2r-1/16 — Încasarea datoriei, dobînzii de întîrziere şi a cheltuielilor de judecată

prima instanţă: A. Gafton dosarul nr. 2r-1/16 instanţa de apel: M. Guzun, A. Nogai, Vl. Braşoveanu DECIZIE 13 ianuarie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Iurie Andoni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Hadei Eduard împotriva lui Andoni Iurie cu privire la încasarea datoriei, dobînzii de întîrziere şi a cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 13 octombrie 2015, prin care a fost admisă parţial cererea apelantului Andoni Iurie cu privire la scutire de la plata taxei de stat şi nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către Andoni Iurie, c o n s t a t ă: La 20 septembrie 2011, Hadei Eduard a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Andoni Iurie cu privire la încasarea datoriei şi a dobînzii de întîrziere.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că la data de 09 februarie 2009 a încheiat cu pîrîtul Andoni Iurie contractul de împrumut, prin care a transmis ultimului cu titlu de împrumut suma de 22 200 euro. Susţine că în conformitate cu acordul de voinţă, fixat de către părţi în contractul încheiat, împrumutul s-a acordat pentru o perioadă de 2 luni, urmând a fi restitui pînă la 09 aprilie 2009. La fel, invocă că prin acordul părţilor, s-a stabilit restituirea anticipată a împrumutului acordat, iar până la data depunerii prezentei acţiuni, suma datorată a fost restituită parţial în mărime de 8 200 euro, fiind admisă o restanţă la restituirea împrumutului în mărime de 13 000 euro.

Cu referire la prevederile art. 872 şi art. 619 Cod civil şi ţinînd cont de faptul că ultima plată parţială a împrumutului a fost efectuată de către pîrît aproximativ cu un an în urmă, consideră reclamantul că este îndreptăţit să pretindă achitarea dobînzii de întîrziere pentru o perioadă de un an în mărime de 5460 euro. Astfel, invocînd prevederile art. 512 şi 514 Cod civil, insistă reclamantul că dispune de toate drepturile de procedură oferite de legiuitor, pentru a pretinde pîrîtului executarea obligaţiilor sale de restituire a sumei datorate şi a dobînzii aferente prevăzute de contractul de împrumut. Solicită încasarea de la Andoni Iurie în beneficiul său a datoriei în mărime de 13000 euro, a dobînzii de întîrziere în mărime de 5 460 euro, cît şi cheltuielile de judecată.

În cadrul judecării pricinii, Hadei Eduard a depus o cerere de majorare a pretenţiilor, prin care a solicitat încasarea datoriei în mărime de 13000 euro, a dobînzii de întîrziere în mărime de 10920 euro, cît şi cheltuielile de judecată în suma totală de 19700 lei, ce constituie 500 lei – taxa de stat, 2200 lei cheltuieli aferente executării documentului executoriu din 19 octombrie 2011 şi 17000 lei cheltuieli de asistenţă juridică. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 18 septembrie 2012, acţiunea a fost admisă parţial şi încasat de la Andoni Iurie în beneficiul lui Hadei Eduard suma debitoare echivalentă cu 13000 euro în lei moldoveneşti la momentul executării cu titlu de datorie, suma echivalentă cu 10920 euro în lei moldoveneşti la momentul executării cu titlu de dobîndă, în total suma echivalentă cu 23 920 euro în lei moldoveneşti la momentul executării şi cheltuielile de judecată în mărime de 2700 lei.

În rest cerinţele acţiunii au fost respinse ca neîntemeiate. Totodată, de la Andoni Iurie a fost încasată taxa de stat neachitată în mărime de 10981 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2013 a fost admis apelul declarat de către Andoni Iurie, casată hotărîrea primei instanţe şi restituită pricina la rejudecare în prim a instanţă, în alt complet de judecată. În cadrul rejudecării pricini, Hadei Eduard a depus o cerere de majorare a cuantumului pretenţiilor din acţiune, solicitînd încasarea din contul pîrîtului Andoni Iurie în beneficiul său a datoriei în mărime de 16 960 euro, a dobînzii de întîrziere în mărime de 9384,78 euro, cît şi cheltuielile de judecată. Prin încheierea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 29 mai 2014, nu s-a adat curs cererii înaintate de Hadei Eduard privind majorarea cuantumului pretenţiilor, fiind comunicat lui Hadei Eduard despre necesitatea achitării taxei de stat în mărime de 3% din valoarea sumei Majorate. Prin aceiaşi încheiere a fost atras în proces în calitate de intervenient accesoriu Ţurcanu Grigore. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 22 mai 2015, acţiunea a fost admisă integral şi încasat de la Andoni Iurie în beneficiul lui Hadei Eduard datoria în mărime de 16960 euro, suma de 9384,78 euro cu titlu de dobînda de întîrziere, iar în total suma de 26 344,78 euro sau echivalentul în lei MD conform cursului de referinţă BNM la data executării hotărîrii şi cheltuieli de judecată legate de plata taxei de stat în mărime de 16950 lei.

