Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-32/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
20 ianuarie 2016
Părțile
CCL nr. 162 vs Tatianei Iakimovscaia, Druţa Oleg
Pe scurt
Restituirea cererii de apel, calcularea termenului de procedură, expirarea termenului de procedură, repunerea în termen

2r-32/16 — Încasarea datoriilor pentru serviciile locativ-comunale

prima instanţă: V. Burduh dosarul nr. 2r-32/16 instanţa de apel: Iu. Cimpoi, N. Craiu, N. Simciuc DECIZIE 20 ianuarie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecătorii Ion Druţă Maria Ghervas examinând recursul declarat de către Iakimovscaia Tatiana, reprezentată de avocatul Talpiş Ivan, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Cooperativei de Construcţie a Locuinţelor nr. 162 împotriva Tatianei Iakimovscaia şi Druţa Oleg cu privire la încasarea datoriei, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 01 octombrie 2015, prin care a fost respinsă cererea Tatianei Iakimovscaia cu privire la repunerea în termenul de declararea a apelului şi restituită Tatianei Iakimovscaia cererea de apel cu toate documentele anexate, constată: La 23 februarie 2015, CCL nr. 162 a depus cerere de chemare în judecată împotriva Tatianei Iakimovscaia şi Druţa Oleg cu privire la încasarea datoriei.

În motivarea acţiunii a indicat că CCL nr.162 administrează casa nr.19 din str. Ginta Latină, mun. Chişinău, în care în ap.209 locuiesc şi consumă servicii locativ- comunale Iakimovscaia Tatiana şi Druţa Oleg. Susţine că potrivit informaţiei eliberate de către Î.M. „InfoCom” despre achitarea serviciilor locativ-comunale de către Iakimovscaia Tatiana şi Druţa Oleg la adresa mun. Chişinău, str. Ginta Latină, bl. 19, ap. 209 rezultă că, pentru serviciile comunale prestate, către luna august 2014, pîrîţii au creat o datorie de 34 379,11 lei, iar la somaţia expediată la adresa acestora, ultimii nu au reacţionat nici într-un mod. Solicită încasarea solidară de la Iakimovscaia Tatiana şi Druţa Oleg în beneficiul CCL nr. 162 a sumei de 34 379,11 lei, drept datorie pentru serviciile locativ-comunale şi compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin Hotărîrea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 27 aprilie 2015, acţiunea a fost admisă şi încasat de la Iakimovscaia Tatiana şi Druţa Oleg, în mod solidar, în beneficiul Cooperativei de Construcţie a Locuinţelor nr.162, suma datorată pentru serviciile locativ-comunale la data de 01 martie 2015 în mărime de 31 237 lei 02 bani şi cheltuieli de judecare a pricinii în mărime de 3104 lei, dintre care cheltuieli de asistenţă juridică 3000 lei şi de înştiinţare prin publicitate 104 lei, în total suma de 34 341 lei 02 bani. Totodată, s-a încasat la bugetul public de la Iakimovscaia Tatiana şi Druţa Oleg, în mod solidar, cheltuieli de judecată sub formă de taxă de stat în sumă de 937 lei 11 bani, de plata căreia reclamantul a fost scutit la depunerea acţiunii în judecată.

La 26 iunie 2015, Iakimovscaia Tatiana, reprezentată de avocatul Talpiş Ivan, a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe, solicitînd repunerea în termen a apelului, admiterea acestuia, casarea hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 01 octombrie 2015 a fost respinsă cererea Tatianei Iakimovcaia cu privire la repunerea apelului în termen şi restituită Tatianei Iakimovscaia cererea de apel cu toate documentele anexate, ca fiind depusă tardiv. La 23 noiembrie 2015, Iakimovschi Tatiana, reprezentată de avocatul Talpiş Ivan, a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii contestate, repunerea în termen a apelului şi remiterea pricinii la rejudecare în instanţa de apel la etapa de primire a cererii de apel.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea contestată, considerînd-o ilegală şi neîntemeiată. Susţine că la materialele dosarului, deşi, este anexată copia avizului de recepţie, însă care nu a fost semnată de recurenta. Iar prin copia din paşaportul Tatianei Iakimovscaia se confirmă faptul că aceasta din urmă a părăsit hotarele Republicii Moldova la data de 17 august 2014, după care a revenit în ţară la data de 09 iunie 2015, cînd şi a aflat despre existenţa hotărîrii primei instanţe. Cu referire la prevederile art.104 CPC, menţionează că în cadrul judecării pricinii în prima instanţă, fapt menţionat şi în procesul-verbal al şedinţei de judecată, reclamantul a confirmat că pîrîţii se află peste hotarele Republicii Moldova şi precum că a discutat telefonic cu aceştia cărora le-a comunicat despre existenţa datoriilor.

