Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
3r-43/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
17 februarie 2016
Părțile
Tatiana Noroseanu vs Primaria or. Causeni, intervenient accesoriu CTAS Causeni
Pe scurt
Temeiurile restituirii cererii de apel

3r-43/16 — Cu privire la recunoașterea ilegală a refuzului Primăriei de a efectua modificările necesare, repararea prejudiciului

dosarul nr. 3r-43/16 prima instanţă: M. Tertea instanța de apel: N. Cernat, A. Pahopol, L. Bulgac DECIZIE 17 februarie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele ședinței, Valeriu Doagă Judecători Iuliana Oprea Dumitru Mardari examinînd recursul declarat de către Primăria oraşului Căuşeni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Tatianei Noroşeanu împotriva Primăriei oraşului Căuşeni, intervenientului accesoriu Casa Teritorială de Asigurări Sociale Căuşeni cu privire la recunoaşterea ilegală a refuzului Primăriei de a efectua modificările necesare, repararea prejudiciului material şi moral, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 13 octombrie 2015, prin care cererea de apel depusă de Primăria oraşului Căuşeni a fost restituită, c o n s t a t ă: La 12 martie 2015, Tatiana Noroşeanu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei oraşului Căuşeni, intervenientului accesoriu Casa Teritorială de Asigurări Sociale Căuşeni cu privire la recunoaşterea ilegală a refuzului Primăriei de a efectua modificările necesare, repararea prejudiciului material şi moral.

În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, prin hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 09 octombrie 2006 a fost dispusă încasarea din contul Consiliului orăşenesc Căuşeni, prin intermediul Primăriei oraşului Căuşeni în beneficiul ei, a salariului ratat pentru perioada absenţei forţate de la lucru 13 mai 2006 - 28 septembrie 2006 în sumă de 8989,58 lei. Primăria oraşului Căuşeni i-a achitat suma indicată în luna martie 2007, însă nu a transferat la Casa Teritorială de Asigurări Sociale Căuşeni contribuţiile sociale pe numele ei în suma salariului ratat.

Menţionează că, la 13 ianuarie 2015 s-a adresat cu cerere către Casa Teritorială de Asigurări Sociale Căuşeni privind obţinerea dreptului de pensionare anticipată, însă pe motiv că pentru perioada 13 mai 2006 – 28 septembrie 2006 Primăria oraşului Căuşeni a omis să transfere la Casa Teritorială de Asigurări Sociale contribuţiile sociale pe numele ei, nu a fost acumulat stagiul de cotizare ca funcţionar public de 15 ani, ci doar de 14 ani 8 luni 26 zile. Cu titlu de consecinţă pensionarea sa a fost amînată cu mai mult de 2 luni. La 27 ianuarie 2015, s-a adresat cu o cerere Primăriei oraşului Căuşeni prin care a solicitat soluţionarea chestiunii de a opera modificări în dările de seamă către Casa Teritorială de Asigurări Sociale pentru perioada 13 mai 2006 – 28 septembrie 2006, la care Primăria oraşului Căuşeni a refuzat.

Prin urmare, solicită Tatiana Noroşeanu recunoaşterea ilegală a refuzului Primăriei oraşului Căuşeni de a efectua modificările necesare în dările de seamă pentru anul 2006 prezentate la Casa Teritorială de Asigurări Sociale, repararea prejudiciului material în mărime de 10 630 lei şi moral în sumă de 10 000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 01 iunie 2015 acţiunea Tatianei Noroşeanu a fost admisă. A fost recunoscut ilegal refuzul Primăriei or. Căuşeni nr. 02/1-24-235 din 27 februarie 2015 cu privire la efectuarea modificărilor necesare în dările de seamă pentru anul 2006 prezentate la Casa Teritorială de Asigurări Sociale. A fost încasat de la Primăria oraşului Căuşeni în beneficiul Tatianei Noroşeanu suma de 5000 lei cu titlu de prejudiciul material şi suma de 1000 lei cu titlu de prejudiciul moral (f.d.37, 43-46).

Prin hotărîrea suplimentară a Judecătoriei Căuşeni din 01 iunie 2015 a fost încasat de la Primăria oraşului Căuşeni în beneficiul Tatianei Noroşeanu suma de 5360 cu titlu de prejudiciul material (f.d.38). Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Primăria oraşului Căuşeni a contestat-o cu apel (f.d.42). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 august 2015 nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Primăria oraşului Căuşeni şi s-a oferit apelantului termen de 10 zile de la data primirii încheierii pentru depunerea apelului motivat. S-a fixat ședința de judecată pentru data de 06 octombrie 2015 ora 11.00, ședința la care, în caz de depunere în termen a apelului motivat, va fi examinată cauza în ordine de apel.