La 18 iunie 2015 Iurie Andoni a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe, solicitînd admiterea acestuia, casarea hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată. Totodată, solicitând şi scutirea de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 13 octombrie 2015, a fost admisă parțial cererea lui Iurie Andoni cu privire la scutirea de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel, fiind scutit apelantul de la plata taxei de stat în mărime de 6356 lei, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către Andoni Iurie, acordîndu-i ultimului termen pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 6 356 lei pînă la data de 17 noiembrie 2015 ora 11.00.

Totodată, fiind explicat apelantului Andoni Iurie, că în caz dacă nu va lichida neajunsurile menţionate, cererea de apel nu va fi considerată depusă şi împreună cu actele anexate va fi restituită. La 06 noiembrie 2015 Andoni Iurie a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii instanței de apel şi emiterea unei noi încheieri prin care să fie scutit integral de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea recurată, considerînd- o ilegală şi neîntemeiată. Susţine că instanţa de apel la emiterea încheierii contestate nu a ţinut cont de prevederile art.20 din Constituţie, care indică că, orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie, prin ce a violat incontestabil dreptul său la accesul la justiţie prevăzute de norma constituţională enunţată şi art.6§l din CnEDO. Astfel, invocă că încheierea instanţei de apel din 13 octombrie 2015, prin care s- a dispus de a nu da curs cererii de apel declarate de dînsul, acordîndu-i un termen pentru înlăturarea neajunsurilor pînă la 10 noiembrie 2015, a fost expediată de la instanţa de apel la 28 octombrie 2015 şi primită de el numai la 30 octombrie 2015. Afirmă că în condiţiile enunţate, a fost în imposibilitate fizică de a lichida neajunsurile stabilite de instanţa de apel. La fel, invocă că soluţionarea chestiuni de scutire de la plata taxei de stat, sa examinat la 13 octombrie 2015 în lipsa sa, respectiv, dînsul nu a avut posibilitate să prezinte dovezi care confirmă faptul că nu este angajat în cîmpul muncii.

Ca urmare, remarcă că instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis, cu valoare de principiu, că hotarîrile sale sunt obligatorii nu numai cu privire la situaţia reclamantului dintr-o speţa particulară, ci, ele produc efecte juridice directe în ordinea interna a statului în cauza. În acest sens, s-a arătat că autorităţile statale trebuie să înlăture aplicarea acelor norme naţionale ce sunt incompatibile cu prevederile Convenţiei (cauza Vermeire vs. Belgiei). Consideră că stanţele judecătoreşti naţionale au obligaţia sa aplice în mod direct concluziile instanţei europene în orice caz concret ce este supus aprecierii lor.

Totodată, menţionează că într-o jurisprudenţă constantă Clinov vs. Moldova, Tudor-Comert vs. Moldova, Teltronic-CATV vs. Polonia etc. Curtea a statuat ca dreptul la tribunal este pus grav în discuţie daca taxa de stat este fixata într-un cuantum excesiv, în deosebi atunci cînd cel care intenţionează să exercite calea de atac este lipsit de resurse financiare. Ţinînd cont de starea financiară precară, care se confirma prin probele anexate, consideră că urmează a fi scutit de la plata acestei taxe. Mai invocă că, prin respingerea cererii sale cu privire la scutirea de la plata taxei de stat pentru depunerea apelului, instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că la înaintarea acţiunii Eduard Hâdei, nu a achitat integral de taxa de stat, deşi legea şi circumstanţele de fapt nu prevede contrar, pe cînd lui î-i este îngrădit acest dreptul de a fi scutit de la plata taxei de stat.

În astfel de circumstanţe, este de părere că de către instanţa de apel a fost încălcat principiul fundamental al dreptului procesual civil si anume, principiul egalităţii în faţa legii si a justiţiei.

