Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2ra-367/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
2 martie 2016
Părțile
SRL Ridiager SV vs Curtev Victor, intervenienti accesorii Curtev Ion si Curteva Doamna
Pe scurt
Examinarea pricinii cu aplicarea eronata a prevederilor legii

2ra-367/16 — Cu privire la înlăturarea obstacolelor în folosirea dreptului de proprietate privată

dosarul nr.2ra-367/16 prima instanţă – S.Popovici instanţa de apel – A. Curdov, G.Colev, Șt. Starciuc DECIZIE 02 martie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele ședinței, Valeriu Doagă Judecători Iuliana Oprea, Ala Cobăneanu Galina Stratulat, Dumitru Mardari examinînd, fără citarea părților, recursul declarat de către avocatul Jecov Nicolai, acționînd în interesele lui Curtev Victor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de societatea cu răspundere limitată ”Ridiager-SV” împotriva lui Curtev Victor, intervenienți accesorii Curtev Ivan și Curtev Doamna cu privire la înlăturarea obstacolelor în exercitarea dreptului de proprietate și demolarea construcției, împotriva deciziei Curţii de Apel Comrat din 10 noiembrie 2015, prin a fost respins apelul lui Curtev Victor, fiind menținută hotărîrea Judecătoriei Comrat din 27 ianuarie 2015. c o n s t a t ă: La data de 06 august 2014 societatea cu răspundere limitată ”Ridiager-SV”, în persoana administratorului Arabadji Andrei s-a adresat în Judecătoria Comrat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Curtev Victor, cu participarea intervenienților accesorii Curtev Ion și Curtev Doamna cu privire la înlăturarea obstacolelor în exercitarea dreptului de proprietate și demolarea construcției.

În motivarea acțiunii, societatea cu răspundere limitată ”Ridiager- SV” a indicat că este proprietarul terenului de pămînt cu numărul cadastral 9601205222, situat în mun.Comrat, str. Ialpugului 29, fapt confirmat prin extrasul din Registrul bunurilor imobile, anexat la materialele dosarului. În anul 2012 proprietarul terenului de pămînt cu numărul cadastral 9601205235 a construit pe terenul său o anexă la clădirea de construcție, avînd mărimea de 7,0 x 35,6 metri, iar o parte din construcție se află pe terenul ce aparține reclamantului. Indică că, prin acțiunile sale ilegale pîrîtul a încălcat prevederile art. 315 Codul civil, care prevede că proprietarul are drept de posesiune, de folosință și de 1 dispoziție asupra bunului imobil, iar conform art. 316 Codul civil proprietatea este în condițiile legii inviolabilă.

Dreptul de proprietate este garantat și nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică, pentru o dreaptă și prealabilă despăgubire. La data de 14 septembrie 2012 a fost întocmit actul de măsurare de control, prin care a fost stabilit, că o parte din construcție ce aparține vecinului se află pe terenul reclamantului. Prin încheierea protocolară a Judecătoriei Comrat din 20 octombrie 2014 au fost atrași în calitate de intervenienți accesorii Curtev Ion și Curtev Doamna, proprietarii anteriori ai terenului de pămînt, situat în mun.Comrat, str. Ialpugului 29 ”A”. Prin hotărîrea Judecătoriei Comrat din 27 ianuarie 2015 cererea reclamantului a fost admisă.

S-a obligat Curtev Victor de a înlătura obstacolele în folosirea de către societatea cu răspundere limitată ”Ridiager-SV” a terenului de pămînt cu numărul cadastral 9601205222, situat în mun. Comrat, str. Ialpugului 29, prin demolarea construcțiilor ilegal construte. S-a încasat de la Curtev Victor în beneficiul reclamantului societatea cu răspundere limitată ”Ridiager-SV” cheltuielile de judecată, compuse din taxa de stat în mărime de 270 lei.

