2ra-265/16 — Încasarea drepturilor salariale pentru reţinerea carnetului de muncă şi compensarea prejudiciului moral ca rezultat al privării ilegale de posibilitatea de a munci

Dosarul nr. 2ra-265/16 prima instanţă: S. Suvac instanţa de apel: N. Cernat, L.Bulgac, A.Pahopol ÎNCHEIERE 10 februarie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele şedinţei, Judecătorul Tatiana Vieru Valentina Clevadî, Oleg Sternioală examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Natalia Bumbu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de Natalia Bumbu împotriva societăţii comerciale „Italteh” societate cu răspundere limitată privind încasarea drepturilor salariale pentru reţinerea carnetului de muncă şi compensarea prejudiciului moral ca rezultat al privării ilegale de posibilitatea de a munci, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 noiembrie 2015, prin care a respins apelul declarat de Natalia Bumbu şi a menţinut hotărîrea Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău din 27 mai 2015 c o n s t a t ă: La 10 martie 2015, Bumbu Natalia a formulat cerere de chemare în judecată împotriva societăţii comerciale „Italteh” societate cu răspundere limitată (SC „Italteh” SRL) privind încasarea drepturilor salariale pentru reţinerea carnetului de muncă şi compensarea prejudiciului moral ca rezultat al privării ilegale de posibilitatea de a munci.

În motivarea acţiunii a invocat reclamanta că, la 02 septembrie 2013, a fost angajată în calitate de manager pe vînzări la SC „Italteh” SRL, în baza contractului individual de muncă nr.10, din aceiaşi data, cu un salariul lunar în mărime de 3 000 lei. Menţionează reclamanta că, pe întreaga perioadă de lucru, a dat dovadă de perseverenţă şi nu a fost sancţionată disciplinar. Starea de lucruri tensionată dintre reclamantă şi administraţia întreprinderii a avut drept rezultat, la 21 martie 2014, desfacerea contractului de muncă. 1 Susţine că după concediere nu i s-a eliberat carnetul de muncă, deşi a solicitat de mai multe ori, atît verbal cît şi înscris, astfel, fiind privată ilegal de posibilitatea de a se angaja la un alt loc de muncă.

Carnetul de muncă i-a fost eliberat abia la 06 martie2015, fapt ce determinat-o să se adreseze în instanţa de judecată pentru a cere încasarea din contul SC „Italteh” SRL a drepturilor salariale cuvenite, în sumă de 34600 lei, ca rezultat al privării ilegale de dreptul de a munci, manifestat prin reţinerea carnetului de muncă, pe perioada 21 martie 2014 – 06 martie 2015. Consideră reclamanta că, prin acţiunile ilegale ale pîrîtului i-a fost cauzat şi un prejudiciu moral considerabil, întrucît reclamanta a fost privată ilegal de dreptul de a munci, nu a putut beneficia de indemnizaţia de concediu prenatal şi postnatal, inclusiv de indemnizaţia de concediu de maternitate. Solicită Bumbu Natalia, încasarea drepturilor salariale în mărime de 34600 lei pentru reţinerea carnetului de muncă şi compensarea prejudiciului moral în mărime de 30000 lei, ca rezultat al privării ilegale de posibilitatea de a munci.

Prin hotărîrea Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău din 27 mai 2015, acţiunea a fost respinsă integral, ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 noiembrie 2015, apelul declarat de Bumbu Natalia a fost respins şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La data de 17 decembrie 2015, Bumbu Natalia a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 noiembrie 2015 şi a hotărîrii Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău din 27 mai 2015, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie admisă integral. În motivarea recursului, a invocat recurenta că hotărîrile instanţelor ierarhic inferioare sunt ilegale şi neîntemeiate, fiind încălcate şi aplicate eronat normele de drept material şi procedural.

Instanţa nu a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea cauzei; nu au fost probate circumstanţele considerate de instanţa ierarhic inferioară ca fiind stabilite, iar prin adoptarea unei decizii nemotivate a fost încălcat dreptul recurenţilor la un proces echitabil. Conform art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Examinînd înscrisurile anexate la dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că decizia instanţei de apel a fost pronunţată la 24 noiembrie 2015 şi expediată în adresa părţilor la 24 noiembrie 2015. Ţinînd cont de faptul că Bumbu Natalia a depus cererea de recurs la 17 decembrie 2015, Colegiul constată că recursul este declarat în termen.

Conform art.439 alin.(2) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. 2 La 05 ianuarie 2016, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa SC „Italteh” SRL copia recursului declarat de Bumbu Natalia, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei. (f.d. 116) Pînă la data stabilită pentru examinarea recursului, intimatul nu şi-a realizat dreptul de a depune referinţă. Audiind raportul verbal al judecătorului raportor şi verificând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, sus-indicatul recurs este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizând argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acesta nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, atît instanţa de apel, cît şi prima instanţă aplicând corect normele de drept procedural.

Colegiul consideră că, argumentele invocate în cererea de recurs sunt irelevante şi declarative, motiv pentru care, acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea hotărîrilor emise de instanţele ierarhic inferioare, în prezenta cauză. 3 În conformitate cu prevederile art.433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin.(1) Cod de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art.270 şi nu conţine nici o referire cu privire la fondul recursului. Completul judiciar precizează că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) şi (3) Cod de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor.

Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentei cu decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, relatarea situaţiei, în viziunea recurentei, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că, motivele indicate nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a actelor judecătoreşti, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În context, completul învederează, prin prisma jurisprudenţei CEDO că, „...art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Totodată, instanţa de recurs precizează că potrivit articolului 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale recursul trebuie să fie unul „efectiv”, atît în practică, cît şi în drept, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, precum şi să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcel contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra cărora, atît instanţa de apel, cît şi prima instanţă s-au pronunţat în mod corespunzător. Un asemenea recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime” conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII).

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură şi aplicarea corectă a legii materiale, iar în esenţa lor argumentele recursului care sînt similare argumentelor invocate atît în instanţa de apel, cît şi în prima instanţă, au fost verificate minuţios la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Natalia Bumbu, ca inadmisibil. 4 În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de Natalia Bumbu, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî Oleg Sternioală 5