2ra-354/16 — Cu privire la încasarea prejudiciului

dosarul nr. 2ra-354/16 prima instanţă – V. Negru instanţa de apel –M. Ciugureanu, B. Bîrca, E. Clim ÎNCHEIERE 17 februarie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, Valeriu Doagă Judecători Iuliana Oprea Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Departamentul Poliției de Frontieră, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Andrei Melnic împotriva Poliției de Frontieră a RM cu privire la încasarea prejudiciului material, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 30 septembrie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Departamentul Poliției de Frontieră și menținută hotărârea Judecătoriei Rîșcani, municipiul Chișinău din 23 mai 2014, c o n s t a t ă: La data de 18 iunie 2013, reclamantul Andrei Melnic s-a adresat instanţei de judecată cu cerere împotriva Poliţiei de Frontieră a Republicii Moldova cu privire la încasarea prejudiciului material.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, este proprietar a autovehiculului de marca Renault Megane cu nr. de înmatriculare DN AK 301. Indică că, la data de 22 mai 2013 a parcat regulamentar automobilul la adresa str. Petricani 19 mun.Chişinău. În jurul orelor 17:00 a fost anunţat de către un colaborator că, peste automobilul său a căzut o foaie de ardezie de pe blocul vecin. Blocul respectiv este gestionat de către Poliţia de Frontieră a Republicii Moldova, care consideră că urmează să poarte răspundere materială, cu achitarea sumei necesare recondiţionării automobilului său. Drept reacţie la cele întîmplate, pîrîtul i-a sugerat să se adreseze către o companie de asigurare pentru a-şi recupera prejudiciul.

Mai menţionează că, pentru reparaţia automobilului, conform raportului de evaluare a pagubei nr. 647/05A s-a concluzionat că valoarea prejudiciului cauzat este de 13 954,81 lei. Avînd în vedere că, pîrîtul nu dorește benevol recuprerarea prejudiciui, s-a adresat în instanța de judecată cu prezenta cerere. Solicită reclamantul Andrei Melnic admiterea acţiunii, încasarea de la Poliţia de Frontieră a Republicii Moldova în contul reclamantului a sumei de 13 954,81 lei - prejudiciu cauzat pentru recondiţionarea automobilului şi încasarea cheltuielilor de judecată suportate în legătură cu examinarea cauzei. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 23 mai 2014, cererea de chemare în judecată depusă de Andrei Melnic a fost admisă şi s-a dispus de a se încasa de la Poliţia de Frontieră a Republicii Moldova în beneficiul lui Andrei Melnic cu titlul de prejudiciu material suma de 13 954,81 lei şi cu titlul de cheltuieli de judecată suma de 2 555 lei, iar în total suma de 16 509,81 lei. La data de 29 mai 2014, cu respectarea termenului legal, Departamentul Poliţiei de Frontieră, a contestat cu apel hotărârea primei instanţe, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîri Judecătoriei Rîşcani, mun.Chişinău din 23 mai 2014 şi emiterea unei noi hotărâri prin care acţiunea să fie respinsă integral ca neîntemeiată. Ulterior, la data de 02 decembrie 2014, Departamentul Poliţiei de Frontieră, a înaintat instanţei o cerere de apel motivată, solicitînd admiterea cererii de apel, casarea integrală a hotărîrii Judecătoriei Rîşcani din 23 mai 2014 cu transmiterea pricinii spre rejudecare în primă instanţă.

Prin decizia Curţii de Apel Chișinău din 30 septembrie 2015 a fost respins apelul declarat de Departamentul Poliției de Frontieră și menținută hotărîrea Judecătoriei Rîșcani, municipiul Chișinău din 23 mai 2014. Nefiind de acord cu decizia instanței de apel, la 17 decembrie 2015, Departamentul Poliției de Frontieră a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei Curţii de Apel Chișinău din 30 septembrie 2015 și a hotărârii Judecătoriei Rîșcani, municipiul Chișinău din 23 mai 2014, cu emiterea unei hotărîri noi prin care pricina să fie transmisă spre rejudecare în prima instanță, deoarece instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces.

În motivarea recursului a exprimat dezacordul cu decizia instanței de apel, invocând încălcarea normelor de drept material și de drept procedural. Consideră că concluziile instanțelor ierarhic inferioare de judecată sunt eronate și în contradicție cu materialele anexate la dosar. Invocă recurentul că, instanţa de fond, examinînd superficial circumstanţele de fapt invocate de către intimat, a emis o hotărîre prin care a încasat din contul Departamentului Poliției de Frontieră suma de 16 509,81 lei, fapt prin care instanţa de fond a încălcat prevederile art.183 şi art.211 alin.(1) din Codul de procedură civilă şi anume, nu a elucidat împreună cu participanţii la proces toate circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii.