De asemenea, invocă că instanţa de recurs urmează să ţină cont de existenţa unei practici judiciare favorabile al Curţii Supreme de Justiţie, prin care au fost admise scutiri de la plata taxei de stat (decizia Curţii Supreme de Justiţie nr.2re-291/10 din 30 septembrie 2010 în cazul SRL „Pinar Com”; decizia Curţii Supreme de Justiţie nr.2r- 163/11 din 30 martie 2011; decizia Curţii Supreme de Justiţie nr.2r-116/11 din 16 martie 2011; decizia Curţii Supreme de Justiţie nr.2r-141/11 din 16 martie 2011; decizia Curţii Supreme de Justiţie nr.2r-146/11 din 16 martie 2011; decizia Curţii Supreme de Justiţie nr.2r-61/11 din 02 martie 2011). Ca urmare, insistă că o soluţie contrară ar determina crearea unei situaţii discriminatorii faţă de recurent, ceea ce ar echivala cu încălcarea principiul egalităţii de tratament juridic.

În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Din materialele cauzei rezultă că copia încheierii recurate a fost recepţionată de către recurentul Andoni Iurie la 05 noiembrie 2015 (f.d. 120 Vol.II), iar ultimul invocă că a recepţionat-o la 30 octombrie 2015. Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 06 noiembrie 2015, în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. În conformitate cu art. 368 alin. (1) CPC, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art. 364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. După cum denotă actele cauzei, Andoni Iurie a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 22 mai 2015, însă fără a achita taxa de stat pentru depunerea cererii de apel, în conformitate cu art. 364 alin. (1) CPC, totodată solicitând şi scutirea integrală de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel.

În confirmarea faptului că nu dispune de mijloace pentru achitarea taxei de stat la depunerea cererii de apel, apelantul a invocat că nu este remunerat la locul de muncă, precum şi faptul că la înaintarea acţiunii, Eduard Hadei, nu a achitat integral taxa de stat, ci doar în sumă de 500 lei, cu toate că legea şi circumstanţele de fapt stabilesc contrariu (f.d. 106-108). Conform art. 84 CPC RM, se impune cu taxă de stat fiecare cerere de chemare în judecată (iniţială şi reconvenţională), cererea intervenientului principal, cererea vizând pricinile cu procedură specială, cererea de eliberare a ordonanţei judecătoreşti, cererea de declarare a insolvabilităţii, cererea de eliberare a titlului executoriu privind executarea hotărârilor arbitrale, cererea de apel, cererea de recurs, precum şi cererea de eliberare a copiilor (duplicatelor) de pe actele judecătoreşti.

Iar, în conformitate cu art. 85 alin. (4) CPC, în funcţie de situaţia materială şi de probele prezentate în acest sens, persoana fizică poate fi scutită de judecător (de instanţa judecătorească) de plata taxei de stat sau de plata unei părţi a ei. Prin prisma normelor enunţate, la caz, se constată că prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 13 octombrie 2015, a fost admis demersul şi scutit parţial Andoni Iurie de la plata taxei de stat în mărime de 6 356 lei, totodată apelantul fiind obligat să achite taxa de stat pentru depunerea cererii de apel în mărime de 6 356 lei în termenul acordat de pînă la 17 noiembrie 2015 (f.d. 115-117).

Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră ca întemeiată soluţia instanţei de apel, prin care Andoni Iurie a fost scutit de la plata taxei de stat în mărime de 6 356 lei pentru depunerea cererii de apel şi nu s-a dat curs cererii de apel, fiindu-i stabilit ultimului un termen pentru achitarea taxei de stat în mărime de 6 356 lei, deoarece Andoni Iurie nu a prezentat probe concludente în confirmarea necesităţii scutirii integrale de la plata taxei de stat pentru depunere cererii de apel.

În această ordine de idei, instanța de recurs relevă că argumentele recurentului cu referire la faptul că nu este angajat în câmpul muncii nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs ca temei de scutire integrală a apelantului de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel, întrucît acestea nu demonstrează situaţia materială precară a apelantului și lipsa altor mijloace băneşti pentru achitarea taxei de stat, cu atît mai mult că astfel de probe nu au fost prezentate nici în instanţa de recurs. Prin urmare, instanţa de recurs, prin prisma prevederile art. 368 alin. (1) CPC, reţine că instanţa de apel întemeiat a dispus, prin încheierea din 13 octombrie 2015, de a nu da curs cererii de apel depusă de apelantul Iurie Andoni, acordându-i ultimului termen pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 6 356 lei.