În caz că, apelantul nu va înlătura neajunsurile indicate în încheierea dată, se va soluționa chestiunea restituirii cererii de apel. S-a explicat apelantului că în caz dacă el nu va lichida neajunsurile menţionate şi nu va prezenta cererea de apel motivată, cererea de apel nu va fi considerată depusă şi împreună cu toate documentele anexate va fi restituită (f.d.53-54). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 13 octombrie 2015 cererea de apel depusă de Primăria oraşului Căuşeni a fost restituită pe motiv că apelantul nu a îndeplinit indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1) Codul de procedură civilă (f.d.67-71). La 27 octombrie 2015, Primăria oraşului Căuşeni a depus recurs nemotivat împotriva încheierii instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu restituirea pricinii în instanţa de apel pentru judecarea apelului (f.d.82).

La 28 decembrie 2015 Tatiana Noroşeanu a depus referinţă solicitînd respingerea recursului şi menţinerea încheierii contestate (88-89). La data de 11 noiembrie 2015 Primăria oraşului Căuşeni a depus recurs motivat, avînd aceleași cerințe (f.d.104-105). Recurentul Primăria oraşului Căuşeni în motivarea recursului a indicat că încheierea contestată o consideră neîntemeiată şi nelegală motiv din care urmează a fi anulată. În conformitate cu art. 425 Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Conform materialelor cauzei, se constată că declarînd recursul la 27 octombrie 2015 împotriva încheierii instanţei de apel din 13 octombrie 2015, recurentul Primăria 2 oraşului Căuşeni, s-a conformat prevederilor art. 425 Codul de procedură civilă, fiind în termen.

În conformitate cu art.426 Codul de procedură civilă, prezentul recurs se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii recurate, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea recurată.

În conformitate cu art. 365 alin. (1) al Codului de procedură civilă, în cererea de apel se indică: instanţa căreia îi este adresat apelul, numele sau denumirea, domiciliul sau sediul apelantului, calitatea lui procedurală, hotărîrea atacată, instanţa care a emis- o, completul de judecată, data emiterii, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul, probele invocate în susţinerea apelului, solicitarea apelantului, numele şi domiciliul martorilor, dacă se cere a fi citaţi în apel, documentele ce se anexează.

În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art.368 alin.(1). În conformitate cu art. 368 alin. (1) din acelaşi Cod, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art. 364 şi 365, şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Din suportul probator prezent la materialele pricinii rezultă că, la 08 iunie 2015 Primăria or. Căușeni, a contestat cu apel hotărîrea instanței de fond din 01 iunie 2015, depunând în acest sens o cerere nemotivată, fără prezentarea cererii de apel cu indicarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul.

Prin încheierea Curţii de Apel Chișinău din 19 august 2015, în temeiul art. 368 Codul de procedură civilă, nu s-a dat curs cererii de apel, stabilindu-i-se apelantului Primăriei or. Căușeni un termen de 10 zile de la data primirii încheierii pentru prezentarea apelului motivat, fiind preîntâmpinat apelantul despre posibilitatea restituirii apelului în cazul neîndeplinirii indicaţiilor instanţei de apel. S-a fixat ședința de judecată pentru data de 06 octombrie 2015 ora 11. 00, ședința la care, în caz de depunere în termen a apelului motivat, va fi examinată cauza în ordine de apel. În caz că, apelantul nu va înlătura neajunsurile indicate în încheierea dată, se va soluționa chestiunea restituirii cererii de apel.

Avizul poştal de recepţie prezent la materialele cauzei demonstrează cu certitudine că, în adresa recurentului/apelant Primăria orașului Căușeni a fost expediată copia încheierii de a nu da curs cererii din 19 august 2015, la data de la 04 septembrie 2015 recurentul a făcut cunoștință cu încheierea respectivă, fiind totodată citat pentru ședința de judecată din 06 octombrie 2015, fapt confirmat prin semnătura aplicată pe aviz (f.d.56). Procesul-verbal al şedinţei de judecată din 06 octombrie 2015 relevă, că la ședința de judecată stabilită, în care a fost soluționată chestiunea privind primirea cererii de apel, reprezentantul apelantului/recurent Primăriei orașului Căușeni a 3 comunicat că, a expediat prin poștă cererea de apel la data de 24 septembrie 2015 (f.d.65).

