2ra-38/16 — Recuperarea prejudiciului material şi moral şi compensarea cheltuielilor de judecată

prima instanţă : E. Buzu dosarul nr. 2ra-38/16 instanţa de apel: A. Panov, M. Moraru, Vl. Braşoverranu DECIZIE 17 februarie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî Iurie Bejenaru Oleg Sternioală Tamara Chişca-Doneva examinând recursurile declarate de Compania Internaţională de Asigurări „Transelit” Societate pe Acţiuni şi Brînză Aliona, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Elenei Covali şi Vladislav Cebotari împotriva Alionei Brînza şi Companiei Internaţionale de Asigurări „Transelit” Societate pe Acţiuni cu privire la recuperarea prejudiciului material şi moral şi încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 09 septembrie 2015, prin care a fost admis apelul declarat de Covali Elena şi Cebotari Vladislav, casată hotărîrea Judecătoriei Orhei din 12 martie 2014 şi emisă o nouă hotărîre cu privire la admiterea acţiunii, constată: La 09 octombrie 2012, Covali Elena şi Cebotari Vladislav, reprezentaţi de avocatul Dariev Boris, au depus cerere de chemare în judecată împotriva Alionei Brînza şi Companiei Internaţionale de Asigurări „Transelit” Societate pe Acţiuni cu privire la recuperarea prejudiciului material şi moral şi încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii au indicat că la 19 august 2011, Brînza Aliona, deplasându-se pe traseul - 20 Rezina-Orhei-Călăraşi, în localitatea Lucaşeuca, a efectuat manevra de depăşire în loc interzis şi în apropierea zonei pietonale, ca urmare a tamponat automobilul de model „Citroen Fiesta”, fiind soldată cu deteriorarea considerabilă a mijlocului de transport ce-i aparţine cu drept de proprietate lui Cebotari Vladislav, iar reclamantei Covali Elena, i-au fost cauzate vătămări corporale uşoare sub formă de comoţie cerebrală. Afirmă că de către Comisariatul de Poliţie pe raionul Orhei a fost adoptată Decizia agentului constatator privind aplicarea sancţiunii în baza procesului-verbal cu privire la contravenţie din 31 august 11, prin care Aliona Brînza în baza art. 242 alin. (2) al Codului contravenţional a fost recunoscută vinovată de comiterea accidentului rutier şi sancţionată cu amendă în mărime de 50 unităţi convenţionale.

Menţionează că iniţial pârâta Brînza Aliona şi-a asumat răspunderea de a soluţiona pe cale amiabilă problema stingerii pagubelor ce au fost cauzate în urma accidentului rutier, însă, ulterior inversînd poziţia, a contestat procesul-verbal cu privire la contravenţie sus-vizat. Însă, prin hotărîrea Judecătoriei Orhei din 08 decembrie 2011, contestaţia Alionei Brînza asupra procesului-verbal cu privire la contravenţie a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, iar hotărîrea respectivă la moment fiind definitivă şi irevocabilă. Mai invocă că potrivit raportului de expertiză-tehnică nr. 01 din 30 noiembrie 2011, întocmit de SRL „Biroul de Expertize Independente”, prejudiciul cauzat în urma accidentului rutier autoturismului de marca Citroen” model C3, anul de producere 2005, cu numerele de înmatriculare OR BI 929, constituie 36 392 lei.

La fel, relatează că în legătură cu depunerea cererii de chemare în judecată reclamantul Cebotari Vladislav, a suportat cheltuieli suplimentare în sumă de 1640 lei pentru efectuarea expertizei şi 2500 lei pentru asistenţă juridică. Iar, în urma leziunilor corporale cauzate, reclamanta Coval Elena, a avut de suferit dureri fizice, cât şi psihologice, necesitând un timp îndelungat pentru întremare. Mai mult, indică că pârâta după comiterea accidentului rutier nu a făcut nici o încercare să aplaneze situaţia sau să recupereze paguba cauzată, fapt prin care consideră că fiind echitabilă o despăgubire materială în mărime de 38 392 lei.

Solicită încasarea de la Brînza Aliona în beneficiul lui Cebotari Vladislav prejudiciul material pentru restabilirea mijlocului de transport în valoare totală de 38392 lei, ce constituie 36 392 lei – dauna tehnică materială şi costul expertizei în sumă de 1640 lei, cît şi serviciile avocatului în mărime de 2500 lei, iar în beneficiul Elenei Covali prejudiciul moral în mărime de 10 000 lei. Prin încheierea Judecătoriei Orhei din 19 noiembrie 2012, a fost introdus în proces în calitate de copîrît ÎM CIA „Transelit” SRL.