În conexiunea celor relatate, urmează a fi respinse argumentele recurentului cu referire la faptul că la adoptarea soluţiei de respingere a cererii cu privire la scutire de la plata taxei de stat, instanţa de apel, nu a ţinut cont de faptul că la înaintarea acţiunii, de către reclamantul Eduar Hadei, nu a fost achitată integral taxa de stat, prin ce a creat o situaţie discriminatorie faţă de el. Aceasta deoarece, materialele cauzei atestă că, într-adevăr, la înaintarea acţiunii reclamantul Hadei Eduard a achitat taxa de stat în cuantum de 500 lei (f.d. 2 Vol. I), însă ulterior, ultimul a achitat suplimentar taxa de stat în sumă de 16 450 lei (f.d. 56 Vol.II), ca urmare, pînă la examinarea acuzei în fond de către reclamant a fost achitată integral taxa de stat în cuantumul prevăzut de lege pentru înaintarea cererii de chemare în judecată, aspect ce atestă că în cauză nu a fost admisă nici o încălcare a principiului egalităţii de tratament juridic.

Instanţa de recurs apreciază critic şi argumentul recurentului cu referire la faptul că chestiunea cu privire la scutire de la plata taxei de stat a fost soluţionată de către instanţa de apel în lipsa sa, din care motiv, nu a avut posibilitate să prezinte dovezi care confirmă faptul că este în imposibilitate să achite taxa de stat pentru depunerea cererii de apel, deoarece din materialele cauzei rezultă că Andoni Iurie, a fost înştiinţat despre locul, data şi ora examinării cauzei care a avut loc la 13 octombrie 2015, ce se confirmă prin avizul de recepţie (f.d.

111 Vol.II), însă ultimul nu s-a prezentat la şedinţa respectivă, nu a invocat motivele neprezentării şi nu a solicitat amînarea examinării cererii cu privire la scutire de la plata taxei de stat, motiv din care, instanţa de apel, a dispus soluţionarea cererii în lipsa apelantului, astfel, nefiind lezate careva drepturi recurentului la un proces echitabil, garantat prin prisma art. 6 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului.

Cu atît mai mult că la soluţionarea cererii cu privire la scutirea apelantului de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel, instanţa de apel a ţinut cont de situaţia materială precară a acestuia, iar reieşind din probele prezentate în acest sens justificat a dispus admiterea parţială a cererii, or, înscrisurile prezentate de apelantul Andoni Iurie sunt insuficiente pentru a considera că ultimul este în imposibilitatea de a achita taxa de stat pentru depunerea apelului în cuantumul stabilit de instanţa de apel, la caz fiind în mărime de 6 356 lei, nefiind, astfel, întrunite condiţiile pentru scutirea integrală a apelantului de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel.

De altfel, instanţa re recurs remarcă că la caz nu poate fi reţinută nici referirea recurentului la deciziile Curţii Supreme de Justiţie nr.2re-291/10 din 30 septembrie 2010; nr.2r-163/11 din 30 martie 2011; nr.2r-116/11 din 16 martie 2011; nr.2r-141/11 din 16 martie 2011; nr.2r-146/11 din 16 martie 2011; nr.2r-61/11 din 02 martie 2011 prin care au fost admise scutiri de la plata taxei de stat şi invocată de acesta în scopul asigurării aplicării corecte şi uniforme a legislaţiei de către instanţele judecătoreşti, pentru asigurarea unificării practicii judiciare, deoarece acest principiu nu este aplicabil speței, or, suportul probatorul şi temeiurile de fapt diferă în speță de cele a cauzelor menţionate.

Aceeaşi regulă a fost reiterată şi în speţa Ştefănică vs. România, unde Curtea Europeană a statuat, că aprecierea faptelor unei cauze de către o instanţă inferioară şi evaluarea făcută de aceasta cu privire la dovezile existente pot conduce la rezultatele diferite pentru părţi cu plîngeri foarte asemănătoare. Această realitate nu încalcă în sine principiul securităţii raporturilor juridice. Deşi, în această cauză, Curtea a constat violarea Convenţiei prin abordarea divergentă de către instanţele de fond, însă pe motivul că în această speţă, era vorba de absenţa unui remediu care să rezolve aceste divergenţe, întrucît, tribunalele erau competente să se pronunţe ca ultimă instanţă şi, în consecinţă, Curtea Supremă de Justiţie nu putea interveni în soluţionarea cauzelor în cadrul procedurilor ordinare.

În aceste condiţii, instanţa de recurs reţine că practica judiciară invocată de către Andoni Iurie nu este obligatorie şi o soluţie diferită dată în prezenta cauză nu va încălca principiul securităţii juridice. În acest context, instanţa de recurs consideră necesar de a menţiona şi faptul că în situaţia din speţă, prin concluzia instanţei de apel de a nu da curs cererii de apel, nu se încalcă dreptul recurentului privind liberul acces la justiţie, prevăzut atît de legislaţia internă cît şi de internaţională.

