- Dosarul nr.
- 2ra-57/16
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 20 ianuarie 2016
- Părțile
- Turcan Liudmila către Ţurcan Serghei, Ţurcan Lilia şi Diaconu Nelea
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului.
2ra-57/16 — Încasarea pensiei de întreţinere.
Dosarul nr. 2ra-57/16 Prima instanţă: M. Chiperi Instanţa de apel: M. Moraru, A. Nogai și V. Brașoveanu Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 20 ianuarie 2016 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecător: Tatiana Vieru Judecătorii: Valentina Clevadî și Oleg Sternioală examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Chiriac Cristin, în interesele Liudmilei Țurcan, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Turcan Liudmila către Ţurcan Serghei, Ţurcan Lilia şi Diaconu Nelea, privind încasarea pensiei de întreţinere, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 15 septembrie 2015, prin care apelul declarat de Țurcan Liudmila a fost admis, casată hotărîrea Judecătoriei Anenii Noi din 19 februarie 2015, fiind pronunțată o nouă hotărîre.
ACONSTATAT: La 17 octombrie 2014, Țurcan Liudmila a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Ţurcan Serghei, Ţurcan Lilia şi Diaconu Nelea, privind încasarea pensiei de întreţinere. În motivarea pretențiilor a invocat că la 09 martie 2005 a fost desfăcută căsătoria încheiată între ea și Ţurcan Ilie. Din căsătoria respectivă a rezultat trei copii comuni – Ţurcan Serghei, Ţurcan Lilia şi Diaconu Nelea, care la moment sunt majori. Reclamanta a mai precizat că de la nașterea copiilor şi pînă la atingerea de către aceștea a majoratului, ea împreună cu soţul au avut grijă de ei, asigurîndu-le un tari decent pentru a favoriza dezvoltarea lor la nivelul necesar. Consideră că obligaţiunile sale de părinte au fost îndeplinite în permanenţă.
Mai mult decît atît, chiar şi după desfacerea căsătoriei, dînsa n-a uitat de copii şi-i îngrijea, însă când a ajuns la vîrsta de pensionare şi starea sănătății s-a înrăutăţit, copiii săi au 1 început să manifeste un total dezinteres faţă de ea, anume în perioada cînd are nevoie de ajutor şi susţinere pentru a supraveţui şi a duce un mod decent de viaţă. Solicită Țurcan Liudmila încasarea în beneficiul său a pensiei de întreținere din contul lui Țurcan Serghei, Diaconu Nelea și Țurcan Lilia cîte 500 lei fiecare. Prin hotărîrea Judecătoriei Anenii Noi din 19 februarie 2015, acţiunea înaintată de Turcan Liudmila către Ţurcan Serghei, Ţurcan Lilia şi Diaconu Nelea, privind încasarea pensiei de întreţinere a fost respinsă ca fiind neîntemeiată (f.d.
58, 68-70). Prin deczia Curţii de Apel Chișinău din 15 septembrie 2015, apelul declarat de Țurcan Liudmila a fost admis, casată hotărîrea Judecătoriei Anenii Noi din 19 februarie 2015, fiind pronunțată o nouă hotărîre prin care a fost admisă parţial acțiunea înaintată de Țurcan Liudmila, dispunîndu-se încasarea din contul lui Diaconu (Ţurcan) Nelea, Ţurcan Serghei şi Lilia Ţurcan a cîte 200 lei lunar de la fiecare cu titlu de pensie de întreţinere, în beneficiul lui Ţurcan Liudmila. În rest, pretențiile au fost respinse ca fiind neîntemeiate (f.d. 171, 172-175). La 05 noiembrie 2015, Chiriac Cristin, în interesele Liudmilei Țurcan, a contestat cu recurs decizia instanţei de apel solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel parțial cu pronunțarea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie admisă integral.
Ulterior, la 10 decembrie 2015, Chiriac Cristin, în interesele Liudmilei Țurcan, a depus un supliment la recursul inițial. În motivarea recursului recurentul a invocat faptul că instanţa de apel nu a constatat circumstanţele importante pentru soluţionarea corectă a pricinii, fiind aplicate eronat normele de drept material. Copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor la 28 septembrie 2015 (f.d. 176), însă la dosar nu sunt anexate dovezi care ar certifica data recepţionării de către recurent a copie deciziei recurate. Prin urmare, instanţa de recurs consideră recursul ca fiind declarat în termen.
La 25 noiembrie 2015 și la 11 ianuarie 2016, în adresa intimaților a fost expediată copia recursului și a recursului suplimantar, însă pînă la data stabilită pentru examinarea chestiunii privind admisibilitatea recursului declarat de Chiriac Cristin, în interesele Liudmilei Țurcan, în adresa Curţii Supreme de Justiţie nu a parvenit referinţa prin care intimații să-și expună poziția față de temeiurile recursului. În conformitate cu prevederile art. 439, alin. alin. (2) şi (3) CPC după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.
În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. 2 Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Examinînd temeiurile recursului, în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Chiriac Cristin, în interesele Liudmilei Țurcan este inadmisibil. În conformitate cu dispoziţia art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că, temeiurile recursului declarat, nu se încadrează în prevederile art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Mai mult decît atît, cauza a fost judecată cu respectarea normelor de drept material şi procesual, iar recursul fiind vădit neîntemeiat. Călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC al RM, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.
În acest sens, instanţa de recurs accentuează că, potrivit art. 440, alin. (1) CPC, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 CPC şi nu conţine nici o referire cu privire la fondul recursului. Astfel, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art. 6 parag.l al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, aplicînd corespunzător normele de drept material şi respectînd normele de drept procedural, completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios 3 Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Chiriac Cristin, în interesele Liudmilei Țurcan, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Recursul declarat de Chiriac Cristin, în interesele Liudmilei Țurcan, se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă. Preşedintele şedinţei, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî Oleg Sternioală 4