Indică, că ţinînd cont de faptul că intimatul nu a prezentat probe pertinente că foaia de ardezie a căzut de pe clădirea care aparţine Departamentului Poliției de Frontieră, ulterior emiterii hotărîrii contestate, Departamentul a întreprins măsuri de investigare a cazului şi a constatat că de fapt, presupusa clădire de pe care se presupune că a căzut foaia de ardezie aparţine Centrului de Aprovizionare Tehnico-Materială şi întreţinere a Imobilelor. Mai specifică că, Centrul de Aprovizionare Tehnico-Materială şi întreţinere a Imobilelor, în conformiate cu anexa 3 din hotărîrea Guvernului nr.434 din 19 iunie 2012 cu privire la Poliţia de Frontieră, este o subdiviziune din subordinea Departamentului Poliţiei de Frontieră, deasemenea conform pct.pct.

6, 7 din norma menţionată supra constituie organ cu statut de persoană juridică de drept public, este finanţat de la bugetul de stat, dispune de ştampile cu, imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova şi de conturi trezoreriale. Prin urmare, consideră că în calitate de pîrît instanţa de fond urma să atragă Centrul de Aprovizionare Tehnico-Materială şi întreţinere a Imobilelor care de fapt este gestionarul clădirii, de pe care intimatul susține că a căzut foaia de ardezie. Suplimentar specifică că, instanţa de fond în hotărîre eronat a indicat că, pîrîtul este Poliţia de Frontieră şi respectiv a dispus încasarea prejudiciului material de la acesta, pe cînd Poliţia de Frontieră este o denumire de identificare a unui sistem cu activitate specifică şi care nu are personalitate juridică.

Face referire recurentul, că una din circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii o constituia probarea faptului că, foaia de ardezie a căzut anume de pe clădirea situată pe str. Petricani, 19 mun. Chișinău şi nu de pe alte clădiri din apropiere, ceea ce contravine art.118 din Codul de procedură civilă. Or, intimatul urma să probeze printr-o expertiză efectuată de organele competente, care ar dovedi faptul că foile de ardezie au căzut anume de pe clădirea în cauză şi nu de pe alte clădiri din apropiere, care de asemenea au acoperişuri cu foi de ardezie. Cu certitudine, concluzia instanţei referitor la probabilitatea existenţei faptului menţionat se bazează pe simple presupuneri, ceea ce contravine art. 239 din Codul de procedură civilă, sau aceste constatări în mod abuziv şi flagrant încalcă principiul legalităţii.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). În conformitate cu art.434 alin.(1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Conform scrisorii de înștiințare a Curții de Apel Chișinău din 09 octombrie 2015 cu ștampila de intrare a Departamentului Poliției de Frontieră nr.11024 din 21 octombrie 2015, anexată la materialele dosarului (f.d.98,103), se atestă că recurentul a făcut cunoștință cu copia deciziei redactate de instanței de apel la data de 21 octombrie 2015, motiv pentru care instanța de recurs consideră că recurentul, declarînd recursul la data de 17 decembrie 2015, s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen. Analizând modul în care recurentul şi-a exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanţei de apel atacate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanțele de judecată aplicând corect normele de drept material şi de drept procedural.

Subsecvent, în conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica un temei prevăzut de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanțele ierarhic inferioare de judecată s-au pronunțat în mod corespunzător. În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Tot odată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Argumentele invocate de recurent poartă un caracter declarativ, se combat cu probele administrate şi nu au suport legal. Totodată, cît privește criticile recurentului potrivit căreia se susține că instanțele ierarhic inferioare au dispus încasarea unor sume din contul Departamentului Poliției de Frontieră, menționînd o altă denumire a instituției abilitate, Colegiul reține că aceasta reprezintă o eroare materială care urmează a fi corectată, la cerere sau din oficiu, prin prsima dispozițiilor art. 249 Codul de procedură civilă.

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate a emis o hotărîre legală, iar argumentele invocate de recurentul Departamentul Poliției de Frontieră în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Recursul declarat de către Departamentul Poliției de Frontieră se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Valeriu Doagă Judecători Iuliana Oprea Dumitru Mardari