Prin decizia Curţii de Apel Comrat din 10 noiembrie 2015, a fost respins apelul lui Curtev Victor, fiind menținută hotărîrea Judecătoriei Comrat din 27 ianuarie 2015. La data de 24 decembrie 2015 avocatul Jecov Nicolai, acționînd în interesele lui Curtev Victor, împuternicit prin mandat avocațial seria MA din 0372224 din 11 februarie 2015 (f.d.59), a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Comrat din 10 noiembrie 2015, solicitînd casarea actelor judecătorești emise, cu pronunțarea unei hotărîri noi, prin care cererea reclamantului să fie respinsă ca nefondată. În motivarea recursului, a indicat că la adoptarea hotărîrilor, instanța de fond și de apel au încălcat esențial normele de drept procedural și material, au aplicat o lege care nu trebuia aplicată, precum și a aplicat în mod eronat prevederile legislației în vigoare.

Consideră că acțiunea înaintată este tardivă, deoarece societatea cu răspundere limitată ”Ridiager-SV” a devenit proprietarul terenului, situat în mun. Comrat, str. Ialpugului 29, la data de 22 septembrie 2010. Iar, la momentul procurării construcția și gardul ce creează obstacole în folosirea bunului imobil, deja se aflau pe terenul respectiv, fiind construte în perioada anilor 2007-2008 de către Curtev Ion.

Astfel afirmă recurentul, că începutul curgerii dreptului la acțiune a reclamantului coincide cu momentul procurării bunului imobil respectiv, adică de la 22 septembrie 2010, și nicidecum din momentul întocmirii actului de control din 14 septembrie 2012, iar acțiunea a fost înaintată în instanța de judecată la data de 08 august 2014. 2 Mai indică avocatul recurentului că, constatările instanțelor de judecată precum că, construcțiile ce se află pe terenul reclamantului sunt construite fără autorizație și respectiv, urmează a fi demolate, sunt eronate și nu corespund realității, avînd în vedere că nu există nici o hotărîre judecătorească prin care să fie constatate cele afirmate, iar actul de control din 14 septembrie 2012 nu reprezintă decît o presupunere cu privire la pretinsele construcții ilegale.

A făcut referire la prevederile art. 390 alin. (1) Codul civil, conform căreia este stipulat că, dacă proprietarul unui teren, cu ocazia ridicării unei construcţii, a construit dincolo de limita terenului său, fără a i se putea imputa premeditarea sau culpa gravă, vecinul trebuie să tolereze încălcarea hotarului dacă nu a obiectat pînă sau imediat după depăşirea limitei. Astfel, indică avocatul recurentului că, prin prisma normei legale citate supra, societatea cu răspundere limitată ”Ridiager-SV” urma să tolereze încălcarea hotarului, avînd în vedere că nu a obiectat pînă sau imediat după depăşirea limitei. În conformitate cu art.434 alin.(1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei redactate.

Conform avizelor de recepție anexate la materialele dosarului rezultă că, copia deciziei instanţei de apel din 10 noiembrie 2015 a fost expediată în adresa participanților și recepționată la 30 noiembrie-01 decembrie 2015 (f.d.147-150), astfel avocatul recurentului s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 24 decembrie 2015, în termenul prevăzut de lege. La 26 ianuarie 2016, Curtea Supremă de Justiţie a expediat către societatea cu răspundere limitată ”Ridiager-SV” copia recursului declarat de avocatul Jecov Nicolai, acționînd în interesele lui Curtev Victor, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei. Intimatul, societatea cu răspundere limitată ”Ridiager-SV”, în persoana administratorului Arabadji Andrei, la data de 01 martie 2016 a depus referință la recursul declarat de Curtev Victor, solicitînd respingerea acestuia ca nefondat, cu menținerea în vigoare a hotărîrilor judecătorești pronunțate, fiind legale și întemeiate.

Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 24 februarie 2016 recursul depus de avocatul Jecov Nicolai, acționînd în interesele lui Curtev Victor, împotriva deciziei Curţii de Apel Comrat din 10 noiembrie 2015, a fost declarat admisibil. În conformitate cu art.444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele recursului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi admis cu casarea integrală a deciziei Curţii de Apel Comrat din 10 noiembrie 2015, restituind pricina spre rejudecare în instanța de apel, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia 3 instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. Cu referire la cele invocate supra, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reține următoarele. Actele cauzei atestă, că reclamantul societatea cu răspundere limitată ”Ridiager-SV” a acționat în instanțele de judecată pe Curtev Victor, solicitînd înlăturarea obstacolelor în exercitarea dreptului lui de proprietate asupra terenului de pămînt, situat în mun.

