3ra-214/15 — Cu privire la contestarea actului administrativ

dosarul nr.3ra-214/16 prima instanţă – Iu. Potînga instanţa de apel –N. Budăi, A. Panov, I. Muruianu ÎNCHEIERE 17 februarie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, Valeriu Doagă Judecători Iuliana Oprea Dumitru Mardari examinînd chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de societatea cu răspundere limitată ”Magic-Stork”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de societatea cu răspundere limitată ”Magic-Stork” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chișinău cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 15 octombrie 2015, prin care s-a respins, din lipsă de temei, apelul declarat de către reprezentantul apelantei societatea cu răspundere limitată ”Magic-Stork”, Focșa Gheorghe, fiind menținută hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun.

Chișinău din 07 mai 2015. c o n s t a t ă: La data de 14 martie 2013 societatea cu răspundere limitată “Magic-Stork” a depus o cerere de chemare în instanţa de contencios administrativ împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău, privind anularea deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău nr.27/3/12 din 03 ianurie 2013 emise asupra cazului de încălcare a legislaţiei comisă de societatea cu răspundere limitată ”Magic-Stork”. În motivarea acţiunii a indicat că, la data de 03 ianuarie 2013, Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chişinău a emis decizia în baza căreia, societatea cu răspundere limitată „Magic-Stork" a fost amendată cu 10 000 lei pentru faptul neutilizării maşinii de casă şi de control.

Menţionează că, decizia în cauză este nefondată şi ilegală, pasibilă de a fi anulată, deoarece în legătură cu comandarea serviciilor foto şi video întreprinderea societatea cu răspundere limitată „Magic - Stork" a încheiat contracte de activitate comună cu deţinătorii de patente, pentru care legea nu prevede folosirea aparatului de casă la primirea costului pentru comandă. Susţine că, potrivit contractelor de activitate comună, deţinătorii de patente introduceau banii în maşinile de casă ale întreprinderii, fapt confirmat prin ordinele de încasare. Invocă că, în decizia de iniţiere a controlului nu a fost indicat motivul şi tipul controlului care urma a fi efectuat, iar decizia nu a fost prezentată reprezentantului societății cu răspundere limitată „Magic-Stork" pentru cunoştinţă şi contrasemnătură.

Relevă că, la data de 23 ianuarie 2013 s-a adresat Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chişinău cu o cerere prealabilă prin care a solicitat anularea deciziei nr. 27/3/12 din 03 ianuarie 2013, iar prin răspunsul parvenit la data de 21 februarie 2013, Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chişinău a refuzat anularea deciziei în legătură cu ce reclamanta s-a adresat cu prezenta cerere de chemare în judecată. Solicită admiterea cererii de chemare în judecată şi anularea integrală a deciziei nr. 27/3/12 din 03 ianuarie 2013 ca fiind neîntemeiată şi ilegală. Pîrîtul Inspectoratul Fiscal de Stat mun.Chişinău, a depus referinţă la cererea de chemare în judecată, solicitînd respingerea acţiunii, ca fiind neîntemeiată şi ilegală (f.d.35-36).

Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun.Chişinău din 07 mai 2015 s-a respins acţiunea, fiind neîntemeiată. La data de 14 mai 2015, respectînd prevederile art. 362 alin. (l) Codul de procedură civilă, reprezentantul apelantei a societății cu răspundere limitată “Magic- Stork”, Focşa Gheorghe a declarat apel împotriva hotărârii instanţei de fond, iar la 28 iulie 2015 a depus apel motivat, solicitînd admiterea apelului, casarea integrală a hotărârii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărîri de admitere integrală a acţiunii. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 15 octombrie 2015 s-a respins, din lipsă de temei, apelul declarat de către reprezentantul apelantei societatea cu răspundere limitată ”Magic-Stork”, Focșa Gheorghe, fiind menținută hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun.

Chișinău din 07 mai 2015. Nefiind de acord cu decizia instanţei de apel, la data de 18 decembrie 2015 societatea cu răspundere limitată ”Magic-Stork” a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei Curţii de Apel Chișinău din 15 octombrie 2015, a hotărîrii Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 07 mai 2015, cu pronunțarea unei hotărîri noi prin care să fie admisă cererea de chemare în judecată depusă de societatea cu răspundere limitată ”Magic-Stork”. În motivarea recursului recurentul a indicat că, decizia instanţei de apel a fost adoptată cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi au fost încălcate normele de drept procedural.

Consideră că, instanţa de fond şi de apel, practic au refuzat să examineze acele circumstanţe, care de fapt atestă caracterul ilegal şi vădit-neîntemeiat a concluziilor Inspectoratului Fiscal de Stat care pretinde că, în urma controlului a fost verificată comanda din 24 iulie 2012 la care au fost încasate suma de 810,00 lei pentru serviciile foto-video prestate de societatea cu răspundere limitată “Magic-Stork” şi s-a constatat încălcărea prevederilor art. 8 alin.(2) lit.c) din titlu I al Codului fiscal, aprobat prin Legea Republicii Moldova nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 şi lit.a), pct.8, cap.III, anexa 5 a hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.474 din 28 aprilie 1998 “Cu privire la aplicarea maşinii de casă şi de control cu memorie fiscală pentru efectuarea decontărilor în numerar”, prin efectuarea decontărilor în numerar în lipsa maşinii de casă şi de control cu memorie fiscală.

Aceste concluzii nu corespund realităţii deoarece, societatea cu răspundere limitată “Magic-Stork” are ca obiect principal de activitate ,,externarea solemnă a nou-născuţiolr din maternitate,, - întru exercitarea acestor activităţi întreprinderea organizează spectacole şi festivităţi. Iar, în legătură cu comandarea serviciilor foto şi video societatea cu răspundere limitată “Magic-Stork” a încheiat contracte de activitate comună cu deţinătorii de patente, pentru care legea nu prevede folosirea aparatelor de casă la primirea costului pentru comandă. În conformitate cu art.439 alin.(2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). În conformitate cu art.434 alin.(1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Conform scrisorii de înștiințare din 10 noiembrie 2015, anexată la materialele dosarului (f.d.124), nu se poate stabili cert data cînd recurentul a făcut cunoștință cu copia deciziei redactate de instanței de apel, nu există dovadă de citare legală, motiv pentru care instanța de recurs consideră că recurentul, declarînd recursul la data de 18 decembrie 2015, s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen.

Analizând modul în care recurentul şi-a exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanţei de apel atacate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive. Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţele aplicînd corect normele de drept material şi de drept procedural.

Subsecvent, în conformitate cu art.433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica un temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Tot odată, Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art.130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Argumentele invocate de recurentul societatea cu răspundere limitată ”Magic- Stork”, poartă un caracter declarativ, se combat cu probele administrate şi nu au suport legal. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate a emis o hotărîre legală, iar argumentele invocate de societatea cu răspundere limitată ”Magic-Stork” în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art.270, art.433 lit.a) şi art.440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de societatea cu răspundere limitată ”Magic-Stork” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Valeriu Doagă Judecători Iuliana Oprea Dumitru Mardari