- Dosarul nr.
- 2rc-187/16
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 24 februarie 2016
- Părțile
- Firma Polimer Gaz Conducte vs ÎM Magt-Vest SRL
- Pe scurt
- Temeiurile scutirii de la plata taxei de stat, prezentarea probelor justificative
2rc-187/16 — Încasarea datoriei, dobânzii de întârziere, penalităţii şi cheltuieililor de judecată
prima instanţă: V. Belous dosarul nr.2rc-187/16 instanţa de apel: E. Ababei, A. Garbuz şi G. Polivenco DECIZIE 24 februarie 2016 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Oleg Sternioală şi Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de avocatul Leşan Nicolae în interesele întreprinderii mixte ,,Magt-Vest” societate cu răspundere limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de firma ,,Polimer Gaz Conducte” societate cu răspundere limitată împotriva întreprinderii mixte ,,Magt-Vest” societate cu răspundere limitată cu privire la încasarea datoriei, penalităţii, dobânzii de întârziere şi cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 12 ianuarie 2016, prin care s-a respins cererea de scutire de la plata taxei de stat, nu s-a dat curs cererii de apel şi s-a acordat întreprinderii mixte ,,Magt-Vest” societate cu răspundere limitată termen pentru achitarea taxei de stat c o n s t a t ă: La 03 martie 2015 firma ,,Polimer Gaz Conducte” societate cu răspundere limitată a depus cerere de chemare în judecată împotriva întreprinderii mixte ,,Magt- Vest” societate cu răspundere limitată cu privire la încasarea datoriei, penalităţii şi cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată firma ,,Polimer Gaz Conducte” societate cu răspundere limitată a indicat că la 09 iulie 2012 a încheiat cu întreprinderea mixtă ,,Magt-Vest” societate cu răspundere limitată contractul nr. 95 de efectuare a lucrărilor de reconstrucţie. Conform prevederilor pct. 5 din contract şi acordului adiţional nr. 95/1 din 01 octombrie 2012, costul lucrărilor prestate a fost evaluat la suma de 396 733 dolari SUA, inclusiv TVA. Prin actul de recepţie a lucrărilor executate local, a transmis întreprinderii mixte ,,Magt-Vest” societate cu răspundere limitată serviciile prestate, în privinţa cărora pârâtul nu a obiectat. La 31 decembrie 2013 pârâtul a achitat datoria de 3 638 622,93 lei, urmând să mai achite restanţa de 1 049 167,99 lei, datorie care a fost confirmată prin actul de verificare a decontărilor reciproce.
Cere firma ,,Polimer Gaz Conducte” societate cu răspundere limitată încasarea din contul întreprinderii mixte ,,Magt-Vest” societate cu răspundere limitată a datoriei în mărime de 1 049 167,99 lei, penalităţii în mărime de 104 916,80 lei şi cheltuielilor de judecată (f.d.1-3). 1 La 03 iunie 2015 firma ,,Polimer Gaz Conducte” societate cu răspundere limitată a depus cerere de completare a pretenţiilor din cererea de chemare în judecată solicitând încasarea din contul întreprinderii mixte ,,Magt-Vest” societate cu răspundere limitată a dobânzii de întârziere în mărime de 217 407,72 lei, taxei de stat în mărime de 6 522,23 lei şi cheltuielilor de judecată (f.d. 97-99; 127 verso). Prin mandatul din 03 iunie 2015 avocatul Leşan Nicolae a fost împuternicit de întreprinderea mixtă ,,Magt-Vest” societate cu răspundere limitată să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a contesta cu apel, recurs (f.d.
95). Avocatul Leşan Nicolae a solicitat în interesele întreprinderii mixte ,,Magt- Vest” societate cu răspundere limitată antrenarea în proces a Fabricii de zahăr din Glodeni în calitate de copârât şi strămutarea pricinii pentru examinare la Judecătoria Glodenni (f.d. 132, 134). Prin încheierea Judecătoriei Soroca din 10 septembrie 2015 s-au respins demersurile avocatului Leşan Nicolae cu privire la antrenarea Fabricii de zahăr din Glodeni în calitate de copârât şi strămutarea pricinii la Judecătoria Glodeni (f.d. 153). Prin hotărârea Judecătoriei Soroca din 10 septembrie 2015 s-a admis parţial cererea de chemare în judecată depusă de firma ,,Polimer Gaz Conducte” societate cu răspundere limitată.
