- Dosarul nr.
- 3r-8/16
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 27 ianuarie 2016
- Părțile
- Gabuiev Igor vs SA Ialtop şi Ministerul Justiţiei
- Pe scurt
- Temeiurile declarării revizuirii
3r-8/16 — Recunoaşterea şi executarea hotărîrii judecătoreşti străine
Curtea de Apel Chişinău Dosarul nr. 3r-8/16 Judecători: L. Bulgac, N. Craiu, M. Guzun Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 27 ianuarie 2016 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă, Judecătorii: Dumitru Mardari, Iuliana Oprea examinând recursul declarat de către Societatea pe Acțiuni „Ialtop”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Gabuev Igor împotriva Societății pe Acțiuni „Ialtop” și Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la recunoașterea și încuviințarea executării hotărîrii judecătorești străine, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2015, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Societatea pe Acțiuni „Ialtop”, c o n s t a t ă La 11 iunie 2012, Gabuev Igor a depus cerere de chemare în judecată împotriva Societății pe Acțiuni „Ialtop” și Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la recunoașterea și încuviințarea executării hotărîrii judecătorești străine.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, prin hotărîrea Judecătoriei Industriale raionale din or. Vladicavkaz din 01 decembrie 2011 (Federația Rusă), menținută prin decizia Judecătoriei Supreme din Republica Osetia de Nord-Alania din 07 februarie 2012, a fost încasat de la SA „Ialtop” în beneficiul său datoria și dobînda de întîrziere în sumă totală de 44 868 707 ruble rusești. Din motiv că SA „Ialtop” nu are activitate pe teritoriul Federației Ruse și nu dispune de proprietăți și de bunuri din contul cărora s-ar putea executa hotărîrea pe teritoriul Federației Ruse, hotărîrea Judecătoriei Industriale raionale din or. Vladicavkaz din 01 decembrie 2011 pînă în prezent nu a fost executată.
Susține că la moment debitorul are sediul în Republica Moldova fiind rezindent al acestui stat înregistrat conform prevederilor legale, fapt ce se confirmă prin extrasul din Registrul persoanelor juridice nr. 291 din 11 ianuarie 2011, iar în astfel de circumstanțe consideră că hotărîrea respectivă urmează să fie executată pe teritoriul Republicii Moldova. Solicită Gabuev Igor recunoașterea și încuviințarea executării hotărîrii Judecătoriei industriale raionale din or. Vladikavcaz din 01 decembrie 2011 1 (Federația Rusă) cu privire la încasarea de la SA „Iatop” în beneficiul său a datoriei în sumă de 44 868 707 ruble rusești. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 09 iulie 2012, a fost recunoscută și încuviințată executarea silită în Republica Moldova a hotărîrii Judecătoriei Industriale raionale din or.
Vladikavkaz, fiind eliberat în favoarea lui Gabuev Igor titlu executoriu pentru executarea silită pe teritoriul Republicii Moldova a hotărîrii respective. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 26 noiembrie 2012, a fost admis recursul declarat de către SA „Ialtop”, casată hotărîrea primei instanțe și restituită pricina spre rejudecare în prima instanță în alt complet de judecată. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 iunie 2013, pricina a fost strămutată spre examinare după competență jurisdicțională și teritorială la Judecătorie Buiucani mun. Chișinău. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 06 noiembrie 2013, a fost admis recursul declarat de SA „Ialtop”, casată încheierea din 20 iunie 2013 și strămutată pricina spre examinare după competență la Judecătoria Ialoveni.