Ulterior, reclamanţii Covali Elena şi Cebotari Vladislav, reprezentaţi de avocatul Dariev Boris, au depus o cerere de modificare a pretenţiilor acţiunii prin care au solicitat, încasarea în mod solidar de la ÎM CIA „Transelit” SRL şi Brînza Aliona în beneficiul lui Cebotari Vladislav despăgubirile materiale pentru restabilirea mijlocului de transport în valoare totală de 38 392 lei şi 2500 lei cheltuieli suportate pentru serviciile avocatului, iar de la Brînza Aliona în beneficiul Elenei Covali prejudiciul moral în cuantum de 10 000 lei.

În susţinerea cerinţelor date au invocat că în cadrul judecării cauzei a fost stabilit că Brînza Aliona la data producerii accidentului rutier deţinea asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule la ÎM CIA „Transelit” SRL, conform poliţei de asigurare seria AK nr. 0083293 pe o perioadă de valabilitate de la 18 martie 2011 pînă la 17 martie 2012. Consideră că deoarece accidentul rutier s-a produs la 19 august 2011, şi anume, în timpul valabilităţii contractului de asigurare încheiat între pîrîta Brînza Aliona şi ÎM CIA „Transelit” SRL, precum şi prin prisma prevederilor art. 15 al Legii nr. 414 din 22 decembrie 2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, asiguratorul acordă despăgubiri dacă prejudiciile sau produs din culpa asiguratorului sau a utilizatorului de autovehicul.

Prin încheierea Judecătoriei Orhei din 26 martie 2013 cererea de chemare în judecată a Elenei Covali şi Vladislav Cebotari a fost scoasă de pe rol în temeiul art.267 lit. a) CPC pentru nerespectare procedurii de soluţionare prealabilă a pricii pe calea extrajudiciară. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 octombrie 2013, a fost admis recursul declarat de reprezentantul recurenţilor Covali Elena şi Cebotari Vladislav, casată încheierea primei instanţe din 26 martie 2013 şi restituită pricina pentru examinarea în fond în prima instanţă. Prin hotărîrea Judecătoriei Orhei din 12 martie 2014, cererea de chemare în judecată înaintată de Covali Elena şi Cebotari Vladislav împotriva Alionei Brînza şi ÎM CIA „Transelit” SA privind încasarea prejudiciului material, prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată a fost respinsă.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 24 septembrie 2014, a fost restituită cererea de apel reprezentantului apelantei Covali Elena, avocatului Dariev Boris ca fiind depusă în afara termenului legal. Prin decizia Curţii supreme de Justiţie din 28 ianuarie 2015, a fost admis recursul declarat de avocatul Dariev Boris în interesele Elenei Covali şi Vladislav Cebotari, casată încheierea instanţei de apel din 24 septembrie 2014 şi restituită pricina în instanţa de apel, la etapa primirii cererii de apel.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 septembrie 2015, a fost admis apelul declarat de către Covali Elena şi Cebotari Vladislav, casată hotărîrea primei instanţe şi emisă o nouă hotărîre prin care s-a încasat din contul ÎM CIA „ Transelit” SA în beneficul lui Cebotari Vladislav prejudiciul material în sumă de 36 392 lei, costul expertizei în sumă de 1640 lei, serviciile de asistenţă juridică în sumă de 2500 lei şi taxa de stat în sumă de 875 lei, iar în total 41 307 lei. S-a încasat din contul ÎM CIA „ Transelit” SA în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 1092 lei. Iar de la Brînza Aliona în beneficiul Elenei Covali s-a încasat prejudiciul moral în sumă de 5000 lei şi în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 100 lei.

La 22 octombrie 2015, ÎM CIA „Transelit” SA a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. În motivarea recursului a invocat că despre existenţa litigiului ÎM CIA „Transelit” SA a aflat pe parcursul judecării cererii de chemare în judecată intentată şi adresată judecătoriei Orhei pentru examinare de către Coval Elena împotriva Alionei Brînza despre încasarea prejudiciului material şi moral. Cu referire la prevederile 19 alin.(1) lit.c), art. 20 alin.(6) şi (7), art. 21 alin.(2) a legii nr. 414 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, susţine că, asigurătorul poate fi absolvit de obligaţia de plată a despăgubirii de asigurare în cazul în care persoana păgubită nu a asigurat accesul asigurătorului sau reprezentantului de despăgubiri al acestuia.