S-a încasat de la întreprinderea mixtă ,,Magt-Vest” societate cu răspundere limitată în beneficiul firmei ,,Polimer Gaz Conducte” societate cu răspundere limitată datoria în baza contractului de prestări servicii nr. 95 din 09 iulie 2012 şi acordului adiţional nr. 95/1 din 01 octombrie 2012 în sumă de 1 049 167,99 lei, penalitatea în mărime de 104 916,80 lei, dobânda de întârziere în mărime de 167 177,01 lei, taxa de stat proporţional pretenţiilor admise în mărime de 39 637,48 lei, în total suma de 1 360 899,28 lei. În rest pretenţiile cu privire la încasarea dobânzii de întârziere au fost respinse. S-a încasat de la întreprinderea mixtă ,,Magt-Vest” societate cu răspundere limitată în folosul statului cheltuielile de judecată aferente pricinii, suportate de instanţa judecătorească în legătură cu înştiinţarea părţilor în sumă de 106,2 lei (f.d.
154; 183-185). La 25 septembrie 2015 avocatul Leşan Nicolae a declarat în interesele întreprinderii mixte ,,Magt-Vest” societate cu răspundere limitată recurs împotriva încheierii Judecătoriei Soroca din 10 septembrie 2015 (f.d. 158-159). Curtea de Apel Bălţi prin decizia din 12 noiembrie 2015 a respins recursul declarat de întreprinderea mixtă ,,Magt-Vest” societate cu răspundere limitată şi a menţinut încheierea Judecătoriei Soroca din 10 septembrie 2015 (f.d. 166-175). La 08 octombrie 2015 avocatul Leşan Nicolae a declarat în interesele întreprinderii mixte ,,Magt-Vest” societate cu răspundere limitată apel împotriva hotărârii Judecătoriei Soroca din 10 septembrie 2015, solicitând admiterea acestuia, scutirea de la plata taxei de stat, casarea hotărârii şi trimiterea pricinii la rejudecare (f.d.
181-182). Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 12 ianuarie 2016 s-a respins cererea întreprinderii mixte ,,Magt-Vest” societate cu răspundere limitată cu privire la scutirea de la plata taxei de stat, nu s-a dat curs cererii de apel. 2 S-a acordat întreprinderii mixte ,,Magt-Vest” societate cu răspundere limitată termen pentru înlăturarea neajunsurilor cererii de apel şi prezentarea dovezii de achitare a taxei de stat în mărime de 29 728,11 lei până la 02 februarie 2016, ora 16.00. S-a explicat apelantului că în cazul nelichidării neajunsurilor cererii de apel, cererea de apel va fi restituită fără examinare (f.d. 195). La 20 ianuarie 2016 avocatul Leşan Nicolae a declarat în interesele întreprinderii mixte ,,Magt-Vest” societate cu răspundere limitată recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 12 ianuarie 2016, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii şi soluţionarea problemei în fond prin scutirea recurentului de la plata taxei de stat.
În motivarea cererii de recurs avocatul Leşan Nicolae a invocat temei de scutire a întreprinderii mixte ,,Magt-Vest” societate cu răspundere limitată de la plata taxei de stat situaţia economico-financiară critică iscată ca urmare a crizei în domeniu, anului secetos, care a afectat întreprinderea, aplicarea de către unii creditori a sechestrelor şi interdicţiilor asupra bunurilor şi mijloacelor întreprinderii. În conformitate cu art. 426 alin. (1) şi (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se depune şi se examinează în modul stabilit de prezentul capitol, cu excepţiile stabilite de prezenta secţiune. Recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
În conformitate cu art. 425 Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Prin urmare, recursul declarat de avocatul Leşan Nicolae în interesele întreprinderii mixte ,,Magt-Vest” societate cu răspundere limitată la 20 ianuarie 2016 împotriva încheierii din 12 ianuarie 2016 este depus în termen. Studiind argumentele recursului în raport cu materialele pricinii, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este neîntemeiat şi urmează a fi respins din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.