Astfel, invocă că instanţa de apel nu a dat o apreciere corectă cererii privind repunerea în termen de declarare a apelului, deoarece în cazul în care reclamantul cunoştea numărul de telefon al pîrîţilor, nu era lipsit de posibilitate să afle şi adresa lor din străinătate, motiv din care consideră că la caz nu sunt aplicabile prevederile art. 108 CPC, care prevede înştiinţarea publică, şi anume, datorită faptului că domiciliul pîrîţilor în străinătate era cunoscut reclamantului. Concomitent, menţionează că reclamanta a ales înştiinţarea prin intermediul ziarului „Dreptul”, care este un ziar cu o acoperire într-un sector îngust şi anume în rîndul juriştilor, însă nu cetăţenilor simpli care nu au studii juridice.

Pe lîngă aceasta pîrîţii nu se aflau în ţară şi nici nu aveau cum să i-a cunoştinţă cu un asemenea ziar. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Din materialele cauzei rezultă că copia încheierii din 01 octombrie 2015 a fost expediată atît în adresa recurentei Iakimovscaia Tatiana, cît şi în adresa reprezentantului acesteia Talpiş Ivan la 20 octombrie 2015, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire (f. d. 93), însă date care ar confirma şi recepţionarea acesteia de către destinatarii la materialele cauzei lipsesc Astfel, instanţa de recurs consideră că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 23 noiembrie 2015 în termen.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile invocate în recurs Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.

La caz se constată că prin încheierea din 01 octombrie 2015, Curtea de Apel Chişinău a dispus respingerea cererii Tatianei Iakimovscaia cu privire la repunerea în termen a cererii de apel, restituindu-i cererea de apel cu toate documentele anexate, întemeindu-şi concluziile pe dispoziţiile art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, care statuează că instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. Instanţa de recurs reţine că concluziile instanţei de apel cu privire la depunerea apelului de către Tatiana Iakimovscaia în afara termenului legal şi refuzul repunerii în termen a apelului sunt justificate.

În conformitate cu art. 362 alin. (1) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. După cum denotă actele dosarului, dispozitivul hotărârii Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău, prin care a fost admisă acţiunea CCL nr. 162 înaintată împotriva Tatianei Iakimovscaia şi Druţa Oleg cu privire la încasarea datoriei, a fost emisă şi pronunţată la 27 aprilie 2015. Cu toate acestea, Tatiana Iakimovscaia a depus cererea de apel împotriva acestei hotărâri numai la 26 iunie 2015, respectiv cu încălcarea termenului prevăzut de art. 362 alin. (1) CPC. Instanţa de recurs reţine ca lipsită de suport susţinerea recurentei referitor la faptul că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată în lipsa ei, astfel a luat cunoştinţă cu aceasta ulterior, din care motive considerând că apelul nu este tardiv.

Or, în interpretarea corectă a prevederilor art. 362 alin. (1) CPC este de înţeles că termenul de declarare a apelului curge de la data pronunţării dispozitivului hotărârii şi nu de la data recepţionării acestui. Prin urmare, legislaţia nu prevede alte excepţii privitor la termenul de declarare a apelului. În această ordine de idei, instanţa de recurs respinge afirmaţiile recurentului cu referire la faptul că termenul de depunere a apelului pentru Tatiana Iakimovscaia a început să curgă de la data recepţionării dispozitivului hotărârii şi anume după data de 09 iunie 2015, deoarece se combat prin cele relatate. Mai mult, din materialele cauzei rezultă că prima instanţă a întreprins măsuri necesare pentru înştiinţarea legală a Tatianei Iakimovscaia despre locul, data şi ora examinării cauzei, însă citaţiile expediate la adresa acesteia au fost restituite instanţei fără înmînare, din motivul expirării termenului de păstrare (f.d.