În acest context menţionează că la 31 august 2012 agentul constatator al CPR Orhei a constatat că la 19 august 2011 s-a produs accident rutier pe traseul 20 Rezina- Orfiei-Călăraşi, în care au fost implicaţi Brînză Aliona, conducînd mijlocul de transport „Mercedes” cu n/î RSAK 700 şi autoturismul de model „Citroen C3” cu n/î ORBI 929, care era condus de Covali Elena şi aparţine lui Cebotari Vladislav. Ulterior, Covali Elena a înaintat acţiune faţă de Brânză Aliona, iar prin referinţa depusă ultima a indicat că la data producerii accidentului rutier dispunea de poliţă de asigurare RCA la ÎM CIA „Transelit” SA, care a intervenit în proces în calitate de intervenient accesoriu.

În acest sens, apreciază drept greşite şi lipsite de suport probatoriu concluziile instanţei de apel cu referire la faptul că despre producerea accidentului rutier ÎM CIA „Transelit” SA a fost înştiinţat, care nu şi-a executat obligaţiunile contractuale, ignorînd în mod flagrant prevederile art. 19 ,din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule nr. 414-XVI din 22 decembrie 2006, or, reprezentantul ÎM CIA „Transelit” SA a aflat despre accidentul rutier şi existenţa pretinsei daune când a participat în şedinţa de judecată la judecătoria Orhei. La fel, invocă că nu exista nici un înscris justificativ si nici o dovadă concretă în afara de presupuneri şi supoziţii, ce ar demonstra punerea de către partea păgubită a bunului avariat la dispoziţia asigurătorului.

În esenţa celor arătate, consideră că instanţa de apel a aplicat eronat normele de drept material, iar sub acest aspect se atestă, că argumentele invocate de instanţa de apel şi reproduse în decizia din 09 septembrie 2015 nu sunt relevante împrejurărilor care ar genera vre-un temei din categoria celor enunţate pentru admiterea apelului, acesta fiind greşit admis. Circumstanţele expuse impun, astfel, soluţia abrogării deciziei respective, ca fiind neîntemeiată. De asemenea, invocă recurentul că de către reprezentantul ÎM CIA „Transelit” SA nu a fost constatată întinderea prejudiciului cauzat lui Cebotari Vladislav prin verificarea stării autoturismului după accident şi nici gestionat dosar de daună pentru stabilirea circumstanţelor în accidentul rutier, din motivul că pretinsa parte păgubită nu a pus la dispoziţia asigurătorului bunul avariat.

Cît priveşte Raportul de expertiză întocmit de SRL „Biroul de expertize Independente”, susţine că acesta a fost efectuat în mod unilateral, la cererea Elenei Covali şi Vladislav Cebotari, la efectuarea căreia nu a fost invitat reprezentantul ÎM CIA „Transelit” SA, al cărui drepturi sunt lezate. Cu toate acestea, menţionează că în vederea respectării cadrului legal experţii ÎM CIA „Transelit” SA au intervenit de nenumărate ori către Cibotari Vladislav şi reprezentantul acestuia Dariev Boris pentru a se deplasa întru constatarea întinderii prejudiciului material, însă de fiecare dată erau numai amânări pentru altă dată. În acest sens ÎM CIA „Transelit” SA a făcut un demers către Cebotari Vladislav, care a rămas fără răspuns, neprezentând în acest sens autoturismul pentru examinare.

Fapt confirmat de scrisoare şi avizul de recepţie anexat la materialele cauzei. Concomitent invocă că în cauză nici nu a fost stabilit unde, cînd şi în ce condiţii Covali Elena sau Cebotari Vladislav sau Brînză Aliona a înştiinţat ÎM CIA „Transelit” SA pentru a putea concluziona despre neexecutarea obligaţiei din partea asigurătorului de examinare a autovehiculul deteriorat pentru ca Covali Elena sau Cebotari Vladislav să poată apela către experţii independenţi şi nici momentul când începe a curge termenul de 5 zile în care ÎM CIA „Transelit” SA era obligat sa examineze autovehiculul deteriorat şi dacă la 30 noiembrie 2011 puteau Covali Elen şi Cebotari Vladislav sa apeleze la experţii independenţei fără a prezenta autovehiculul deteriorat.

Sub un alt aspect, învederează că instanţa de apel neîntemeiat şi ilegal a luat la baza deciziei un raport de expertiză tehnica nr. 01 din 30 noiembrie 2011 efectuat de o societate cu răspundere limitată şi a dat apreciere că autorul raportului de expertiză tehnică - evaluare bunurilor imobile Ion Ciorbă. Expertul tehnic evaluator Cioroba Ion nu s-a somat de răspunderea penală conform art. 312 CP RM. De altfel, dezinteresarea acestuia nu poate fi acceptată şi prin faptul că nu a invitat la examinarea autovehiculului avariat pe persoana vinovată şi asigurător. Or, una din obligaţiile acestuia este să stabilească cercul de persoane cointeresate şi participarea acestora la constatarea pagubelor, precum şi acceptarea lui ca expert.