Or, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, prin practica sa constantă de nenumărate ori a precizat faptul că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut (cauza Golder v. the United Kingdom §-36 din 21 februarie 1975,), ci unul care poate implica anumite limitări din partea statelor contractante, în funcţie de nevoile şi resursele comunităţii şi ale indivizilor (Ashimgdane vs United Kingdom 28 mai 1985). Însă limitările sunt în concordanţă cu art. 6 parag. 1 CEDO, decît dacă acestea urmăresc un scop legitim şi există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit. (cauza Bellet vs France §-31, Garcia Manibardo vs Spain §-44). Astfel, la caz Colegiul reţine că în situaţia din speţă limitările instituite de legiuitor privind necesitatea achitării taxei de stat la depunerea cererii de apel corespunde cerinţelor prevăzute de art. 6 parag.

1 CEDO privind dreptul de acces la un tribunal şi corespunde cerinţelor instituite de CEDO prin jurisprudenţa sa: - cerinţa privind scopul legitim al limitării – este îndeplinită, avînd în vedere că întindere acestor taxe este stabilită sub forma unui procent din valoarea aflată în litigiu şi fiind instituit un plafon maxim de care nu poate trece mărimea taxei de stat chiar dacă valoarea acţiunii este mai mare, iar CEDO a confirmat că aceste taxe privesc buna administrare a justiţiei şi vizează atît descurajarea justiţiabililor în formularea unor cereri, abuzive cît şi asigurarea de fonduri pentru funcţionarea justiţiei.( cauza Weissman şi alţii împotriva României §-35, Tolstoy Miloslavsky v. the United Kingdom §-61 ) - raportul rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit, pentru a stabili dacă este respectat acest raport rezonabil între impunerea plăţii taxei de stat la depunerea cererii de chemare în judecată şi scopul legitim urmărit privind buna administrare a justiţiei, descurajarea justiţiabililor în formularea unor cererii, abuzive cît şi asigurarea de fonduri pentru funcţionarea justiţiei urmează să cercetăm următorii factori şi anume - cuantumul sumei ce trebuie plătit de reclamanţi raportat la veniturile sale.

În consecinţă, se va remarca şi faptul că cuantumul taxei de stat, stabilit spre achitare de apelant la depunerea cererii de apel, nu depăşeşte limitele stabilite de lege. Nu constituie temei de admitere a recursului nici afirmaţia recurentei precum că instanţa de apel nu i-a acordat un termen rezonabil pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat, în situaţia în care încheierea din 13 octombrie 2015, i-a fost expediată la 28 octombrie 2015. Aceasta deoarece, după cum a fost menţionat Iurie Andoni a fost citat legal pentru şedinţa de judecată a instanţei de apel din 13 octombrie 2015, fapt ce se confirmă prin avizul de recepţie (f.d.

120 Vol.II), şedinţa la care ultimul nu s-a prezentat, însă la şedinţa respectivă a şi fost adoptată încheierea, prin care nu s-a dat curs cererii de apel şi acordat apelantului termen pînă la 17 noiembrie 2015, pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 6 356 lei, fapt ce respinge şi afirmaţiile recurentului precum că termenul pentru înlăturarea neajunsurilor a fost acordat pînă la data de 10 noiembrie 2015. Aici, cu titlu de principiu este de menţionat că, însuşi, recurentul Andoni Iurie, în cererea de recurs confirmă faptul că a recepţionat încheierea contestată la 30 octombrie 2015, astfel încît acesta a dispus de un termen de 17 zile, care în opinia instanţei de recurs este un termen real şi suficient pentru înlăturarea neajunsurilor menţionate de instanţa de apel, aspect ce respinge critica recurentului precum că a fost în imposibilitate fizică de a lichida neajunsurile stabilite de instanţa de apel.

Or, potrivit şi jurisprudenţei CEDO, cu valoare de principiu (cauza Ghirea contra Moldovei (Hotărârea CEDO din 26 iunie 2012)), fiind înştiinţat legal despre şedinţa de judecată din 13 octombrie 2015, recurentul avea obligaţia de a urmări desfăşurarea procesului în care este implicat ca parte. Pentru considerentele menţionate şi vând în vedere că criticile formulate în recurs sunt nejustificate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de Andoni Iurie.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 13 octombrie 2015 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Hadei Eduard împotriva lui Andoni Iurie cu privire la încasarea datoriei, dobînzii de întîrziere şi a cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva