Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-183/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
20 ianuarie 2016
Părțile
Popazov Ruslan vs Azman Marcel, Gurau Corneliu, Arman Elena
Pe scurt
Temeiurile declararii recursului

2ra-183/16 — Cu privire la anularea contractului de vînzare-cumpărare

Dosarul nr.2ra-183/16 prima instanţă - G. Moscalciuc, instanţa de apel –B. Bîrcă, M. Ciugureanu, E. Clim, ÎNCHEIERE 20 ianuarie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecători Valeriu Doagă Iuliana Oprea Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Popazov Ruslan şi avocatul acestuia, Pavel Saviţchi, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Popazov Ruslan împotriva lui Arman Marcel, Gurău Corneliu şi Arman Elena cu privire la anularea contractului de vînzare-cumpărare a părţii sociale din 06 martie 2014, încasarea cheltuielilor legate de încheierea contractului în sumă de 5400 lei şi cheltuieli de asistenţă juridică în sumă de 11200 lei şi compensarea cheltuielilor de plata taxei de stat, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 08 iulie 2015, prin care a fost admis apelul declarat de către Arman Marcel şi Arman Elena, casată hotărîrea judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 19 februarie 2015 şi pronunţată o nouă hotărîre de respingere a pretenţiilor, c o n s t a t ă ; La 05 septembrie 2014, Popazov Ruslan s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Arman Marcel, Arman Elena şi Gurău Corneliu în care a solicitat anularea contractului de vînzare-cumpărare a părţii sociale nr.2367 din 06 martie 2014, încasarea cheltuielilor legate de încheierea contractului în mărime de 5400 lei, a cheltuielilor de asistenţă juridică în mărime de 11200 lei şi compensarea cheltuielilor de plata taxei de stat. În motivarea acţiunii s-a invocat că, la 06 martie 2014 Arman Marcel, şi Gurău Corneliu reprezentați în bază de procură de către Arman Elena în calitate de vînzători şi Popazov Ruslan în calitate de cumpărător au încheiat un contract de vînzare-cumpărare, obiect al căruia a fost partea socială în mărime de 50% din capitalul social al societăţii cu răspundere limitată „Vinoteca-Gurmand”.

Indică că, de către părţi în prevederile contractuale valoarea nominală a părţilor sociale înstrăinate constituie suma de 5400 lei. La momentul încheierii contractului au fost stabilite şi transmise şi un şir de datorii, adică automat apărea în calitate de debitor cu suma totală de aproximativ 50000 lei, pe care deşi nu avea obligaţia să le accepte, le-a acceptat. O parte din aceste datorii le-a achitat. 1 Susţine că la 18 august 2014 a primit de la Compania de telefonie mobilă „Moldcell” mai multe pretenţii, din conţinutul cărora se denotă că societatea cu răspundere limitată „Vinoteca-Gurmand” ar fi procurat în credit careva telefoane mobile şi o tabletă PC, despre care nu a cunoscut şi nu cunoaşte.

Ulterior a constatat, că telefoanele mobile şi tableta nominalizată ar fi fost procurate în perioada de pînă 06 martie 2014. Menţionează, că pînă la acea dată, în calitate de administrator, cu drept de semnătură era Arman Marcel. La 01 septembrie 2014 a expediat telegramă în adresa lui Arman Marcel şi Elenei Arman, solicitînd soluţionarea problemei referitoare la datoria existentă faţă de Compania de Telefonie Mobilă „Moldcell” şi/sau rezelierea contractului de vînzare-cumpărare a cotei sociale, încheiat 06 martie 2014, însă ultimii nu au dat curs solicitării. Consideră reclamantul că i s-a vîndut un bun viciat, adică s-a ascuns de el informaţia despre aceste telefoane şi tableta PC, care nici nu se afla la întreprindere, dar şi despre datoria existentă pentru ele nu a cunoscut.

Reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art. 732, 216, 217, 220 Cod civil. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 19 februarie 2015 acţiunea înaintată de Popazov Ruslan a fost admisă. S-a declarat nul contractul de vînzare-cumpărare a părţii sociale din 06 martie 2014 încheiat între Arman Marcel, Gurău Corneliu, reprezentat de Arman Elena şi Popazov Ruslan. S-a încasat în mod solidar de la Arman Marcel, Gurău Corneliu şi Arman Elena în beneficiul lui Popazov Ruslan cheltuielile legate de încheierea contractului de vînzare-cumpărare a părţii sociale din 06 martie 2014 în sumă de 5400 lei, cheltuieli de asistenţă juridică în mărime de 11200 lei şi cheltuieli de plata taxei de stat în mărime de 270 lei.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 08 iulie 2015 s-a admis apelul declarat de către Arman Marcel şi Arman Elena, s-a casat hotărîrea judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 19 februarie 2015 şi s-a emis o hotărîre nouă prin care s-a respins cererea de chemare în judecată înaintată de către Popazov Ruslan. S-a încasat din contul lui Popazov Ruslan în beneficiul lui Arman Marcel şi Arman Elena taxa de stat achitată la depunerea apelului în sumă de 202,50 lei. La 08 septembrie 2015 Popazov Ruslan şi avocatul acestuia, Pavel Saviţchi au declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerînd, casarea acesteia, admiterea recursului, şi menţinerea hotărîrii judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 19 februarie 2015. În motivarea recursului a invocat că, instanţa de apel a aplicat eronat normele de drept material.

La examinarea apelului apelantul nu a prezentat careva probe veridice în susţinerea poziţiei sale, însă instanţa de apel contrar prevederilor art. 118 Cod de procedură Civilă a admis apelul. Nu au fost constatate şi elucidate deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea litigiului în fond, fiind încălcate şi aplicate greşit normele de drept material. Consideră că, hotărîrea instanţei de fond este legală, obiectivă, examinată multiaspectual şi multelateral. Recurentul şi-a întemeiat pretenţiile invocate în recurs prin prisma prevederilor art. 432, alin. (2), lit. a) şi b) Cod de Procedură Civilă, care statuiază expres că se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate 2 eronat în cazul în care instanţa judecătorească nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integral.

Potrivit scrisorii Curţii de Apel Chişinău (f.d.133), nu este indicată data expedierii deciziei motivate în adresa participanţilor la proces, şi nu există nici dovada legală de recepţionare, motiv pentru care instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi recursul declarat la 08 septembrie 2015 este depus în termen, potrivit prevederilor art.434 Cod de Procedură Civilă. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de Procedură Civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de Procedură Civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica un temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii,asupra căror 3 instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Tot odată, Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Argumentele invocate de către recurent poartă un caracter declarativ, se combat cu probele administrate şi nu au suport legal. Cît priveşte data adoptării deciziei Curţii de Apel Apel Chişinău, la 08 iulie 2015, corespunde întocmai cu conţinutul procesului verbal al şedinţei de judecată (f.d.125-126), şi corectarea în partea introductivă a deciziei Colegiul consideră că nu are relevanţă asupra legalităţii acesteia.

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate a emis o hotărîre legală, iar argumentele invocate de Popazov Ruslan şi avocatul acestuia, Pavel Saviţchi în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 Cod de Procedură Civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către Popazov Ruslan şi avocatul acestuia, Pavel Saviţchi se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Valeriu Doagă Judecători Iuliana Oprea Dumitru Mardari 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.