La raportul de expertiză sus-menţionat este anexat un certificat de evaluator la bunurilor imobile pe numele lui Ciorba Ion, ci nu evaluator al bunurilor mobile cum a conchis instanţa de judecată. Consideră că instanţa de apel a luat o poziţie contrară înscrisurilor ataşate în dosar, care sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii şi normele de drept relevate. La 27 octombrie 2015, recurs împotriva deciziei instanţei de apel a declarat şi Brînză Aliona, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel cu menţinerea hotărîrii primei instanţe. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, considerînd-o ilegală, neîntemeiată şi emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material, iar concluziile instanţei de apel expuse în decizie fiind în contradicţie cu circumstanţele pricinii.

Susţine că după producerea accidentului rutier a informat şi a prezentat agentului constatator poliţa de asigurare RCA seria AK nr. 0083293 pe o perioadă de valabilitate de la 18 martie 2011pînă la 17 martie 2012 încheiat cu ÎM CIA „Transelit” SA. Afirmă ca a informat, inclusiv şi pe Covali Elena despre existenţa poliţei de asigurare şi că toate obligaţiile în urma accidentului rutier sunt preluate de ÎM CIA „Transelit” SA către care urmează să se adreseze. La fel, invocă că careva vătămări a integrităţii corporale sau alte vătămări a sănătăţii Elenei Covali din partea ei nu i-au fost cauzate. Prin faptul că s-a produs accident rutier între dînsa şi conducătorul Covali Elena, consideră că nu a cauzat suferinţe psihice sau fizice pentru care ultima ar fi putut invoca că a atentat la drepturile ei personale nepatrimoniale şi ar da apreciere cauzării de prejudicii morale din partea sa, mai mult că în acest sens nu au fost prezentate careva probe.

Prin urmare, menţionează că legea nu prevede careva prejudicii nepatrimoniale pentru care s-ar putea cere despăgubiri de bani în cazul accidentului rutier. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei instanţei de apel din 09 septembrie 2015 a fost expediată în adresa părţilor, inclusiv în adresa recurenţilor al 22 septembrie 2015, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire (f. d. 43). Instanţa de recurs consideră că recurenţii ÎM CIA „Transelit” SA şi Brînza Aliona s-au conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 22 octombrie 2015 şi respectiv la 27 octombrie 2015 în termen.

În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile recursurilor, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursurile declarate, de a casa decizia instanţei de apel şi a menţine hotărârea primei instanţe din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărârea primei instanţe.

Înaintând acţiunea în judecată împotriva Alionei Brînza şi ÎM CIA „Transelit” SA, Covali Elena şi Cebotari Vladislav, concretizîndu-şi cerinţele au solicitat încasarea în mod solidar de la ÎM CIA „Transelit” SRL şi Brînza Aliona în beneficiul lui Cebotari Vladislav despăgubirile materiale pentru restabilirea mijlocului de transport în valoare totală de 38 392 lei, ce constituie 36 392 lei – dauna tehnică materială şi costul expertizei în sumă de 1640 lei, cît şi cheltuieli suportate pentru serviciile avocatului în sumă de 2500 lei, iar de la Brînza Aliona în beneficiul Elenei Covali prejudiciul moral în cuantum de 10 000 lei. Judecând pricina în cauză prima instanţă a ajuns la concluzia netemeiniciei acţiunii şi respingerii acestea.

Fiind investită cu judecarea apelului declarat de Covali Elena şi Cebotari Vladislav instanţa de apel a ajuns la concluzia admiterii apelului, casând hotărârea primei instanţe şi pronunţând o nouă hotărâre cu privire la admiterea parţială a acţiunii, încasînd din contul ÎM CIA „Transelit” SA în beneficul lui Cebotari Vladislav prejudiciul material în sumă de 36 392 lei, costul expertizei în sumă de 1640 lei, serviciile de asistenţă juridică în sumă de 2500 lei şi taxa de stat în sumă de 875 lei, iar în total 41 307 lei şi în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 1092 lei. Iar de la Brînza Aliona în beneficiul Elenei Covali încasînd prejudiciul moral în sumă de 5000 lei şi în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 100 lei.