Judecând pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că instanţa de apel a aplicat şi interpretat corect normele de drept material şi procedural. În conformitate cu art. 85 alin.(4) Codul de procedură civilă, în funcţie de situaţia materială şi de probele prezentate în acest sens, persoana fizică sau juridică poate fi scutită de judecător (de instanţa judecătorească) de plata taxei de stat sau de plata unei părţi a ei. Articolul 4 alin.(1) Legea taxei de stat nr.1216-XII din 03 decembrie 1992 cu modificările şi completările ulterioare, expres prevede că în cazurile prevăzute de lege, la cerere, judecătorul sau instanţa judecătorească, în funcţie de situaţia materială şi de probele prezentate în acest sens, este în drept să elibereze, complet sau parţial, 3 de plata taxei de stat persoanele fizice şi juridice, precum şi să eşaloneze sau să amâne achitarea taxei de stat.
Din sensul acestor norme de drept rezultă că instanţa de judecată poate să scutească persoana juridică de plata taxei de stat, în dependenţă de situaţia ei materială, în cererea de scutire urmând a fi expuse circumstanţele care justifică solicitarea şi anexate actele confirmative. Prin urmare, în cererea de scutire a persoanei juridice urmează a fi expuse circumstanţele care justifică solicitarea şi anexate actele confirmative ale acestor circumstanţe (informaţia de la Inspectoratul fiscal privind existenţa şi situaţia conturilor bancare, dările de seamă fiscale pentru ultimii ani, informaţia de la oficiul cadastral privind imobilele deţinute, informaţia de la societatea pe acţiuni „Registru” privind mijloacele de transport, pe care le are în proprietate, etc.).
Avocatul Leşan Nicolae a solicitat scutirea întreprinderii mixte ,,Magt-Vest” societate cu răspundere limitată de la plata taxei de stat, însă nu a prezentat probe pertinente şi admisibile care ar confirma imposibilitatea achitării taxei de stat, existența sau inexistența mijloacelor financiare şi/sau alte înscrisuri care ar permite evaluarea în ansamblu a stării financiare a recurentului. Simpla invocare a situaţiei materiale precare, fără a fi probată, nu constituie temei de scutire de la plata taxei de stat. Or, în conformitate cu art. 118 alin. (1) Codul de procedură civilă, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel.
În conformitate cu art. 368 alin. (1) Codul ce procedură civilă, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art.364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. În lipsa probelor menţionate, instanţa de apel întemeiat a respins demersul de scutire de la plata taxei de stat, nu a dat curs cererii de apel declarate de avocatul Leşan Nicolae în interesele întreprinderii mixte ,,Magt-Vest” societate cu răspundere limitată şi a acordat termen pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat. Criticile că prin încheierea contestată întreprinderii mixte ,,Magt-Vest” societate cu răspundere i se încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 alin.1 Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale sunt neîntemeiate şi nu pot fi reţinute.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în mod repetat că participantul unui litigiu civil este ţinut să dea dovadă de un comportament diligent în chestiunile legate de plata taxei de stat (speţa Piętka c. Poloniei, hotărârea din 16 octombrie 2012, definitivă din 16 ianuarie 2013). Pornind de la principiul respectării dreptului de acces liber la justiţie, consfinţit de jurisprudenţa CEDO, în cadrul soluţionării cererilor privind acordarea facilităţilor la plata taxei de stat, instanţele judecătoreşti urmează să examineze cu minuţiozitate fiecare caz concret pentru a nu admite îngrădirea dreptului persoanei la „un tribunal”, conducându-se la soluţionarea acestor cereri atât de normele dreptului naţional, cât şi de prevederile Convenţiei şi jurisprudenţei CEDO.
4 Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a aplicat corect normele de drept procedural, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul ca neîntemeiat şi de a menţine încheierea contestată. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e : Se respinge recursul declarat de avocatul Leşan Nicolae în interesele întreprinderii mixte ,,Magt-Vest” societate cu răspundere limitată. Se menţine încheierea Curţii de Apel Bălţi din 12 ianuarie 2016, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de firma ,,Polimer Gaz Conducte” societate cu răspundere limitată împotriva întreprinderii mixte ,,Magt-Vest” societate cu răspundere limitată cu privire la încasarea datoriei, penalităţii, dobânzii de întârziere şi cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, Judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Oleg Sternioală Sveatoslav Moldovan 5