Comrat, str. Ialpugului 29 și demolarea construcției neautorizate al cărui posesor este Curtev Victor și care se află pe lotul de pămînt ce aparține reclamantului. Prin hotărîrea Judecătoriei Comrat din 27 ianuarie 2015, menținută prin decizia Curții de Apel Comrat din 10 noiembrie 2015, acțiunea a fost admisă, fiind dispusă înlăturarea obstacolelor în exercitarea dreptului de proprietate prin demolarea construcțiilor construite neautorizat. Judecând pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că instanţa de apel a examinat pricina cu încălcarea normelor de drept material şi nu a stabilit circumstanţele esenţiale ale pricinii.

Potrivit art. 137 alin.(1) Codul de procedură civilă, se consideră înscris orice document, act, convenţie, contract, certificat, scrisoare de afacere ori scrisoare personală, alt material expus în scris cu litere, cifre, semne grafice, precum şi primit prin fax, poştă electronică ori prin alt mijloc de comunicare sau în alt mod ce permite citirea informaţiei care se referă la circumstanţe importante pentru soluţionarea pricinii şi care pot confirma veridicitatea lor. În temeiul articolul 138 alin. (4) Codul de procedură civilă, înscrisul se depune în original sau în copie autentificată în modul stabilit de lege, indicîndu-se locul de aflare a originalului. Înscrisul se depune în original cînd, conform legii sau unui alt act normativ, circumstanţele pricinii trebuie confirmate numai cu documente în original sau cînd copiile de pe documentul prezentat au cuprinsuri contradictorii, precum şi în alte cazuri cînd instanţa consideră necesară prezentarea originalului.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reține că, instanțele de judecată ierarhic inferioare, contrar acestor norme, au examinat litigiul în baza unor copii-xerox, nefiind autentificate în modul stabilit şi nici nu există menţiunea judecătorului de corespundere a copiilor cu originalele lor, fapt care ridică dubii cu privire la autenticitatea acestor înscrisuri și incumbă în mod direct casarea deciziei Curții de Apel Comrat și restituirea pricinii la o nouă examinare a fondului cauzei. În conformitate cu art.239 Codul de procedură civilă, hotărîrea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată. Instanţa îşi întemeiază hotărârea numai pe circumstanţele constatate nemijlocit de instanţă şi pe probele cercetate în şedinţă de judecată.

În conformitate cu art. 241 alin.(5) Codul de procedură civilă, în motivare se indică circumstanţele pricinii constatate de instanţă, probele pe care se întemeiază 4 concluziile ei privitor la aceste circumstanţe, argumentele invocate de instanţă la respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanţa. În conformitate cu art. 373 alin.(1) şi (2) Codul de procedură civilă, instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă. Verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărîrea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţă de apel de către participanţii la proces.

Or, unul dintre efectele pe care îl produce apelul este efectul devolutiv. Prin devoluţiune se înţelege transmiterea dreptului de a judeca pricina de la o instanţă (de fond) la o altă instanţă ierarhic superioară. Astfel, instanţa de apel are obligaţia de a rejudeca fondul pricinii. Reieşind din limitele judecării apelului consfinţite în norma enunţată şi din specificul obiectului acţiunii în cauză, instanţa de recurs reţine că contrar acestor prevederi, instanţa de apel judecînd apelul a trecut în mod superficial asupra circumstanţelor pricinii şi cadrului legal, fără a verifica circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărîrea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii.