Instanţa de recurs, verificând, prin prisma criticelor formulate în recursuri, legalitatea deciziei instanţei de apel conchide că soluţia instanţei de apel este una greşită, ce rezultă din aprecierea incorectă a materialului probator anexat la dosar şi interpretarea eronată a legii aplicabile la caz, pe când prima instanţă, cu pronunţarea asupra tuturor aspectelor importante şi cu trimitere la probele administrate, având în susţinere cadrul legal aplicabil în speţă, corect a ajuns la concluzia de respingere a acţiunii. În susţinerea opiniei enunţate, instanţa de recurs reţine că la judecarea pricinii în cauză de prima instanţă corect au fost aplicate dispoziţiile Legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule nr. 414 din 22 decembrie 2006 şi Codului civil.

Pe parcursul judecării pricinii s-a constatat că la 19 august 2011, Brînza Aliona, conducînd mijlocul de transport de model „Mercedes” cu n/î RS AK 700 şi deplasându-se pe traseul - 20 Rezina-Orhei-Călăraşi, în localitatea Lucaşeuca, a efectuat manevra de depăşire în loc interzis şi în apropierea zonei pietonale, ca urmare a tamponat automobilul de model „Citroen C3”, cu n/î OR BI 929, ce aparţine cu drept de proprietate lui Cebotari Vladislav, condus de Covali Elena.

Conform procesului-verbal cu privire la contravenţie din 31 august 2011, Brînza Aliona a fost recunoscut vinovată de comiterea contravenţiei administrative prevăzute de art. 242 alin. (2) din Codul contravenţional (f. d. 68). Prin decizia agentului constatator privind aplicarea sancţiunii din 31 august 2011 Alionei Brînza i-a fost aplicată o sancţiune administrativă sub formă de amendă în mărime de 50 u. c. (f. d. 68). Este cert şi faptul că prin hotărîrea Judecătoriei Orhei din 08 decembrie 2011, a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia Alionei Brînza depusă împotriva procesului- verbal cu privire la contravenţie şi deciziei agentului constatator a CPR Orhei din 31 august 2011 (f.d. 34). Tot actele cauzei atestă că Brînza Aliona la momentul producerii accidentului deţinea poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto seria AK nr. 0083293 valabil de la 18 martie 2011 pînă la 17 martie 2012, eliberat de ÎM CIA „Transelit” SRL.

Conform art. 1301 Cod civil, prin contract de asigurare, asiguratul se obligă să plătească asigurătorului prima de asigurare, iar acesta se obligă să plătească, la producerea riscului asigurat, asiguratului sau unui terţ (beneficiarului asigurării) suma asigurată ori despăgubirea, în limitele şi în termenele convenite. Conform art. 2 a Legii 414 din 22 decembrie 2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule este contractul de asigurare probat prin poliţa de asigurare prin care asigurătorul autorizat în condiţiile legii, este obligat să despăgubească prejudiciile cauzate prin accident de autovehicul.

În conformitate cu art. 15 a aceleiaşi legi, asigurătorul acordă despăgubiri dacă prejudiciile s-au produs din culpa asiguratului sau a utilizatorului de autovehicul. Instanța de recurs reține că conform prevederilor Codului Civil al RM, contractul încheiat legal obligă părţile nu numai la ceea ce au stipulat expres, dar şi la tot ceea ce rezultă din natura lui în conformitate cu legea, cu uzanţele sau cu principiile echităţii. Iar, contractul de asigurare este, în conformitate cu prevederile Legii menționate, un contract probat prin poliţa de asigurare RCA, prin care un asigurător autorizat în condiţiile prezentei legi să practice asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, se obligă, în baza unei prime plătite de asigurat, să despăgubească prejudiciule cauzate prin accident de autovehicul în perioada de valabilitate a contractului de asigurare.

Aşa fiind, părţile contractului de asigurare sunt asigurătorul şi asiguratul, în speţa dată, ÎM CIA „Transelit” SA are calitatea de asigurător, iar Brînza Aliona – de asigurat.

La acest capitol necesită a fi remarcat şi faptul că drepturile şi obligaţiunile persoanei păgubite nu sunt reglementate de normele codului civil în domeniul asigurării, deoarece aceasta nu este parte la contractul de asigurare, însă deoarece persoana păgubită apare în raporturile rezultate din asigurare, drepturile şi obligaţiunile acesteia sînt expres reglementate prin Legea cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule nr. 414 din 22 decembrie 2006. Astfel, potrivit art.18 alin. (1) lit. c) din Legea enunţată, la producerea accidentului de autovehicul, asiguratul sau utilizatorul de autovehicul este obligat în 48 de ore din momentul producerii accidentului, să înştiinţeze asigurătorul care a emis poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto; participanţii la accident care deţin poliţe de asigurare, indiferent de rezultatele constatării vinovatului, anunţă asigurătorii respectivi şi sînt obligaţi să nu întreprindă de sine stătător măsuri de reparare a pagubelor.