La 11 martie 2014, SA „Ialtop” a depus o cerere prin care a solicitat suspendarea examinării cauzei pînă la examinarea cauzei civile la cererea de chemare în judecată depusă de către Mihailov Mihail împotriva lui Gabuev Igor și SA „Iaptop” cu privire la constatarea nulității contractului de împrumut nr. din 05 noiembrie 1998 încheiat între Gabuev Igor și SA „Ialtop”, aflate în procedura Judecătoriei Ialoveni pînă la pronunțarea pe cauza dată a unei hotărîri irevocabile. Prin încheierea Judecătoriei Ialoveni din 12 martie 2014, a fost admisă cererea SA „Ialtop” fiind suspendată examinarea cauzei pînă la data rămînerii definitive și irevocabile a hotărîrii judecătorești în pricina civilă înaintată de Mihailov Mihail împotriva SA „Ialtop” și Cabuev Igor cu privire la constatarea nulității actului juridic.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 05 iunie 2014, a fost admis recursul declarat de Gabuev Igor, casată încheierea primei instanțe și emisă o nouă încheiere prin care a fost respinsă cererea SA „Ialtop„ cu privire la suspendarea examinării cauzei cu restituirea pricinii în prima instanță pentru examinarea în fond. La 28 octombrie 2014, Mihailov Mihail a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău, prin care a solicitat casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 iunie 2014, rejudecarea și respingerea recursului declarat de Gabuev Igor cu menținerea încheierii primei instanțe prin care a fost suspendată examinarea cauzei. În motivarea cererii de revizuire a invocat că prin decizia contestată i se încalcă dreptul la un proces echitabil întrucît el, fiind acționar al SA „Ialtop”, nu a fost atras ca parte în proces.
2 Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 decembrie 2014, a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Mihailov Mihail împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 05 iunie 2014. Ulterior la 28 aprilie 2015, SA „Ialtop” a depus cerere de revizuire, prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 05 iunie 2014 și cu rejudecarea cererii de recurs. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 18 iunie 2015, a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către SA „Ialtop”. Ulterior la 11 noiembrie 2015 SA „Ialtop” a depus cerere de recurs prin care a solictat admiterea recursului, casarea încheierii Curții de Apel Chișinău din 18 iunie 2015 cu remiterea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău în alt complet de judecători.
În motivarea recursului, aceasta a indicat că, decizia instanţei de apel a fost adoptată cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi cu încălcarea normelor de drept procedural. Totodată, mai invocă recurenta SA „Ialtop” că instanţa de apel nu a constatat şi elucidat toate circumstanţele care au importanţă pentru justa soluţionare a litigiului. Conform prevederilor art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Din actele pricinii se constată cu certitudine că, copia încheierii recurate a fost expediată recurentului la 19 iunie 2015. Avînd în vedere că la materialele cauzei nu sînt anexate acte confirmative ce ar certifica data recepționării încheierii de către recurent, prin prisma art. 425 C.P.C., instanţa de recurs constată că recursul depus la 11 noiembrie 2015 a fost declarat în termen.
La data de 15 decembrie 2015, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a expediat în adresa Ministerul Justiției și a lui Gabuiev Igor copia cererii de recurs depuse de către SA „Ialtop”, cu comunicarea concomitentă a acestora despre necesitatea depunerii referinţei. Pînă la data examinării recursului, atît Ministerul Justiției cît și Gabuiev Igor nu au depus referinţa în vederea exprimării opiniei vis-à-vis de argumentele înaintate, fapt din care considerente, instanţa de recurs dispune examinarea recursului în lipsa acesteia. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii Curții de Apel Chișinău din 18 iunie 2015, din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce 3 examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. După cum rezultă din actele cauzei drept temei de revizuire a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 iunie 2014, SA „Ialtop” a invocat prevederile art. 449 lit. b) CPC, menționînd că au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuientului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii.
Ca înscris probatoriu, SA „Ialtop” a anexat la cererea de revizuire copia contractului din 05.06.1998 și copia Extrasului din Registrul Bunurilor Imobile. Astfel, în conformitate cu art. 451 alin. (1) CPC cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art. 447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 şi anexându-se probele ce le confirmă. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că Curtea de Apel Chişinău corect a ajuns la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă depusă de către SA „Ialtop”, deoarece argumentele expuse în susţinerea cererii de revizuire nu constituie temeiuri prevăzute de art. 449 CPC.
În conformitate cu art. 449 lit. b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuientului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii. Colegiul reţine că, pentru a redeschide procesul pe temeiul prevăzut de art. 449 lit. b) CPC, este important ca circumstanţele sau faptele date, existente obiectiv pînă la data pronunţării hotărîrii, să fie confirmate în faţa instanţei prin prezentarea unor probe concludente.