În conformitate cu art. 320 alin. (2,3) Codul civil, dreptul de proprietate se poate dobîndi, în condiţiile legii, prin ocupaţiune, act juridic, succesiune, accesiune, uzucapiune, precum şi prin hotărîre judecătorească atunci cînd aceasta este translativă de proprietate. În cazurile prevăzute de lege, proprietatea se poate dobîndi prin efectul unui act administrativ. În conformitate cu art. 321 alin. (2) Codul civil, este prevăzut că, în cazul bunurilor imobile, dreptul de proprietate se dobîndeşte la data înscrierii în registrul bunurilor imobile, cu excepţiile prevăzute de lege. În conformitate cu art. 22 alin. (1-2) din Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543 din 25 februarie 1998 este prevăzut că, registrul bunurilor imobile este documentul de bază al cadastrului.

Dacă datele din registrul bunurilor imobile nu coincid cu datele din alte documente cadastrale sau cu datele constatate pe teren, se consideră veridice datele din registrul bunurilor imobile, cu excepţia cazurilor de eroare tehnică evidentă. Registrul bunurilor imobile conţine înscrieri privind fiecare bun imobil, dreptul de proprietate şi alte drepturi patrimoniale, titularii de drepturi, documentele ce confirmă drepturile, tranzacţiile cu bunuri imobile şi alte temeiuri ale naşterii, modificării, grevării şi stingerii drepturilor. Raportînd prevederile normelor enunțate la circumstanțele pricinii, Colegiul lărgit apreciază că instanța de apel a concluzionat și s-a expus cu privire la unele fapte și a stabilit unele circumstanțe în baza unor probe care nu sunt la materialele dosarului și care nu au fost cercetate și studiate în cadrul ședinței de judecată.

5 Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reține că, instanțele ierarhic inferioare au conchis că, societatea cu răspundere limitată ”Ridiager-SV” este proprietarul terenului de pămînt cu suprafața de 1,8203 ha, amplasat în mun. Comrat, str. Ialpugului 29, număr cadastral 9601205222, concluzie constatată în baza unei copii-xerox a extrasului din registrul bunurilor imobile număr cadastral 9601205222, neautentificată corespunzător și a cărei termen de valabilitate era expirat la momentul examinării cauzei (conform mențiunilor de pe extras: data eliberării 12 octombrie 2010, valabil pînă la 12 decembrie 2010 (f.d.8).

Iar, alte probe pertinente, concludente și utile, din conținutul cărora instanța de judecată ar putea stabili că reclamantul, la momentul actual, este proprietarul terenului de pămînt cu numărul cadastral 9601205222 și este în drept de a-și revendica apărarea dreptului său de proprietate, la materialele dosarului nu sunt prezentate. De asemenea, instanțele de judecată au concluzionat în favoarea admiterii acțiunii reclamantului că, la data de 14 septembrie 2012 personalul Primăriei mun. Comrat a efectuat cercetarea și măsurarea de control a terenului de pămînt amplasat în mun.

Comrat, str. Ialpugului 29, număr cadastral 9601205222. Ca urmare, s-a constatat că măsurările terenului de pămînt, indicate în planul cadastral nu corespund măsurărilor acestui teren în formă naturală, în legătură cu faptul că Curtev Ion titularul de drepturi a terenului de pămînt cu numărul cadastral 9601205235 a construit pe terenul care aparține societății cu răspundere limitată ”Ridiager-SV„ o anexă la clădirea de producție (f.d.6). Tot instanțele au concluzionat că, la data de 03 iunie 2014 dreptul de proprietate asupra terenului de pămînt cu numărul cadastral 9601205235 a fost transmis în baza contractului de donație lui Curtev Victor. Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține, că contrar constatărilor efectuate, instanțele de judecată s-au pronunțat fără a avea la bază un document justificativ care ar atesta, cine este proprietarul actual al terenului vecin cu nr. cadastral 9601205235 amplasat în mun.

Comrat, str. Ialpugului 29/A și care este temeiul juridic de dobîndire a dreptului de proprietate. La fel, instanțele de judecată nu au dat apreciere corespunzătoare afirmațiilor avocatului recurentului Curtev Victor cu privire la invocarea omiterii termenului de prescripție de înaintare a acțiunii în judecată și că construcția a cărei demolare se solicită a fost construită în perioada anilor 2007-2008 de către Curtev Ion, avînd permisiunea fostului proprietar al terenului de pămînt cu numărul cadastral 9601205222, luînd în considerație că la materialele dosarului au fost prezentate certificatul de urbanism din 22 noiembrie 2007 (f.d.131) și hotărîrea Consiliului municipal Comrat din 27 noiembrie 2007 ”cu privire la permisiunea proiectării și construirii anexei la depozitul existent situat în mun.

Comrat, str. Ialpugului 29 ”A”. 6 Or, prin prisma prevederilor art. 765 alin. (1) Codul civil este prevăzut că, drepturile cumpărătorului în privinţa viciilor sînt excluse dacă, în momentul încheierii contractului, cunoştea aceste vicii. Astfel, rejudecînd cauza, instanța de apel urmează să verifice, dacă reclamantul la momentul încheierii contractului de vînzare-cumpărare, la data de 22 septembrie 2010, a cunoscut despre situația juridică și starea tehnică a bunurilor imobile procurate sau a acceptat pe propriul risc procurarea imobilului fără verificarea situației de fapt și hotarelor terenului procurat. La caz, este relevantă cauza Grafescolo SRL vs Moldova (cererea 36157/08), prin care ”Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 6 CEDO, dreptul la un proces echitabil, notând că chestiunea respectării termenului de prescripție a fost un argument important, invocat de către compania reclamantă în cadrul procedurilor naționale.

Dacă acest argument ar fi fost acceptat, aceasta determina respingerea acțiunii împotriva companiei reclamante”. În conformitate cu art.15 2 alin. (3) din Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543 din 25 februarie 1998 este prevăzut că după stabilirea hotarelor la faţa locului şi întocmirea actului de stabilire a hotarelor de către autoritatea administraţiei publice locale de nivelul întîi, executanţii lucrărilor cadastrale efectuează măsurări pe teren pentru întocmirea planului geometric. Documentaţia cadastrală prezentată spre recepţie trebuie să permită identificarea corectă a punctelor de cotitură ale terenului pe teritoriul ţării, verificarea corespunderii hotarelor terenului cu hotarele terenurilor adiacente.

Hotarele terenului se reprezintă pe planul cadastral şi pe cel geometric. Iar, conform art. 16 din lege este stipulat că, identificarea bunului imobil se efectuează prin confruntarea datelor din cadastru cu datele constatate pe teren. Identificarea bunului imobil se legalizează printr-un act de constatare pe teren, care va conţine informaţii referitoare la gradul de corespundere a datelor despre componenţa, suprafaţa şi despre alte caracteristici ale bunului imobil cu datele din cadastru. În cazul constatării de modificări în componenţa bunului imobil, precum şi al divizării terenului sau comasării de terenuri, în afara lucrărilor de identificare se vor efectua şi alte lucrări cadastrale necesare.

De asemenea, prin instrucţiunea Agenției Relații Funciare și Cadastru nr. 140 din 06 august 2012 cu privire la aprobarea modului de elaborare şi actualizare a planurilor cadastrale şi geometrice, a fost aprobat formularul tip al Actului de stabilire a hotarelor (anexa nr.12), în conținutul căruia sunt incluse rubrici cu privire la: persoanele responsabile de întocmirea acestui act (precum, specialistul în reglementarea regimului funciar al primăriei, beneficiarul, executantul lucrărilor), la cererea cui s-a solicitat stabilirea hotarelor în natură, amplasarea terenului, precum și constatările efectuate pe teren, cu mențiunile de rigoare. Pe document se va aplica ştampila întreprinderii care execută lucrarea şi semnătura persoanelor în prezența cărora a fost întocmit actul.

Astfel, la materialele dosarului, în susținerea pretențiilor înaintate, reclamantul societatea cu răspundere limitată ”Ridiager- SV” a prezentat o copie- xerox (de asemenea, neautentificată) a actului de stabilire a hotarelor în natură 7 datat din 23 mai 2014 (f.d.10), întocmit de inginerul cadastral Paș Gheorghii, administratorul societății cu răspundere limitată ”Valmaton-Grup”, care a constatat că, în partea de vest a terenului cu numărul cadastral 9601205222, situat în mun. Comrat, str. Ialpugului 29 se află o anexă la construcția cu numărul cadastral 9601205235.02 situată în mun. Comrat, str. Ialpugului 29/A.