Cu toate că în speţă sa constatat nerespectarea de către asigurat a obligaţiei de a informa asiguratorul despre producerea accidentului, însă faptul dat nu constituie temei de respingere a acţiunii, deoarece în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2) şi art. 20 alin. (3) şi (4) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, nerespectarea de către asigurat a obligaţiei de înştiinţare a asiguratorului despre producerea accidentului nu î-l scuteşte pe ultimul de obligaţia de a plăti despăgubirea.

În acelaşi timp, instanţa de recurs constată că nici persoane păgubite, la caz Covali Elena şi Cebotari Vladislav, nu au respectat obligaţia de a informa şi de a solicita Companiei de Asigurări deschiderea dosarului de daune pe marginea accidentului rutier din 31 august 2011, după cum instituie art. 20 alin. (3) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, şi care statuează că persoana păgubită poate să adreseze cerere de despăgubire direct asigurătorului de răspundere civilă auto sau reprezentantului de despăgubiri desemnat de acesta, indiferent de faptul că asiguratul a executat sau nu obligaţia de înştiinţare prevăzută la art.18 alin.(1) lit.c).

Aici se va remarca că, într-adevăr, norma legală sus evocată prevede că persoana păgubită poate, dar nu este obligată să adreseze cerere de despăgubire, însă în cazul în care nici asiguratul şi nici persoana păgubită nu au înştiinţat asiguratorul despre survenirea riscului asigurat, ultimului nu-i poate fi invocată nerespectarea obligaţiunilor care î-i revin prin prisma Legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, şi anume în vederea soluţionării cererii şi achitării despăgubirea de asigurare în termenele stabilite prin prezenta Lege.

Or, în sensul Legii enunţate asigurătorul este obligat să deschidă dosarul de daune doar după ce a luat cunoştinţă de procedura accidentului, pe cînd în speţă s-a stabilit cu certitudine că despre cazul asigurat ÎM CIA „Transelit” SA a aflat în procesul judecării cauzei intentate la cererea de chemare în judecată de către Covali Elena şi Cebotari Vladislav împotriva Alionei Brînză cu privire la încasarea prejudiciului material şi moral, în care prin încheierea Judecătoriei Orhei din 19 noiembrie 2012 a fost atras în calitate de copîrît (f.d. 46-47). În asemenea împrejurări, este neîntemeiată susţinerea ulterioară a reprezentantului intimaţilor, susţinută şi de instanţa de apel, cu privire la faptul că despre producerea accidentului rutier ÎM CIA „Transelit” SA a fost înştiinţat, fapt recunoscut de reprezentatul companiei de asigurare în şedinţa de judecată.

Aceasta deoarece, din materialele cauzei, în special din procesele-verbale a şedinţelor de judecată, precum şi din referinţele depuse în cauza respectivă nu rezultă că reprezentantul ÎM CIA „Transelit” SA a confirmat înştiinţarea sa despre producerea accidentului rutier din 19 august 2011 şi despre survenirea riscului asigurat, cu atît mai mul că în acest sens nu au fost prezentate probe care ar confirma cu certitudine înştiinţarea companiei de asigurări despre survenirea cazului asigurau sau obligaţia acestuia de a achita despăgubirea de asigurare.

Dimpotrivă, pe tot parcursul judecării cauzei, inclusiv şi prin recursul declarat ÎM CIA „Transelit” SA a insistat asupra faptului că nici Covali Elena şi nici Cebotari Vladislav nu s-au adresat către ÎM CIA „Transelit” SA cu cerere pentru deschiderea dosarului de daune pe marginea accidentului rutier din 31 august 2011, iar în combaterea acestor argumente de către intimaţii nu au fost prezentate careva probe, din care considerente temei pentru respingerea acestor afirmaţii nu este.

În această ordine de idei, instanţa de recurs conchide că de către ÎM CIA „Transelit” SA nu a fost constatată întinderea prejudiciului cauzat lui Cebotari Vladislav prin verificarea stării automobilului deteriorat după producerea accidentului rutier şi nici gestionat dosar de daune pentru stabilirea circumstanţelor în accidentul rutier, deoarece companiei de asigurări cerinţele în acest sens din partea persoanelor păgubite nu au fost înaintate, iar asiguratul nu a înştiinţat asigurătorul despre producerea accidentului. De altfel, este de menţionat că unica probă adusă în confirmarea cerinţei de încasarea a despăgubirii de asigurare este cerere persoanei păgubite Cebotari Vladislav adresată ÎM CIA „Transelit” SA cu privire la constatarea pagubei, stabilirea şi achitarea despăgubirii de asigurare, înaintată la 16 iulie 2013, aproximativ peste doi ani, deja în perioada judecării prezentului litigiu (f.d.

