- Dosarul nr.
- 2ra-309/16
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 24 februarie 2016
- Părțile
- Ceban Vitalie vs ÎI A.S. Ceban
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-309/16 — Încasarea plăţilor salariale, indemnizaţiei pentru concediu, prejudiciului material, moral şi cheltuielilor de judecată
prima instanță:N. Podlisnic dosarul nr. 2ra-309/16 instanța de apel: T. Duca, E. Grumeza şi S. Procopciuc ÎNCHEIERE 24 februarie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție în componență: Președintele completului, Judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Oleg Sternioală, Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de avocatul Marcel Burlacu în interesele întreprinderii individuale ,,A.S. Ceban”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de avocatul Balmuş Ştefan şi Ceban Vitalie împotriva întreprinderii individuale ,,A.S.
Ceban” cu privire la repunerea în termen, încasarea salariului, indemnizaţiei pentru concediu, prejudiciului material, moral şi cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 29 septembrie 2015, prin care s-a admis apelul declarat de Ceban Vitalie, s-a casat hotărârea Judecătoriei Drochia din 26 februarie 2015 şi s-a emis o nouă hotărâre de admitere parţială a acţiunii c o n s t a t ă: Prin mandatul din 26 mai 2014 avocatul Balmuş Ştefan a fost împuternicit de Ceban Vitalie să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a semna şi depune cererea de chemare în judecată, de a ataca hotărârea judecătorească, etc. (f.d. 61, vol. I). La 25 februarie 2014 avocatul Balmuş Ştefan şi Ceban Vitalie au depus cerere de chemare în judecată împotriva întreprinderii individuale ,,A.S.
Ceban” cu privire la repunerea în termen, încasarea salariului, indemnizaţiei pentru concediu, prejudiciului material, moral şi cheltuielilor de judecată În motivarea cererii de chemare în judecată au indicat că în perioada de la 01 mai 2005 până la 01 iulie 2012 Ceban Vitalie a activat în calitate de şofer la întreprinderea individuală ,,A.S. Ceban”, fondator al căreia este Ceban Valeriu. Cu toate că Ceban Vitalie se consideră concediat de la 01 iulie 2012, până în prezent nu i-a fost înmânat contractul individual de muncă, nu i-a fost adus la cunoştinţă contra semnătură ordinul de angajare nr. 5 din 01 mai 2005 şi ordinul de concediere din 01 iulie 2012. Conform datelor din carnetul de muncă, lui Ceban Vitalie i s-a achitat cu titlu de salariu pentru anul 2009 suma de 102 000 lei, iar pentru anul 2010 suma de 90 000 lei, însă careva sume reclamantul nu a primit.
Ceban Vitalie era asociatul societăţii cu răspundere limitată ,,Dina Grup Trans” cu cota-parte de 100 % în mărime de 5 400 lei, însă în anul 2012 au fost operate modificări prin majorarea capitalului social al acestei întreprinderi cu 2 700 lei în urma cărora Ceban Vitalie deţinea 66,(6) % din capitalul social, iar Ceban Valeriu de 33, (3)%. Ulterior, au mai fost operate modificări, prin care Ceban Vitalie a devenit iarăşi asociatul societăţii cu răspundere limitată ,,Dina Grup Trans” cu cota-parte de 100 %. 1 Cer repunerea în termen, obligarea întreprinderii individuale ,,A.S. Ceban” să elibereze carnetul de muncă; încasarea din contul întreprinderii individuale ,,A.S.
Ceban” şi a lui Ceban Valeriu în beneficiul lui Ceban Vitalie a salariului pentru anul 2009 în mărime de 8 500 lei lunar sau a sumei de 102 000 lei; a indemnizaţiei pentru concediu pentru anul 2009 în mărime de 8 300 lei; a salariului pentru anul 2010 în mărime de 7 500 lei lunar sau a sumei de 90 000 lei; a indemnizaţiei pentru concediu pentru anul 2010 în mărime de 7 300 lei; a salariului pentru anul 2011 în mărime de 7 500 lei lunar sau a sumei de 90 000 lei; a indemnizaţiei pentru concediu pentru anul 2011 în mărime de 7 300 lei; a salariului pentru anul 2012 în mărime de 7 500 lei lunar sau a sumei de 90 000 lei; a indemnizaţiei pentru concediu pentru anul 2012 în mărime de 7 300 lei; a prejudiciului calculat în baza art. 330 alin. (2) Codul muncii pentru perioada de la 01 ianuarie 2009 până în luna iulie 2012 în mărime de 7,5 lei pe zi sau în sumă de 12 150 lei; încasarea solidară din contul întreprinderii individuale ,,A.S.
Ceban” şi Ceban Valeriu a prejudiciului moral în mărime de 100 000 lei, câte 50 000 lei de la fiecare; încasarea din contul întreprinderii individuale ,,A.S. Ceban” a prejudiciului calculat în baza art. 145 alin. (1) Codul muncii în mărime de 7 500 lei pentru neachitarea la timp a salariului şi compensarea solidară a cheltuielilor de judecată în mărime de 10 000 lei (f.d. 2-8, vol. I). Prin încheierea Judecătoriei Drochia din 03 martie 2014 s-a aplicat sechestru pe bunurile mobile şi imobile a întreprinderii individuale ,,A.S. Ceban”, inclusiv pe conturile bancare pe care le gestionează şi pe cotele-părţi pe care le deţine administratorul Ceban Valeriu în limita valorii revendicărilor de încasare a drepturilor salariale în mărime de 80 850 lei (f.d.
