Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Dosarul nr.
2ac-21/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
17 februarie 2016
Părțile
Mocan Igor vs Curtea de Apel Chisinau
Pe scurt
Strămutarea pricinii în altă instanta egal in grad

2ac-21/16 — Constatarea faptului discriminării şi încasarea prejudiciului moral

dosarul nr. 2ac-21/16 ÎNCHEIERE 17 februarie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, Valeriu Doagă Judecători Iuliana Oprea Dumitru Mardari examinînd demersul Preşedintelui Curţii de Apel Chişinău, Ion Pleşca privind strămutarea pricinii la altă instanţă de judecată egală în grad, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Mocan Igor împotriva Curţii de Apel Chişinău cu privire la constatarea faptului discriminării pe criterii de origine etnică, limbă vorbită, statut social şi repararea prejudiciului moral în mărime de 50 000 unităţi convenţionale, c o n s t a t ă: La 06 august 2015, Mocan Igor s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Curţii de Apel Chişinău solicitînd constatarea faptului discriminării pe criterii de origine etnică, limbă vorbită, statut social şi repararea prejudiciului moral în mărime de 50 000 unităţi convenţionale.

Prin hotărîrea judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 25 noiembrie 2015 acţiunea înaintată de Mocan Igor s-a respins ca neîntemeiată. La 26 noiembrie 2015 Mocan Igor a declarat apel împotriva hotărîrii judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 25 noiembrie 2015 solicitînd admiterea apelului, anularea hotărîrii şi emiterea unei decizii de admitere a pretenţiilor înaintate. Conform competenţei jurisdicţionale apelul declarat a fost depus la Curtea de Apel Chişinău. La 19 ianuarie 2016 în adresa Curţii de Apel Chişinău a parvenit spre examinare pricina civilă înaintată la cererea de chemare în judecată depusă de Mocan Igor împotriva Curţii de Apel Chişinău cu privire la constatarea faptului discriminării pe criterii de origine etnică, limbă vorbită, statut social şi repararea prejudiciului moral în mărime de 50 000 unităţi convenţionale.

La 02 februarie 2016 Preşedintele Curţii de Apel Chişinău, Ion Pleşca, a înaintat un demers către Curtea Supremă de Justiţie prin care a solicitat strămutarea cauzei la o altă instanţă de judecată egală în grad pentru examinarea legalităţii hotărîrii judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 25 noiembrie 2015 în ordine de apel. În motivarea demersului a menţionat că, pricina urmează să fie examinată de Curtea de Apel Chişinău, însă totodată în speţă în calitate de pîrît figurează Curtea de Apel Chişinău şi prin urmare s-ar putea trezi aparenţe de imparţialitate unui observator obiectiv la judecarea pricinii date. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele expuse în demersul cu privire la strămutare înaintat de către Preşedintele Curţii de Apel Chişinău, Ion Pleşca, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră demersul întemeiat şi care urmează a fi admis din următoarele motive.

În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, instanţa strămută pricina la o altă instanţă dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită de circumstanţele pricinii sau de calitatea participanţilor la proces. În conformitate cu art.43 alin. (4) din Codul de procedură civilă, strămutarea pricinii în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d), e), f), şi g) se efectuează de către instanţa ierarhic superioară a cărei încheiere este irevocabilă şi nu este susceptibilă de recurs. Conform pct. 2.5 din Principiile de la Bangalore, judecătorul se va abţine să soluţioneze orice dosar pe care constată că nu îl va putea judeca într-o manieră imparţială sau în care unui observator rezonabil i s-ar putea părea că judecătorul nu este capabil să judece imparţial.

La caz, s-a constatat că în virtutea principiului imutabilităţii competenţei jurisdicţionale competentă să examineze apelul declarat de Mocan Igor împotriva hotărîrii judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 25 noiembrie 2015 este Curtea de Apel Chişinău, însă ca pîrît în prezentul litigiu este indicată instanţa de apel nominalizată. Prin urmare, instanţa de recurs consideră ca fiind concludent temeiul invocat de către Preşedintele Curţii de Apel Chişinău, Ion Pleşca în strămutarea pricinii avînd în vedere faptul că examinarea de către Curtea de Apel Chişinău a pricinii date ar pune la îndoială obiectivitatea şi nepărtinirea magistraţilor sau ar putea prejudicia la caz interesele justiţiei.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că conform jurisprudenţei degajată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în materia vizată, se cere ca instanţa investită cu soluţionarea unei cauze să fie imparţială, ceea ce prezumă în mod normal absenţa de prejudecăţi şi nepărtiniri. Mai mult decât atât, este necesar de a stabili dacă, pe lângă comportamentul personal al judecătorului, există fapte care pot fi stabilite şi care pot trezi dubii în ceea ce priveşte imparţialitatea sa.

În această privinţă, chiar aparenţele pot avea o anumită importanţă (speţa Tocono şi Profesorii Prometeişti c. Moldovei, hotărârea din 26 iunie 2007, definitivă din 26 septembrie 2007). Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a strămuta pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Mocan Igor împotriva Curţii de Apel Chişinău cu privire la constatarea faptului discriminării pe criterii de origine etnică, limbă vorbită, statut social şi repararea prejudiciului moral în mărime de 50 000 unităţi convenţionale, pentru examinarea apelului împotriva hotărîrii judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 25 noiembrie 2015, la Curtea de Apel Bălţi, ca fiind instanţa de judecată egală în grad.

În conformitate cu art. 43, 269-270 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se admite demersul de strămutare înaintat de Preşedintele Curţii de Apel Chişinău, Ion Pleşca. Pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Mocan Igor împotriva Curţii de Apel Chişinău cu privire la constatarea faptului discriminării pe criterii de origine etnică, limbă vorbită, statut social şi repararea prejudiciului moral în mărime de 50 000 unităţi convenţionale, se strămută spre examinare la Curtea de Apel Bălţi. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, Valeriu Doagă Judecători Iuliana Oprea Dumitru Mardari

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.