94-95). Cu toate acestea, ÎM CIA „Transelit” SA întru respectarea obligaţiunilor prevăzute la art. 19 a Legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule, a adresat un demers către CPR Orhei privind prezentarea informaţiei despre accidentul rutier din 31 august 2011, la care însă nu a primit nici un răspuns (f.d. 72-73). La fel, ÎM CIA „Transelit” SA insistă că a intervenit telefonic către Cebotari Vladislav şi reprezentantul acestuia pentru a-i fi asigurat accesul la automobilul deteriorat întru constatarea întinderii prejudiciului material, iar la 06 septembrie 2013 şi cu un demers în scris în acest sens, care a fost recepţionat de către păgubitul Cebotari Vladislav la 13 septembrie 2013, fapt ce se confirmă prin avizul de recepţie (f.d.

140-141), însă toate încercările de a examina automobilul deteriorat au dat eşec, din motivul că pretinsa parte păgubită nu a pus la dispoziţia asigurătorului bunul avariat. Considerentele reţinute mai sus sunt suficiente pentru a conchide că nici după înaintarea cererii către ÎM CIA „Transelit” SA în vederea stabilirii şi achitării despăgubirii de asigurare, Cebotari Vladislav şi reprezentantul acestuia, nu au respectat obligaţia de a asigura accesul reprezentantului de despăgubiri la bunul avariat, ultimul fiind în imposibilitate de a stabili întinderea reală a prejudiciului.

În susţinerea concluziei date, instanţa de recurs reţine şi dispoziţiile art. 19 alin.(1) lit. c) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule nr. 414 din 22 decembrie 2006, care indică asigurătorul, este obligat să examineze bunurile avariate şi să încheie, în termen de 5 zile lucrătoare din data primirii informaţiei despre producerea accidentului de autovehicul, un proces-verbal de constatare a pagubelor Persoana păgubită sau reprezentantul ei legal, conform art. 20 alin. (6) din aceiaşi Lege, este obligat să asigure, în termenul specificat la art.19 alin.(1) lit. c), accesul asigurătorului sau al reprezentantului de despăgubiri al acestuia la bunurile avariate prin accident de autovehicul, astfel încît asigurătorul să dispună de posibilitatea de a constata întinderea reală a pagubelor.

Iar prevederile art. 20 alin. (7) al Legii citate statuează expres că, dacă persoana păgubită sau reprezentantul ei legal nu a respectat obligaţia prevăzută la alin.(6) şi a făcut astfel imposibilă întocmirea dosarului de daune şi/sau constatarea de către asigurător a întinderii pagubelor, acesta din urmă este absolvit de obligaţia de a plăti despăgubirea de asigurare. Raportând la caz prevederile enunţate, instanţa de recurs constată că ÎM CIA „Transelit” SA pe lîngă obligaţia de achitare a despăgubirii de asigurare, are şi dreptul de constatare a pagubei, iar persoana păgubită obligaţia de a pune la dispoziţia asigurătorului autoturismul deteriorat pentru constatarea pagubei, ceea ce nu a fost respectat de ultimul în cauza dată.

Iar, în aceste circumstanţe, după cum corect a remarcat şi prima instanţă, ÎM CIA „Transelit” SA este absolvit de obligaţia de a plăti despăgubirea de asigurare, fapt ce justifică şi soluţia primei instanţe cu privire la respingerea pretenţiei cu privire la repararea prejudiciului material.

În asemenea împrejurări, Raportul de expertiză tehnică nr. 01din 30 noiembrie 2011, întocmit de SRL „Biroul Expertiză Independentă” şi prezentat de intimaţii, nu poate fi reţinut drept probă admisibilă şi pertinentă adusă în susţinerea pretenţiei cu privire la repararea prejudiciului material, deoarece din esenţa prevederilor art. 21 alin. (2) a Legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, doar în cazul în care asigurătorul nu a examinat bunurile avariate şi nu a încheiat proces-verbal de constatare a pagubelor în termenul specificat la art.19 alin.(1) lit. c), persoana păgubită este în drept să apeleze la serviciile experţilor independenţi sau ale unităţilor de specialitate pentru constatarea pagubelor, fără a prezenta asigurătorului bunurile avariate.

