurentul a pretins încălcarea dreptului la judecare în termen rezonabil nu la una, dar la două cauze contravenţionale. Mai mult, acest drept îi este încălcat parţial pînă actualmente. 5 Aceasta încălcare (manifestată prin incapacitatea instanţelor de judecată naţionale de a soluţiona în termen legal şi în mod definitiv două cauze contravenţionale avînd gradul de complexitate neînsemnat) i-au provocat şi îi provoacă în continuu discomfort moral.
În opinia recurentului la stabilirea cauzelor duratei excesive de examinare cauzelor contravenţionale este relevant conţinutul motivaţiei deciziilor instanţei de recurs, din care rezultă multiple repetate erori juridice admise de către prima instanţa în cadrul examinării contestaţiilor. La data de 25 ianuarie 2016 Ministerul Justiţiei a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. În conformitate cu art. 434 CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Completul denotă că Curtea de Apel a expediat în adresa recurentului copia deciziei integrale, însă la materialele dosarului nu se regăseşte dovada recepţionării acesteia, din care considerente recursul declarat la data de 25 ianuarie 2016 se consideră a fi depus în termen.
În susţinerea netemeinicii deciziei contestate, recurentul explică prin faptul că instanţa de apel a apreciat superficial raporturile motivate nr. 13939 din 09.04.2015 şi nr.21199 din 26.05.2015, prezentate de către Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău, în partea ce ţine de complexitatea cauzei şi comportamentul participanţilor la proces, în condiţiile în care se desprinde că factorul care a complicat examinarea acţiunii din speţa principală, ţine nemijlocit şi de acest criteriu. Făcînd o apreciere a tuturor circumstanţelor de fapt şi drept a cauzei, recurentul invocă un comportament intolerabil din partea părţilor şi participanţilor la proces care au fost antrenate în examinarea acestei cauze, or, o atare atitudine abuzivă în exercitarea drepturilor de către părţi nu urmăreşte decît tergiversarea procesului.
Astfel, neprezentarea participanţilor la proces, inclusiv înaintarea cererilor de amînare a şedinţelor de judecată din diverse motive, folosirea căilor de atac, înaintarea demersurilor vădit neîntemeiate, a adus nemijlocit la tergiversarea examinării cauzei, din vina directă a părţilor la proces. Susţine că comportamentul instanţelor judecătoreşti nu relevă careva abateri de la exigenţele procesual civile în vigoare, or, instanţa de judecată nu ar trebui, sub pretextul respectării termenului rezonabil de judecare a pricinii, să refuze în cercetarea probelor necesare pentru o completă şi corectă soluţionare a cazului, sau să îngrădească dreptul participanţilor la proces, la folosirea a diferitor mijloace procedural civile prevăzute de legislaţia în vigoare, care pe cale de consecinţă ar 6 încălca principiul egalităţi părţilor la proces, precum şi principiul contradictorialităţii procesului civil.
Un alt argument în susţinerea netemeiniciei deciziei instanţei de apel, recurentul invocă că încasarea prejudiciului moral în cuantum de 1000 lei, pentru o perioadă de examinarea cauzei timp de aproximativ 1 an, este una neîntemeiată, atîta timp cît nu există nici un motiv de a constata încălcarea dreptului la examinare în termen rezonabil a cauzei. În contextul dat, notează că pentru ca reclamantul să pretindă la repararea prejudiciului moral, acesta urma să dovedească existenţa acestuia, prezentînd probe veridice, pertinente şi concludente. Examinînd temeiurile recursurilor în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile declarate sunt inadmisibile.
În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de avocatul Oleg Bondarenco în interesele lui Terentii Ivan şi recursul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.
Astfel, analizînd actele cauzei, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ constată că argumentele formulate în recursuri se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei, iar argumentele invocate în recursuri, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.
Pe cînd, alte argumente invocate în recursuri nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respins. Or recursul, exercitat conform secţiunii a II-a are 7 caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.
Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În astfel de circumstanţe, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de avocatul Oleg Bondarenco în interesele lui Terentii Ivan şi recursul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova ca inadmisibile.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Recursul declarat de avocatul Oleg Bondarenco în interesele lui Terentii Ivan şi recursul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova se consideră inadmisibile. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Iurie Bejenaru 8