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție reține că, instanța de apel rejudecînd cauza urmează să dea apreciere corectitudinii întocmirii prezentului act de stabilire a hotarelor, avînd în vedere că a fost întocmit în absența reprezentantului administrației publice locale, prezența căruia este obligatorie, fapt ce urmează a fi menționată prin semnătura aplicată pe act.

Potrivit unei jurisprudenţe constante a Curții Europe a Drepturilor Omului, pronunţarea de către instanţele judecătoreşti a unor hotărîri motivate constituie una dintre garanţiile dreptului fundamental la un proces echitabil şi acesta presupune obligaţiunea instanţei judecătoreşti de a se expune în hotărîri asupra tuturor cerinţelor acţiunii, precum şi, argumentelor invocate de către părţi întru admiterea sau respingerea acestora (cauza Garcia Ruiz vs. Spania, hotărîrea din 21 ianuarie 1999). Se reţine că actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor normelor de drept, să fie clar, înţeles de părţile implicate în litigiu şi să răspundă în mod sigur şi expres la toate cererile şi obiecţiile formulate de către părţi (principiul nr. 6 al Recomandării nr.R(84)5 privind principiile de procedură civilă menite pentru ameliorarea funcţionării justiţiei, adoptată la 28 februarie 1984 de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei), ceea ce la cazul prezentei speţe este lipsă.

Prin urmare, prin emiterea unei hotărîri superficiale, recurentului Curtev Victor i s-a lezat dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 al CEDO, prerogativă care prezumă dreptul la o hotărîre motivată, instanţa de apel la emiterea unei noi hotărîri era obligată să se expună asupra tuturor pretenţiilor invocate de către aceasta în cererea de chemare în judecată.

Or, principiul procesului echitabil reclamă că hotărîrea să fie motivată, justiţiabilul avînd posibilitatea să cunoască motivele care l-au făcut pe judecător să adopte una sau altă soluţie şi să le conteste dacă sistemul prevedea o cale de atac împotriva acestei hotărîri, lipsa motivării unei decizii judiciare, punînd în pericol dreptul la un proces echitabil (cauza Kaufman vs. Belgia, 1986). Prin urmare, instanţele judecătoreşti sunt obligate să-şi motiveze soluţiile şi concluziile, să furnizeze toate răspunsurile la întrebările care sunt pertinente pentru rezultatul procesului şi necesită un răspuns special în hotărîre.

În cazul în care instanţa de judecată se abţine de a da un răspuns special şi explicit în cele mai importante întrebări, fără a acorda părţii care a formulat-o posibilitatea de a şti dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt se va considera o încălcare a art. 6§1 din CEDO (cauza Hiro Balani vs. Spania, 1994). Erorile judiciare ale ale instanţei de apel în ordine de recurs nu este posibil de corectat.

8 Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, s-a constatat încălcarea normelor de drept material şi procedural şi deoarece erorile judiciare în cauză nu pot fi corectate de către instanţa de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel și de a restitui pricina spre rejudecare în ordine de apel la Curtea de Apel Cahul, din cauza imposibilității formării unui nou complet de judecători la Curtea de Apel Comrat. În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. c) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de avocatul Jecov Nicolai, acționînd în interesele lui Curtev Victor.

Se casează integral decizia Curţii de Apel Comrat din 10 noiembrie 2015 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de societatea cu răspundere limitată ”Ridiager-SV” împotriva lui Curtev Victor, intervenienți accesorii Curtev Ivan și Curtev Doamna cu privire la înlăturarea obstacolelor în exercitarea dreptului de proprietate și demolarea construcției, cu restituirea pricinii la rejudecare, în ordine de apel, la Curtea de Apel Cahul. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, Valeriu Doagă Judecători Iuliana Oprea Ala Cobăneanu Galina Stratulat Dumitru Mardari 9

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.