Pe cînd, la caz s-a stabilit cu certitudine că reprezentantului de despăgubiri nu i-a fost asigurat accesul la bunul avariat, respectiv, neexaminarea bunului avariat şi nestabilirea pagubelor în termenul specificat la art.19 alin.(1) lit. c) nu poate fi imputată companiei de asiguri, iar raportul de expertiză nominalizat nu poate fi pus la baza deciziei adoptate. La acest capitol se mai reţine şi faptul că Raportul întocmit de către SRL „Biroul Expertiză Independentă” a fost efectuat în mod unilateral, la cererea Elenei Covali, astfel lipsind părţile la proces de drepturile prevăzute în art. 152 CPC, fapt care duce la dezechilibrarea principiului egalităţii. Cu atît mai mult că proprietarul autoturismului de model „Citroen C3” cu n/î ORBI 929 este Cebotari Vladislav şi nu Covali Elena după cum este indicat în Raport.

De altfel, se reţine drept corectă şi menţiunea primei instanţe cu privire la netemeinicia pretenţiei Elenei Covali cu privire la repararea prejudiciului moral, or, prevederile art. 1442 Cod Civil, indică direct că în cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferinţe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie, instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echivalent bănesc. Prejudiciul moral se repară indiferent de existenţa şi întinderea prejudiciului patrimonial.

Reparaţia prejudiciului moral se face şi în lipsa vinovăţiei autorului, faptei ilicite în cazul în care prejudiciul este cauzat prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a arestului preventiv sau a declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, aplicarea ilegală în calitate de sancţiune administrativă a arestului, muncii neremunerate în folosul comunităţii şi în alte cazuri prevăzute de lege. Iar, conform art. 118 alin. (1) CPC, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel.

În sensul normei enunţate, instanţa de recurs remarcă că întru demonstrarea dreptului pretins Covali Elena nu a făcut dovada legăturii cauzale între fapta Alionei Brînza, stabilită prin procesul-verbal cu privire la contravenţie din 31 august 2011t şi traumă psihologică exprimată prin temere violentă, respectiv n-a prezentat probe veridice care ar fi dovedit circumstanţele invocate în susţinerea pretenţiei formulate prin prisma art. 1422 Cod civil. La acest capitol necesită a fi remarcate şi prevederile art. 1398 alin. (1) Cod Civil, care statuează că cel care acţionează faţă de altul în mod ilicit, cu vinovăţie este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, şi prejudiciul moral cauzat prin acţiune sau omisiune.

Cu referire la norma enunţată, important este de reţinut că temeiul răspunderii delictuale este componenţa delictului civil, care constituie o totalitate de elemente esenţiale formulate de legiuitor ca necesare şi suficiente pentru angajarea răspunderii delictuale. Componenţa delictului civil include următoarele elemente: prejudiciul, fapta ilicită, raportul cauzal dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia. Acestea sunt condiţiile generale necesare pentru antrenarea răspunderii delictuale, iar lipsa unei condiţii, potrivit regulii generale, exclude răspunderea delictuală. Pentru antrenarea răspunderii delictuale este necesar ca între fapta ilicită şi prejudiciu să existe un raport cauzal. Raportul cauzal este şi condiţia în funcţie de care se determină mărimea despăgubirii şi se repară numai prejudiciul care este consecinţa directă a faptei ilicite.

În această ordine de idei, se atestă şi corectitudinea concluziei primei instanţe cu privire la respingerea şi altor capete de cerere formulate de către Covali Elena şi Cebotari Vladislav împotriva Alionei Brînza şi ÎM CIA „Transelit” SA cu privire la încasarea cheltuielilor suportate pentru efectuarea Raportului de expertiza, precum şi încasarea cheltuielilor pentru asistenţă juridică, corect fiind menţionat că aceste cerinţe sunt subsecvente celei principale. În conexiunea celor se constată că instanţa de apel nu a calificat corect, din punct de vedere juridic, acţiunea cu care a fost investită, ce a dus la emiterea unei soluţii greşite, pe când prima instanţă în mod temeinic şi legal a respins acţiunea ca fiind neîntemeiată.

Distinct de cele relatate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile întemeiate şi care urmează a fi admise cu casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, art. 445 alin. (3) Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admit recursurile declarate de Compania Internaţională de Asigurări „Transelit” Societate pe Acţiuni şi Brînză Aliona.

Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 septembrie 2015 şi se menţine hotărârea Judecătoriei Orhei din 12 martie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Elenei Covali şi Vladislav Cebotari împotriva Alionei Brînza şi Companiei Internaţionale de Asigurări „Transelit” Societate pe Acţiuni cu privire la recuperarea prejudiciului material şi moral şi încasarea cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî Iurie Bejenaru Oleg Sternioală Tamara Chişca-Doneva