59, 69), iar ca urmare fiind dispusă citarea publică a acesteia (f.d. 62), ceia ce constituie prin sine citare legală şi astfel, nu poate fi invocată la caz necitarea sau necomunicarea actelor de procedură. Este de remarcat că instanţa de apel, prin prisma dispoziţiilor art. 116 CPC, care prevede că persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă, corect a respins cererea cu privire la repunerea apelului în termen.

Aceasta deoarece Tatiana Iakimovscaia, odată cu depunerea apelului împotriva hotărârii primei instanţe nu a făcut, prin probe incontestabile, dovada imposibilităţii îndeplinirii actului procedural în interiorul termenului prevăzut de lege, or afirmaţiile recurentei precum că, aflîndu-se peste hotarele ţării, a luat cunoştinţă cu hotărîrea primei instanţe ulterior datei de 09 iunie 2015, nu justifică omiterea termenului de depunere a cererii de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 27 aprilie 2015. Cu atît mai mult că prima instanţa a întreprins măsuri necesare pentru înştiinţarea legală a Tatianei Iakimovscaia despre examinarea cauzei, pe cînd ultima nu a informat nici instanţa şi nici organe competente despre schimbarea domiciliului său, chiar şi temporar, precum şi adresa unde urma a i se face comunicările în cazul absenţei temporare.

Iar, în lipsa unei astfel de comunicări, citaţia sau înştiinţarea se trimite la ultima adresă cunoscută instanţei şi se consideră înmînată chiar dacă destinatarul lipseşte sau nu mai locuieşte acolo.

De rind cu cele relatate este de remarcat că în conformitate cu prevederile art. 104 alin.(5) CPC, persoanele cu domiciliu sau cu reşedinţă necunoscută sînt citate potrivit art.108, aspect ce în plus atestă corectitudinea acţiunilor primei instanţe întreprinse în vederea înştiinţării Tatianei Iakimovscaia despre judecarea pricinii intentate la acţiunea CCL nr. 162. În acest context, instanţa de recurs consideră că la caz soluţia instanţei de apel este compatibilă cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, avînd în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea apelului ar împiedica rămînerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a hotărîrii judecătoreşti emise în instanţa de fond şi ar leza, în acest mod principiul securității raporturilor juridice.

În hotărîrea CEDO pronunţată în cauza Ponomaryov vs Ucraina (03 aprilie 2008), Curtea Europeană a notat că deşi în speţă nu era vorba despre desfiinţarea unei hotărîri judecătoreşti definitive şi irevocabile în urma admiterii unei căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanţe nou descoperite, ci de redeschiderea unui proces prin repunerea în termenul de introducere a unei căi ordinare de atac, totuşi, reînnoirea acestui termen pentru motive neconvingătoare, reprezintă o decizie care ar putea înfrînge principiul securităţii raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac. De altfel, reglementări similare au fost statuate de către înalta Curte şi în cauzele Ceachir vs Moldova, Popov vs Moldova şi Melnic vs Moldova, în care s-a menţionat că, prin neaducerea vre-unui motiv pentru prelungirea termenului de depunere de către părţi a unui act procedural, instanţele judecătoreşti naţionale au încălcat dreptul la un proces echitabil.

Faţă de cele ce preced şi având în vedere faptul că încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar criticele invocate de către recurentă sunt nejustificate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se respinge recursul declarat de către Iakimovscaia Tatiana, reprezentată de avocatul Talpiş Ivan. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 01 octombrie 2015 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Cooperativei de Construcţie a Locuinţelor nr. 162 împotriva Tatianei Iakimovscaia şi Druţa Oleg cu privire la încasarea datoriei.

Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecătorii Ion Druţă Maria Ghervas

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.