Materialele prezente la dosar nu atestă că recurentul/apelant ar fi îndeplinit în termen indicaţiile Curţii de Apel Chișinău şi ar fi înlăturat neajunsurile cererii de apel, prezentînd apelul motivat. Prin încheierea Curţii de Apel Chișinău din 13 octombrie 2015 în temeiul art. 369 alin.(1) lit.a) Codul de procedură civilă, apelul declarat de Primăria orașului Căușeni împotriva hotărârii Judecătoriei Căușeni din 01 iunie 2015, a fost restituit. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că, instanţa de apel întemeiat a obligat apelantul Primăria orașului Căușeni să depună apelul motivat și în mod just şi corect a restituit apelul declarat de către Primăria orașului Căușeni, în condiţiile în care în termenul acordat de către instanţă, neajunsurile cererii de apel nu au fost înlăturate, şi anume nu a fost prezentat apelul motivat cu indicarea motivelor de fapt și de drept.

În acest context, instanţa de recurs reţine că examinarea în instanţa de apel a cererilor de apel în care lipsesc motivele de fapt şi de drept pe care acestea se întemeiază, va conduce la emiterea unei decizii ilegale, deoarece decizia instanţei de apel trebuie să fie clară şi să răspundă într-un mod sigur şi expres la toate obiecţiile formulate în cererile de apel. Sub acest aspect justificat, prin prisma art.10 Codul de procedură civilă, apelantul este ţinut să suporte consecinţele nefavorabile, rezultate din necunoaşterea ori interpretarea viciată a prevederilor legii.

Instanța de recurs va respinge ca fiind irelevante argumentele recurentului, precum că a îndeplinit indicațiile instanței de apel, menționînd în cererea de recurs, că la data de 24 septembrie 2015 Primăria orașului Căușeni a expediat în adresa Curții de Apel Chișinău cererea de apel motivată, prezentînd în calitate de probă copia –xerox din Registrul de înregistrări a corespondenței Primăriei orașului Căușeni (f.d.109).

Or, prezentarea unei copii-xerox din registrul intern al autorității publice locale nu înseamnă în mod automat că recurentul a îndeplinit indicațiile prescrise prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 19 august 2015 de prezentare a apelului motivat, avînd în vedere că ultimul nu a probat în cadrul ședinței de judecată, nici nu anexat proba respectivă la prezentul recurs, că cererea a fost depusă personal, prin persoană împuternicită, fie prin intermediul oficiului poștal, prin telefax, poşta electronică sau prin orice alt mijloc de comunicare ce asigură transmiterea şi confirmarea primirii acestor acte.

Cu atît mai mult, încheierea respectivă a fost recepționată de apelant/recurent la data de 04 septembrie 2015, fapt confirmat prin avizul anexat la materialele dosarului (f.d.56), iar data limită de prezentare a apelului motivat a expirat la data de 15 septembrie 2015. Însă, conform declarațiilor recurentului, se afirmă că a fost prezentat apelul motivat la 24 septembrie 2015, adică peste termenul stabilit de instanța de apel. De asemenea, apelantul/recurent Primăria orașului Căușeni la ședințele de judecată din 06 actombrie 2015 și respectiv din 13 octombrie 2015, fiind prezent, nu a fost lipsit de dreptul de a solicita prelungirea termenului cu privire la lichidarea neajunsurilor cererii de apel, prezentînd apelul motivat, inclusiv și probele ce confirmă cele invocate, fapt care, însă, a fost neglijat de Primăria orașului Căușeni.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie accentuează că o asemenea soluţie este compatibilă cu standardele înserate în textul art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului 4 şi a Libertăţilor Fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului stabilind în jurisprudenţa degajată că în situaţia în care legislaţia procesuală permite declararea apelului împotriva hotărârii instanţei de fond, instanţa superioară poate restricţiona dreptul la apel doar dacă constată că apelul respectiv nu corespunde cerinţelor legale aplicabile (speţa Tudor-Comerţ c. Moldovei, hotărârea din 04 noiembrie 2008, definitivă din 04 februarie 2009). Or, potrivit prevederilor legale termenul imperativ acordat de către instanţă este unul de decădere, astfel că, depăşirea lui atrage decăderea părţii din dreptul de a-şi mai exercita obligaţiunile.

Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că încheierea recurată este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către Primăria orașului Căușeni şi a menţine încheierea Curţii de Apel Chișinău din 13 octombrie 2015. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Primăria orașului Căușeni.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Chișinău din 13 octombrie 2015 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Tatianei Noroşeanu împotriva Primăriei oraşului Căuşeni, intervenientului accesoriu Casa Teritorială de Asigurări Sociale Căuşeni cu privire la recunoaşterea ilegală a refuzului Primăriei de a efectua modificările necesare, repararea prejudiciului material şi moral. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Valeriu Doagă Judecători Iuliana Oprea Dumitru Mardari 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.