Norma legală (art. 449 lit. b) CPC) vorbeşte despre circumstanţe (fapte) necunoscute anterior petiţionarului, dar întrucît examinarea fondului cauzei prezumă că instanţa a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, este evident că o condiţie esenţială pentru admiterea revizuirii este că şi instanţei nu i-au fost şi nu au putut fi cunoscute aceste circumstanţe (fapte). Pentru acest motiv de revizuire esenţial este ca revizuentul să probeze că nu a ştiut anterior pronunţării hotărîrii a cărei revizuire se cere despre aceste circumstanţe sau fapte şi că nu a avut posibilitatea de a le cunoaşte, în caz contrar ele nu pot servi ca temei de revizuire.
Mai mult, revizuentul trebuie să demonstreze că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii. Astfel, ca o condiţie esenţială de redeschidere a procesului pe acest temei este ca circumstanţele (faptele) să fi existat obiectiv pînă la data pronunţării 4 hotărîrii, ele urmînd a fi diferenţiate de faptele noi apărute după pronunţarea hotărîrii. Faptele noi apărute după darea hotărîrii pot servi temei de adresare cu o nouă acţiune în judecată, dar nu ca temei de revizuire.
Circumstanţele sau faptele prezentate ca temei de revizuire trebuie să influenţeze esenţial soluţia dată iniţial de instanţă, în sensul că nu orice circumstanţe sau fapte necunoscute anterior pot servi temei de revizuire, ci doar atunci cînd sînt determinante pentru judecarea justă a cauzei, or aceste noi circumstanţe conduc după sine la apariţia, modificarea sau încetarea raporturilor juridice dintre părţile în litigiu şi deci sunt determinante pentru judecarea justă a cauzei. În acelaşi timp, revizuentul trebuie să probeze că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii. Or, lipsa acestui suport probatoriu, ca element obligator al temeiului prevăzut la art. 449 lit. b) CPC, decade sau lipseşte revizuentul de posibilitatea invocării unui atare temei.
La caz, instanţa de revizuire corect a concluzionat că argumentele invocate de SA „Ialtop” nu se încadrează în temeiul prevăzut de art. 449 lit. b) CPC. Or, aceste argumente au constituit obiect de examinare în instanţa de recurs la 18.06.2015. Mai mult ca atît, în cererea de revizuire revizuenta îşi manifestă dezacordul cu soluţia instanţei de recurs şi invocă argumente ce ţin de acest dezacord, pe cînd revizuirea unei hotărîri judecătoreşti presupune corectarea unei erori prin prisma unor circumstanţe noi descoperite, care însă trebuie să corespundă unor caracteristici imperativ stabilite: nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului; dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a le afla în timpul judecării anterioare a pricinii.
În acest sens, Colegiul constată că cererea de revizuire înaintată de SA „Ialtop”, reprezintă mai degrabă un recurs deghizat, pentru a obţine rejudecarea cauzei, ceea ce este inadmisibil şi prin parctica constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului. În speţă, argumentele înaintate nu pot fi reţinute ca circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentei, or, anume aceste împrejurări au şi fost supuse examinării de către instanța de revizuire la 18 iunie 2015. Totodată, instanţa de recurs menţionează că SA „Ialtop” nu a invocat careva motive de casare a încheierii recurate, ci s-a rezumat doar la redarea argumentelor cuprinse şi în cererea de revizuire.
În acest context, Colegiul conchide că argumentele invocate de recurentă nu se încadrează în temeiurile de casare a încheierii recurate, motiv pentru care recursul urmează a fi respins ca neîntemeiat cu menţinerea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2015. 5 Ţinînd cont de cele expuse şi în temeiul art. 427 lit. a) CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se respinge recursul declarat de Societatea pe Acțiuni „Ialtop”. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Gabuev Igor împotriva Societății pe Acțiuni „Ialtop” și Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la recunoașterea și încuviințarea executării hotărîrii judecătorești străine.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Valeriu Doagă Judecători Dumitru Mardari Iuliana Oprea 6