20-21, vol. I). În şedinţa de judecată Ceban Vitalie a invocat că carnetul de muncă i-a fost restituit şi nu mai susţine punctul 2 din cererea de chemare în judecată solicitând încasarea salariului de la 01 ianuarie 2009 până la 01 iulie 2012, a indemnizaţiei pentru concediu şi repunerea în termen (f.d. 161, vol. I). Prin hotărârea Judecătoriei Drochia din 26 februarie 2015 s-a respins ca fiind neîntemeiată cererea de repunere în termen a cererii de chemare în judecată depusă de Ceban Vitalie. S-au anulat măsurile de asigurare aplicate prin încheierea Judecătoriei Drochia din 03 martie 2014 (f.d. 172, 185-190, vol. I). La 04 martie 2015 avocatul Balmuş Ştefan a declarat în interesele lui Ceban Vitalie apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Drochia din 26 februarie 2015, iar la 04 mai 2015 apel motivat împotriva aceleaşi hotărâri (f.d.
198-199, 207-212, vol. I). Curtea de Apel Bălţi prin decizia din 29 septembrie 2015 a admis apelul declarat de Ceban Vitalie. A casat hotărârea Judecătoriei Drochia din 26 februarie 2015 şi a emis o nouă hotărâre de admitere parţială a acţiunii. A încasat de la întreprinderea individuală ,,A.S. Ceban” în beneficiul lui Ceban Vitalie salariul neatribuit în sumă brută în mărime de 120 000 lei. În rest, pretenţiile cu privire la încasarea indemnizaţiei la concediu, prejudiciului material şi moral s-au respins ca neîntemeiate (f.d. 240-244, vol. I). În motivarea soluţiei instanţa de apel a indicat Ceban Vitalie a activat în calitate de şofer la întreprinderea individuală ,,A.S.
Ceban” în perioada de la 01 mai 2005 până la 01 iulie 2012, însă la materialele pricinii lipsesc probe care ar confirma achitarea de către angajator a salariului pentru perioada din anul 2009 până în luna iulie 2012. 2 A mai indicat Curtea de Apel Bălţi că admite pretenţiile cu privire la încasarea plăţilor salariale depuse în interiorul termenului de prescripţie pentru perioada de la 25 februarie 2011 până la 01 iulie 2012, restul pretenţiilor pentru perioada din anul 2009 până la 25 februarie 2011 le respinge. Instanţa de apel a mai reţinut că conform ultimelor înscrieri din carnetul de muncă Ceban Vitalie avea salariul lunar în anul 2010 în mărime de 7 500 lei şi urmează a fi încasat salariul pentru 16 luni în mărime de 120 000 lei în sumă brută.
Prin mandatul din 11 decembrie 2015 avocatul Marcel Burlacu a fost împuternicit de întreprinderea individuală ,,A.S. Ceban” să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de semna cererea de recurs (f.d. 2, vol. II). La 14 decembrie 2015 avocatul Marcel Burlacu a declarat în interesele întreprinderii individuale ,,A.S. Ceban” recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 29 septembrie 2015, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe. În motivarea cererii de recurs avocatul Burlacu Marcel a indicat că instanţa de apel a stabilit eronat circumstanţele cauzei. Nu există contract individual de muncă şi ordin de angajare şi lipsa acestor documente indică la inexistenţa relaţiilor de muncă.
În perioada anilor 2011-2013 Ceban Vitalie nu a activat la întreprinderea individuală ,,A.S Ceban”, deoarece în perioada dată activa în baza patentei de întreprinzător. Din extrasul eliberat de Casa Naţională de Asigurări Sociale rezultă că lui Ceban Vitalie i-au fost efectuate transferuri până la 30 aprilie 3014, însă acestea au fost efectuate doar în scopul menţinerii stagiului de muncă. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.
În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. Prin referinţa depusă la 03 februarie 2016 avocatul Balmuş Ştefan în interesele lui Ceban Vitalie a solicitat respingerea recursului ca fiind tardiv şi neîntemeiat. În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Verificând argumentele invocate de avocatul Marcel Burlacu în interesele întreprinderii individuale ,,A.S. Ceban” în cererea de recurs pe baza materialelor din dosar şi a referinţei depuse de avocatul Balmuş Ştefan în interesele lui Ceban Vitalie, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil din următoarele motive.
În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale. Curtea de Apel Bălţi a expediat în adresa părţilor copia deciziei din 29 septembrie 2015 la 13 noiembrie 2015 (f.d. 245, vol. I). Întreprinderea Individuală ,,A.S. Ceban” a recepţionat copia deciziei instanţei de apel la 17 noiembrie 2015 (f.d. 247, vol. I). Prin urmare, recursul declarat de avocatul Burlacu Marcel în interesele întreprinderii individuale ,,A.S. Ceban” la 14 decembrie 2015 este depus în termen. 3 Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. Avocatul Burlacu Marcel în interesele întreprinderii individuale ,,A.S.
Ceban” în cererea de recurs temeiuri prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă nu a invocat. În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului.
Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudenţa sa constantă că „ ... art. 6 paragraful 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Astfel, din motivele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate a emis o hotărâre legală, iar argumentele invocate de avocatul Burlacu Marcel în interesele întreprinderii individuale ,,A.S. Ceban” în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Recursul declarat de avocatul Burlacu Marcel în interesele întreprinderii individuale ,,A.S.
Ceban” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Oleg Sternioală Sveatoslav Moldovan 4